| 
          
           
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | Invitatie |  |   
            |  | Text 
                postat de  
                Ion Gabriel Pusca                 |  |   
            |  | - Breasla Cuvântarilor vă invită la o seară relaxantă cu muzică rock, poezie și conversație critică. La Cenaclul de Seară, joi, 25 octombrie 2018, în Club A, începând cu orele 19.30, citește scriitoarea LILIANA NEGOI. 
 - Vor participa la discuții: Cătălin Badea Gheracostea -critic literar, Marius Viorel Conu - poet, Corin Bianu - scriitor, Georgeta Popescu scriitoare și oricare dintre cei prezenți dacă fac dovada  spiritului critic și -eventual- a ironiei fine.
 
 - Serviciul de Stiră Politică va prezenta texte de: VALERIU CERCEL și SORIN OLARIU.
 - Recită Silvia M. Damian.
 
 Moderatorul evenimentului este: Lupisor
 
 Seara se va incheia cu un concert al formației THUNDERSCORE.
 
 Și -întru cinstirea junimiștilor- vă atragem atenția că :Intră cine vrea, rămâne cine poate!
 
 
 Mă dori
 
 În preajma fiecărei dureri de cap
 în spatele ochilor mei trăiește o pânză de păianjen
 care culege, tacticoasă,
 fiecare molie zburându-mi din gânduri și oprindu-se,
 inevitabil,
 deasupra imaginii tale inverse de pe retina mea,
 iar apoi mi le servește elegant, în rigor mortis,
 pe o tipsie prețioasă
 încrustată cu toate grăunțele de nisip ale zilei
 și cele de sare ale nopții.
 
 Mă dori
 precum doare adierea de vânt
 atunci când atinge prima dată aripa unei păsări
 care nu va putea zbura niciodată,
 dar care, respirând împotriva boarei,
 tot caută o creangă mai înaltă
 și mai înaltă
 
 L.N.
 
 
 Pe drum
 
 Un câine schelălăie-n noapte flămând,
 iar luna pe cer juri că-i sânge.
 Pe drum, un copil calcă-ncet, tremurând 
 e singur, și-obrazu-i e supt, și plângând
 la piept o trăistuță tot strânge.
 
 Și caută-ntruna la fiece pas
 o mână mai prietenoasă,
 să-i șteargă cu milă durerea din glas,
 și caută, bietul copil de pripas,
 da-n jur e doar negură deasă.
 
 Cu colți oțeliți spaima mușcă avan
 din sufletu-i plin de obidă,
 căci zgomote surde se iscă viclean,
 iar umbrele capătă ochi de mărgean
 și înfățișare perfidă.
 
 Și-ar sta, sărăcuțul, să doarmă nițel,
 că pașii de-abia-l mai ajută,
 dar nu îndrăznește, și-așa, cătinel,
 tot merge, și merge, cu pas mărunțel,
 și-n urmă ... întinderea-i mută.
 
 © Liliana Negoi
 
 |  |   
            |  |  
                
                Parcurge cronologic textele acestui autor
                
                 |  |   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  |   
            |  | Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE 
              AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
 |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Comentariile 
              userilor |  |  |  |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | https://www.youtube.com/watch?v=zKF55gO-sLQ |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              Ion Gabriel Pusca               la data de  
              2018-10-27 14:16:53 |  |  |   
            |  |  |  |  |  |  |  |  |   
            |  | 
 |  |   
            |  | Felicitari! 
 
 |  |  |   
            |  | Postat 
              de catre  
              Euro peea               la data de  
              2018-10-23 21:52:50 |  |  |   
            |  |  
                Parcurge cronologic comentariile acestui autor
                 |  |  |   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  |  |  | 
 
                     
            |  |  |  |   
            |  | Texte: 
              23983 |  |   
            |  | Comentarii: 
              120107 |  |   
            |  | Useri: 
              1426 |  |   
            |  |  |  |  |  |