PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
arbitraj. miza - curatarea site-ului Text postat de Andrei Petre cu referire la problemele de aici : http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=21971 Exact ieri vroiam să dau pe un alt site literar ideea la care s-a gândit şi domnul Peia. Asta trebuie de făcut, pt a avea un spaţiu virtual de calitate : să concepi un sistem prin care omul să fie obligat să îşi asume identitatea. In spaţiul virtual la care m-am referit, o tipă cu ,,nume,, de comedioară romantică nu îl mai lăsa pe un tip care are un volum scos, postează cu numele lui, e cunoscut, a făcut ceva până acum, etc. Şi m-am gândit : de ce să se permită acest amestec greţos de persoane, personalităţi şi anonimi la limita patologicului ? Cui serveşte ? Nici măcar numărului crescut de click-uri, fiindcă, până la urmă, site-ul parazitat de prea multe non-valori ajunge un cerc închis, de nivel cultural scăzut, o simplă mahala cu pretenţii pseudo-literare. Eu, dacă mi-aş face un site şi nu aş urmări să câştig bani din el, cum e cazul acestuia, care nici măcar nu e înscris în trafic.ro and stuff, aş proceda aşa : când vrei să te înscrii pe site, îmi trimiţi pe mail copie de pe buletin, numele tău real, tot. Şi, la cerere, să poţi publica sub pseudonim DE OM, dar să ştii mereu că nu poţi sări calul fără să îţi fie dată în vileag identitatea (cât timp îţi vezi de literatură rămâi anonim, dar dacă te apucă puseuri belicoase / caterincoase şi te iei ba de unul, ba de altul să îţi asumi consecinţele). Nu să îşi permită un oarecare să jignească, la nesfârşit, sau să strice imaginea unui scriitor, a unui om care chiar face ceva. Domnule Corbu, aţi văzut care a fost reacţia mea la ce se întâmplă aici : am atras atenţia, în câteva rânduri, că nu e ok şi m-am cărat, între timp am scos o carte, mulţumesc editurii Vinea pt încredere şi omului de cultură Nicolae Tzone, aici intru extrem de rar, iar acum chiar cred că e important să spun aceste lucruri, poate intenţiile dumneavoastră bune nu se mai opresc în modalităţile discutabile de acţiune, de până acum. Mai bine faceţi curaţenie, schimbaţi regulamentul, ţineţi oamenii de valoare care îşi asumă identitatea. Până una alta, iată că Ioan Peia e scârbit, Ionuţ Caragea e scârbit, eu m-am cărat şi cu ce rămâneţi în schimb ? Cu un pseudonim care nu va fi niciodată nimic în literatura română, şi care, în afară de un umor plafonat şi dubios, nu are nimic ? Nu vă supăraţi, e doar o supoziţie : am bănuiala că dumnevoastră sunteţi, în realitate, Ecsintescu şi reuşiţi, astfel, să vă împliniţi faţeta ludic-agresivă pe care v-o simt. Altfel nu se explică. Îmi cer scuze dacă greşesc în supoziţia mea, numai bine tuturor şi atenţie ce oameni pierdeţi şi scârbiţi şi mai ales pt cine şi ce ! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Ceea ce strică textul său este că o ţii în excalamaţii. Şi ele tind spre acel răcnet arhicunoscut: - Hai, liberare! Ce exalţi tu este libertinismul. Libertatea este, dacă este autentică, mereu cuplată cu responsabilitatea. Sînt liber doar pentru că în prealabil mi-am asumat o datorie, o exigenţă, altfel n-am nici un reper, sînt imponderabil. Liiceanu foloseşte o expresie frumoasă: libertatea gravitaţională. Fără gravitaţie nu poţi zbura. Levitezi doar ca o gîză blocată în propria libertate neputincioasă.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-05-12 12:21:17               Indivizii sunt liberi daca doresc sa improaste cu noroi... Asta inseamna democratie, libertate! Poti contesta! Andrei Petre Interesantă percepţie asupra democraţiei şi libertaţii. Dacă poţi împroşca cu noroi, ai putea amesteca în el şi nişte pietre. Sau ai putea împroşca noroiul direct din ţeava mitralierei, amestecat cu niscai plumb...Tot cu titlu de contestaţie... Sunt doar ipoteze. Ar putea deveni realitate, în lipsa bunului simţ şi a legii. Democraţia şi libertatea nu au nimic comun cu anarhia. Contestaţia îşi are locul ei, bine definit. Şi exclude împroşcatul cu noroi. Contestatarului care încalcă normele legale i se opune legea. Contestatarului care încalcă normele morale general acceptate trebuie să ne opunem noi. Libertatea unui individ se termină acolo unde manifestările lui încalcă libertatea celorlalţi.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-05-12 11:47:58               Sunt perfect de acord... Exista doar o mica problema... Bunul simt pe care il ai tu sau pe care il am eu poate nu corespunde cu bunul simt pe care il are sau nu il are alt om! Si, atata timp cat exista legea si exista libertatea, noi nu putem decat sa acceptam decizia acelui om... Indivizii sunt liberi daca doresc sa improaste cu noroi... Asta inseamna democratie, libertate! Poti contesta! Cu stima Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-12 10:08:00               Andrei, te rog sa ma mai ingadui pe pagina ta pret de citeva vorbe. Asadar: bunul simt este lege; este adevarat, lege nescrisa. De obicei, bunul simt este inteles si ca: " ceea ce tie nu-ti place, altuia nu-i face ". Nu ar fi mai ieftin, mai comod, mai eficient sa instutionalizam bunul simt? Nu vad nimic anatural in a dori sa imi duc viata in raport de functie direct cu Spiritul. Pentru o mai buna perceptie a realitatii nude, cind ma gasesc in lipsa de argumente, apelez la: " Discurs asupra metodei ", Descartes, si tot de Descartes la " Meditatii metafizice " ... Un pic de evidenta nu strica rationamentului. Cu deschidere,   Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2006-05-12 09:43:24               foarte bine... Sa stii ca si mie imi place sa vizionez cartoon... asa ca nu esti singura... si stiu ca avem aceasta obligatie - daca vrem... si eu vreau... insa realizez ca pot fi unii care nu vor... si e dreptul lor... noi mergem oricum inainte! Ne vedem pe cartoon... :) Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 23:37:11               avem obligatia petre, de a pastra statutul uman la un nivel nobil...daca studiezi filosofia (asa am intzeles) esti responsabil...fiecare suntem responsabili, semenii sunt o valoare validata prin chiar noi...tu stii asta, nu ma indoiesc...in orele de relax eu vizionez "cartoon"...ce pot sa-ti spun mai mult decat asta...goia   Postat de catre nula nada la data de 2006-05-11 23:19:18               Goia... multumesc pentru comentariul tau... Simt ca aduce ceva nou... Ai dreptate... Am zis si eu pe undeva pe aici, nu ne nastem oameni. Devenim oameni. Si nu este usor sa fii om cu adevarat! Tocmai de aceea sunt atat de putini! Insa si ei, inainte sa fie oameni, au fost animale! Acum sunt oameni, si oameni de calitate, insa de ce sa renege trecutul... Cu totii trecem prin asta. Sa acceptam... Sa radem... Caci traim! Te mai astept Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 22:33:28               Sunt perfect de acord cu exemplul tau... Dar de ce generalizezi? De exemplu, si eu as simti acelasi lucru si nu as putea sa plagiez. Dar sunt atatia altii care au facut asta si vor fi atatia altii care o vor mai face. Pentru ei aceste principii morale iata nu conteaza... Asadar, sa nu generalizam. Sa nu incercam sa impunem cu forta aceste principii. Legea este tocmai asta, o chintestenta, legea impune doar acele principii strict necesare pentru o coabitare minimala. Dar atat... Doar atat putem impune. Ceea ce depaseste aceste granite, tine doar de individ. Pentru ca morala unui individ nu se ghideaza dupa morala comuna, morala unui individ se ghideaza dupa propriile sale idei. La fel si in cazul bunului simt, care nu este in nici un caz general, iar la unele persoane poate chiar sa lipseasca (exemple sunt destule in jurul nostru)... deci, pentru om, normele de buna cuviinta nu sunt indispensabile, pentru ca ele sunt impuse de societate. Ceea ce te face pe tine sa te simti bine este, din punctul tau de vedere, cea mai buna solutie. Si, atata timp cat respecti legea, nimeni nu iti poate interzice nimic! Cu stima Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 20:25:05               Andrei, pentru a fi mai limpede, am să-ţi dau un exemplu despre ce înţeleg eu prin atitudine morală şi atitudine legală. Aş fi putut să postez pe acest site texte plagiate, slavă domnului, aş fi avut de unde. Ceea ce m-a împiedicat să o fac a fost nu teama de lege (care incriminează plagiatul), ci preceptul moral care îmi călăuzeşte existenţa. Nu teama de lege, ci teama de ruşinea pe care aş fi resimţit-o privind în ochii, fie ei şi virtuali, ai celorlalţi. Nu teama de lege, ci teama de propria-mi judecată, atunci cînd m-aş fi privit în oglindă. Pentru mine nici nu ar fi fost nevoie de un text de lege. M-ar fi împiedicat propria conştiinţă. Care se ghidează după morala comună şi după bunul simţ. Aş afirma exact contrariul a ceea ce spui tu: Asadar, putem accepta ca pentru om, normele de buna cuviinta SUNT indispensabile.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-05-11 20:19:38               Ma bucur sincer ca acest text a demarat o astfel de discutie... trebuie din cand in cand sa meditam asupra parametrilor care ne determina viata... Si acum... raspunsuri... Majoritatea isi impune de cele mai multe ori vointa. Si aproape intotdeauna face acest lucru prin forta. As aminti ca sprijin pentru aceasta afirmatie mortile atator oameni care au indraznit sa conteste autoritatea care la un anumit moment parea imuabila. Si nu de putine ori s-a dovedit ca aveau dreptate. Exemplul cel mai elocvent ar fi religia: imi poate spune cineva cati morti s-au insirat pe langa cartile sfinte? Imi veti spune ca asta este umanitate? Aproape fiecare om a avut la un moment dat impulsul sa loveasca, sa distruga. Eu nu am zis niciodata, repet, niciodata sa dam frau liber acelui impuls! Eu am zis doar sa acceptam existenta sa, sa incercam sa il intelegem, nu sa-l aruncam grabiti intr-un colt intunecat al constiintei noastre, de unde sa revina mai apoi sub forma unor afectiuni psihice grave. Societatea moderna, in care incepem sa avem cate un psihiatru pentru fiecare familie confirma cele spuse mai sus. Daca cineva considera ca lumea de astazi este "normala", "naturala", "fireasca", inseamna ca lupta pur si simplu nu mai are rost in cazul lui! Ce scop mai poti avea cand sti ca traiesti pentru a muri, si totusi nu reusesti in nici o secunda sa te bucuri cu adevarat de viata!? Animalele cunosc ura! Leul care isi apara puii cunoaste dragostea fata de acestia si ura fata de cei care vor sa ii raneasca. El este capabil sa isi sacrifice viata, sa treaca peste autoconservare. Iata deci ce este dragostea. Capacitatea de a te jerti pe sine, de a face actul suprem... Cum poate cineva sa spuna ca animalele nu simt cand privesc un caine batut, un pui care te priveste cu ochii umezi cautand atingerea ta... Este instinct da, pentru ca dragostea sta in primul rand in instinct, abia mai apoi devine rationalizata. Omul a perfectionat dragostea, insa aceasta exista in forma elementara si la animale! La fel este si in cazul urii... Suntem doar ultima veriga cunoscuta din acest lung lant. Insa asta nu inseamna ca suntem cea mai buna veriga, asta nu inseamna nici ca intr-o buna zi nu va exista o specie mai avansata decat noi! Oamenii sunt doar o mica particica din aceasta natura! Natura functioneaza dupa legi proprii, nu dupa legile oamenilor. Iata, in natura nu exista mila, nu exista remuscare! Exista firescul! Nu incerc sa conving pe nimeni de nimic... Daca cititorul ramane cu ceva, doar el are de castigat... De ce vrea oare omul sa fuga atat de mult de natura lui imperfecta eu nu pot sa inteleg? Greseala, dupa ce o intelegi, devine chiar placuta! Nu avem cum sa luptam impotriva instinctelor la nesfarsit. Pentru ca mintea este cea care exista prin intermediul corpului, nu invers. Mintea nu poate fiinta in absenta corpului, asadar mintea este dependenta de corp. UN om crescut singur, in salbaticie se va comporta aidoma unui animal. Un om crescut in singuratate va face acelasi lucru. Insa amandoi sunt capabili sa iubeasca, sa se ataseze, sa urasca. Amandoi se comporta ca niste animale, insa sunt capabili de aceste sentimente, desigur, in faza lor incipienta! Deci sentimentele acestea nu tin de societate, de educatie, de ratiune, ci de instincte! Este atat de greu sa acceptam ca iubim de cele mai multe ori fara sa intelegem de ce? Este atat de greu sa ne acceptam ura? Iata intrebari la care merita sa meditam adanc... CU stima Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 20:08:28               Morala oamenilor nu valoreaza nimic pe langa legea naturala! Andrei Petre Mărturisesc că nu am citit o afirmaţie mai năucitoare decît cea de mai sus. L-aş întreba pe Andrei dcă îşi imaginează unde ar fi ajuns umanitatea în lipsa moralei liber consimţite. Legea, despre care afirmi că stă la temelia proclamării dreptului individului la viaţă, nu este decît o formă de codificare a ceea ce la un moment dat este acceptat de societate ca normă morală. Nu legea impune norma morală, e tocmai invers, un set de norme morale general acceptate de societate într-un anume moment al evoluţiei ei sunt codificate şi devin lege. Sancţiunile prevăzute de lege nu au scopul de a ne împiedica să ne abatem de la normele pe care societatea le consideră în acel moment ca fiind fireşti, ci au rolul de a-i pedepsi pe cei care nesocotesc norma morală. Respectarea normei este regula, încălcarea ei este excepţia. Iar respectarea este liber asumată de majoritate. Nu teama de lege impune conduita. Specific societăţii omeneşti este tocmai faptul că relaţiile interumane, jalonate de normele morale, nu permit nimănui să distrugă pe cei care îl ameninţă, pe cei care îi urăşte. Aşadar, societatea nu poate concepe ca fiecare să-şi facă dreptate în afara cadrului prevăzut de lege (lege care constituie, aşa cum am arătat, codificarea normelor morale ale societăţii la acel moment). Societatea nu va putea fi niciodată de acord cu afirmaţia ta: "Să îţi petreci timpul alături de cei pe care îi iubeşti si să îi distrugi pe cei care te ameninţă, pe cei pe care îi urăşti! Este perfect normal şi trebuie să învăţăm să acceptăm asta fără remuşcări..." Spui: "Este normal, este natural, este firesc să urăşti, este firesc să iubeşti, este firesc să te temi, este firesc să ai mici obsesii. Aceasta este natura noastră firească şi trebuie să învăţăm să o acceptăm!" Ne dai şi un citat din biblia satanică. După care vrei să ne induci ideea că, animale fiind, genul acesta de comportament ar fi unul firesc, generat de impulsurile absolut normale ale statutului nostru de animal. "Ura inteleasa si acceptata ca pe un impuls natural (am privit in ochii unui animal ranit, speriat, asa ca stiu ce inseamna ura, stiu ce inseamna frica, stiu ce inseamna impulsul de autoconservare) nu este nociva. Pentru ca urand poti fi fericit!" Eroarea în care te afli este mai mult decît evidentă. Animalele nu cunosc ura. Pentru ele totul este o chestiune de instinct de supravieţuire. Nu cunosc nici iubirea. Le mînă doar instinctul reproducerii speciei. Spre deosebire de ele, omul conştientizează atît ura, cît şi iubirea. Ele nu sunt instincte, sunt trăiri trecute prin filtrul raţiunii, chiar dacă uneori par iraţionale. Sunt sentimente. Omeneşti, deci controlabile. Nu instincte primare. Elena Ştefan punea mai jos o întrebare: filozofie sau filozofeală? Filozofeală, aş răspunde. Şi, într-un anume grad, periculoasă...Nu spun că ar trebui cenzurată. În fond, aceleaşi norme morale pe care autorul le contestă au stabilit şi că libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită. Dar amendată, aşa cum au făcut-o cei dinaintea mea, da. Măcar pentru faptul ca aceia care ar citi opinia autorului să găsească alături şi cîteva opinii de care eventual să ţină seama.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2006-05-11 19:49:47               andrei, revin dupa lecturarea comentariilor de mai jos...eu am inteles revolta ta, insa banuiesc avand doar ideea, nu este suficient...argumentele si firul epic al textului tau este revoltator...spun asta constienta de valoarea ta ca om si rafuiala ta interioara privind inspre omenire...coruptie, "nepotism", superficialitate, chiar crima...uitandu-ne inspre agenda lumii, vedem (cei care intr-adevar au ochi sa vada) mizeria existentiala, devalorificarea statutului de om, devalorificarea capacitatii si potentialului uman...da, omul poate patrunde in cele mai nefiresti adancuri, abisuri, deformari de comportament...semenul poate deveni criminalul care atenteaza la exercitarea trairii, la inlaturarea unui alt semen...ai fost intrebat, de corneliu daca ai citit "crima si pedeapsa", cu siguranta ai citit-o, cu siguranta ai trait acea metamorfoza a comiterii crimei, a chiar existentei ei, a justificarii ei...am inteles rabufnirea ta impotriva statutului decazut al omului, insa ma repet, acest reflex acopera indivizi care da, pot fi scosi din societate, pot fi inlaturai, chiar se doreste eliminarea lor...se naste ura, dintr-o mare iubire de semen, de chiar acel semen care ne-a fost inlaturat/apropiat, se naste ura astfel...asta pare justificat, insa ce facem cu cei care nejustificat(?) comit fapte in extrema...intr-un office al unui psiholog, se face un parcurs retro, se re-analizeaza copilaria, intotdeauna se pare copilaria este baza comportamentelor anti-sociale...ai abordat o realitate a existentei umane, insa de la pornire, ai pierdut sau nu ai avut experienta sa justifici...nu, omul nu este un animal, ma repet, animalul, in ansamblul lui este complet...omul este vulnerabil, omul este cel care (ciudat) balanseaza intre bine si rau, constient...un copil abia nascut, este un infant, dezvoltarea lui necesita timp, intr-o zi devenind om...ma uit inspre marii oameni ai acestei lumi, inspre cei a caror existenta s-a bazat pe a considera semenul, pe acestia unde oare o sa-i asezi?...trebuie in revolta noastra, daca suntem cata de cat intelepti, sa nu uitam partea buna a existentei, sa nu eliminam din memorie pe acei oameni extraordinari, care prin chiar viata lor, au creat un statut...animalele sunt frumoase prin ceea ce sunt, omul este frumos prin ceea ce este...cand semenul se reduce, se exclude din umanism, este un factor agresiv, un factor amenintator...cred in revolta ta, insa in timp, in experienta, vei stii sa o indrepti inspre cei care da, trebuiesc scosi in afara...existenta este relativa, ceea ce cuprinde ea, este relativ...finitul existentei ne impune un ritm "allegro"...articolul tau nu a putut acoperi crezul tau, uneori trebuie sa poposim mai mult pe marginea ideii, uneori trebuie sa-i oferim sezonul de germinatii...goia   Postat de catre nula nada la data de 2006-05-11 19:48:47               Pentru asta exista legea. Repet, nu putem sa ne omoram unii pe altii pentru vom fi pedepsiti pentru asta. Insa trebuie sa acceptam ca sunt unii dintre noi care ar vrea sa o faca! Nu o fac, insa asta pentru ca sunt in stare sa realizeze ca gresesc!... Exista o singura problema: cine poate spune cu mana pe inima ce este bun si ce este rau?! Eu sincer nu vad cine poate emite astfel de judecati absolute... De aceea sa ne acceptam asa cum suntem - fiinte imperfecte, intr-o lume imperfecta si fara nici un ideal de perfectiune la care sa ne raportam! Greseala este fireasca! Este chiar atat de greu sa acceptam asta? Scopul polemicii nu trebuie sa fie gasirea adevarului absolut, ci doar intuirea anumitor parti ale adevarului relativ. Multumesc gheorghe pentru linl! Te mai astept cu placere Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 18:05:00               Andrei Petre, ti-ai ridicat intrebarea: ce s-ar intimpla daca omul si-ar urma instinctul, adica, daca si-ar duce viata departe de cunoastere/ eruditie? Nimic bun sub zariste fara educatie. Te rog da dovada de discernamint; iti propun, inaintea a orice - cu putere de orientare sa citesti: " Despre fericire ", de Vasile Beches, http://www.clipa.com. Cine scrie filosofie, musai trebuie sa aiba incredere in bunul simt. Ceea ce naste polemica nu este intotdeauna sinonim cu adevarul; ori, filosofia, daca nu se cantoneaza pe adevar risca sa fie amendata; este exact ceea ce sugereaza prin demersul sau Elena Stefan, cu delicatetea proprie dascalului. Te citesc cu dorinta, si in acelasi timp, cu speranta ca, nu peste multa vreme, Andrei Petre va purta toca de filosof. Cu incredere,   Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2006-05-11 17:58:29               ... voi incerca sa fiu la obiect! Morala exista doar pentru ca a fost creata de oameni. Stim prea bine cu totii ca ne comportam altfel cand suntem singuri decat cand suntem in compania celorlalti. Asadar, putem accepta ca pentru om, normele de buna cuviinta nu sunt indispensabile. Ele exista doar din dorinta de a interactiona cu ceilalti. Asadar, nu morala proclama dreptul individului la viata, ci legea. Pentru ca, sunt foarte multi cei ce nu comit faradelegi de frica, nu din cauza unor eventuale remuscari! Sunt foarte multi cei ce au la un moment dat tendiinta de a distruge. Eu nu am spus niciodata ca aceasta tendiinta este buna sau ca ar trebui incurajata. Eu am spus doar ca aceasta tendiinta exista si trebuie sa acceptam existenta ei. Omenirea a creat institutii abilitate pentru a rezolva aceste probleme... Aceste institutii exista pentru a permite coabitarea. Legea exista pentru asta... Insa legea nu ma poate obliga sa gandesc intr-un anumit fel. Eu nu am dreptul sa lovesc un om, insa nimeni nu ma poate impiedica sa imi doresc sa fac asta. Este o mare diferenta intre gand si fapta. Eu ma refer aici la ganduri, nu la fapte. Si oricum, astazi, cand lumea a evoluat, nu se mai poate vorbi de forta pumnului. Poti sa iti distrugi adversarii pe cai legale, fara violenta, prin cuvinte etc. Si nu vreau sa se inteleaga distrugerea in sensul strict al termenului! Ura inteleasa si acceptata ca pe un impuls natural (am privit in ochii unui animal ranit, speriat, asa ca stiu ce inseamna ura, stiu ce inseamna frica, stiu ce inseamna impulsul de autoconservare) nu este nociva. Pentru ca urand poti fi fericit! Umanitatea a inventat multe lucruri, insa asta nu inseamna ca inventiile sale sunt corecte, asta nu inseamna ca oamenii nu pot sa le conteste. Societatea exista doar prin prisma indivizilor deci poate fi contestata de acestia. Sunt curios... Daca omul nu este animal, atunci ce este el? Repet, ma refer, prin animal, la o forma de viata NATURALA! Atat! O forma de viata care traieste si are nevoi primare, instincte, dorinte care nu tin de intelect... Ce suntem noi oare daca nu niste animale capabile de creatie, de evolutie? Faptul ca au fost oferite anumite raspunsuri nu inseamna ca problema a fost inlaturata. Iar lumea aceasta, aflata in pragul distrugerii din cauza abuzurilor speciei "luminate" imi da dreptul sa cred ca sunt prea putini cei ce stiu cum se traieste cu adevarat! Intr-o lume obsedata de valoare, de bani, de castig, nu intelegem ca exista o regula naturala: nu toti trebuie sa reuseasca! Victoria exista doar pentru ca exista si esecul, viata exista doar pentru ca exista si moartea! Albul exista doar in contrast cu negrul... Yin trece in yang si invers... Morala oamenilor nu valoreaza nimic pe langa legea naturala! Pentru ca, pana una alta, nu morala ne salveaza cand valurile mari se inalta peste niste case construite cu ignoranta tipica "fiintei alese" care se vrea omul! Cand ne vom accepta impulsurile si ne vom resemna cu natura noastra NATURALA (sau animala, cum am precizat mai sus) vom putea trai fericiti si linistiti! Cu stima Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 17:54:30               Andrei eu presupun că interesul tău este unul real şi de fond, respectiv să-ţi lămureşti frământările lăuntrice care te preocupă. De aceea îmi exprim surprinderea pentru lipsa de consistenţă din argumentaţia ta iar afirmaţia „Textul meu si-a atins scopul, ridicand probleme!” este dezarmantă. Aceste probleme sunt pentru TINE!. Umanitatea a dat soluţii de mult la ceea ce tu crezi că mai constituie „probleme”. Aşa cum am bănuit eşti departe de a înţelege conceptul de „animal” şi de a face diferenţa specifică între „om” şi „animal”. Sigur privite superficial în sens poate structuralist „omul” poate fi privit ca un „animal” însă atenţie SUPERIOR ORGANIZAT. Cât priveşte devenirea omului, aceasta este un atribut exclusiv uman, adevărat deteminat social, însă atenţie este condiţionat de un datum codificat în genomul uman. Care „defineşte” unicitatea morfo-funcţională a „eului” care va deveni om. Similitudinea dintre unul dintre stadiile acestei deveniri „copilul” născut” şi „animal”, este superficială, nerelevantă şi nu poate duce în nici un fel la concluzia că omul ar fi animal pur şi simplu. Trebuie înţeles că ADN-ul copilului este diferit de ADN-ul oricărui animal. Aşadar fie şi privit numai din aceasta perspectivă, omul nu poate fi redus la animal în sensul pe care îl întelegi tu. Ca aparţinând de natură. Mă aşteptam totuşi să aduci argumente la lipsa de logică, de metodă, de etică şi deontologie pe care ţi le-am semnalat. Cât priveşte insistenţa ta „ cel mai puternic are tot dreptul sa fie intangibil! Aceasta este legea naturii. Sa nu lasam eufemismele atat de tipice oamenilor sa o ascunda!” iarăşi îmi manifest surprinderea. Ţine minte: nu există pe planeta Pământ „om” intangibil. Pentru că vrei să înţelegi sau nu, îţi place sau nu, Umanitatea a „inventat” morala care constituie factorul de echilibru între oameni. Te sfătuiesc să citeşti ceva în acest domeniu şi apoi mai discutăm. Până atunci mai reţine: în virtutea „achiziţiilor” cultural spirituale şi comportamentale Umanitatea a înlăturat „legea junglei” respectiv supremaţia celui mai tare. În lumea animală supravieţuirea este cel mai important lucru. În lumea oameilor morala a proclamat de mult timp dreptul la existenţă al fiecărui individ. Şi acesta a fost statuat în cadrul unor norme juridice cu recunoaştere internaţională şi cu mijloace de coerciţie în cazul încălcării lor. Morala, legea morală pe care o invoca celebrul Kant, asigură dreptul (ai citit Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ?) la existenţă a fiecărui individ, inclusiv a celor mai slabi sau defavorizaţi, a celor vulnerabili în faţa forţei. Morala se bazează nu numai pe raţiunea umană dar şi pe sensibilitatea umană, pe trăsăturile umane care ţin de iubire, frumos, solidaritate, întrajutorare, etc. A propos ce rol consideri tu că are morala în cadrul existenţei umane ? Aş mai sublinia că „ura” este un sentiment în primul rând autodistructiv. Ai citit ceva din principiile homeopatice ? M-aş bucura dacă ai încerca să fii la obiect într-un eventual răspuns.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-05-11 17:33:49 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Da! Citesc foarte mult, de aceea, pot spune ca vorbesc intr-o oarecare cunostiinta de cauza in ceea ce priveste psihologia omului! Si ma doare sa vad cum toti se ascund in spatele acestei asa-zise umanitati, inabusindu-si instincte firesti! O viata avem! Cu stima Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 17:15:51               Doar o întrebare: Tu ai citit Crimă şi pedeapsă?   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-05-11 17:11:42               Cateva raspunsuri: Cand vorbesc despre dragoste si ura, nu ma refer la incalcarea legilor. Legea este singurul lucru care poate mentine societatea. Insa poti actiona pe cai legale. Nimeni nu te poate impiedica sa vorbesti, sa iubesti, sa urasti! Se intelege gresit ce vreau sa spun prin animal! Automat, prin animal inteleg ceea ce apartine naturii... Omul, prin toate actiunile sale, incearca sa se indeparteze de natura, sa-si ascunda adevaratele trairi. Cand te nasti, nu rationezi. Simti nevoia sa mananci, sa fi protejat si iubit! Atat! Nimic altceva... La fel ca orice animal... Iata asemanari evidente! Pana la urma acestea conteaza! Noi suntem natura, insa ceea ce construim noi nu mai este natura. Intrucat noi putem da viata intr-un singur mod... De aceea, ceea ce este in jurul nostru, betoanele artificiale, nu pot fi numite natura. Nu ne nastem oameni. Devenim oameni! Ne nastem animale... Ganditi-va ce s-ar intampla daca am trai izolati. Toate aceste calitati apar din cauza coabitarii cu ceilalti... Omul se transforma dintr-un simplu animal intr-o fiinta evoluata. Insa initial el este animal... Cat despre ura... Este perfect normala. Suntem invizi, avem idei, ne aflam de foarte multe ori intr-un conflict cu cei din jurul nostru. Este perfect normal sa iubim la fel cum este perfect normal sa uram! Iar daca unii vor sa distruga bazandu-se pe aceste concepte, este doar problema lor... Legea ii pedepseste pe cei care gresesc. Daca acestia sunt prea puternici si nu pot fi pedepsiti, problema nu mai trebuie sa fie pusa. Este trist, insa cel mai puternic are tot dreptul sa fie intangibil! Aceasta este legea naturii. Sa nu lasam eufemismele atat de tipice oamenilor sa o ascunda! Va multumesc pentru comentarii... Textul meu si-a atins scopul, ridicand probleme! Va mai astept cu placere Petre   Postat de catre Andrei Petre la data de 2006-05-11 16:08:36               Filosofie sau filosofeală? De la posibile (forţat totuşi) „caractere animalice” ale omului (nerelevante în acest context!) la afirmaţia de tip concluziv „Omul este un animal”, (acceptabilă doar dacă ar avea „scopul unei provocării” de natură euristică în vederea aprofundării condiţiei umane) avem de-a face cu o lipsă de logică, de metodologie fără a mai vorbi de lipsa oricărei deontologii şi etici în materie, cum rareori mi-a fost dat să întâlnesc. Şi ca să nu cad în păcatul celui care a scris textul de mai sus, adică să fac simple afirmaţii am să detaliez: „Nimeni nu poate contesta caracterul animalic al omului, pentru că nu avem cum să nu aparţinem de natură atâta timp cât fiinţăm.” Această frază, prolixă în sine, începe cu o încercare de a defini ceva şi sfârşeşte cu o aserţiune care se referă la apartenenţă şi existenţă nereuşind să definescă nimic. Apoi ca valoare de adevăr apartenenţa de natură nu implică obligatoriu existenţa animalică. Şi plantele fiinţează şi aparţin naturii şi nu sunt animale. Aşadar o frază care denotă lipsa unei logici elementare în percepţia şi argumentarea unui fenomen. Pe de altă parte problematica abordată, cu tentă filosofică, ar fi trebuit să presupună o anumită rigoare şi o definire a termenilor. Pentru că în plan filosofic natura este în fapt totul, mai precis mulţimea tuturor mulţimilor, iar „fiinţarea” o categoremă existenţială specifică vieţii. Iar viaţa nu este specifică numai animalelor! Autorul continuă la fel de ilogic „Aşadar, caracterul de fiinţă al omului îi garantează acestuia starea naturală. Suntem animale!” Ceea ce ar putea însemna, per a contrario, caracterul de nefinţă al omului (de la anumit stadiu existenţial omul devine nefiinţă!) nu mai garantează starea naturală. Adică devine artificială? Ori nu mai aparţine naturii? Se observă falsitatea „sofismului”. De aceea concluzia „Suntem animale” nu are nici o valoare de adevăr. La aceste paradoxuri se ajunge datorită lipsei de rigoare în utilizarea termenilor şi lipsei de metodologie în abordarea unui subiect pretenţios, fără a utiliza un minimum de cunoştinţe şi proceduri necesare. Nu mai insist. Cred că demonstraţia a fost făcută. Cât priveşte deontologia şi etica unui comportament de tipul celui invocat a cărui esenţă pare a fi „Dragostea trebuie să ocupe un loc important în viaţa oamenilor, la fel ca ura. De multe ori, aceste două sentimente îţi dau forţa să continui. Să îţi petreci timpul alături de cei pe care îi iubeşti si să îi distrugi pe cei care te ameninţă, pe cei pe care îi urăşti! Este perfect normal şi trebuie să învăţăm să acceptăm asta fără remuşcări.” comentariile sunt de prisos. Omenirea a depăşit de mult pe ansamblu şi la nivel conceptual acest tip de comportament. Pentru că pornind de la astfel de aserţiuni s-a ajuns la crime în masă, la holocaust şi alte aberaţii comportamentale. Care sunt incriminate de multe coduri penale şi de legislaţia internaţională. Aşadar Andrei cred că trebuie să-ţi sistematizezi lecturile, şi să priveşti intervenţia mea ca pe un semnal de alarmă în ceea ce priveşte asimilarea unor teorii invalidate de istorie. Pentru că altfel intri într-o fundătură ideologică din care nu vei putea ieşi fără sechele.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2006-05-11 05:47:01               ...adica, fiind animal, tu, fiind animal eu, ei...un racnet in noapte...doamne fereste sa intelegi altceva...iar dau de bucluc!...hazliu, goia   Postat de catre nula nada la data de 2006-05-11 02:16:46               ouml nu este un animal, andrei.p,in contextul "supravietuieste cel mai tare", da, omul se regaseste, cu aroganta inaintea animalelor, insa "iubind umanitatea", iubesti ceea ce este uman, cat de simplu detaliat...violatorii, criminalii, sunt cei care incalca umanitatea, prin chiar lipsa ei...nu trebuie sa-i lasi "intrusi" inlauntru (tot in ghilimele)...iubirea ca si fericirea isi revendica "absolutismul" tocmai datorita lipsei habitatului care sa le infaptuiasca...acesta existand, s-ar elimina prin ele insale, adica la normal...cum oare exista infinitul, daca nu tocmai finitul, existand, il justifica?...in momentele de rabufniri, da, intre ura si iubire, putem declara, omul este un animal, insa nu putem generaliza, trebuie argumentat si individualizat...cred in oameni, cum cred in mine...cum cred in tine...ura, justifica dragostea si vice-versa...eliminand una, o excluzi pe cealalta...fiind animal, tu, fiind animal, iti trimit un "racnet" in noapte...hai sa lasam fiarele sa faca asta!...daca vrei sa abordezi incapacitatea omului de a nu se lasa confundat cu animalul, este o alta reteta, un alt fel de "linguroi"...goia, la fel de bland(a)   Postat de catre nula nada la data de 2006-05-11 00:34:22	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE