FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
strălucitoarea lumină din ochii bărbaților
Text postat de Dana Banu
bărbați cu lumină în ochi
umbroase treceri
am învățat de la ei imitându-i
liniștea

(căderea serii ne-a luat prin surprindere
contururi moi
maiestuoase acrobații și alchimii absurde
hazard și catifea
brocarturi levantine
voci de salon albastre)

să mai spun că am trecut prin atâtea forme ciudate
mereu fixată în aceeași ramă plictisitor-ovală
cu ireală tandrețe i-am descompus
în particule strălucitoare

zăpada ce tocmai cade acum din ceruri limpide
e lumina din ochii bărbaților
ce-au fost cândva
călători prin marginea aceasta de lume

nicicăieri nu am cunoscut o mai mare desfătare a sinelui
decât în retina blândă și primitoare a ochiului lor

există pentru fiecare personaj un decor dinainte impus
cu trei minute înainte de a mă naște
printr-o fereastră deschisă
tatăl meu privea
trecând prin mijlocul nopții
singurul dric din oraș
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  goia, mulțumesc pentru aproape,

un an viu cu multă inspirație și lumină


elian
 
Postat de catre Dana Banu la data de 2008-01-05 09:50:32
         
 
  intre o moarte si o nastere trei zile fara trei minute cumpana tristetii - bucuriei...oglindire a femeii in oglinda neargintata - in spirala ochiului lui...regasirile sinelui 'aduse acasa' in locul unde doar de la o vreme stim cauta - gasind...

gand bun elian un 2008 la fel de 'migrator' poetic...

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-01-04 22:55:47
         
 
  ei, nea Genu, mulțumesc pentru degustarea poemului și pentru semnul de lectură lăsat aici

să ne citim și să zâmbim cu bine
:)
 
Postat de catre Dana Banu la data de 2008-01-04 17:53:31
         
 
  Drga Dana
Am degustat cu mare placere poemul tau. Asa cum vei vedea si eu am observat in anumite imprejurari acesta lumina stranie in ochisorii unor barbati. In acele momente in mine pe langa un sentiment de mandrie acuta se cuibarea si alt sentiment care-mi soptea ca trebuie sa fiu foarte vigilent.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2008-01-04 17:46:37
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE