FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ce păcat!
Text postat de Emanuel Cristescu
Am fost zilele aceste și, probabil încă vreo săptămână, două, extrem de ocupat. Am validat/invalidat de pe telefon, la stop, așteptând în trafic etc.

Printre picături, mi s-a părut că situația de pe site s-a normalizat, traficul a depășit 100 de unici pe zi. Mă pregăteam și mă pregătesc să vă solicit materiale, corespunzătoare rubricilor, pentru următorul număr al ”Revistei Europeea”

Revista Europeea nr. 1

Cunoașteți sau ar trebui să cunoașteți propensiunea mea pentru exprimare, ecoliteratură și democrație. De asemenea, știți că sunt împotriva atacului la persoană.

Ei bine, unii, îl tot acuzați, exclusiv, pe domnul Peia că ar fi capul tuturor răutăților! Cum poate constata oricine, de o vreme, se abține în a posta pe site. Este nedeontologic să vă mai tot luați de el. Ba, mai mult, unii chiar să-l jigniți. În plus, se pare, s-a pus, de ce naiba?, de o nouă quererelă. Acestea ne spun că, deși, trebuie să o recunosc, distinsul domn nu era Lacrima Cristi, conflictogeneza mai are și alte cauze! Greșesc?

În aceste condiții, mă văd obligat, o vremme, pornind de la limitele, evidente ale democrației, să las la o parte litera regulamentului și să apelez la edicte.

Prin urmare, vă rog să renunțați la a-l mai invoca, fie și aluziv pe domnul Peia. O dată, poate, vă voi atenționa. A doua oară vă reduc nivelul.

Mai fac următoarele precizări:

1.nu destabilizați site-ul, nu vă jigniți și nu mai folosiți apelative pejorative la adresa colegilor.

2.nu mai faceți sofisme și nu-mi mai puneți în cârcă acte și fapte care nu-mi aparțin. Și care sunt rodul imaginației dumneavoastră. Eu aplic principiul: când se aruncă cu noroi, luminează și el se va transforma în praf pe care îl va spulbera vântul. Atâta că nu garantez ca toleranța mea să fie fără limită.

3. Domnule coleg, Recheșan, da. Pot intra în baza de date și pot bloca orice membru. Mai mult, pot să-l șterg definitiv din acea bază! Dar ar fi etic? Ar fi moral? Nu cumva ar fi începutul extremismului? Și apoi, mă considerați așa de slab că nu aș putea face față sau Europeea nu ar putea face față oricărei critici, polemici sau agresiuni? Ne considerați așa slabi? Poate am exagerat cu toleranța. Dar nimeni să nu conteze la infinit pe această toleranță.

4. Nu observați că, în loc să facem literatură, critică, literară, polemică literară, adică să lăsăm ceva urme, ne pierdem timpul cu fleacuri, certuri și alte activități fără semnificanță creativă?

5. Nu știu, că nu am cronometrat, cât timp mi-a luat acest text. Timpul acesta aș fi putut să-l folosesc pentru a scrie un comentariu pentru bijuteria ”Războiul rozelor” scrisă de colegul nostru Florentin Sorescu. Pentru care, iată, cu regret, nu am avut timp.

Succes tuturor. Mai puțină sau deloc, încrâncenare, texte valoroase, polemici fine și cordiale. Și multă sănătate și noroc.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ce bucurie,sa vezi ce elegant o sa-i dau la falci agricultorului! :)  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-08 21:24:33
         
 
  Ba, da domnule Cristescu! Va rog sa justificati cu pasajul din regulament unde scrie ca semnalarea unor comentarii vulgare atrage dupa sine scaderea nivelului celui care a semnalat asta, dar si pastrarea numai de al naibii, forever, pe site a acelor injuraturi. Cum se intampla acum.  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-03-08 21:22:26
         
 
  Uau, deci Peia a revenit, Peia e cu noi, e aici, edictul cade!  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-08 21:21:02
         
 
  iar a aparut nea psihopupu dintre stiuleti,cu un card de curci dupa el? :)))  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-08 21:19:36
         
 
  Domnului Peia,

V-am invalidat comentariul pentru că încalcă regulamentul. Rescrieți-l și va fi validat.

În rest nu am a mă justifica față de nimeni.

Succes.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-08 21:16:36
         
 
  :))))))
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 23:51:22
         
 
  comisare, și-acum, în loc de noapte bună, îți dedic și eu o glumiță, așa, dacă nu foarte potrivită gustului tău cazon, măcar potrivită vârstei:

moșneag 1: la 85 de ani ai mei, încă mai pot face ca o femeie să nu doarmă toată noaptea.

moșneag 2: da' cum faci?

moșneag 1: Păi... pân' la miezul nopții fumez, după aia tușesc.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 23:46:27
         
 
  militzache, te crezi in filmul lui Sergiu "Cu mainile curate",care banda,ba semaforistule care amendai babute pe zebra ca sa-ti dea un kil da ulei da stevie :)  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 23:26:17
         
 
  domnule fost comisar de poliție, te asigur că eu nu consum alcool decât în cantități moderate, iar ficatul meu se prezintă excelent. pentru senzația accentuată de vomă pe care o resimt citind unele dintre comentariile pe care le produci aici (sau pe wallul maestrului în fața căruia faci zilnic cuvenitele mătănii) sau văzându-ți numele la rubrica validat-steluțe sub textele mele, e de vină, așa cum am precizat deja, nepotrivirea de, să-i zicem caracter, deși am motive serioase să pun la îndoială ipoteza că ai dispune de așa ceva în lipsa unui vocabular propriu. oricum, până la revenirea maestrului, când misiunea ta se va încheia, încearcă totuși să schimbi registrul apelativelor consacrate, gen securilă, dulea, etc, aluziile la alcoolism, homosexualitate, soroșism, trădare de țară, etc.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 23:25:18
         
 
  Nu am pomenit niciun nume real,unde e problema?  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 23:20:13
         
 
  nu, greșiți! nu pe nea mitică mi-a cășunat, ci pe comentariile referitoare la ceea ce a scris. de banda celor patru e vorba, nu de nea mitcă. el poate fi, cel mult, victimă colaterală.  
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-03-07 23:18:40
         
 
  Domnule MMI să nu vă aud că reclamați. Dumneavoastră ați început. Militzache, Nelu-Lică Gainaru?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 23:16:40
         
 
  PS. Nu vă supărați pe jiidacul Cioacă! Este cel mai tolerant membru al site-ului. Nu scrie niciodată cu răutate.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 23:10:43
         
 
  În ordine domnule Adrian Mihai. Bănuiam. Din spirit de frondă ați vrut să dați o tușă groasă! Care să se vadă și din Proxima Centauri.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 23:05:35
         
 
  nepotrivire de caracter. unul dintre trepădușii colegului cu nume nepronunțabil, parașutat cu indicativul search @ destroy.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 23:01:53
         
 
  dle cristescu!

ca întotdeauna, distinsul nostru coleg, coborâtor din stirpea lui șexpir și care văd că suferă cu ficatul (aș sugera alcool mai puțin sau licori calitativ superioare) , are dreptate. da, am înstelat câteva din textele pe care, așa cum glăsuiește zgâriind hârtia cel antepomenit, le criticasem abitir mai înainte. motivul pentru care le înfierasem e unul simpu: erau mediocre, ba chiar slabe de-a dreptul (asta ca să fiu, totuși, reținut în limbaj). și nu am făcut-o doar noaptea, ca hoții (ca să-l citez pe șexpir cel mic), ci și înaite de prânzu-ăl mare, așadar la lumina diurnă a zilei (sic!).

aceasta ar fi premisa. întebarea care se pune, în mod firesc, este următoarea: totuși ce anume m-a apucat să fac așa ceva?

pentru că nu aveți timp să citiți tot ceea ce s-a scris și comentat în ultimele două zile, țin să precizez că exact textele pe care le arătam eu cu degetul erau ridicate în slavă ghiciți de cine? de patru dintre distinși membri de aici (nu-i mai numesc, ar fi pierdere de timp…).

ei bine, văzând că opiniei mele se contrapun patru exegeți de talie mondială care căzuseră, efectiv, pe spate, extaziați fiind de umorul extraordinar, de valoarea incomensurabilă și de profunzimea abisală a textelor respective, mi-am zis căm în mod sigur, greșesc eu undeva iar scriiturile, bietele de ele, sunt de trei stele.

în înțelepciunea sa, hâtrul autor popular anonim spune, sentențios și axiomatic că, dacă doi inși îți zic că ești beat, te duci să te culci. or mie nu doar doi îmi spuseseră, ci patru.

și atunci, fiind un adept al democrației, am zis să ascult de părerea majoriății ( box populi – box dei, nu?) și să să fac eu ce n-au făcut cei patru autori de recenzii extreme de favorabile (probabil lor nu le merge browserul IE, altfel nu îmi explic de ce au încercat să scoată castanele din foc cu prompterul meu de maus).

țin să precizez că, din spirit de colegialitate, nu-i voi lăsa la greu și voi proceda asemenea identic idem și fix la fel și pe viitor dacă îi voi mai vedea cuprinși de trăi extatice, citind texte care pentru mine nu spun nimic iar problema de browser a domniilor lor se va prelungi în timp.

totuși, dacă își vor pune ei steluțele, în consonanță cu comentariile elogioase pe care le fac, m-ar scuti pe mine de o corvoadă pe care nu cred că o merit și le-aș fi recunoscător pe vecie.

pentru nu escalada acest conflict, îî rog pe fiecare din cei patru ca, în seara asta, la culcare, în loc să spună tatăl nostru, să mă înjure pe mine cu osârdie, gros și apăsat, dar să o facă în gând, fără a se mai obosi a da replică textului pe care tocmai l-ați parcurs.
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-03-07 22:59:39
         
 
  PS. Poate deschideți o nouă rundă de negocieri întru pacificare!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:57:34
         
 
  Bun. Am înțeles. Probabil a vrut să facă o ironie mai spre sarcasm. Dar, știți, scriind ne descriem. Bumerangian. Catrenul nu era o capodoperă dar nici prost. Cam neîngrijită forma de prezentare. Dar o idee are. Probabil, nepoliticoasa formulare ”moșneag întreg” să în discuție de MMIU să fi deranjat.

Dar cum de ați ajuns în coliziune cu domnul Adrian Mihai? Mi se pare un om de spirit.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2019-03-07 22:55:30
         
 
  V-am dat un text al domnului Cioacă, fiind despre el e vorba! L-a făcut de kko, apoi i-a dat 3 steluțe. Sper că acum ați înțeles. Textul meu l-am șters, de scârbă.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 22:42:04
         
 
  Da, omul nu a înțeles catrenul. Cu steluțele nu știu ce să spun.

Să aplicăm principiul: audiatur et altera pars. În rest sunt opiniile domniei sale. Ar fi de dorit, oare, ca într-o viitoare formulă informatică să avem facilitatea ”acceptăm numai comentarii laudative”?
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:33:06


Nici vorbă. Doar că, după ce desființează textul, îi acordă 3 steluțe. În fine, n-ați prins ironia.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 22:39:55
         
 
  frate Stef,militianul foloseste metode invatate pe vremea lui gica-dej, atata mai poate,in rest isi dezleaga propriile rebusuri si se da la minore pe site-uri de socializare, desi primeste,periodic, ghiozdane in scafarlie! :)))  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 22:39:22
         
 
  Dar, domnule Ștefănescu, mă încurcați. Eu am acordat steluțle unui text de-al dumneavoastră. Și mi-ați dat un link de la un catren de-al domnului Cioacă.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:39:09
         
 
  Radu, nu il mai pune la curent pe apropritar cu texte ca te baneaza! Am patit eu. De mai multe ori, Nu doar acum.  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-03-07 22:38:51
         
 
  Dle Cristescu, va amagiti daca credeti ca eu stai in nivelul asta scazut le 10. Nu-mi place insa ipocrizia dvs.  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-03-07 22:36:05
         
 
  PS. Nu ”nesecată” ci suficientă!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:35:34
         
 
  Am două sau trei UPS-uri. Care stau degeaba.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:34:38
         
 
  Da, omul nu a înțeles catrenul. Cu steluțele nu știu ce să spun.

Să aplicăm principiul: audiatur et altera pars. În rest sunt opiniile domniei sale. Ar fi de dorit, oare, ca într-o viitoare formulă informatică să avem facilitatea ”acceptăm numai comentarii laudative”?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:33:06
         
 
  Nu, domule Fl. Rădulescu. Am suficientă lumină încât pot da și altora. În plus, am la bord instrumente de mare performanță. Și, la mine, toate funcționează.
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:26:45

Dacă sunteți într-adevăr o sursă nesecată de lumină, o idee ar fi să stocați ceva într-un UPS, pentru cazuri de avarie ENEL :)
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 22:32:25
         
 
  :)  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 22:30:00
         
 
  ”v-am luminat bezna prin care orbecaiti”

Nu, domule Fl. Rădulescu. Am suficientă lumină încât pot da și altora. În plus, am la bord instrumente de mare performanță. Și, la mine, toate funcționează.

O noapte galactică!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:26:45
         
 
  Nu sunt la curent. Eu chiar am intervenit să spun primele două steluțe le-am acordat eu.
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:01:56

atunci vă pun eu la curent.
la textul:

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=52679

colegul adrian mihai scrie:

voi nu vă dați seama că, votând o făcătură ca asta, vă desconsiderați și vă anulați definitiv pe voi înșivă? și asta pentru ce? doar pentru că nefericiul ăsta de cioacă încearcă și el ceva la nivel de clasa a 2-a primară contra mea?

dacă ar fi fost ceva de capu' acestei scremeri, aș fi fost primul care aș fi votat-o, deoarece chiar am simțul umorului (așa cum am făcut cu schița dlui recheșan). dar nu pot abdica de la niște principii elementare, așa cum o faceți voi, haita celor trei.

vai de voi!
vă râde saitul!



apoi acordă textului 3 steluțe. apoi continuă. a trebuit să-mi șterg textul, stomacul meu are și el sensibilitățile lui.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 22:26:31
         
 
  Sunteți prezumțios. V-am spus că este departe de a fi Lacrima Cristi. Dar nu este cavalerește să fie bârfit în lipsă.
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 21:59:44

1. Nu e bârfit, ci EVOCAT.
2. În lipsă - formal și vremelnic. Am încercat să refacem puntea pe care ați rupt-o cu atâta cruzime, postând aici câteva dintre memorabilele sale creații din exil, în care, cu excepția scutierilor kosta vianu și adrian mihai, suntem pomeniți în termeni dintre cei mai cavalerești (nu-i pot reproduce aici, dvs riscați un AVC, iar eu risc să-mi pierd nivelul).



În plus, distinsul domn Peia, ne citește,nu mă îndoiesc, zilnic!
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:05:58


Și noi pe domnia sa. Socializăm.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 22:17:07
         
 
  Ma bucur ca v-am luminat bezna prin care orbecaiti,domnule Cristescu,va doresc o seara corecta! :)  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 22:12:59
         
 
  Mă faceți, domnule Florin Rădulescu, să zâmbesc! Evident, cu multă condescendență!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:08:52
         
 
  Doamna Emanuel sau domnule Elena, mi-an schimbat pseudonimul pentru ca mi-a ramas mic. Si mi-l voi mai schimba fiindca regulamentul nu interzice asta. Printscreenul pe care vi l-am adus la cunostinta era despre injuraturile lui peia la care eu am raspuns civilizat si decent. Si vi l-am semnalat tocmai fiidnca va plageati ca nu puteti citi tot. Daca nici atata nu pricepeti eu zic sa va luati un mentor.  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-03-07 22:07:02
         
 
  "|Domnule Florin Rădulescu, sunt elegant. Evident că nu contez. Ba, credeam că ați înțeles că vă ocrotesc și că v-am făcut o onoare primindu-vă aici."|Emanuel Cristescu

S-ar putea sa nu se stie a cui e onoarea,domnule Cristescu. Nu stiu cat timp o sa va mai dau sansa de a citi poezicile mele, nu sunteti pregatit sa le receptati corect,asa cum nu sunteti pregatit sa gestionati un site literar!Cele bune!
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 22:06:29
         
 
  Așa-i domnule Cioacă! Dar ați văzut, am revenit cu precizări! Oricum, m-a amuzat mult replica dumneavoastră.

În plus, distinsul domn Peia, ne citește,nu mă îndoiesc, zilnic!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:05:58
         
 
  Nu sunt la curent. Eu chiar am intervenit să spun primele două steluțe le-am acordat eu.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 22:01:56
         
 
  Sunteți prezumțios. V-am spus că este departe de a fi Lacrima Cristi. Dar nu este cavalerește să fie bârfit în lipsă.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 21:59:44
         
 
  bunul simț??? ce reacție ați avut la gestul colegului adrian mihai, care a pus (noaptea, ca hoții) steluțe câtorva texte pe care le-a desființat în prealabil în termeni dintre cei mai categorici? vă mai amintiți de gina goia?  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 21:58:24
         
 
  "Prin urmare, vă rog să renunțați la a-l mai invoca, fie și aluziv pe domnul Peia."
(Emanuel Cristescu)

Domnule profesor,
Eu nu cred ca este coresct sa ne interziceti orice referire la singurul clasic in viata pe care l-a dat pana in momentul de fata literatura europeeica; ce pretindeti dumneavoastra de la noi nu este alceva decat inmormanatrea pe viu a acestui nemuritor bard si apostol al romanismului adevarat. Nici imparatul roman Octavian August nu s-a arata atat de crud cu marele poet Ovidiu, pe care l-a exilat numai. Dar dreptul locuitorilor imperiului de a-l lauda sau barfi dupa pohta inimii a ramas neatins. Pai daca mergem tot asa, pana la urma nu m-ar mira ca sa aud de un nou edict prin care ne interziceti sa ne botezam copiii sau nepoti cu pronumele de Peisor sau Peiut intru cinstea trubadurului de la Malu.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2019-03-07 21:56:49
         
 
  mai e ceva, domnule Cristescu, interzicând prin edict (!) orice referire la un coleg atât sfios, de vulnerabil și mai ales drag nouă, faceți din el un sfânt, un arhanghel, o victimă căzută în lupta pentru o lume mai dreaptă, mai ecoliterară. dacă-i așa, spuneți-ne din vreme, să facem o colectă pentru bani de statuie.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 21:55:00
         
 
  Domnule Ștefănescu, să nu procedăm ca gospodina care, citind în cartea de bucate ”se adaugă un vârf de cuțit de sare” a rupt vârful cuțitului și l-a aruncat în mâncare!

Literar, puteți scrie și un pamflet. Eu mă refeream la jigniri, atac la persoană, etc.

Niciun regulament din lume nu poate prevedea toate posibilitățile de încălcare. Și, mai ales, nu poate pune, în reguli clare bunul simț!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 21:53:02
         
 
  1. Domnule Florin Rădulescu, sunt elegant. Evident că nu contez. Ba, credeam că ați înțeles că vă ocrotesc și că v-am făcut o onoare primindu-vă aici.

2. Credeți că mă afectează în vreun fel zoaiele pe care le aruncă asupra mea distinsul domn Peia? Să-i fie de bine.

3. Amical, vă sugerez, cât și dacă veți mai posta aici să vă reamintiți de politețe.

Vă doresc succes.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 21:46:48
         
 
  Domnule Olariu, nu puteți dumneavoastră mistifica, jigni, face procese de intenție câte pot ei ierta și uita.

Nu vă mai victimizați. V-ați schimbat pseudonimul, ați postat un printscreen centrat pe un cuvânt vulgar? Când am deschis Europeea și am constatat mizeria am văzut roșu în fața ochilor. Și m-am bucurat că era noapte și puteam înlătura efectele nefaste ale gestului lipsit de u discernământ. Primul lucru a fost să mă duc iute în editură să șterg mizeria. Habar nu aveam cine este autorul. Pentru că v-ați șters și textele. După ce m-am mai calmat am redeschis pagina de la invalidate, am constatat că, nu are texte dar că are comentarii. Atunci am realizat cine este ”infractorul” Așa că nu o mai dați cu invidie etc. Ați vrea să avem amândoi, atâta sănătate cât invidie am eu?

V-am oferit variante să vă recuperați mai repede nivelul! Știți care este păcatul păcatelor?

Mă credeți sau nu, eu mă bucur când întâlnesc un text bun.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2019-03-07 21:37:30
         
 
  Ioan Peia Subminezi autoritatea gașperilor, care s-au strâns ghem, ca broaștele, și orăcăie-n cor, să-și facă coraji! Nu pot să nu observ, în același timp, ce șulfă ordinară e și posesorul ăla de pogonaș, Corbu, care se face că nu observă cum mă insultă dementul cu că..at în creieri, ciclosporin crăculescu, i(c)tergalacticul. Potăile dracu, mor de ciudă că nu-mi pot închide gura. Și dacă aș fi pe lumea aialaltă, ăștia ar orăcăi la fel, nemulțumiți că-mi interceptează transcendența! Niște pigmei prăpădiți, îmbibați de fiere!
1
Ascunde sau raportează acest comentariu
Îmi placeVezi mai multe reacţii
· Răspunde · 23h · Editat
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 21:36:53
         
 
  domnule Cristescu, interdicția de a invoca numele ioan peia, în orice circumstanțe, chiar regulamentare, se cheamă cenzură. în orice creație literară postată aici, poem, proză scurtă, scenariu, parodie, etc, autorul poate să-și aleagă în mod liber numele personajelor, menționând, eventual, că orice asemănare cu persoane reale e o pură coincidență. în rest, apreciez intervenția dvs în sprijinul aplicării stricte a regulamentului în forma actuală și vă asigur de sprijinul meu.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-07 21:31:16
         
 
  Inca ceva,nu contati pe MARELE MAESTRU INTERGALACTIC pentru minunata dumneavoastra revista!  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 21:28:14
         
 
  Solicit nivel de postare directa pentru maestrul Uica!  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-07 21:26:25
         
 
  Pacat este atunci cand abuzati de fonctze si reduceti nivelul userilor fara motiv. Sau, ma rog, pe motiv de envidie.  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-03-07 21:16:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23949
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE