|
|
|
|
|
|
|
|
|
Grig sau răbdarea țipând |
|
|
Text
postat de
Victoria Bujoreanu |
|
|
Prin februarie 1941, într-o noapte, Calea Victoriei a răsunat de bubuituri! Așa o combinație de zgomote nu auzise niciodată: geamuri sparte, gloanțe șuierând, zbierete, urlete, îndemnuri la luptă („moarte jidanilor”, „trăiască garda”, „ răzbunare Căpitanului!”), bubuituri de tun… Grig își închipuia că a ajuns și în București războiul. Asta pentru că în urmă cu mai bine de jumătate de an, când maică-sa îi organizase aniversarea de 10 ani, toți adulții prezenți discutaseră doar despre război și căderea Parisului. Acum, cu tot zgomotul asurzitor, ar fi vrut totuși să privească pe geamul de la dormitorul părinților – era singurul care avea vedere spre Calea Victorie – dar maică-sa era siderată de frică. Venise în dormitorul lui și încercase să-l cuprindă în brațe și să-i acopere și urechile în același timp. El a stat lângă ea mai mult de dragul îmbrățișării decât de frică. Nu i se întâmpla prea des să fie alintat. Își dădea seama că în situația dată numai despre alint nu era vorba… era conștient că maică-sa, prin încercarea de-al proteja pe el, urmărea de fapt, să-și învingă propria spaimă!
După evenimentul respectiv nu l-a mai văzut pe taică-su multă vreme. În primele săptămâni nu i-a remarcat lipsa, era obișnuit cu absența lui îndelungată. Dar, când nici în vacanța de Paști nu a apărut, a început să pună întrebări. Maică-sa îi răspundea că-i la garnizoană dar imediat frumoșii ei ochi căprui, accentuați de gene negre și lungi – pe care le moștenise și el - începeau să înotate în lacrimi. Alteori o vedea izbucnind în plâns, aparent, fără motiv. Grig își punea atunci întrebarea dacă, cumva, el era pricina înlăcrimării maică-sii!?
Când erau la Sinaia, mătușa Olga avea mereu grijă să-l facă să uite de lipsa tatălui și să o vadă cât mai puțin posibil pe maică-sa. Îl punea să-i citească din Jules Verne și îl corecta de fiecare dată când greșea accentul cuvintelor sau intonația frazelor. A citit, în anul respectiv, multe din cărțile lui Verne.
Abia în vara lui 1941, după o ploaie torențială cu numeroase fulgere, la care el se uita fascinat, a apărut taică-su acasă. Era slăbit mult și culmea nu era îmbrăcat în uniformă. Parcă nu mai semăna cu cel pe care-l știa. Maică-sa intrase într-o stare de agitație extremă și nu mai contenea cu îmbrățișările. Ba îi oferea de mâncare, ba îi aducea haine de schimb, ba îl întreba dacă nu-i obosit… lui taică-su părea că nu-i trebuie nimic! Doar a anunțat sec că pleacă la război… și că armata o să treacă Prutul în Basarabia.
(…)
În perioada respectivă apăruseră diverse interdicții pentru evrei! Pâinea și zahărul se vindeau mai scump pentru ei! Zilnic apăreau afișe cu constrângeri pentru aceștia, erau indicate anumite obiecte pe care nu mai aveau voie să le dețină și ar fi trebuit să le predea: aparate de radio, biciclete... nici să țină servitori nu le mai era permis! La un moment dat apăruse obligativitatea ca să poarte o stea galbenă cusută pe haină. Bărbații mai tineri fuseseră mobilizați pentru diverse munci. Doamna Angi – cea mai bună prietenă a mamei lui - fusese dată afară din spitalul în care lucra și, de teamă, se mutase o vreme la Sinaia la tanti Olga. Mai târziu i s-a redat dreptul de practică, cu condiția să ofere consultații doar celor din etnia ei și numai în Cartierul Evreiesc.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23987 |
|
|
Comentarii:
120112 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|