|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alegere sau opțiune?!... |
|
|
Text
postat de
Diana Corabian |
|
|
A fost o zi lungă și plină cu tot felul de sentimente și trăiri intense, de suișuri și coborâșuri, cu bucurii și lacrimi.
Sufletul este agitat și singur între mii și mii de alte suflete, toate în căutarea perechii mult visate.
Respiri ușor să mai domolești durerea ce te chinuie de zile bune.
Te așezi cuminte la masa goală și, privind la apusul ce stă să vină, lași gândurile să zboare departe în liniștea rece de toamnă. Din când în când te uiți la ceas și te întrebi fără răspuns:
...Cum ai reușit să ajungi în situația asta? Unde te-ai pierdut pe drumul pornit în anii ce-au trecut încet grăbiți? Care din voi a renunțat mai întâi la iubire? Ești o alegere sau o opțiune în viața celuilalt?...
O lacrimă își face loc în colțul ochiului să coboare pentru a mângâia obrazul trist. O ștergi în grabă căci oricând poate să reapară și nu vrei să se vadă cât suferi și ți-e dor de ființa aceea cândva perechea ta.
Ți-e dor de acei ochi pătrunzători ce te-au cucerit din prima clipă când i-ai zărit. Te chinuie sufletul căci a rămas înfierat în inima aceea plină de viață.
Vibrezi din tot trupul doar la auzul vocii care ți-a dat parcă dependență, acolo fiind acasă pentru tine acum. Îți lipsește atingerea caldă a palmelor delicate pe pielea ta robustă și bătătorită de ani și muncă silită.
Ți-e dor de o îmbrățișare care să te facă să simți că pământul ți-a dispărut de sub picioare și sunteți doar voi doi în întreg universul. Ți-e dor și doare…
Și durerea asta parcă este tot mai surdă la rugămințile tale. Ea încă crește și se adâncește și se agață disperat de inimă, cu fiecare secundă bătută de ceas, fără sufletul ce-l dorești lângă tine.
Încă o lacrimă și încă una vin repede să te îmbrățișeze poposind în colțul gurii. Nu te mai superi că te doare. Ai înțeles că este firesc să suferi când sufletul simte nevoia să fie pedepsit pentru că a iubit.
Au fost momente când te-ai luat la trântă cu durerea și nu ai înțeles ce vrea să te învețe, nu ați putut comunica constructiv și v-ați consumat greșit forțele: tu pe ale ei și ea, durerea, pe ale tale.
Acum este liniște între voi căci ai învățat că trebuie să ierți și să uiți. Te ierți pe tine că ai iubit prea mult. Te ierți pe tine că ai crezut orbește în inocența acelui suflet drag.
Te strădui chiar să ierți că n-a știut sau n-a avut curajul să aleagă, că a irosit atâtea șanse în a vedea cât de frumos este focul ce arde în inima ta.
Indecizia, ezitarea și cuvintele spuse în jumătăți de adevăruri atârnă greu în balanța iubirii voastre. Mai ales acele cuvinte ce-ți reproșau că te-ai pierdut pe drumul încărcat de boli, de necazuri, de lacrimi și durere.
Acele cuvinte care îți condamnau trăirile în loc să te sprijine sau să te susțină. Toate acestea au dat naștere durerii cu care te lupți. Datorită lor ai ajuns să te întrebi retoric zâmbind trist dacă ești o alegere sau o opțiune…
Gata cu așteptarea la infinit! A venit momentul să decizi tu finalul. Știi că oricât ai lupta mereu va exista îndoiala ce te va rupe în două și te va măcina pe interior: nu a avut altă opțiune sau a vrut să te aleagă cu adevărat...
Te ridici de la masă și privești în treacăt oglinda ce a fost martoră la toate zâmbetele, lacrimile, bucuriile sau tristețile dintre voi și acum îți caută chipul să vadă cum ești.
Te uiți mirat la chipul reflectat și parcă ești un străin nu ceea ce știai. Lacrimile curg acum șiroaie căci ai nevoie de o îmbrățișare. Te prăbușești pe podea sub povara durerii și te lași îmbrățișat de amintiri și lacrimi deopotrivă.
Cândva credeai că ai acel prieten care te putea îmbrățișa la nesfârșit fără a obosi sau a cere ceva în schimb și care putea aduna cu o simplă atingere calmă toate bucățile rupte din sufletul tău.
Cândva aveați încredere unul în altul fără ezitare.
Cândva credeai că sufletele voastre vibrează fără să fie nevoie de atingeri intime sau priviri ciudate.
Cândva… demult… erați doi… Acum sunteți două suflete rătăcite în negura vieții…
Undeva pe drumul timpului scurs s-a pierdut iubirea și prietenia…
Ai încercat să lupți cu morile de vânt, să înțelegi de ce se întâmplă toate. Ai încercat chiar să iubești pentru amândoi dar a fost în zadar și prăpastia s-a adâncit mai tare.
Tot ce ai obținut a fost să simți lipsa unui bun prieten… Acel prieten care a ratat șansă după șansă să te înțeleagă, să te susțină, să te iubească… Acel suflet care a ales calea mai ușoară în viață.
Acel om în care ți-ai pus speranțele, visele, fricile și bucuriile pleacă acum să îmbrățișeze hulpav un alt suflet mai liniștit, mai tânăr, mai cald…
Rămâi acolo, pe podea... și plângi și suferi în tăcere până târziu în noapte. Adormi în suspine cu sufletul gemând dezamăgirea ce nu-l mai lasă să respire.
Și-ți spui mai ferm ca orișicând: “Mâine este o nouă zi! Mă voi gândi la el și mâine…” |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|