FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
,, Toate marile revoluții naționale s-au întemeiat prin zidiri și nu prin prăbușiri"
Text postat de Vasile Hurmuzache
De pe fb

Vouă, celor care cu știintă sau neștiință, răstigniți din nou istoria și eroii neamului românesc! Citiți aceste rânduri cutremurătoare ale Mareșalului, care a fost sacrificat de alde voi pentru vina de a-și iubi țara, în lupta pentru integritatea Daciei mari!

"Adevarata educatie nu este numai scoala cartii, ci si scoala Neamului. Ea zideste nu numai cultura, dar înalta si întareste constiinta nationala, prin cultul credintei în Dumnezeu si în puterile Patriei".

"Români, frati dragi si încercati,
Cugete risipite, vetre stinse si tradate,
Români smulsi din glia sfintita
cu sudoarea muncii stramosesti,

Voua, va închin toata durerea si toata nadejdea mea.

De doua zeci de veacuri stam înfipti si neclintiti în stâncile Carpatilor, ca si Columna lui Traian suntem unde am fost si ramânem unde suntem. Istoria noastra ofera un spectacol unic: am pastrat intacte trasaturile caracteristice ale strabunilor. Acelasi lucru se întâmpla si cu graiul nostru, care este unul si acelasi din Maramures si pâna la Timoc.si vesnic am ramas hotar si temelie de civilizatie în contra tuturor darâmatorilor si a tuturor cotropitorilor.

Aceasta a fost legea noastra. De aici vine mândria noastra tacuta, în fata cotropirii ca si în fata prieteniei. N-am raspuns la salbaticie cu violenta. N-am urât niciodata. N-am privit cu trufie închipuita si galagioasa în jurul nostru ca sa ne ascundem slabiciunile.

Învingatori, nu am lovit în învinsi. Viata, drepturile si bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura si de apasarea lui.

De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revolta ne-am facut noi temelii de viata. N-am atacat niciodata pe nimeni.

Poporul românesc n-a lovit niciodata prin spate si nu si-a dezlantuit niciodata cuvântul sau fapta fara masura.

Poporul românesc n-a cotropit niciodata un pamânt strain si n-a atins nici o brazda fara drept si fara lupta. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfintit. si el a stiut raspunde de veacuri la prietenie, cu fratietate si la întelegere, cu recunostinta.

Din cauza influentelor politicianismului, a ignorarii pericolului si a nepasarii care caracterizeaza natia, minoritarii au patruns în tot aparatul statului si au reusit sa se infiltreze, în cantitate considerabila, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fara sa o arate si lucrând ca niste adevarate termite, cu metoda si întotdeauna perfid, sapa necontenit la temelia statului [1].

[1]. Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindca este invizibila si nepipaibila, a dezorganizarii, a haosului si a regimului în care ne sbatem. Fiindca, de pilda, cum putem sa ne explicam faptul evident ca institutii ca Posta, Caile Ferate, Finantele, care înainte constituiau nu numai fala noastra, dar serveau de multe ori drept exemplu tarilor cu alt trecut si cu alta vechime, astazi sunt în halul în care sunt.

Au pierdut Românii, toti Românii, dintr-o data calitatile de care au dat dovada când erau apreciati pe baza rezultatelor si actiunilor lor, ca buni organizatori, patrioti, energici, cinstiti, priceputi, devotati serviciului etc. etc.?

Este cu putinta aceasta? Desigur ca nu.

Cercetând însa structura organismului nostru de stat si meditând profund asupra lui gasim deslegarea enigmei. Intr-o documentata lucrare întocmita la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în aceasta privinta. Sunt institutii si regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveste aparatul conducator, din majoritari în minoritari.

Este cea mai buna arma pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindca am facut noi însine dovada sau ca nu suntem majoritari sau ca nu suntem, sub raportul culturii si pregatirii, în masura sa administram ceea ce am pretins ca ni se cuvine.

Asa se face ca, în loc ca reformele sociale sa însemne începutul unei ere a renasterii nationale, ele au fost folosite de guverne si partide numai pentru a crea o patura superioara artificiala.

Patriotul, omul elitei si al cinstei, a fost înlocuit în viata publica prin demagogi superficiali si înselatori. Ne-am frânt puterea, ne-am slabit cugetul si ne-am sleit mintile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinari stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase si în apucaturi neomenoase. De aceea, stiu ca tu, satean trudit n-ai plug si n-ai haine; ca fierul plugului e scump pentru punga ta goala si bumbacul nu-ti ajunge ca sa-ti îmbraci copiii, ca pamântul ti-a rodit putin si gurile casei tale sunt multe.

stiu ca tu mestesugar chinuit nu-ti poti îndestula nevoile cu greul muncii tale; ca râvnesti sa nu-ti mai vezi copiii ofiliti si sati vezi fruntea despovarata de griji si saracie. stiu ca tu, bogatule, esti turburat fiindca ai voi pace si liniste, pentru ca sa ai siguranta bunurilor tale si multumirea averii pentru urmasii tai [2].

[2]. Caci, sa stii bogatule ca averea ta ne e scumpa - daca este curata - fiindca e a tarii; ca lucrurile casei tale, pe care altii nu le au, ne încredinteaza ca din propria ta constiinta si întelegere ne vei ajuta sa facem din bucuria ta, bucuria altora.

si tu, carturarule, care ai tacut ieri si taci si astazi, stiu ca astepti ceasul când Țara sa-ti cinsteasca mintea, Neamul sa-ti pretuiasca sufletul si Statul sa-si întemeieze soarta pe rostul tau de cârmaci al cugetelor si sa nu te umileasca izgonindu-te de la lupta sau trudindu-ti vieata în umilirea saraciei.

Greutatile în care se sbate neamul sunt mari si încurcate. Neamul Românesc - popor de munca si nu parazitar - vrea înnoire, vrea libertate si vrea sa-si traiasca adevaratul Nationalism, pravalind pe toti cei care - constient sau inconstient - îi împiedica drumul viitorului.

Puterea unui Neam fata de el însusi si prezenta unui Neam în lume si în Istorie se dovedeste prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare stie sa-si afirme cugetul si vointa nestramutata.

În România trebuie sa traiasca si sa fie pusi în valoare mai întâi Românii; ceilalti, daca ramân locuri libere, vin dupa ei. Împotriva tuturor piedicilor si intrigilor dusmane, a clevetirilor si amenintarilor nemernice, trebuie sa ducem Țara în matca viitorului, în val de veac, ca sa-i asiguram drepturile nepieritoare.

Revolutiile nationale nu sunt acte de violenta, revolte, ci idei în mars. Toate adevaratele revolutii nationale s-au întemeiat prin zidiri si nu prin prabusiri. Ele au folosit toate rezervele natiunii si au întrebuintat toate generatiile, respectând institutiile fundamentale ale vietii si ale scopurilor omului.

De aceea, va chem pe toti, din toate generatiile si din toate clasele, ca sa înfaptuim marea chemare a istoriei noastre.

Chem pe toti Românii fara nici o deosebire de profesiune, pentru ca expresia vointei nationale nu se poate opri în fata hainei sau rostului profesional de vieata. Dati Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindca azi se toarce sub ochii vostri soarta de veacuri a lumii. si la împlinirea ei fiecare trebuie sa va simtiti chemarea.

Ne trebuie împacarea generatiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun si nepatat în Neamul Românesc, pentru ca sa ne meritam mostenirea stramosilor si slava urmasilor. Ne trebuie respectul vietii si al averii, temeliile Neamurilor si ale Civilizatiilor, nu pentru a le lasa sa traiasca desfrânat si în afara de interesul national si social, ci pentru a le supune toate - din libera lor pornire - marilor comandamente nationale.

Un neam nu poate sa-si tina în mâini lantul eternitatii nationale, decât daca stie sa cinsteasca, veriga cu veriga, tot ce e al lui. România pe care voim sa o faurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile si se va întemeia pe structura noastra agrara si taraneasca. Nationalul si Socialul vor fi pietrele de temelie.

La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la tara si muncitorul de la orase - functionarul si lucratorul. Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepatat, neobosit, pe întregul cuprins al Țarii.

Pentru a ajunge la aceasta înfaptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplina si munca. Pe plan social, la temelia Statului sta familia [3].

[3] Familia româneasca, cheia de bolta a rezistentei si a prosperitatii neamului nostru. Iar la temelia familiei, va cer sa fiti voi femei române de pretutindeni. Caci numai în familie puteti cuprinde taina adânca a vietii; si numai prin familie puteti fi înconjurate de adevarata dragoste si respectul ce vi se cuvine.

Cel mai pretios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sarac, frumos sau urât, îngrijit sau parasit, dotat sau nedotat, pasii lui trebui îndreptati pe acelasi drum - lupta continua catre cinste.

Sa fie cinstit în toate. Din cinste se naste: munca, bunacuviinta, dragostea, cumpatarea, voiosia, seninatatea, bunatatea, jertfa si chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plapânda alcatuire, în care impresiile capata ecouri uriase, ce se transforma în înclinari pentru o viata întreaga.

Sa-i deprindeti sa creada în Dumnezeu si Biserica Lui. Sa se închine cu taria cu care Biserica era iubita de stramosii nostri. Sa se deprinda sa-si apropie sufletul de Dumnezeu si sa-i feriti de trufia destertaciunilor. Sa le spuneti ca Neamul Românesc, în întelesul nesfârsit al generatiilor, cuprinde toate sufletele mortilor si mormintele stramosilor. Ca aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul mortilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam.

Tot prin cultul mortilor si mormintelor stramosilor îi veti face sa iubeasca pamântul Țarii. Sa le soptiti zilnic ca prin ecoul si îndemnul care vine din morminte, a trait si traieste neamul acesta.

Cunoscând orice limbi straine sa iubeasca un singur grai, acela al stramosilor nostri. Adâncul firii românesti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Sa-l cinsteasca, sa-l pastreze si sa-l lase mostenire nepatata.

Sa-i cresteti luptatori, dar sa-i deprindeti sa fie blânzi. Blândetea este o podoaba unica a sufletului românesc. Blândetea, oriunde vor gasi germeni de viata. Sa le îndreptati zilnic mâna sa ajute pe cel în nevoie. Sa le raspundeti totdeauna si la toate întrebarile. Sa le cetiti si sa ceteasca. Astfel îi veti deprinde sa aiba pasiunea de a se cultiva. si mai ales, învatati-i sa munceasca. Munca sa o iubeasca si sa o respecte, pentru ca totdeauna înnobileaza. Faceti-i sa înteleaga cât de greu trece vieata fara munca. E groaznic sa te simti traind ceas cu ceas si sa nu folosesti nimanui.

Iar fata de copii, casatoria voastra sa fie o taina. Sa nu lasati niciodata ca valul sa fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre parinti arunca nesfârsita uscaciune în sufletele lor crude.

Neîntelegerile voastre, pastrati-le si feriti-le de ochii si urechile lor. În alt fel le pustiiti sufletul pentru totdeauna. Gânditi-va si întelegeti ca nu puteti fi înlocuite si ca nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru.

Pe plan spiritual credinta [4].

[4] Nu exista putere în lume care sa poata opri biruinta lui Dumnezeu si a celor care au crezut si cred în El.

Statul viitor va fi un Stat de disciplina, de ordine si de actiune creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfa nationala si de idealism crestin pentru care s-au trudit si s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii si martirii nostri.

Țaranimea va fi îndrumata spre o viata noua, Statul organizând productia agricola, dând unelte si masini taranului, creând o industrie alimentara si transformând ordinea sanitara atât de înapoiata a satelor noastre.

Muncitorimea va fi ridicata prin sporirea productiei si prin crearea de mari lucrari publice, cai de comunicatie, canale si irigatii.

Functionarii vor fi întrebuintati în aceasta mare actiune a Statului si li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca si rolul fiecaruia.

Carturarii si slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolulcare li se cuvine despicatorilor de drumuri si ziditorilor de suflete. Singura politica pe care trebuie sa o faceti este aceea a iubirii de Neam si a apararii drepturilor lui sfinte prin munca, prin cinste, prin blândete, prin constiinta si, mai ales, prin exemplul vostru în toate si fata de toti. Am pornit de la icoane si altare, sa ne întoarcem la ele [5].

[5] Biserica lui Cristos nu înseamna numai ziduri, icoane, coruri, lumânari, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfa, milostenie, truda, curatenie sufleteasca. Oriunde traieste un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.

Fii om, fii drept, si recunoaste ca deasupra ambitiilor si intrigilor si urilor este Patria, este vesnicia Neamului; si ca acolo trebuie sa ne întâlnim totdeauna, chiar daca nu ne întelegem de fiecare data. Sa ne unim în munca si în fratie, în gândire si în simtire, în dreptate si în lege, în disciplina si în cumpatare, în ordine si în credinta, pentru ca prin munca sa ne întarim, sa prosperam si sa fim gata pentru orice ceas, fiindca numai asa vom spori stima prietenilor si grija dusmanilor.

Trebuie sa redam muncitorului puterea productiei, ca sa putem ajunge la ieftinatatea vietii; trebuie sa dam taranului linistea ogorului, ca sa poata munci; trebuie sa dam oraseanului siguranta vietii si a ordinei, carturarului puterea gândului.

Întreaga Țara trebuie sa paseasca la munca si la ordine.

Pe deasupra tuturor framântarilor si peste toate neîntelegerile, avem datoria fata de stramosi si fata de urmasi sa ne pregatim Statul si Neamul pentru apararea drepturilor lui vesnice.

Prindeti voiniceste de umeri pe toti fratii nostri [6] de pe întreg cuprinsul românesc, scuturati constiintele de toate îndoielile si de toate lasitatile trecutului, sfarâmati ambitiile desarte si, sub imboldul vostru si sub exemplul vostru, uniti pe toti1 într-un singur gând, într-o singura simtire, într-o singura vointa, catre un singur tel: izbânda României.

[6] Toti Românii hotarâti, toti Românii cinstiti, toti Românii sârguinciosi, totiRomânii întregi.

Astfel, legea credintei, legea dreptatii, legea disciplinei, legea muncii, legea educatiei severe, legea tacerii, legea solidaritatii nationale si a sprijinului reciproc si legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate si justitie.

Române! Multumirea ta si a familiei tale împovarate va veni prin înfratirea tuturor, prin munca noastra laolalta, prin întelegere si ascultare si nu pe caile urii sau ale prabusirii altuia. Fiindca munca si credinta înalta, pe când invidia si ura surpa.

Fiti crestini, fiti oameni, fiti Români întregi. Luati aminte ca aceea ce a prabusit pe altii, a fost goana dupa bunuri si interese prea pamântesti.

Nu uitati ca aceea ce a darâmat asezari si Tronuri, a fost mânuirea oarba si sângeroasa a trufiei, a razbunarii si a violentei.

Daltuiti în cugetele voastre piatra de întemeiere noua a Neamului. Nu va risipiti sbuciumul în fapte marunte, în clocotiri învrajbitoare si în razboiri sterpe. Acestea va scoboara si amutesc poruncile mortilor vostri.

Neamul acesta trebuie ridicat, întarit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut în aceasta privinta. Un regim nou de viata curata, un regim de viata armonioasa si frateasca între conducatori si condusi [7]; un regim de viata plina de ideal, de cuget curat si de forte creatoare: este o munca grea, neînchipuit de grea, care cere gândire, organizare, metoda, ordine, disciplina, neslabita vointa si dârzenie.

[7] În acest sens, orice sef trebuie sa se poarte cu subalternii sai cu omenie. Acest sentiment nu poate si nu trebuie sa lipseasca nici chiar în Armata, unde disciplina comporta oarecare rigiditate.

Sentimentele sufletesti de omenie fata de subaltern aduc din partea acestuia dragoste de munca, încredere în sefi, în vigoarea morala în toate actiunile lui bune, mândria respectului ce i se da, personalitate. De aceea, în serviciul zilnic, în discutiunile ocazionale, în viata sociala si în greselile ce eventual se fac, seful este dator sa-si trateze subalternii în cadrul legilor, însa urban si civilizat - nu se admit doua atitudini: una de platitudini în sus si alta de brutalitate în jos.

Iar când e vorba de a cumpani dreptatea, sa aiba în vedere ca aceasta se da dupa legiuiri scrise, dar se da si dupa comandamente de ordin moral si sufletesc si ca nu se poate admite ca cineva sa aibe dreptate si sa nu i se dea.

Altfel, subordonatii nu vor voi sa aiba initiativa, iar a avea initiativa înseamna a avea curajul raspunderii si încredere ca riscurile vor fi dominate de rezultate.

În cadrul legilor, initiativa cea mai larga trebuie sa anime pe toti cei câti fac parte dintr-o institutie civila sau militara. Ceea ce trebuie însa sa se tina în seama în exercitarea initiativei este corectitudinea: corectitudine în interpretarea legilor, corectitudine în aplicarea lor.

Daca o faceti cinstit, daca nu umblati dupa foloase personale sau de casta, daca nu va uitati cu ochi razbunatori în trecut, daca întindem o mâna frateasca tuturor cari sunt în stare sa puna sufletul, priceperea, cinstea, munca si patriotismul lor în slujba Patriei, daca lasam ambitiile si pastram proportiile, vom reusi.

Nu oricine e pregatit pentru aceasta împlinire, ci numai acei care n-au mâinile patate de sânge, de averea Statului sau de fapte murdare.

Toti pot însa s-o ajute, pentru ca este Casa Neamului la care toti au datoria sa zideasca. Familia, scoala, Biserica, Justitia, bogatiile pamântului nostru si toata asezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înradacinate de-a-pururi în duhul si rostul nostru de viata româneasca.

Sateanul asteapta ridicarea, muncitorul vrea multumire, ostasul vrea onoare, orasanul vrea siguranta. Nu putem întemeia nimic dainuitor daca nu respectam legile omeniei si ale vietii.

Viata omului, cinstirea avutului, respectarea muncii si casei altuia sunt valori pe care veacuri de civilizatie le-au împietrit în fiinta popoarelor, iar când acestea s-au darâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins.

Un popor care nu respecta trecutul si datina crestineasca, un popor care îsi pierde credinta, un popor care nu cultiva iubirea pentru mortii sai, este un popor condamnat [8].

[8] Caci, de la antici si pâna astazi, nu razbat în vesnicie decât popoarele care au cultul eroilor si al mormintelor.

Eroii si martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profetii pentru religie si sfintii pentru Biserica. Ei sunt verigile prin care se leaga lantul vesniciei nationale.Ca magii, carora singuri le-a daruit Domnul taina drumurilor de lumina, acesti despicatori de poteci noi îsi duc harul pentru împliniri de taine.

Cu cât un neam îsi poate împodobi mai mult istoria cu aparitiile acestea neobisnuite, cu atât el e mai glorios si mai mare ; si cu cât un neam este mai sterp în întelegerea si în crearea eroilor si a martirilor, cu atât prezenta lui în Istorie este mai marunta si mai trecatoare. De aceea, popoarele trebuie sa aiba o adevarata religie închinata oamenilor predestinati, eroilor si martirilor.

Trebuie deci sa reluam firul întrerupt si sa calcam pe drumul pe care au calcat stramosii nostri [9].

[9] Adica Neamul Românesc trebuie sa se întoarca la izvoarele lui; fapta lui sa oglindeasca toate virtutile stramosesti.

Crucea si Stindardul, Ogorul si Patria, Onoarea si Virtutea, Înfratirea si Iubirea, Legea si Omenia sa fie telul nostru de acum înainte, fiindca el a fost, veac de veac, este si va ramâne crezul adevaratilor Români.

De acum înainte seriozitatea va lua locul usurintei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlharia, caracterul va înfrânge pe viclean si-l va împiedica sa mai strabata, prin intriga si lingusire, prin minciuna si perfidie, prin înrudire si prin ticalosie, catre vârfurile de comanda pe care au pus stapânire acei care au dus Țara si institutiile ei acolo unde stim, simtim si suferim ca sunt.

Trândavia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, tradarea, lingusirea, lipsa de merit si de caracter, amenintarea si ura - acestea le urâti cu totii - o stiu - si eu le urasc cel dintâiu.

Munca, adevarul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, loialitatea, meritul si ridicarea prin competenta si disciplina, respectul fata de toate aceste temeiuri de viata, iata ce ati voit, iata ce trebuie sa întemeiem în noul Stat.

Opera aceasta grea nu o vom duce la bun sfârsit decât daca este o unire desavârsita între noi, unire care sa porneasca din sufletele si din mintile noastre si care sa se traduca în actiune [10].

[10] Nu uitati ca statul National înseamna topirea tuturor credintelor si a tuturor fortelor noastre într-un singur scop: rezidirea pentru vesnicie si din temelie a Neamului nostru.

Numai procedând astfel vom putea sa salvam acest nenorocit atât de încercat Neam.

Cu cât loviturile vor fi mai mari, cu atât dârzenia noastra va trebui sa fie mai mare, munca noastra mai încordata si vointa noastra de a învinge mai fara de limita.

Deschideti înainte larg portile casei voastre si primiti pe toti acei care vin purtati de puterile lor, de trecutul lor nepatat, de dârzenia lor româneasca si de vointa lor de înfratire, de munca si de lupta.

Nu dusmaniti pe nimeni, nu îndepartati pe nimeni, oricare le-ar fi fost judecata si credinta politica pâna azi. Neamul nu are destule energii si destule suflete câte ne trebuie pentru viitoarea si marea lui înaltare, pentru ca vreuna sa ramâna în afara. Alte tari au sfarâmat în ruine, au scaldat în sânge si au platit cu jertfe de frati actele reparatorii si înnoirile din temelie ale alcatuirilor lor. Noi sa le împlinim numai cu framântarea sufletelor noastre si în linistea faptelor noastre.

Un Neam poate fi redesteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înaltat decât prin dogoarea muncii si patima raspunderii.

Adevarata educatie nu este numai scoala cartii, ci si scoala Neamului. Ea zideste nu numai cultura, dar înalta si întareste constiinta nationala, prin cultul credintei în Dumnezeu si în puterile Patriei.

Învatamântul este si scoala vietii si scoala luminii. Adevaratul profesor daltuieste sufletele si caracterele, ca sculptorul în piatra.

Sa ascultam porunca de dincolo de mormânt a stramosilor si martirilor nostri si sa nu uitam datoria sacra pe care o avem de a trece copiilor nostri o Țara frumoasa, o Țara puternica înlauntru si respectata în afara, în sfârsit, o Țara la care am aspirat cu totii si pentru care am patimit cu totii.

scoala româneasca trebuie sa plece de la baza structurala româneasca, care este taranul. Prin cultura omul capata constiinta adevarata a rostului sau în viata si în natiune, afla puterea muncii si curajul raspunderii si dobândeste constiinta rostului national în mijlocul celorlalte popoare.

Imitând o cultura straina, nu se poate întemeia o adevarata cultura nationala. Universitatile trebuie sa fie pentru noi zidurile nevazute ale vesniciei românesti, iar pentru cei din afara, cetatile adevarului, ale drepurilor si ale mândriei noastre nationale.

Slujitorii Bisericii, mai mari si mai mici, sa fie patrunsi, pâna în adâncul constiintei lor, de caracterul dumnezeesc al ei si de raspunderea lor de trimisi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru [11].

[11] Daca gândul vostru nu este cu totul daruit Creatorului, daca inima voastra nu se framânta cu adevarat pentru pacatele oamenilor, atunci si zidurile bisericilor sunt reci si chipurile sfintilor de pe icoane sunt crunte si clopotele suna spart si lumânarile par stinse.

Faceti în asa fel, încât oamenii sa simta nevoia sa mearga la Biserica si sa doreasca ceasul de rugaciune ca o mare linistire sufleteasca. Evanghelia Mântuitorului este fapta. Ea nu a fost scrisa ca sa fie, ci pentru ca a fost traita. Viata lui Cristos-Dumnezeu a fost supusa trudei legilor omenesti, a acceptat pecetea pedepsei divine si a luptat pentru rascumpararea noastra. Asa ca din ea si numai prin ea sa talmaciti viata credinciosilor.

Ascultati poverile lor si aratati-le ca toate au fost traite si înfruntate de Dumnezeu pentru biruinta lor. Cel mai mic sbucium din viata oricaruia faceti-l sa intre, sa se regaseasca si sa se aline prin Evanghelie. si veti vedea ca rostul vietii nu le va mai fi strain, ca durerile le vor primi si suferi cu credinta ca o fac întru biruinta slavei ceresti.

Talmaciti în fiecare zi de sarbatoare, pe întelesul tuturor, prin predici scurte si întelepte, Evanghelia. Învatati-i sa asculte si sa foloseasca în faptele lor de fiecare clipa, tot ce aceasta carte a suferintei a înscris numai din dragoste de oameni.

Numai astfel vor întelege îndatoririle la care îi cheama viata fata de ei, fata
de familia lor, fata de semenii lor. Învataturile Evangheliei sa se desprinda din fapta voastra. De aceea, va cer în viata de toate zilele:
Sa fiti cei mai iubitori.
Sa fiti cei mai buni.
Sa fiti cei mai drepti.
Sa fiti cei mai cinstiti.
Sa fiti cei mai muncitori.
Sa fiti cei mai gospodari.
Sa nu alergati niciodata dupa bani, fiindca ei va fac sa alunecati pe
panta patimilor omenesti.
Politica sa o goniti din jurul altarelor, asa cum a gonit Mântuitorul
pe mânuitorii de bani.
Sa o goniti si pentru voi si pentru drept-credinciosii vostri. Ea a adus multa nenorocire în aceasta Țara. Ea v-a învrajbit fiindca, politica, la noi, a însemnat pânda. Sa pândesti un om, ca sa-l dai la o parte; un loc ca sa-l ocupi fara merit; un lucru ca sa ti-l însusesti cu orice pret si prin orice mijloc; o situatie ca sa ajungi cât mai repede si sa te îmbogatesti peste noapte.

Preotul, prin pregatirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pamântesti si prin exemplul lui în toate, sa readuca în fata altarului si în Biserica pe toti aceia care s-au îndepartat mai mult sau mai putin de ea, din vina tuturor.

Osteni, tezaur de putere si mândrie, stânca de piatra nebiruita, nu uitati, de la mic la mare, ca sunteti iesiti dintr-o brazda stapânita si pastrata prin sânge si în sânge.

Împletiti-va si înfratiti-va cu aceasta brazda, stati înfipti în ea si pregatiti-va sa muriti cântând pentru ea [12].
.

Nu exista putere în lume care sa poata opri biruinta lui Dumnezeu si a celor ce au crezut si cred în El. Nu este Rastignire fara Înviere. Dar trebuie sa ne pregatim, sa suferim, sa o meritam. Munciti, gânditi, rabdati, taceti, încordati-va, oteliti-va si asteptati. Orice secunda pierduta în intriga si lupta poate sa ne fie mortala.

Cred si marturisesc Învierea lui Cristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Cristos a înviat.
Neamul Românesc va reînvia.
Prin noi, prin jertfa si mântuirea noastra.
ROMÂNI,
Sus inimile!"

Maria Botnaru
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
   
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-17 23:26:22
         
 
  Ce coincidență! Nici nu am apucat să plec bine, și m-ați și gratulat cu ,, întunericul cel din urmă"...
V-am răspuns... Uitasem să vă spun că nu-mi place să rămân dator.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-14 00:18:05
         
 
  Stimate domn și eu vin pe aici pentru câteva zile o dată la doi ani. Ce coincidență!


 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-08 00:16:51
         
 
  D-le Olariu, credeți au ba, nu am pic de aversiune față de d-vs, pentru că am certitudinea că dincolo de ,, prosteala de aici", sunteți cine știu eu.
Vă spuneam de ieri că asta urmează la apariția unui bou cu pene în mitocul bleu.
Și,mare scofală, vin aici pentru câteva zile o dată la doi ani...
Mai mult de atât, nici nu-mi permit să pierd timpul, am lucruri mult mai importante de făcut.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 23:36:40
         
 
  Don Basil, vad ca te invarti dupa rosu. :)  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 21:57:53
         
 
  Cine zice, ăla e!
Motzuci și tu?
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 21:51:05
         
 
  nu, sile, nu ești ”flatat” ești, pur-și-simplu, pederast!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-07 21:22:32
         
 
  Georghiță, ia ciocanul meu!  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 21:20:10
         
 
  Er. ,,flatat"  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 21:18:22
         
 
  Motzuci? Câtă modestie, mă simt flata!  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 21:17:40
         
 
  Sile, am să te bat în cuie pe poarta mitocului bleu, astfel ca toată lumea care intră să se întrebe:cine-i mitocanul ăsta?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-07 21:02:05
         
 
  Motii mei sunt mai mici, adica motzuci.  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 20:52:26
         
 
  Giorghiță, voi începe să ți le repostez pe toate, pe prima pagină,dacă tot zici că îți face plăcere...  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 20:46:57
         
 
  Știu ce urmărești, Giorghiță, dar eu nu mai înjur amărâții bătuți de soartă,  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 20:43:16
         
 
  muțunache pîrîcios și laș, poemul ăla te reprezintă, pînă la autoidentificare!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-07 20:40:25
         
 
  Ce tainic motzucash!  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 20:25:13
         
 
  Da, motzucash... sa ramana secretul nostru.  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 20:23:54
         
 
  D-le Olariu, dacă motzucash... nu mai spun nimănui...  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 20:10:23
         
 
  Georghiță, șezi blând, nu fura munca altuia, vrei să-ți repostez aici rondelul pe care ți l-am dedicat cu mare drag, ,, La Bălăceanca"?
Cât despre chestia cu ,, zise porcul, și mai luă o gură de asfalt verde și proaspăt cosit", las pe alții să cerceteze dacă IQ tău, vorba părintelui Olariu, trece de numărul care îl porți la pantofi...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 19:50:48
         
 
  bre, vasilache, vai de tărtăcuța ta seacă!Stai lipit de dosul lui nen-tu peia și nici măcar să înjuri n-ai învățat! unde ai văzut tu asfalt verde, proaspăt cosit, la bălăceanca cînd probai cămășile cu mînecile cusute și nasturii la spate?  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-07 19:29:36
         
 
  Ale mele sunt cu un mot mai mic, adica motzucash.  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 19:00:12
         
 
  Bre, vasilache, cum lipsesc și io 2-3 zile de pe europica cum îți faci de cap, pilotînd avioane de hîrtie și făcînd pe literatu lui pătrunjel uscat!Nu că m-ar interesa elucubrațiile și bîlbîielile tale, poți să te dai în stambă pînă-ți ies rimele prin dos, ca la rață cînd "a lecturat" dude coapte...o singură curiozitate, în ceea ce te privește, mai am:tu ești diliu cu acte-n regulă ori mimezi? că de veridic ești al naibii de veridic și de credibil!
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-07 15:38:50

Și povestea se termina așa:
... zise porcul, și mai luă o gură de asfalt verde și proaspăt cosit...
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 18:40:47
         
 
  D-le Olariu, văd că ați shimbat macazul de îndată ce a apărut unul mai prost decât el însuși prin zonă, care oricât ar mima în fața oglinzii că este om, nu-i iese. Dacă credeți că vă onorează asocierea cu un macac...  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 18:28:10
         
 
  Domnule Olariu, dacă mă gândesc mai bine, aveți dreptate, găinațurile dvs sunt mai cu moț!  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 18:16:48
         
 
  Domnu Vasile, mai mult de atat eu nu poci. Pai ce, io am talentu lu matale sau a lu peia la gaini si gainaturi?
 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 16:47:50
         
 
  Bre, vasilache, cum lipsesc și io 2-3 zile de pe europica cum îți faci de cap, pilotînd avioane de hîrtie și făcînd pe literatu lui pătrunjel uscat!Nu că m-ar interesa elucubrațiile și bîlbîielile tale, poți să te dai în stambă pînă-ți ies rimele prin dos, ca la rață cînd "a lecturat" dude coapte...o singură curiozitate, în ceea ce te privește, mai am:tu ești diliu cu acte-n regulă ori mimezi? că de veridic ești al naibii de veridic și de credibil!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-09-07 15:38:50
         
 
  Deh, am cam ruginit. Numai peia ma poate inspira si lustrui de rugina.
 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 15:32:06
         
 
  Sfinția ta, se poate? Numai atât? Cam subțirel răspunsul, vă știam de categoria grea, mai aștept...  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 14:11:08
         
 
  Asteptam replica lui peia. El isi cunoaste gainile cel mai bine. Si pe fata si pe dos. Din textul de mai jos reese doar da autorul le cunoaste platonic.  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 13:58:44
         
 
  ,, Bine. Hai să polemizăm pe tema ioan peia și muzele sale. Găini toate."
"sfinția sa, părintele Olariu"

Sfinția voastră a ales pentru polemică niște subiecte foarte delicate, aveți grijă cum le manipulați...

1) Sfinția ta, aiasta una
Nu mi se pare de bonton,
Să-i fie hărțuite-ntr-una
Găinile de un clapon.

2) Faci gălăgie în poiată,
Și înțeleg din una, două:
Ori ești găină deghizată,
Ori un cocoș fără de oo.

3) Ce vină ancestrală poartă
Sfinția ta, e tot un drac
De când cocoșul de la poartă
Strigă la Peia ,, cot-codac!"

4) Domnului Peia dau un sfat:
Nu are rost în curtea lui
Cocoș din rasa non combat,
Că umblă cloșca fără pui.

5) Rămâne faptul dezolant,
Faci afirmații infantile,
Nu-i domnul Peia un mutant
Și numeri ouă două zile...

6) Vă mai astept, cu drag nespus,
Peste un ceas, sau poate două,
Când terminați de presupus
Că Peia are multe ouă...

7) Cum nu puteți nesocoti
Că treaba este încurcată,
Vă rog, 'nainte de-a veni
Mai numărați-le o dată...

8) Am auzit, nu mint, parol,
Că v-ar fi muza tot găina,
Iar unii pomenesc de stol,
Și n-au cocoș, bata-le vina!

9) Sunt # rezist, eu ce să fac,
E lumea slobodă să spuie,
În loc să strige ,, cot-codac"
Agită o tăbliță UE.

10) Cum toate-s pline de păcate
Și fără nici un Dumnezeu,
Nu dau un șfanț pe haripate
Și numai canci pe pesedeu!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-07 12:42:10
         
 
  N-am cum că sunt la 10.000 de km de ele. Dar tu ce faci la ora asta? Credeam că te culci o/dată cu găinile, dar tu te culci de mai multe ori. :)
 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-07 01:56:44
         
 
  Paregzamplu, un eseu pe tema: cum să-mi pupi în gălgăreață toate găinile, să le stimulezi la ouat!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-09-07 01:03:17
         
 
  Bine. Atunci hai să polemizăm pe tema ioan peia și muzele sale. Găini cu toate.

 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 23:41:06
         
 
  Ca și d-vs, sunt rare ocaziile când stau atât de mult pe aici. Dar, puteți aborda orice subiect, promit să nu vă rămân dator. Chiar dacă nu voi putea răspunde imediat,ca acum. Dar nici nu veți rămâne fără replică.
Sau, bat in lemn, veți rămâne fără, dacă va pune umărul mr. Recheșan, să mi se arate cartonașul roșu. Cred că este masochst, suferă de hipoxie dacă nu este trimis periodic la origini. Iar eu, ca bun creștin, îmi iubesc aproapele, și îi rog de sănătate: Vade retro, satana!
Repet, vă cunosc, ca epigramist și poet, nu eu voi fi acela care să arunc cu piatra.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-06 22:19:38
         
 
  Polemici cordiale? Oau! De cand astept! Pe ce teme?
 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 22:00:01
         
 
  D-le Olariu,nu suntem la fotbal, și nu in felul acesta se driblează o întrebare incomodă, din partea d-voastră mă așteptam la mai multă imaginație. Încă mai sper să putem purta aici polemici cordiale.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-06 21:53:47
         
 
  Domnule VH, pai ce? Numai voi sa va prostituati intellectual? N-ar fi corect.

 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 21:38:05
         
 
  Domnule VH, pai ce? Numai voi sa va prostituati intellectual? N-ar fi corect.

 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 21:38:04
         
 
  D-le Olariu, nu mă îndoiesc că ați râs de ceva ce v-ați adus aminte, fără legatură cu textul postat.
Altfel, ar trebui să fiu de acord cu afirmația patentată de d-l Peia că ,,unii sunt mai proști decât ei înșiși".
Chiar nu înțeleg, în ruptul capului, de ce simțiți nevoia să vă prostituați intelectual.
Mai ales că beneficiile propagandistice sunt ca și nule.
Rămâneți la epigrame, va fi cușer pentru toată lumea.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-06 21:22:07
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Uau, ce limbaj! Tocmai in limba noastra care e o comoara? Trist.  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 21:14:04
         
 
  peio,daca tie iti place sa te calce toti pe cap fara sa ripostezi, ca deh, ai frica lui Dumnezeu, mie nu!
PS: cum sa iti zic de acuma, Papa Pius 2 sau Eterna Victima a Tuturor?
 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 21:12:06
         
 
  Du-te dracu, jigodie! Altceva nu meriți!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-09-06 21:10:59
         
 
  peio, iar te oftici? Pai ce vina am eu daca de zvoneste ca a murit? Uite, cica va invia/reinvia el si atunci sa te tii! Un fel de "Bruce Lee se intoaece".  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 21:07:20
         
 
  Mănânci din troaca ălora care au furat și jefuit un teritoriu imens, pe ai căror adevărați proprietari i-au exterminat, care au cărat negrii Africii și i-au făcut sclavi, care au aruncat bombe criminale peste două orașe, ucigând milioane de oameni nevinovați, care se poartă fix ca niște călăi mondiali, și nu te oripilează istoria lor. Îm schimb, te face să hohotești, ca un idiot, istoria noastră de popor cuminte, cu frica lui Dumnezeu! Nemernicule!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-09-06 21:06:12
         
 
  Băi pseudoindividule, uică-țuică, îți pregătisem un discurs pe măsură, dar brusc mi-am dat seama că nu meriți nici măcar o-njurătură cinstită. Nici măcar un scuipat mânios nu meriți, așa cum nu poți să scuipi un stârv în drum, eventual unul atins de pestă africană, că-ți mută nasul din loc. Ești fix ceea ce arăți: o iudă nemernică, un ratat din naștere. Să râzi tu așa de propria-ți biografie scabroasă, de netot, nu de istoria noastră, cu care nu ai nici în clin, nici în mânecă. Javră!



 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-09-06 21:01:01
         
 
  "Neamul romanesc va invia" (VH)

Doamne, asta cand a mai murit? Ca n-am stiut pana azi, Dumnezeu sa-l ierte!

 
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 20:32:34
         
 
  Mi-au dat lacrimile. De ras. ;)  
Postat de catre Euro peea la data de 2018-09-06 20:30:16
         
 
  Ei da! Unde ni sunt mareșalii de azi?

Iată un adevăr fundamental:

"Din cauza influentelor politicianismului, a ignorarii pericolului si a nepasarii care caracterizeaza natia, minoritarii au patruns în tot aparatul statului si au reusit sa se infiltreze, în cantitate considerabila, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fara sa o arate si lucrând ca niste adevarate termite, cu metoda si întotdeauna perfid, sapa necontenit la temelia statului."
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-09-06 17:09:23
         
 
   
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2018-09-06 15:36:19
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE