|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cuantica lecturii |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Cuanta de semnificanță ar putea constitui elementul cognitiv-interpretativ, minimal, care permite accesul la text, la conținutul și semnificațiile sale. Coerența și validitatea înlănțuirii argumentative, având ca bază cuante de semnificanță, determină comprehensibilitatea textuală și valențele interpretative ale unui text. Într-un plan pragmatic, putem afirma că avem de-a face cu arta, respectiv, știința interpretării. Adică, ne aflăm în domeniul hermeneuticii ca teorie generală a înțelegerii în care operează un fel de spirală a decriptării și îmbogățirii cu sens, sensuri a textului. Spirală care se autosusține și care acumulează sens. Dezvoltată de însuși lectorul hermeneut, la nivel individual. Oodată cu propria-i dezvoltare și devenire. Înțelegându-și, astfel, superior, propria sa ființă și propriul statut ontologic. La nivel colectiv, prin validare interpretativ statistcă, se stabilesc modele, valori, opere, capodopere. Fără acestea textele sunt sau rămân simple simboluri grafice nevalorizate axiologic. Nepuse în lumină. Simple potențialități cu vocație semnificantă.
În procesul nașterii sau decelării semnificanței lectorul, dintr-un posibil simplu și neutru observator devine creator. El reface sau recreează textul în paradigma universului său lectorial. Adică a acumulării de sens și semnificanță în devenirea proprie. În contextul acumulărilor culturale care, la un moment dat, ar putea defini stadiul cunoscut al culturii. Respectiv stadiul textual-semnificant. Este de domeniul evidenței că un text, orice text, are o potențială încărcătură formal-textuală care, practic, formează universul textual generat de universul auctorial.
Interacțiunea celor patru universuri generează sens, semnificanță, valoare. Universurile respective, într-o aproximare generală, sunt cel auctorial, cel textual (care capătă o anumită autonomie după ce textul a fost scris) apoi universul lectorial (prin urmare specific capacităților de înțelegere, interpretare și generare de sens ale fiecărui lector) și cel contextual care poate fi de nivel proxim sau din ce în ce mai larg în raport cu textul.
După cum se poate observa, fiecare dintre aceste universuri nu este imuabil. Adică, nu este un datum ceva pietrificat întru eternitate. Toate au o dinamică a lor mai mult ori mai puțin activă sau reactivă. Astfel încât sensul și semnificanța la un moment dat sunt influențate de parametrii dinamici ai acestor universuri iar, în procesul lecturii, și al devenirii semnificant-axiologice, rolul important, poate cel mai important, îl are lectorul și universul său lectorial. Care, asemenea observatorului din experimentul cuantic, poate determina starea textuală. Dintre stările multipolare lectoriale posibile. Dacă în zona cuantică întâlnim cele două stări, corpuscul-undă, în cuantica lecturii vom putea decela multiple astfel de stări care (toate și fiecare în parte) pot avea propria legitimitate axiologică. Argumentabilă cu ajutorul unor propoziții care dau coerență și consistență stării respective.
În cest proces complex, atât textul cât și lectorul (interpretorul) devin, se modifică suferă, fiecare, un proces transformațional care generează o perpetuitate de sensuri și semnificații. Acestea reflectă cuante semnificante din universul interpretativ infinit (ca potențialitate) și relevă diversitatea și frumusețea actului lectorial.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Scrie Starobinski: Riscul, dacă obiectul nu e perceput, menținut, consolidat în diferența și realitatea lui proprie, este ca interpretarea să nu fie, în cel mai bun caz, decât dezvoltarea unei fantasme a interpretului
Sigur această percepție restitutivă, această încercare de a te apropia, asimptotic, de text pentru a decela și decripta la maxim intenția și determinarea autorului precum și obiectivul, scopul mesajul și contextul istoric textual poate avea și are o valoare cognitivă de necontestat. Iar pentru critica de sorginte, i-aș spune clasică, tocmai aceste aspecte vizeză. Care, principial, nu ne sunt străine. Însă pe noi ne interesează acel risc invocat de celebrul critic. Respectiv, fantasma interpretativă a lectorului și, în special a lectorului avizat. Care nu este arbitrară. Ea are pretextul și hinturile reconstrucției în text. Pe ele se bazează actul interpretativ. De la ele pornește și, argumentativ, se legitimează. Adică se validează. Prin urmare, interacțiunea univers textual ca realitate obiectuală și subiect al lecturii în interacțiunea cu universul lectorial, neacademic vorbind cu ceea ce lectorul vine de acasă într-un context cultural și temporal dat generează înțelegerea și interpretarea multipolară a textului. Ca o concatenare de unde în care fiecare undă se armonizează cu alte unde și devine punct de sprijin pentru generarea altor unde. Sau corpusculi. Putem spune rămânând în paradigma cuantică și conferând lectorului, observator implicat, rolul de valorizator și chiar decident asupra statusului dehermeneutizării. În acest fel, rezultatul depășește simplul fapt de bucurie și plăcere de a trăi. Devine creație. O nouă creație care rezonează cu textul și cu MARELE TEXT. Ca acumulare sinergetică și istorică a tot ceea ce s-a scris până la un moment dat. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2019-01-22 16:17:26 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"în funcție de natura (sau de simpla prezență) a observatorului (cititorul)."
Nici vorbă. Simpla prezență este inertă în raport cu opera. Trebuie acțiune, interacțiune. Și mai mult decât atât!
"Alții, și mai nebuni," Riscant. Bumerangian de riscant.
"pe măsură ce un sait literar se umple de idioți" Relativism. Dar da, poate un examen medical, ca filtru prealabil, nu ar strica. Problema este standardul, referențialul. Pentru că nu orice personalitate accentuată poate intra în categorie. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2019-01-22 11:50:49 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Altfel spus, subiectul observației (opera) își schimbă comportarea (mesajul) în funcție de natura (sau de simpla prezență) a observatorului (cititorul). Alții merg mai departe și zic: în lipsa observatorului (cititorul), particula (opera) nu există în sine, ci doar ca efect al actului observației (lectura). Alții, și mai nebuni, merg chiar mai departe și zic: actul observației (lectura) fiind o manifestare a conștiinței, iar subiectul observației (opera) tot o creație a conștiinței, cărțile nu există pentru idioți, deoarece acestora nu li se poate atribui calitatea de observator. Și astfel, mecanica cuantică explică cum, pe măsură ce un sait literar se umple de idioți, numărul de subiecte observabile (opere) scade în aceeași măsură, generând un număr din ce în ce mai mic de observatori (cititori inteligenți), procesul continuând în avalanșă.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2019-01-22 09:05:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|