FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de André Isip
Amantul








S-ar pàrea cà lenea s-a nàscut în sud, într-o tarà plinà cu magi, profeti si întelepti. Îmi aduc aminte de fosta mea profesoarà de chimie pe care am poreclit-o „gràbita” deoarece nici dupà ce ajungea la scoalà nu se putea opri din goana ei. Topàia de colo-colo, fugea de la o usà la cealaltà prin cancelarie, gata sà depàseascà, sà treacà înaintea oricui, sà nu piardà din vedere timpul...Femeia aceea detesta lenea, imobilitatea, înselàciunea, imoralitatea în general.

Ca sà ajungà la timp era deajuns sà plece mai devreme cu câteva minute. Avea o masinutà Mini-Austin care semàna cu o cutie de conserve. Dimineata, când venea la facultate depàsea camioane, trecea pe rosu la semafoare, se strecura printre autobusele cu talia de femei gravide, nu tine cont de stop si linia continuà, nu lua în seamà politaiul care fluiera disperat cu chipiul pe ceafà.
Într-o zi, un coleg atipise la cursuri, dar a fost trezit într-un concert de urlete.
-Ce faci, domnule, unde te trezesti ?
-Nicàieri, doamna, pentru cà dormeam.
-Esti un lenes care n-are sà facà nimic bun în viatà, sà stii de la mine !
-Lenea împiedicà mai multe fapte rele decât toate faptele bune adunate la un loc! i-a replicat el cu obràznicie.

Ah, anii aceia ! Aveam douàzeci de ani si s-ar pàrea cà eram frumos. Dupà amiaza mà duceam în Cismigiu la vânàtoarea de „babe”, sà-mi fac bani de buzunar.
Seara mà duceam la cinà la Dietrich, pe Izvor. Bàtrânii sasi mà dezmierdau ca pe fiul lor, cu conditia sà le povestesc de Turda noastrà natalà si de Cluj.

Vorbeam de Ardeal, de pàlincà, de Germania unde le-au plecat rudele, de obiceiuri sàsesti si de usturoi. Acelea erau subiecte de predilectie cu care ne petreceam serile, dupà aceea mà duceam în mansardà sà studiez cât de cât.

Într-o zi am cunoscut-o pe Nora, o „babà” de treizeci si patru de ani. Citea pe o bancà de la marginea lacului,adicà întorcea paginile privind pe deasupra.

-E un roman de dragoste ? am întrebat-o eu asezându-mà alàturi. Nu poate sà fie altceva !...
Nora mi-a zâmbit.
-Nu...din pàcate...chiar dacà n-am nimic împotriva sentimentului în sine ! mi-a replicat ea. Pregàtesc un studiu despre anarhie si libertinismul gândirii de la începutul secolului. Và deceptionez ?

Ne-am dus împreunà la terasà, eu, ea si sotul, deoarece ʺmascululʺ era pe aproape împreunà cu fiica lor. În primele momente mà asteptam sà fiu luat la palme dar, spre surprinderea mea, domnul m-a invitat acasà, sà continuàm discutia. Am refuzat politicos pretextând cine stie ce; cursurile, severitatea gazdelor mele ori treburi care nu puteau sà astepte.
„Pàcat...”, mi-am zis eu. „...era destul de urâtà, sà scot un ban de la ea...” I-am urmàrit din priviri cu regret, un cuplu unit, o familie bucuresteanà ordinarà.

Nu eram singurul care practicam „sportul” acesta : „agàtatul babelor”. Seara ne làudam cu trofeele obtinute în ziua respectivà, cu banii adunati si cadourile primite.
O altà categorie de studenti lucrau noaptea ca paznici ori la descàrcat marfa prin depozite, sà-si facà rost de bani. Veneau la cursuri rupti de obosealà si cu bàtàturi în palme. Voaht, te înfiora când îi vedeai !
Mai era si cea de-a treia categorie : copiii de bani gata, adicà progeniturile fostilor comunisti transformati în oameni respectabili.

Am revàzut-o pe Nora câteva zile mai târziu. Era venità cu fetita sà se plimbe cu barca pe lac. Era o zi cu soare.
-Nu vreti sà veniti cu noi ? m-a întrebat ea.
M-am dus. Am tras de vâsle cât a fost dupà amiaza de lungà, sà vedem ratele, îndràgostiti ascunsi în boscheti si politaiul intrigat care ne privea cu fruntea încruntatà de fiecare datà când treceam pe dinaintea lui, enervat de veselia noastrà maladivà.

Cine s-ar fi asteptat sà se termine astfel povestea aceasta ?

Sotul Norei era deputat, adicà un prost. „Ori esti politician pragmatic si refuzi întelepciunea, ori esti întelept si refuzi puterea, sà nu te mânjesti pe degete cu bacsisul !” îi replica Nora când vorbeau politicà.
Era o femeie cu ideile asezate, fostà profesoarà de filozofie. S-a màritat din conventie, sà fie ca toate suratele, o „Evà” anonimà, femeie la casa ei.

-Vii mâine, nu-i asa ?
-Desigur cà vine, fii linistità ! Dacà vrei, facem o partidà de poker !
-Plictisesti lumea cu jocurile tale de...politician... Mai bine vine cu mine în oras, numai noi doi. Ce zici ?

Realitatea depàsea toate sperantele. „Baba” mi-a dat bani, m-a dus din buticà în buticà, în cluburi selecte si baruri private, mi-a cumpàrat nimicuri sclipitoare si inutile, mi-a atins degetele ca din întâmplare. Seara cinam împreunà, beam porto si fumam tigàri bune. Leneveam pe sez-longuri pânà ce se înopta de tot, dupà aceea sotul ne làsa singuri. „Am putinà treabà !” se scuza el.

I-am fàcut curte, adicà nu ; ea mi-a fàcut curte mie...Nu mai stiu exact.

Sotul era absent noapte de noapte deoarece s-ar pàrea cà urma sà se voteze o lege importantà. Era extrem de implicat în proiectul acela.
-N-ai vrea sà dormi la noi ? I-ai putea tine de urât, deoarece „doamna” sufere de insomnie ! mi-a explicat el cu ironie.
Am uitat sà và spun : de câteva zile încoace ne tutuiam. Nora era „pàsàrica”, sotul sàu era „domnul”, iar eu, „Ticà”. Nici în ziua de azi nu stiu din ce mi se tràgea porecla asta, dar am acceptat-o.
Situatia era dintre cele mai absurde. „Chiar asa de prosti sà fie oamenii politici, sà nu-si dea seama cà era periculos sà-si lase nevasta cu un bàrbat tânàr alàturi ?” m-am întrebat eu, intrigat.

Prima noapte ne-am petrecut-o povestind. Dupà ce si-a adormit fetita, s-a dezbràcat dinaintea mea în modul cel mai natural. Nu era frumoasà dar era bunà... S-a asezat pe canapea, îmbràcatà cu halatul de màtase care luneca mereu, chiar dacà n-a cerut nimic, n-a fàcut nici un gest, mai mult ; nu pàrea câtusi de putin tulburatà de prezenta mea. Era calmà, linistità, stàpânà pe sine, calculatoare.

„Când a murit bunica mea...” a început ea povestea, „...aveam saisprezece ani în vremea aceea, am stat alàturi de ea pânà în ultima clipà...parcà o vàd si acum...Nu a crezut în Dumnezeu. Stia cà avea sà moarà curând si se temea de ce urma sà fie, deoarece a ajuns pânà la urmà la concluzia cà mai era ceva dupà moarte. [ „Mormântul e casa absentului !”] zicea ea înainte sà ajungà în pragul mortii.
Simtea nevoia sà se spovedeascà cuiva, sà-si usureze sufletul. Din pàcate, nu avea cui deoarece în teologia „Sfântului Ateu” nu era prevàzut nici popà, nici bisericà, pentru cà sufletul era considerat un apendice al trupului. Atunci, mi s-a spovedit mie.

[Am iubit un bàrbat, am tràit toatà viata cu bunicul tàu, chiar dacà mi-am dat sufletul altuia], mi-a màrturisit ea cu lacrimi în ochi. [Omul pe care l-am iubit era un ocnas care a ucis din dragoste. În vremea aceea, fetele romantice scriau puscàriasilor, sà se revolte împotriva societàtii, a stàrii lor de femeie, a soartei care le-a dat un sot neutru, plat ca taiga tolstoianà. Eu visam altceva ; o dragoste fierbinte, un bàrbat capabil sà ucidà pentru mine, un foc mistuitor...I-am scris ani de zile bàrbatului acela pe care l-am iubit din tot sufletul, i-am fàcut declaratii sincere, i-am màrturisit tot ce aveam pe suflet, chiar si ce nu aveam...Bunicul tàu n-a stiut niciodatà cà l-am înselat, cà inima mea era furatà de altcineva, un bàrbat extraordinar cum nu existà în realitate înafara câtorva exemplare pe care morala socialà le închide între ziduri groase sà nu contamineze oamenii obisnuiti cu sentimentele lor pasionale.] [De ce nu i-ai màrturisit niciodatà bunicului ?] am întrebat-o eu. [Sà salvez aparentele. N-aveam dreptul sà fiu infidelà. Când îti înseli bàrbatul cu un amant, e altceva, o faptà trupeascà, superficialà, vizibilà. Doar prostii nu înteleg o astfel de atitudine provocatà de rutinà si de plictisealà. La mine era altceva...Tine cheia asta si dute în pivnità ! Împinge la o parte butoiul de vin pe care ni le-au oferit nasii, la càsàtorie. E un butoi mic, negru. Trebuie sà fie destul de greu. Sub el, în podea vei gàsi o usità pe care o deschizi cu cheia asta. Acolo se aflà mai multe legàturi de scrisori. Adu-mi una dintre ele, oricare, sà-mi mângâi sufletul cu cuvintele LUI, sà-l iau cu mine în mormânt...]







Nora s-a ridicat de pe canapea. Era bulversatà de amintirea bunicii sale pe care o tràia în toatà intensitatea ei.

„I le-am adus...” urmà ea dupà o vreme, tràgând un damf de fum galben din tigaretà, înfàsurând pentru a nu stiu câta oarà halatul de màtase peste trupul sàu gol, „...si i le-a citit...Vezi, Ticà dragà, niciodatà nu mi-as fi putut-o imagina pe bunica mea în felul acesta : îndràgostità, infidelà, sincerà pânà la lacrimi. M-a rugat sà i le citesc eu, apoi a luat una dintre ele sà pipàie hârtia scortoasà...[Pleacà !] mi-a zis ea în fine. [Lasà-mà cu EL !]
Când am revenit, era moartà. Avea o scrisoare înclestatà între degete. Am încercat sà i-o smulg, sà nu stie bunicul povestea aceasta, ca sà-i pàstreze o memorie intactà, dar mi-a fost imposibil sà-i desclestez degetele. [Lasà-i-o acolo !] mi-a zis bunicul intrat pe nesimtite în încàpere, când m-a vàzut ce fac. [L-a iubit prea mult ca sà-i mai desparti acum.] a urmat el cu un zâmbet amar. [De acum încolo sunt liberi amândoi !]








-Asa as vrea sà mà iubesti si tu pe mine ! mi-a zis Nora asezându-se pe picioare mele, încolàcindu-mà cu bratele sale subtiri, sub fosnetul halatului de màtase care càdea mereu, dezgolind trupul atât de putin folosit, capabil sà dea atât de mult !

Îmi petreceam zilele cu ei. Am mers la munte, la vila unui prieten a lui. Am fost invitati la un vernisaj de picturà modernà, o aiurealà pseudo-artisticà pe care toti o gàseau extraordinarà, sà nu parà prosti. Am fost în provincie sà inaugureze o fabricà de vaci, dacà nu o fi de porci, ori alte vietàti rurale ràu mirositoare, realizare extraordinarà, cum afirma însusi primarul satului cu pricina. Am fost la cinà la un ministru, în împrejurimile Bucurestiului, unde era doar „faunà” aleasà, nu oricine.
Fàceam parte din familie.

Nora mà lua de mânà, mà înghesuia la colturi sà mà sàrute cu patimà, mà càuta ʺîntre cele douà buzunare a pantalonilorʺ, mà dezmierda dinaitea tuturor, mai cu seamà a sotului, mà prezenta ca un trofeu, un cadou obtinut de copilul capricios ca ràsplatà cà a fost obraznic. Eram al ei.

Nimeni nu pàrea surprins de situatia aceasta, ca si cum totul ar fi fost normal.

Un singur bàrbat din anturajul lor m-a privit cu acrealà. Era un bàrbat de patruzeci de ani bàtuti pe muchie, dar nu aràta mai mult de cincizeci. Îl chema Ion, sau Ioan, sà parà mai domn.

-Fereste-te de el !
-De ce ?
-Ai putea sà ai necazuri ! m-a sfàtuit un om bine-voitor.

Într-o dimineatà, sotul Norei ne-au gàsit în pat. Era beat. A venit cu Ion, sau Ioan, cum i se mai zicea, au dat buzna peste noi.

-Iesiti afarà ! urlà Nora la ei. Ce mama dracului ; nu mai poate omul sà aibe nici un pic de intimitate ?
Eu, m-am apropiat de fereastrà din prudentà, deoarece Ioan a început sà urle. A spart vaze si bibelouri, a trântit noptiera si trusa de machiaz a amantei mele, a amenintat cu pistolul. Sotul râdea. Nora, m-a apàrat de furia bàrbatului acela deoarece, fàrà ajutorul ei, m-ar fi omorât.

Din ziua aceea toate mi-au mers pe dos.
Deceptia Norei a fost imensà când si-a dat seama cà nu eram cel pe care si l-a imaginat : un bàrbat capabil sà ucidà din dragoste.

Într-o zi Nora si sotul sàu au venit în vizità la bàtrânii Dietrich, unde locuiam în mansardà. Pàreau emotionati.
-Vreau sà-ti multumesc ! mi-a zis el cu lacrimi în ochi. Datorità tie mi-am regàsit nevasta, familia, linistea sufleteascà. Tine ; ai aicea suficienti bani sà-ti poti face studiile, sà nu mai fii nevoit sà „vânezi” babe.
Mi-a întins un plic cu bani.
-Înainte sà te cunosc, Ioan a fost amantul meu ! mi-a explicat Nora, la rândul sàu. Niciodatà n-am înteles de ce sotul meu accepta prezenta celuilalt, stiind foarte bine cà-l înselam. Suferea, dar nu zicea nimic. A îndurat ani de zile, pânà când te-a cunoscut pe tine. Atunci i-a venit ideea sà te foloseascà, sà-l facà pe Ion sà sufere calvarul pe care l-a tràit el însusi.
-M-ati folosit ? Cum adicà m-ati folosit ? Nu înteleg nimic !
-Simplu de tot ! urmà sotul cu vocea tremurândà. Când m-am însurat cu Nora, a doua zi dupà nuntà am jucat poker cu Ioan si am pierdut. Îi datoram câteva milioane, nici eu nu mai stiu cât ? Milostiv, mai bine zis „parsiv”, Ioan m-a iertat de datoria la càrti cu conditia sà „...fiu ca la mine acasà...” M-a obligat sà semnez o hârtie pe care am legalizat-o a doua zi, în care mà angajam sà-i cedez toatà averea din ziua când n-am sà-l mai primesc în familia mea unde avea dreptul sà facà ce-i poftea inima. Iatà !
-Si eu ; ce amestec am ?
-Tu ? L-ai fàcut sà sufere ceea ce a îndurat sotul meu din ziua când ne-am càsàtorit. Cu timpul, Ioan s-a îndràgostit de mine deoarece el nu s-a însurat niciodatà. Viata lui era simplà ; avea femeie la pat, femeie care nu-l costa nimic.
-Aici intervine rolul tàu. Când te-a vàzut Ioan în pat cu Nora, a crezut cà înnebuneste. Dupà ce a spart totul de prin casà, am plecat împreunà si am bàut, zile si nopti la rând, am vorbit si ne-am îmbàtat. Doar atunci si-a dat seama de calvarul pe care m-a fàcut sà-l tràiesc toti anii acestia. A acceptat sà rupà învoiala, sà sfârtece hârtia aceea blestematà.
-Datorità tie, am gàsit si eu dragostea visatà, bàrbatul capabil sà sufere întreaga viatà pentru mine, ca un ocnas : iar omul acela-i sotul meu.








Fait à Paris le 3 dec. 2004. André Isip







Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Interesanta scriere. Usor lipsita de nerv pentru gustul meu, dar oricum una din cele mai bune citite aici. Exista story, stil lucrat, personajele se misca natural. In rest, ii dau dreptate lui Andrei Florian.  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2008-01-19 22:13:44
         
 
  Domnule, povestea aceasta, eu i-as spune nostima, parca este rupta din prioada interbelica. Are farmec, are iz de poveste cu talc spusa de un bunic sfatos, si, desi tuseaza moravurile de pe malurile Dambovitei, acestea au arome occidentale. In timp ce citeam, incercam sa imi inchipui cum s-ar povesti o asemenea istorioara grefata pe un student, o profesoara de filozofie si un deputat din ziua de azi. Ei bine, iertata sa-mi fie lipsa de imaginatie, tot ce-mi venea in minte erau doar caltabosii si palinca lui Remes. Romantismul si pasiunea, domnule draga, se vede treaba ca sunteti plecat de multicel din tara, aici in Bucuresti, au fost inlocuite treptat cu un pragmatism ce a parasit sfera spirituala. Anume, daca un politician autohton pierde la poker, sau la orice alt joc, acesta nu risca sa-si piarda nevasta pentru ca nu i se vor cere decat temopane, terenuri la baneasa, caltabosi, palinca, ma rog, chestii de genul acesta.
Aveti talent de povestitor, este dovedit, dar, pentru veridicitatea textului, pentru a-l credibiliza, cred ca ar trebui sa-l localizati si temporal.
Cu respect, Zexe
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2008-01-18 10:10:38
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE