PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
UNIVERSITATEA ROSIE- PREFATA Text postat de nino ionica “Mare noroc că mai există şi oameni care sunt idioţi. Funcţia idiotului e pozitivă pentru că fără el nu am înţelege nici geniul, nici normalitatea. Păi cum am cunoaşte noi un om pe care îl numim desăvârşit dacă n-ar fi ăştia...idioţii?" (Ţuţea) "Nu zidurile fac o şcoalã ci spiritul ce domneşte într-însa" (Regele Ferdinand I, 1923) “In prima etapă, Dumnezeu i-a creat pe idioţi. Asta ca antrenament. Apoi i-a creat pe responsabilii din învăţământ”. (Text atribuit lui Mark Twain) PREFATA A fost odată ca dintotdeauna un om, iar povestea lui nu te îndeamnă spre visare aşa cum sunt poveştile care încep cu "a fost odată ca niciodată". Este o poveste fără eroi care în aparenţă nu spune nimic. Povestea acestui om o retrăiesc mulţi cu mici nuanţe generate de perioada şi locul în care a trăit acel om. A fost dintotdeauna un om ca mine, cu visele şi credinţele sale, cu destinul fracturat de indivizi care au rămas la stadiul de animale, clone imperfecte ale speciei OM. Cu aceste clone ne întâlnim pretutindeni, în piaţă, la măcelărie, în tramvai, la locul de muncă etc. Pretutindeni se târăsc ca nişte viermi ce se înmulţesc într-un mod necontrolat şi care lasă în urma lor un miros care te axfisiază. Trăim printre ei, căpătam mirosul lor şi dacă încercăm să scăpăm de ei, ne murdărim. Dacă intri într-o cocină de porci în mod sigur că ieşi murdar cel puţin pe pantofi. Această carte, deşi are un caracter autobiografic, este gândită ca o lecţie în scopul de a-i învăţa pe unii cum pot muri din dragoste pentru carte, cum pot muri într-o Românie ce se vrea modernă şi în care impostorii ne dau lecţii de morală. Trăim într-o lume întoarsă pe dos în care valorile reale sunt distruse în mod constant şi marginalizate. Când apare o valoare umană, mediocrităţile se unesc, iar Universitatea din Craiova este un exemplu ilustrativ al acestui adevăr dureros. Grupări numite impropriu catedre, se duşmănesc de moarte pentru acapararea unor posturi care aduc beneficii personale şefilor şi unui grup de acoliţi ai acestora, dar se unesc atunci când vor să distrugă un om. Oameni care se urăsc de moarte devin temporar aliaţi atunci când aud numele de Cârstea în Facultatea de Automatică din Craiova. Frustrările personale şi profesionale ale unor indivizi numiţi impropriu profesori universitari, cocoţaţi în posturi de conducere printr-un complex de împrejurări care le-au favorizat impostura, le-au erodat minimul de decenţă şi acum dau lecţii de morală, se erijează în mari dascăli când în fapt sunt mediocrităţi unite în lupta împotriva valorilor. Universităţile au devenit aziluri de impostori şi oameni cu probleme psihice grave, au devenit aziluri comode într-o perioadă de tranziţie comunism-capitalism. Mai mult, unele universităţi româneşti au devenit SRL-uri care fabrică diplome contra cost. In birouri se pun la cale acţiuni de diversiune, de distrugere a celor incomozi, de fracturare a unor destine, de eliminare a celor care au pus înainte de toate, profesia. Se urzesc scenarii care să extermine valorile şi să pregătească drumurile pentru dinastii. Odată stabilit un scenariu, consiliile profesorale şi senatele validează scenarii care sunt greu de imaginat că pot fi realizate într-o instituţie de stat, sub oblăduirea celorlalte instituţii ale statului care ar trebui să stopeze asemenea acţiuni mafiote. Această carte n-ar fi existat dacă nu ar fi existat un Răsvan Vladimir, un Cernian Oleg, un Ion Vladimirescu, un Mircea Ivănescu, un Popescu Dan, un Burdescu Dumitru, un Beşteliu Marian, un Marian Gheorghe, un Lungu Marin, un Mancaş Dan ş.a., o listă atât de lungă că aş acoperi sute de metri de hârtie. Dacă mai adaug şi lista unor miniştri ca Ecaterina Andronescu, Mihail Hărdău, Atanasiu etc., avem o reprezentare ierarhică a unei structuri mafiote care a dus învăţământul la acest grad de degradare greu de refăcut. Greu construieşti modele dar uşor le distrugi. In mii de ani s-au construit catedrale, palate, temple etc. şi un seism de un anumit grad le spulberă uşor în câteva secunde. In opinia mea vor trece zeci de ani ca învăţământul să revină la ceea ce era la nivelul anului 1989. Presupusa revoluţie a fost un adevărat seism pentru calitatea învăţământului românesc, distrus nu din temelii dar destul de şubrezit încât vor trece generaţii sau secole până la refacerea unor temple ale educaţiei şi ştiinţei. Universitatea din Craiova este un caz reprezentativ al unui sistem bolnav. Întâlneşti pe culoarele universităţii profesori care vorbesc singuri, care dau din mâini închipuindu-şi că se află în faţa unui interlocutor inexistent, şef sau duşman şi te miri cum supravieţuiesc unii studenţi într-o lume atât de bolnavă. Nu este un roman. Eu nu am veleităţi de scriitor şi nici de poet, ca urmare nimic nu este romanţat în această carte autobiografică. Nu mă consider un geniu dar îmi cunosc destul de bine valoarea încât nu accept ca incompetenţii să-mi dea lecţii în profesia mea. Nu sunt un înger dar nici nu sunt la polul opus încât să accept ca imoralii să-mi ţină lecţii de morală. Am păcătuit ca orice om dar nu am mers la biserică să mă spovedesc. Am vorbit cu mine însumi, cu eu-l meu atunci când am simţit că am făcut greşeli, şi am căutat să nu perseverez în greşeli. Nu am ascultat poveţele altora şi uneori am făcut bine, alteori am greşit, însă lecţiile adevărate le-am primit de la viaţă. Aceste lecţii vii fac mai mult decât zeci de ani de facultate. Asta nu înseamnă că nu recunosc rolul pozitiv al unei facultăţi în educaţia profesională şi morală unui om, dar depinde de om. Nu facultatea îţi dă calitatea de om, te poate doar corecta sau distorsiona dacă trăieşti într-un mediu academic viciat. Este o poveste reală, cu oameni reali, cei mai mulţi în viaţă, o poveste din care mulţi pot învăţa cum pot muri sau supravieţui într-o lume murdară. Totul este hazard sau un destin căruia i ne supunem în mod implacabil. Destinul m-a obligat să trăiesc într-o cloacă de indivizi, fiare cu chip de om care au încercat să mă omoare încet. Despre viaţa mea neromanţată voi scrie şi voi structura cartea pe mai multe capitole în care voi puncta sintetic ceea ce cred că este esenţial. Fiecare capitol ar trebui încheiat cu un singur mesaj “Cartagirem esse delendam” aşa cum îşi încheia Catone toate discursurile din Senat în Roma antică. Numai că în loc de Cartagina puneţi Universitatea din Craiova. Îngerii nu au stat lângă mine… Frumuseţea vieţii depinde de alegerea pe care o faci atunci când te afli la o răspântie de drumuri. Depinde ce alegi. Poţi să alegi un drum care să te ducă spre o viaţă liniştită, chiar să mergi la păscut cu oile şi să priveşti rezemat în toiag cum rumegătoarele caută iarba sănătoasă şi evită iarba rea. Sunt deştepte acele oi pentru că ştiu să aleagă iarba bună din cea rea. Poţi însă să alegi un drum care te duce spre o lume patologică din care nu poţi ieşi decât cu destinul fracturat. Am ales odată un drum. L-am ales pe cel bun? Greu de răspuns pentru că am ales cu sufletul şi dacă am regrete este nu alegerea pe care am făcut-o, ci faptul că am avut nenorocul să ajung într-o lume bolnavă din care poţi ieşi bolnav. Poţi fi strivit de oameni deşi nu le-ai făcut niciun rău. In momentele cheie ale vieţii trebuie ca Dumnezeu să fie lângă tine sau îngerii să fie cu tine. Cu mine au fost momente în care dacă nu Dumnezeu, cel puţin îngerii au fost cu mine. In alte momente am ales singur drumul pe care să merg dar şi atunci cred că decizia nu mi-a aparţinut ci a fost voinţa Dumnezeului meu. Am ales Universitatea din Craiova. Asta este povestea mea, povestea unui om oarecare dar care a trăit o viaţă între zidurile a ceea ce numim universitate. O clădire care pentru necunoscători este plină de enigme şi este privită cu un anume respect. Pentru cei din interior lumea universităţilor este o lume de zvârcoliri, de lupte duse cu mijloace murdare, o lume pestriţă în care parafrazând pe poetul Adrian Păunescu, avem de toate, şi genii mari dar şi lichele, şi acestea din urmă din nefericire populează facultăţile româneşti. Dacă într-o epocă preistorică dinozaurii şi alte specii au dispărut din motive naturale, astăzi adevăraţii profesori au soarta dinozaurilor dar din nefericire din cauza altor indivizi din aceeaşi specie numită în general om, dar cu două ramuri distincte: om şi OM. De ce am ales cuvântul roşie pentru o universitate? Pentru că roşu a fost o culoare simbol pentru comunism şi pentru locurile unde oamenii au fost torturaţi fizic şi mutilaţi spiritual. Si Universitatea din Craiova este condusă, controlată de nostalgicii comunismului dar într-o formă adaptată la alt mediu. De ce azil de impostură? Pentru că azi mai mult ca niciodată, impostura din universităţi este legalizată. A avut comunismul limitările lui ideologice dar ceea ce se întâmplă astăzi în învăţământul românesc face să pălească şi cea mai extremistă ideologie. Universitatea din Craiova este roşie atât prin trecut cât şi prin prezent. Faptele vor vorbi de la sine. Sigur că mulţi se vor simţi răniţi în orgoliul lor de pseudo-savanţi, dar faptele de care voi face vorbire în continuare, dovedesc fără echivoc că învăţământul are destui psihopaţi, indivizi care ar trebui luaţi de pe scaunele pe care printr-un joc al destinului s-au cocoţat, şi aruncaţi afară. Am convingerea că pe unii dintre ei nici iadul nu-i va primi. Cine sunt? “Eu sunt un mag de lege nouă, Un biet nebun orbit de stea, …” Poezia lui Octavian Goga este mereu actuală, cel puţin pentru mine. Sigur că nu am puterea şi talentul să vestesc o lume nouă aşa cum fac cei predestinaţi a vesti vremuri noi. Eu sunt un “nebun” orbit de steaua speranţei… Eu sunt un pelerin către locurile speranţei dacă există pe undeva, sau dacă n-au murit ca şi visurile. Cine sunt în fapt? Un nimeni aş putea spune raportându-mă la eternitate. Un fir de praf pe care o adiere de vânt îl aruncă într-o direcţie necontrolată. Dar raportându-mă la prezent, sunt un om care a lucrat o viaţă într-o instituţie de învăţământ superior. Am să încep printr-un CV extrem de concis. Să facem o mică contabilitate. M-am născut la data de 7 noiembrie 1949 în satul Grădiştea, comuna Găneasa, judeţul Olt. Am terminat un ciclu primar şi două clase din ciclul gimnazial, la ţară. Am urmat după aceea cursurile liceului Nicolae Bălcescu din Craiova (actualul Colegiu Naţional Carol I) după care am intrat la Facultatea de Automatică din Craiova pe care am absolvit-o cu media 9,73 în condiţiile în care tata era şofer şi mama o femeie cu 5 clase. Consider că am fost un tip studios şi cei care mă cunosc ştiu acest fapt. In anul II de facultate am obţinut media 10 şi am căpătat o bursă Gheorghiu-Dej deşi meritam bursa cea mare- republicană. Nu am avut activitate comunistă şi aşa a obţinut colegul meu Lungu Marin bursa pe care n-o merita profesional. Dar despre acest individ şi apucăturile lui voi mai vorbi pentru că merită. Am fost repartizat la Institutul de Cercetare Electroputere unde mi-am făcut stagiul – 4 ani. In anul 1976 am fost titularizat prin concurs asistent la catedra de automatică, Universitatea din Craiova. In 1990 am devenit lector şi aşa am rămas şi astăzi pentru că mafia din România şi-a întins tentaculele şi în şcoli şi universităţi şi a stopat cariera mea pentru motivul banal: îmi vedeam de treabă, citeam, am obţinut trei burse de cercetare în SUA, Italia şi Portuglia. Faptul că o grupare mafiotă mi-a stopat carierea nu ar fi dureros dacă aceeaşi grupare nu ar fi încercat eliminarea mea definitivă, condamnându-mă la o moarte lentă cu mijloace de tortură psihică şi fizică care amintesc de epoca feudală. Si trăim în secolul XXI dar în România care nu mai este nici măcar ce-a fost. Nu ne mai întâlnim cu pădurile care au fost, nu ne mai întâlnim cu munţii care au fost, nu mai ne întâlnim cu câmpiile şi râurile liniştite care au fost. Câte s-au dus şi locul lor nu-l umplu alte frumuseţi. Rămâne, cum spune maestrul Tudor Gheorghe într-un cântec pe care îl ascult deseori, “un deşert de disperare”. Ar fi păcat şi Dumnezeu nu trebuie să lase România să devină un deşert al disperării. In anul 1993 am fost bursier Fulbright cu stagiul de 6 luni la Universitatea din Houston. In anul 1995 am obţinut o bursă NATO cu stagiul de 9 luni la Universitatea Coimbra din Portugalia. In Anul 1998 am obţinut o bursă NATO-CNR, senior la Politehnica din Milano în Italia. In anul 2004 am fost invitat 2 luni la Universitatea din Trento în Italia. Aceste burse au făcut cât toate studiile din România pentru că am întâlnit personalităţi marcante în domeniul calculatoarelor şi matematicii aplicate şi au fost lecţii vii de conduită universitară care în România de azi nu există. Am peste 130 de lucrări publicate majoritatea în străinătate şi cotate în baze de date internaţionale, 10 cărţi în edituri, co-autor la o carte publicată în străinătate, 3 burse de cercetare In SUA, ITALIA şi Portugalia, de două ori Plenary speaker şi de trei ori chair la conferinţe internaţionale din Franţa şi Italia, invitat ca plenary speaker la două conferinţe internaţionale în anul 2008, realizări prin care într-o lume normală aş fi devenit de 4 ori profesor raportându-mă la actualul rector Ion Vladimirescu şi de 10 ori profesor raportându-mă la Marian Gheorghe şi Lungu Marin. Personajele principale ale acestei cărţi sunt:  Ion Vladimirescu- rector în funcţie  Mircea Ivănescu- fost rector  Beşteliu Marin – fost prorector  Răsvan Vladimir – fost decan  Popescu Dan – actualul decan  Marian Gheorghe – şef de catedră  Lungu Marin - prodecan  Cernian Oleg – pensionar, fost şef de catedra care timp de 35 de ani cât a funcţionat în învăţământ, nu a reuşit să obţină titlul de doctor  Mancaş Dan – fost director al firmei lui Cernian Oleg, promovat pe un post inexistent  Figuranţii care sunt în număr extrem de mare  Şi EU, “un biet nebun orbit de-o stea…”, născut în zodia scorpionului Personajele secundare sunt multe, motiv pentru care amintesc doar câteva: Brojboiu Maria, Mancaş Dan, Beşteliu Marin, Panea Nicolae, Pasăre Saul, Popa Ioan ş.a. din specia om. Cititorul acestei cărţi are posibilitatea să judece normalitatea şi geniile din Universitatea din Craiova numai raportându-le la categoria numită de Ţuţea, idioţii. Ei există şi din nefericire populează în număr mare facultăţile din România. Problema de fond a cititorului este stabilirea referinţei la care raportează comportamentul unui individ într-o lume marcată de frământări şi drame, este stabilirea acelui model pe care îl consideră normal într-o lume în care prietenul cel mai apropiat caută să-ţi “fure” soţia, în care prietenul îţi înfige cuţitul pe la spate, o lume plină de mârşăvii deşi personajele în cauză emit pretenţia de a face parte din elita societăţii. Cu ale cuvinte, o lume “curat murdară”. Port răni adânci … Sigur că pentru mulţi din cei vizaţi în acest volum, destăinuirile mele îi vor deranja. Prietenii, puţini la număr, vor zice că ar fi trebuit să tac, să mă ascund sub această aură de universitar care pentru cei necunoscători, străluceşte. Dar îmi urmez crezul. Am fost şi sunt un admirator al lui Tudor Gheorghe iar cântecele lui s-au grefat atât de mult pe sufletul meu, s-au confundat atât de mult cu mine, că uneori paşii şi traseul meu într-un moment din viaţa mea sunt versurile unui cântec. Si acum când scriu aceste rânduri sunt sub îndemnul unuia dintre cântecele bardului de la Podari: “Port răni adânci în ochi şi-n trup, Veşmintele de argint le rup…” Nu sunt adeptul de a purta veşminte strălucitoare când sub faldurile lor se ascund răni adânci. Nu sunt adeptul de a discuta cu un individ folosind vorbe frumoase, pompoase, pline de strălucire ca argintul şi în sinea mea să simt nevoia de a înjura pe individ. Să aruncăm veşmintele de argint şi să ne oblojim rănile, aşa poate ne mai răcorim sufletul. .. Rănile sufletului meu nu le vindecă vorbele. Am răni săpate adânc şi cei care mi le-au provocat nu pot să-I iert, nici nu trebuie să fie iertaţi. Poate vor fi iertaţi de Dumnezeu deşi mă îndoiesc, pentru că aceşti indivizi care rănesc oameni în mod voit şi constant, nu au momente de remuşcări, de pocăinţă. Dumnezeu te iartă dacă tu ierţi pe alţii. Poate că eu am greşit în anumite momente şi asta din neştiinţă, dar lumea universitarilor este plină de indivizi care voit au călcat şi calcă în picioare orice om numai ca ei şi copiii copiilor lor să-şi satisfacă tubul digestiv, indivizi cu sufletul pierdut. Despre aceşti oameni am să vorbesc în cele ce urmează pentru că ei sunt un pericol social, ei fracturează destine, ei sunt torţionari cu mijloace moderne, ei formează specia care populează din abundenţă mediile universitare, ei au format găşti cu legi proprii şi dacă le încalci interesele, merg până la exterminarea celor pe care îi consideră un pericol pentru afacerile lor. Asta este povestea mea, o luptă în care pot fi distrus dar nu învins, ca în Bătrânul şi marea lui Hemingway. In general sentimentele oamenilor se atenuează cu vârsta. Am vrea să iubim la şaizeci de ani cum am iubit la douăzeci de ani dar nu se poate. Si nu numai din cauza limitărilor biologice. Cu vârsta devenim, unii dintre noi, mai înţelepţi, filtrăm orice emoţie prin ciurul minţii şi în consecinţă o atenuăm. Am în minte sentimentul iubirii când afirm că nu mai are elanul şi intensitatea tinereţii, că anii îl erodează. Normal aşa ar trebui să fie şi sentimentul de ură, mai atenuat cu vârsta, chiar să dispară definitiv. Din nefericire sunt oameni a căror ură faţă de aproapele lor creşte cu fiecare zi din existenţa lor, se amplifică cu fiecare an atingând cote greu de catalogat în termeni medicali. Am iubit cu intensitate. Am invidiat pentru moment anumiţi oameni dar invidia a dispărut rapid în timp. Am urât pentru moment un individ care mi-a făcut un rău intenţionat sau neintenţionat, dar nu mi-am făcut o preocupare de a căuta să-I plătesc cu acelaşi rău, de a-l faulta în permanenţă. Nimic din ce este omenesc nu îmi este străin parcă spune un dicton latin. Dar cert este că iubirea a fost şi rămâne sentimentul dominant al vieţii mele. In concepţia mea fără iubire nu merită să trăieşti; viaţa fără iubire este un deşert de singurătate, de disperare care pe mulţi îi distruge. Dar lumea este extrem de pestriţă: unii trăiesc doar din iubire, alţii trăiesc doar din ură şi despre aceştia din urmă voi face vorbire în această carte autobiografică. Cu toţi suntem nebuni, avem o doză de nebunie care într-o lume normală nu este periculoasă pentru cei din jurul tău. Un grup de nebuni te consideră nebun atunci când nebunia ta nu coincide cu a lor. Din acest motiv las faptele să vorbească iar cititorul să judece prin prisma lor gradul de nebunie al fiecărui personaj. Orice om greşeşte dar când greşeala o repeţi la nesfârşit şi îţi construieşti viaţa făcând numai rău altora, când în faţă mimezi prietenia dar în fapt eşti un Brutus, când bei cu mine la masă dar eşti un Iuda, toate astea îmi spun că nu eşti OM. Si lumea universităţilor este populată tot mai puţin de specia OM. Catedrele au devenit un fel de găşti de cartier care îşi votează “geniile”; conducerile facultăţilor au devenit structuri mafiote care controlează promovări, salarii şi tot ce aduce profit pentru cei care cotizează la sistem. Iar Rectoratul este cel care protejează structurile mafiote folosind legi proprii prin care condamnă pe cei care ating interesele structurilor din subordine. Caracatiţa universitară funcţionează ireproşabil pentru că în realitate caracatiţa a penetrat şi acele instituţii ale statului cu rol primordial într-o lume sănătoasă: Ministerul Educaţiei şi Justiţie. Precizez că orice afirmaţie pe care o voi face în acest volum este susţinută cu înscrisuri oficiale care îmi dau curajul să spun lucrurilor pe nume. Si voi pune la dispoziţia celor curioşi sau celor care vor să facă ordine într-un sector extrem de important cum este învăţământul, o serie de înscrisuri oficiale care dovedesc fără echivoc că MAFIA UNIVERSITARĂ funcţionează şi este întreţinută de sistem. Singura soluţie la a face curăţenie într-o instituţie de stat contaminată de cancer ajuns în ultima fază, este una: Universitatea din Craiova trebuie dizolvată. “Caeterum censeo, Universidade di Craiova delendaum esse.” Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE