FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Viesparul nopții
Text postat de Octavian Sergiu Ciurtin
În trup mi-e noaptea deasă revărsată peste mine
cu starea infracțională care a fost
monitorizată într-o acțiune desfășurată
de polițiști anticorpi
între orele 22 și 2 ...
demersurile conjugate de polițiștii de la circulație
și ordine publică
au scos la lumină aspecte deranjante
pentru organele pașnice ale cavității toracice
și abdominale...
locații în care sonorul aparatelor audio
era la maxim,
superviteziști cu scutere fără tobele de eșapament,
pentru impresia fonică a momentului
au fost stopate ...
de prin ungherele știute de anticorpii polițiști au fost
colectate infinite corpuri de hoinari, boschetari
scandalagii nefiresc proveniți în liniștea firească
a corpului citadin...
acum se ascultă muzică în surdină,
starea a devenit calmă,
efectele pozitive nu au întârziat să apară.
de frică pentru un răstimp în zonele
verificate de anticorpi s-a lăsat liniștea .
zvonul descinderii răspândindu-se cu repeziciune...
viesparul urban al nopții a fost temperat de anticorpii
polițiști infiltrați...
acum trupul mi se destinde la revărsarea unei dimineți
promițătoare.
adio iarbă, adio E-uri, adio nopți pierdute-n desfătări...
doar aparatele de pe DN 1 cu stricta lor supraveghere
mai mențin traficul fluid...

12 August 2006
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23889
Comentarii: 120201
Useri: 1420
 
 
  ADMINISTRARE