|
|
|
|
|
|
|
|
|
CONTRAPROPUNERE |
|
|
Text
postat de
adrian mihai |
|
|
La atâtea propuneri făcute pentru propășirea peste veacuri a Europeei, vin și eu cu o contrapropunere de natură a elimina o sumedenie de contre între membrii site-ului.
Cred că sunteți de acord că nimeni de pe lumea asta nu se poate angaja, de exemplu, pitic la Circul Globus, dacă e ditamai prăjina guvernului și are peste 2 metri pe verticală. E de bun simț că se impune un criteriu privind o înălțime maxim admisă, să zicem 1,20 m.
La fel, nu poți fi pivot la baschet dacă, grație staturii personale, mergi în picioare pe sub pat… Iar exemplele pot continua la nesfârșit.
Prin analogie, Europeea fiind un site literar (sau cel puțin clamând acest lucru), cred că s-ar impune, la crearea unui cont nou (dar și pentru conturile existente), rezolvarea unui test doveditor de stăpânire minimală a gramaticii și a regulilor de scriere corectă în limba română. Criteriul e foarte simplu: se înscrie cine vrea, trece cine poate…
Consider că, înainte de a putea vorbi de valoarea literară mai mare sau mai mică a unui text, autorul lui trebuie să fie în stare a-l redacta corect. E o cerință de bun simț. Or, cred că ați sesizat cu toții, de-a lungul timpului, cât de precară e pregătirea în zona ortografiei a unora de pe aici.
Useri care, în loc să tacă, să recunoască evidența și să caute să își elimine carențele, sar cu gura, ca Nae din baie, și îi împroașcă tocmai ei pe cei care le pun oglinda în față, făcând mai urât ca rapidul în gara Urlați.
Ce spuneți, dle profesor?
Dar dvs, distinși useri?
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
nea miti, oricum mata ești deasupra oricărei bănuieli, deoarece folosești o limbă română de o dulceață infinită, exact așa cum glăsuia poetul, ca un fagure de miere... |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2019-04-09 20:04:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Prin analogie, Europeea fiind un site literar (sau cel puțin clamând acest lucru), cred că s-ar impune, la crearea unui cont nou (dar și pentru conturile existente), rezolvarea unui test doveditor de stăpânire minimală a gramaticii și a regulilor de scriere corectă în limba română. Criteriul e foarte simplu: se înscrie cine vrea, trece cine poate…"
(Adrian Mihai)
Domnule Adrian Mihai,
Propunerea dumneavoastra nu numai ca este extrem de partinitoare fata de gramaticii de profesie, dar incalca si dreptul sfant de a se exprima poetic a celor care scriu stalcit.
Drept care este respectat cu sfintenie nu numai de multi parlamentari romani dar si de prima noastra minista! Asta ar fi una la mana; si acum sa trecem la cea de a doua mana, care nici ea nu are dreptul sa ramana goala. De unde stiti dumneavoastra care va fi evolutia gramatici romane? La vremea lui marele nostru cronicar Ioan Neculce vorbea si scria in cea mai spalata si curata limba posibila. Ori, daca s-ar lua in consideratie si aproba propunerea dumneavoastra, care pe langa ca este neavenita este si total negandita, acest stalp al Literaturii Romane nu ar avea astazi dreptul sa-si publice eventualele opere postume pe Europeea pe motivul ca marele cronicar find mort de-a binelea de cateva sute de ani, nu ar mai fi interesat sa ia parte la testul gramatical ticluit de dumneavoastra. Si ar mai fi inca ceva, domnule Adrian Mihai; de unde stiti dumneavoastra ca operele mele se cearta cu gramatica actuala, nu din lipsa de cultura gramaticala ci doar din dorinta de a arata contemporanilor europeeici cum va arata gramatica mioritica peste o suta de ani? |
|
|
|
Postat
de catre
Dumitru Cioaca la data de
2019-04-09 18:06:13 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
... si sa demonstreze ca nu au colaborat si nici nu colaboreaza cu Securitatea.
|
|
|
|
Postat
de catre
Adrian Master la data de
2019-04-09 03:11:56 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Nu cred utilă o astfel de procedură. Un creator poate fi, dar nu este obligatoriu, lingvist sau specialist în gramatică. Oamenii mai pot și învăța. De fapt, paradigma corectă este învățarea continuă.
Însă, da, de mult mă gândesc la elaborarea unor criterii pentru, viitorul site reproiectat, astfel încât cei care acordă steluțe (sau alte însemne apreciativ-stimulative) să probeze că au această cpacitate și discernământul necesar. Am observat, aici, un fel de ”encomiastică a steluțelor” și o ”frondă sau chiar un vindicativism în acordarea/neacordarea acestora. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2019-04-08 15:15:12 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23937 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|