FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de otilia-vanda pop
ÃŽn memoria lui Max Blecher

-PIESÃ ÎNTR-UN ACT-


Personajele:


-MAX
-CAARA, îmbrãcatã într-o rochie de culoare deschisã cu voaluri diafane
-UN PERSONAJ SINISTRU, îmbrãcat cu un costum negru, purtând la subsuori o mapã de culoare închisã

Acþiunea se petrece în camera lui Max


Max stã în vanã, luminã difuzã, peste vanã este aºezatã o scândurã, postatã deasupra picioarelor lui. Lângã vanã, un scaun. Pe el se aflã cãrþi, manuscrise, desene. Timp de 2-3 minute Max deseneazã. Braþele ºi le lasã încet sã atârne în jurul vanei, balansându-se.

MAX (Mai ºoptit): Nu merge, mi-e rece… a îngheþat ceva din mine. Se desparte greu din mine…
( Max expirã lung. Ia o foaie din teancul de pe scaun ºi scrie timp de 1-2 minute. Citeºte de pe foaia proaspãt conturatã):
MAX: “…fereastra s-a desfãcut din zid ºi a plecat în lume drum bun cãci iatã desenez altã fereastrã.”
(Urmeazã un moment de liniºte. κi lasã capul pe spate, gândindu-se. ªopteºte):
MAX: - Da, s-a dus iar ºi iar, ºi nici o altã fereastrã nu o mai poate înlocui, nici un desen nu-i îndeajuns de potrivit sã-i spunã :”drum bun!”
(Max reflecteazã asupra versului. Se aude trecerea unui cal în galop. Scurtã pauzã.)

(Intrã Caara. În momentul intrãrii în scenã, o luminã orbitoare îºi face loc pe trupul firav al lui Max dezvãluind pentru o clipã faþa sa contorsionatã, suferindã.
Aduce cu ea un coº plin cu bucheþele de flori.)
CAARA: -Max, iubitule! (Îl sãrutã.) (Îngrijoratã): Mâinile tale sunt reci! (Cade în genunchi lângã vanã. Îi sãrutã din nou mâinile).
MAX: -Schimbã, te rog, placa! Aici lângã mine sunt Pasiunile lui Matei.
(Caara se îndreaptã spre pick-up aflat în stânga vanei,în fund, în întunecime. Schimbã placa.)
CARA: -Max, scumpul meu, þi-am adus puþinã culoare…
(Carra Împrãºtie florile în încãpere cu o feminitate debordantã.)
CAARA: Cum te mai simþi? Uite un bucheþel de flori! (Caara îi întinde florile. Max le ia, le miroase, le pune pe scândurã lângã foi.)
MAX: -Lumina adusã de tine mã orbeºte! Ia loc, te rog!

(CAARA iese ºi revine imediat tragând dupã ea un scaun greu, cu încrustaþii, în urma cãruia se ridicã un nor gros ºi greu de praf.) (Pauzã.) (Max strãnutã.)(Pauzã.)

CAARA: -Am reuºit în cele din urmã sã refac rama tabloului… în dimineaþa asta a cãzut peste daliile din antreu.
MAX: Azi am revãzut firele de iarbã... se lãsau purtate pe luciul apei... erau de o frumuseþe de neclintit! Caara, am simþit astãzi sentimentul de dãruinþã pe care-l dezvãluie fãrã vrere algele din jurul pietrei... (Scurtã pauzã): Caara... am înotat în visul berzei fãrã sã ºtiu cã sunt un copac...
CAARA: Max!
MAX: Adevãrat, draga mea, frumoasa mea prinþesã... dintotdeuna doream asta.
CAARA: Max, îmi vine greu sã-þi spun, dar mama are din nou iepuraºi... nu i-am putut aduce, îmi pare rãu, iubitul meu, dar doctorul pretinde cã licoarea pe care le-a dat-o cu o zi în urmã s-ar putea sã le fie fatalã... erau mult prea mici pentru un tratament serios. Mama a semnat pentru ei. S-ar putea sã ne pãrãseascã mai repede de 1 iunie.
MAX: Ar fi timpul unei destinderi... mi-e teamã... sunt prea multe lucruri comune pe care le simt în jurul meu... ah, doctorii, ah, doctorii...
CAARA (îmbrãþiºându-l) Iartã-mã, nu trebuia sã te întristez. Afarã greierii vorbesc despre albastru ºi florile sfioase, se-mpletesc cu duioºie-n umbriº. Max... (Îl sãrutã scurt.)
(Max scoate o floare din buchet ºi o miroase.)
MAX :Vara asta florile au un miros perfid. De justã aparenþã. (blând, cu privirea spre cer):"Domniºoarã sunteþi de o frumuseþe inversã , iar floarea asta nu mai are frunze"

(Caara scoate un þipãt.)

(Se aude al doilea tropot de cal. Pe scenã îºi face apariþia PERSONAJUL SINISTRU. Scoate un instrument ºi mai bizar decât el, semãmând foarte tare cu o pâlnie pe care o aºeazã pentru o clipã pe fruntea lui Max, dupã care îl pune în buzunarul hainei de la costum de unde de altfel ºi-l scosese mai devreme.)
PERSONAJUL SINISTRU (cu o voce înfricoºãtoare): “Lasã-l, lasã-l în pace, se va duce singur…” (Iese.)
(Caara rãmâne împietritã uitându-se deznãdãjduitã la Max. Se apropie de el. Îi prinde mâinile ºi i le þine aproape de buzele ei. Þipã îngrozitã)
CAARA: Max, iubitule! Max! Mâinile tale sunt reci! Sunt reci! Max! Te rog!. Mâinile tale au murit!”

(Caara încearcã sã-l strige pe PERSONAJUL SINISTRU).

CAARA: Hei! Domnule! (Disperatã.) Unde eºti? Vino inapoi! Trebuie sã-þi vorbesc... (Se întoarce spre Max.) Max ... (Cade pe podea.) Vã rog! AJUTOOOORRRR!!!!!
(Se ridicã.)
( Aleargã dintr-o parte într-alta a scenei plîngând. Se apropie de Max. Îl prinde cu toatã puterea, scuturându-l.)
CAARA (plângând) Max, te rog! De unde… (suspinã.) NU! (Înghiþindu-ºi lacrimile.)
(Cu o oarecare încredere): Mâine mergem sã traversãm parcul … fluturii ne vor însoþi…nu te teme. Max! Trebuie sã mã crezi! Acum sã privim … Max, sã pictãm…(Ferm): DA! DA! Azi am venit sã pictãm! (Ia o foaie în mânã, ºi un creion. Tremurã. Scapã instrumentele din mânã.)
MAX: DA, prinþesã, da, mergem.. Cine mã va trezi? Sã vedem... vom alerga pe câmpuri cu flori împietrite, vom descurca pãdurea sângerândã...
(Caara ii pune mâna pe gurã.)
CAARA: Nu, te rog! Opreºte-te! (Îl sãrutã, mângâindu-i fruntea.)
MAX (cu glas sobru) :
“Mâinile tale pe piano ca doi cai
Cu copita de marmurã
Mâinile tale pe vertebre ca doi cai
Cu copita de trandafiri
Mâinile tale în azur ca douã pãsãri
Cu aripi de mãtase
Mâinile tale pe capul meu
Ca douã pietre pe un singur mormânt…”
(Caara tremurã îngrozitã. κi înghite lacrimile. Îi prinde puternic ceafa lui Max ºi îi sãrutã faþa.)
( Max , fãrã a-i da atenþie Caarei, îºi continuã agonia):
MAX :În jurul meu realitatea exactã mã târãºte tot mai jos, cãutând sã mã scufunde.
(Capul îi rãmâne în mâinile Caarei, cãutând un ultim rãspuns.)
MAX: Totuºi, cine mã va trezi?
(Caara nu înceteazã a plânge. Suspinã.)
(Din toate pãrþile roiesc ºoareci.)





-CORTINA-
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
  Comentariile userilor    
         
 
  O pies scurt, dar plin de sensibilitate, i chiar via, dei pn la urm e vorba de moarte. Personajele respir i conving cititorul (m gndesc c i criticul de teatru - adic un individ care nu a fost capabil s fie dramaturg). Keep on rockin in the free world!  
Postat de catre alex porc la data de 2005-08-09 10:41:47
         
 
  Foarte bun.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2005-08-07 13:51:54
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE