|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Gabriela Colar |
|
|
Într-o zi am sã adorm
cu tot cu tãcerile mele transparente
prinse de tâmplã
în ochiul tãu imposibil de stâng o sã-þi spun cã
mã dor cuvintele rupte de realitate
ºi zborul fluturilor hai hui
ca o boare mediteranianã
am sã-mi lipesc de retinã dimineaþa strãveziu
eu
nenãscutã femeie
la umbra ta desculþã de gânduri
am sã port aceeasi dragoste cu miros de portocale
numai tu sã fii atent
lângã noi nopþile vor fii intotdeauna nepereche
ºi mie îmi plac insuportabil de mult iernile
perfecte |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Am citit cu placere poemul tau, ai multe metafore reusite. Iti semnalez doua greseli in text care strica impresia artistica de ansamblu: e corect "vor fi" si nu "vor fii" in versul "lângã noi nopþile vor fii intotdeauna nepereche" si "mediteranianã" se scrie "mediteraneana". |
|
|
|
Postat
de catre
A Armina la data de
2004-07-18 06:03:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Multumesc tuturor pentru citire si apreciere.
Dana ma bucur ca ti-a placut.
Peta, sentimentele au aripi de lumina,miros de portocale si ochi aplecati peste diminetile mai mult sau mai putin pline de iubire. Te citesc cu placere si admiratie.
Elena,incursiunea ta in lumea imateriala poemului meu,unde gandurile stau atarnate pe marginea unei clipe rotunde,unde zborul spre maine are radacini adanci in trecut e ca o boare albastra.
Gabriela |
|
|
|
Postat
de catre
Gabriela Colar la data de
2004-07-06 20:05:21 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Exercitiu de lectura
Salvare hai-hui
Zborul fluturelui din directia larva catre directia crisalida are o traiectorie greu matematizabila insa de cele mai multe ori salvatoare. Este ceea ce s-ar putea numi „hai-hui-ul” perfect. Cine a incercat sa prinda cu palmele un fluture intelege perfect metafora. De cele mai multe ori rezultatul este un „aplaudat” singular, fluturele depasind „hai-hui” pericolul truvabil in gestul celor doua palme de a-l prinde intre ele.
Mutatis mutandis, poemul de mai sus are conotatia zborului de fluture. Te apropii de el incerci sa-l prinzi si simti cum iti scapa printre degete si te provoaca. Astfel devine obligatorie insistenta lecturii care ne releva cateva ‚jaloane” poetice de o reala prospetime „ tacerile mele transparente”, „ochiul tau imposibil de stang”, „umbra ta desculta de ganduri”, „îmi plac insuportabil de mult iernile/
perfecte”. Aceste sintagme ne spun ca avem de-a face cu poezia. Poezie pura, esenta poetica.
Trebuie doar sa fim atenti. Astfel vom intelege ziua in care, ne spune autoarea, „am sa adorm cu tot cu tacerile mele transparentte” adica acele taceri care spun multe daca nu cumva chiar totul. Si este o zi sperata, asteptata daca nu cumva imperativ premeditata. Asadar fii atent, ziua aceea va veni, nu ai cum sa scapi de ea. In ziua aceea, in „ochiul tau imposibil de stang” voi fi eu iar tu vei afla (vei cunoaste) astfel "eul" meu ontologic sensibil, „eu” care simte durerea „cuvintelor rupte de realitate” un fel de necuvinte stanesciene, care simte durerea din „zborul fluturilor hai hui” si care isi lipeste de retina dimineta straveziu. Atunci ma voi revela: „nenascuta femeie / la umbra ta desculta de ganduri” Asadar voi fi poate inchipuirea ta ori congruenta cu inchipuirea ta. Nenascuta, ireala, insa „eu”. Nu stiu daca voi fi fiind "eul" asteptat insa la umbra ta paradisiaca, „desculta de ganduri" am sa port „aceeasi dragoste” (despre care tu stii cate ceva!) nu cu miros de mar cum ne-am putea astepta, reinventandu-ni-se mitul adamic, ci cu „miros de portocale” sugerandu-ni-se o noua lume, poate exotica, insa o lume definibila prin gustul deosebit al fructului ale carei coji i-au descoperit candva unui celebru navigator o noua lume. De ce nu un nou "eu"
De acum incolo este randul tau: „Numai tu sa fii atent” pentru ca „lângã noi nopþile vor fi intotdeauna nepereche
ºi mie îmi plac insuportabil de mult iernile
perfecte”
Un final despre care se poate spune, cum ar zice evanghelistul, cine are urechi de auzit sa auda.
Iata deci cum acest „poem hai-hui” ni se descopera, poate, in intelegerea de mai sus, ca un frumos poem care, chiar daca ne va fi fost scapat printre degete, ne-a produs, fie si pentru cateva secunde, cate duraza zborul unui fluture, o adevarata bucurie estetica.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2004-07-06 16:40:09 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da, e intr-adevar frumoasa. Mi-e cunoscut si mie sentimentul. Taceri, ochiul stang, fluturii, dimineata, portocale..am scris si eu despre toate astea. E chiar ciudata coincidenta.
Finalul mi-a cazut, pot spune, cel mai bine. Ce ti-e si cu iernile astea perfecte.. :)
Ne mai citim!
peta. |
|
|
|
Postat
de catre
l;'l da la data de
2004-07-06 12:03:56 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
ce poezie frumoasa |
|
|
|
Postat
de catre
dana stanescu la data de
2004-07-06 11:44:39 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|