FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
DUMNEZEU ESTE ROMÂN
Text postat de Vasile Hurmuzache


Pentru că pe data de 15 ianuarie s-au împlinit 169 de ani de la nașterea Veșniciei Limbii Române, voi spune în mod cu totul neconvențional câteva cuvinte despre Sfântul ei.
Nu îi găsim numele în calendarele bisericești nu din cauza răutății oamenilor, ci pentru că i l-a scris cu litere de foc în Cartea Vieții, Ziditorul, încă înainte de întemeierea lumii. Nu vă spun cum, dar am aruncat o privire în Registrul Stării Civile a Raiului și am apucat să citesc: Locul nașterii: Ipotești. Căsătorit cu Poezia. Un singur copil: Limba Română.
Cine viețuiește în această lume și nu locuiește în Eminescu, nu este român. Pentru că el este patria noastră universală.
Privind harta geopolitică a lumii vedem continente și țări. Să nu confundăm termenul de țară cu cel de patrie. Ori, cel de popor, cu cel de neam. Țara este o unitate administrativă, patria este cea pe care o purtăm în noi oriunde am colinda prin această lume. Poporul este suma indivizilor care populează o țară, neam sunt purtătorii de aceeași limbă a unui ideal național. Pământul este o fărâmă din Univers, țările sunt fărâme ale acestei planete, dar patria încape doar în sufletele oamenilor mari, pentru că ea trebuie să redevină infinit.
Omenirea va putea recuceri cândva cerul prin dezvoltarea până la ultima limită a tehnologiilor și științelor spațiale, iar atunci va decreta - poate triumfal, poate cu dezamăgire - că Dumnezeu nu există. Va eluda cu bună știință că astronautul rămâne captiv în navă și în propria sa piele. Abia atunci, și poate nici atunci, omenirea va înțelege micimea culturii materiale - câte țări încap într-o rachetă?
Dar acestea toate se întâmplă nu pentru că Ziditorul nu există, ci pentru că omul nu vrea să creadă că știe unde să caute veșnicia. Ba, mai rău, că nici nu ar putea fi un loc unde ar putea exista. Este atât de ridicul în trufia sa de cuceritor încât își închipuie că poate închide Timpul într-un ceasornic. Când, în fapt, nici cel mai performant ceas atomic nu poate măsura decât trecerea și destrămarea noastră prin timp.
Doar prin dezvoltarea culturii umaniste putem eluda limitările materiale și desființa imposibilul. Pentru că totul, Absolut Totul, se află în noi.
A fi patriot înseamnă a-l descoperi pe Dumnezeu când ciocăni la ușa inimii, a deschide și a-l recunoaște Ziditorul patriei tale.
Este foarte mic numărul privilegiaților care îl aud și îi deschid. Și infim numărul celor cu care vorbește. Pentru că toate se zidesc prin Cuvânt.
Am făcut acest prolog doar pentru a ajunge la cel care însetat de Absolut a trudit și a făurit limba îngerilor, dăruindu-o neamului românesc, să putem avea fiecare o patrie în care Luceafărul să ne lumineze nemărginirile.
,, Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Eminescu!" ( Marin Sorescu )

* Urmează o poezie adresată mai ales detractorilor săi care, sub pretextul demitizării, vor să-i demoleze statuile și să se cațere ei pe socluri.

DUMNEZEU ESTE ROMÂN

Vai de neamul cu morți vii care n-au nimica sfânt,
peste vatra strămoșească rămân zările albastre
doar că i-a urcat Golgota răstignitul în Cuvânt
veșnicia să i-o poarte, el, Iisusul limbii noastre.

De sub pleoape teii ning dor de cer și absolut,
pe cărarea dinspre rai vin luceferi la ferești,
îi aud cum șușotesc că s-a ridicat din lut
în icoana Poeziei sfântul meu din Ipotești.

Dacă dorul are chip - cum altarul har divin -
el s-a îmbrăcat în dor de Lumină, ce păcat
că deși ni s-a jertfit ca anafură și vin,
ce puțini îl văd aevea cât de sus ne-a înălțat.

A slăvit străbunii toți ridicându-i de sub glii,
a încoronat cu slovă ziditorii ăstui neam.
Azi îl jefuiesc de slavă lotrii, și zadarnic scrii
că el a-nfiat o țară, altfel unde mai eram?

Surugii de vorbe goale, calemgii de apă chioară,
creaturi fără rușine, împăiați pe gloabe șui,
Feți - frumoși de trei parale - vor să-l facă de ocară
deși sunt numai erate triste la povestea lui.

Pentru cei ce sunt, sau vin după mine, dau în scris:
- Să îl crească pentru zbor Ipoteștiul i-a fost sân
și i-a fost limbă maternă îngereasca, și precis
Marea Taină-i dezlegată - Dumnezeu este român!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Da, la meciul dintre noi.
Dar engleza o stâlcește,
Și exclama românește:
- Sfinte Petre, ce mai boi!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2019-02-04 12:57:27
         
 
  Hurmu, e super-Bowl!

Dumnezeu se uita si el la meci.

 
Postat de catre Euro peea la data de 2019-02-04 02:12:30
         
 
  er. ,, să te învețe", o singură dată!  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2019-02-03 11:55:16
         
 
  O, ba da!

În primul și în primul rând,
Să te învețe cu învețe cu încetul
Să mă înjuri numai în gând,
Când stăpânești tot alfabetul!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2019-02-03 11:54:17
         
 
  Nu crezi ca Dumnezeu are alte urgente?  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-02-02 23:38:08
         
 
  Nu țineam să fie o epigramă, dar putem încerca

În Americi a migrat
Cel de Sus, mare, frumos,
Că-l are de educat
O vreme pe Cel de Jos!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2019-02-02 23:11:41
         
 
  Sus cu Jos rimeaza doar in poezie cu vers alb.  
Postat de catre Euro peea la data de 2019-02-02 21:00:26
         
 
  Dreptu-i că a emigrat
În Americi Cel de Sus,
Că-l are de educat
O vreme pe Cel de Jos!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2019-02-02 18:21:05
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
 
Că Dumnezeu a fost român
Probabil că-i adevărat,
Dar nu mai e la noi stăpân
Că între timp a emigrat.


 
Postat de catre Euro peea la data de 2019-02-02 16:48:30
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE