FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Trei poeți în căutarea primăverii
Text postat de Gheorghe Rechesan
TREI POEȚI ÎN CĂUTAREA PRIMĂVERII

Peisaj citadin deprimant: blocuri cenușii, pubele și tomberoane cu gunoi răvășite de vînt, copaci desfrunziți. Pe terasa unei cafenele, în ciuda ploii mărunte și înghețate, în jurul unei mese din plastic, maculată de frunze uscate și muște moarte, stau trei inși.
POET UNU (pufăind dintr-o pipă stinsă): Nu înțeleg domle, de ce m-ați scos din casă pe vremea asta crappy? Puteam să stau acasă, la căldurică, cu o bere în mînă și să vizionez meciul de futbol dintre Petrolul și Astra Giurgiu!
POET DOI (aprinzîndu-și un joint): Da, maestre, să moară detractorii mei, e o vreme tare nașpa, nici dracu nu iasă din bîrlog fără bilet de voie...Mie îmi vine să-mi cauterizez sentimentele, să-mi extirpez emoțiile și să mă tirez în Ouagadougou!
POET TREI (croșetînd un fular tricolor):Maeștrilor, ne-am adunat aici cu o misiune...v-am convocat să analizăm situația internă!
POET DOI:Hai, scuipă tot, gabore! Vrei să facem o razie la vreun liceu de fete?
POET UNU:Domnilor, să nu ne inflamăm inutil, viața e scurtă, time is money, whatever...
POET TREI:Eu zic să rupem pisica în două și să ne punem de acord asupra realității de pe teren!
POET DOI: Gibonule, eu nu umblu pe cîmp pe vremea asta nașparlie nici să mi-o dai pe Angelina Jolie pentru juma de noapte...Mi-a înghețat de tot bipul, aș rade o halbă cu vin fiert!
POET UNU:Okay, să stabilim o chestie: toți trei scriem versuri, avem oareșce dexteritate în rime dar, în ultimul timp, asta e realitatea nemiloasă, nu prea avem inspirație!
POET DOI:Așa-i frate, canci inspirație! Mie mi s-au cam înfundat jiglerele, mi s-a blocat și carburatorul, dau tot mai des rateuri...acum trei-patru luni îmi lua juma de oră să ambutisez un sonet, acum am nevoi de două zile!
POET TREI:Cred că e o problemă cu muzele...stau rebegite ca șuții în Rahova așteptînd eliberarea condiționată!
POET UNU:Avem nevoie de sînge proaspăt...voi n-ați observat că nu prea mai vezi picior de fetișcană pe bulevard, numai gospodine la menopauză, corporatiste triste și pensionare înfofolite?
POET DOI:Eu mai arunc din cînd în cînd mulineta pe sentimente.ro, dar și acolo dau numai de dameze fleșcăite, micuțele par să fi emigrat în țările calde!
POET TREI: Răspunsul e simplisim, maeștrilor...ca o definiție dintr-o integramă de doi bani: moment al anului cînd ziua este egală cu noapte, din zece litere, începe cu E și se termină cu U.
POET DOI:Babuine, iar vorbești printre golurile din dantură...mă bip pe încrucișările tale, cumpără-ți o muiere gonflabilă poate te liniștești!
POET TREI: Sonatule, ești mahmur, iar ai băut motorină în loc de zeamă de varză?
POET UNU:Domnilor, domnilor...să lăsăm deoparte orgoliile personale! (către Poet Doi): frate, caraulă ăsta, distinsul nostru coleg, are dreptate...e vorba, oricum ai accentua silabele, de echinox!
POET DOI: Mi se rupe de echinox, în galaxia mea ziua este tot timpul egală cu noaptea!
POET TREI: E-chi-noc-țiu, maeștrilor, corect e echinocțiu, nu echinox, mai citiți și voi niscaiva dicționare, nu numai Gazeta Sporturilor și Playboy...concluzia raportului meu e clară, mai clară decît supozițiile voastre. În lipsa luminii naturale, neuronii se blegesc, conexiunile dintre sinapse merg la ralenti, apare apatia, dezinteresul față de acțiuni hotărîte, în forță. Eu zic să ne grupăm în dispozitiv și să pornim în misiune!
POET DOI: Încotro să pornim, nea cantaridă? La, Polul Nord să pescuim morse?
POET UNU:Să-ți traduc, amice: distinsul, aici de față, vrea să ne urnim prin natură în căutarea primăverii!
POET DOI: Să moară Tom Cruz într-un accident de bicicletă dacă îmi mișc turul de aici...ce, îs pedofil să umblu după rochița-rîndunicii prin kindergarden?
POET TREI: Indicii ar fi: nopțile s-au scurtat, zilele s-au lungit, temperaturile nocturne bat în jur de zero grade celsius, a dat și colțu ierbii, plopii din Giulești amiroasă a sevă proaspătă, iar eu, personal, simt în vintre o neliniște lăuntrică ca și cum aș ancheta o minoră vinovată c-a trecut zebra pe roșu!
POET DOI: Scrie o poezică, macacule, poate te calmezi!
POET TREI: Scriu și două, galacticule, dacă-ți scoți și tu capul dintre picioare și începi să gîndești cu apendicele cerebral! Maeștrilor, concluzia mea e simplisimă: trebuie să ne unim forțele și să găsim primăvara! În caz contrar suntem terminați...vorba poetului: „ Vine, vine primăvara, se așterne-n toată țara, floricele pe cîmpii, hai sa le-adunăm, copii.”
POET UNU: Eu zic să nu ne pripim, guturaiul, gripele, alergiile de tot felul fac încă ravagii...bem un glent grant la gura sobei, reflectăm puțin asupra meciurilor din retur, vorbim un pic despre brexit, despre ordonanțe, mustața lui Dragnea... whatevăr, miss primăvara mi se pare departe, undeva prin Gibraltar sau insulele Capului Verde!
POET DOI: Nu, frate, pedofilul are dreptate...dacă primăvara asta e o micuță cu craci lungi, balconașe tari și buze nesiliconate, mă bag și eu în joc...arunc harponul și o penetrez cu un sonet mișto!
POET TREI: Eu am luat cu mine un baston cu electroșocuri și niște spray paralizant dacă face nazuri!
POET DOI: Gabore, dacă encefalul tău de retardat fată vreo idee mișto, să știi că vin cu tine!
POET TREI: Procedura e simplă, în trei pași: unu, o filăm, doi, o identificăm și trei, o săltăm...am pregătit și o pereche de cătușe!
POET DOI: Eu îmi iau harponul, lasoul și o sticloanță cu superglu!
POET UNU (căscînd plictisit): Deși îmi dă tîrcoale o criză acută de spleen vin și eu cu voi...am în bandulieră ultima versiune din sonetele lu taica Will închinate doamnei brune...cu un shakespare din fibră de carbon mergi întotdeauna la sigur, prinzi și un crap de zece kile, darmite o primăvară anemică!
POET DOI: Nu te supăra, frate, nu vreau să te contrazic, dar primăvara nu poate să fie decît o blondină cu măsuri perfecte!
POET UNU: Greșești, amice, e copia fidelă a Garbiñei Muguruza!
POET TREI: Mie mi-e totuna...blondă sau brună dar musai să fie jună și nubilă...așa, de maxim paișpe anișori!
***
Pornesc tustrei, rebegiți, prin ploaia măruntă și rece. O iau pe un drumeag noroios și desfundat spre un bărăgăn plin de scaieți pînă ajung în dreptul unui gard din uluci negeluiți. Prin burniță apare o arătare de sexagenar, costeliv, cu început de chelie, îmbrăcat în ițari și o cămeșoaie de cînepă cîrpită cu fîșii de ziar. E desculț și vîntură amenințător o ghioagă mare croită dintr-un trunchi de stejar.
BARDUL: Hooo, băi, leprelor, încotro o luarăți? Vi să făcu dă harță? Hai, marș înapoi în cloaca aia dîn care venirăț!
POET DOI: Am bulit-o, e paranoicul ăla ramolit!
POET TREI: Maestre, noi nu dorim să vă inoportunăm,treceam, așa, prin zonă…
BARDUL : Lasă palavrele, îți vînturi degeaba aerul dă sub limbă..ăștia ca voi, telectualii spurcați care faceți dijaba umbră pămîntului, ați dus țărișoara dă rîpă…dacă ar fi după mine v-aș beli pă tăț, v-aș sui într-o țapă și v-aș da foc să scape lumea de ticăloși, haștagiști și alogeni !
POET UNU : Bade, chestiunea stă aproximativ stinky : ne-am plictisit, scriem din ce în ce mai puțin și mai prost, e o chestie existențialistă, sper că mă înțelegi, așa ca de la literat la literat … bref, avînd probleme de prozodie și de percepție auctorială evidente am pornit într-o călătorie de afaceri prin Românica, s-o căutăm pe miss Spring două mii nouășpe !
BARDUL : Hă-hă-hă, să fiți voi sănătoși, garoilor : am priponit-o bine pă gagica Primavera, cu frînghii de tei, la mine-n șopron ! Nu v-o dau nici dacă vă înscrieți în organizația pesede Teleorman, fir-aț a dreacului să fiți voi de poheți !



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  corect, dle Mihai, corectez amu !  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-03-03 20:56:14
         
 
  mă riscai și eu cu o stea, că mă văzui iar printre protagoniști! și atenție, dle recheșan, că aveți un typo, cruise în loc de cruz! păi unde ne trezim noi aicișa? vreți să vă încaiere iestratereștiiiiiiii? :)))))  
Postat de catre adrian mihai la data de 2019-03-03 20:18:49
         
 
  dna Ștefan (citind primul dvoastră com)constat că sunteți mai ceva decît Dan Brown.
Fane, ai dreptate, înlocuit dezaxat cu ramolit, deși și aici e o contradicție în diagnostic.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-03-03 19:16:15
         
 
  bună rău, mai puțin replica aia cu paranoicul dezaxat, care e cam dură, în plus, paranoic axat, echilibrat, nu prea văzui. vot și steluță, mă risc.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2019-03-03 19:06:36
         
 
  Citit si finalul. Provocator rau! Ma astept la retorsiuni!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2019-03-03 18:53:17
         
 
  Nt. RRV  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2019-03-03 18:50:14
         
 
  am completat cu fragmentul final.
thanks Rudy!
domnule Buricea, poetul X!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2019-03-03 18:44:57
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Vot.  
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2019-03-03 18:37:29
         
 
  Placuta sceneta...
Poetul doi sau trei ?
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2019-03-03 18:21:50
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE