FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Chihaia
Text postat de Gheorghe Rechesan
După ce se interesă îndelung pe la cunoscuți, vecini, amici, ba chiar cumpără ziarul local, Ioan Bolohan, sau Bolo cum îi spunea toată lumea, se înființă dis-de-dimineață în fața sediului central al A. R. M. P. ( agenția regională de monitorizare a peisajului). Clădirea cu pricina, un blockhaus din beton cenușiu, cu trei etaje arăta deplorabil : tencuiala căzuse în proporție de o treime de pe fațadă, multe ferestre erau oarbe sau erau blindate cu scînduri bătute în ics, iar cele de la încăperile care păreau locuite erau vopsite într-un negru funest, în general tot aspectul te ducea cu gîndul la o construcție părăsită, locuită doar de lilieci, cucuvele șișobolani. Totuși, împinse ușa batantă, grea, cu canaturi din metal masiv și intră. Nu făcu nici trei pași că dindărătul unei cuști cu bare groase cineva îl apostrofă:
„ Ce faci domle, intri ca la aprozar? Aici e-o instituție guvernamentală nu piață de angro!”
Se apropie de cușcă și văzu un bărbat scund, îndesat, îmbrăcat într-o uniformă verde ca iarba care înfuleca telemea și roșii folosindu-se de un briceag.
„Vă rog, am nevoie de-o aprobare!” îngăimă stingherit că-i întrerupsese omului micul dejun.
„ Prezentați nește acturi de indentitate!” făcu portarul îndesîndu-și pe scăfîrlie un chipiu tot verde ca și cum ar fi vrut să confere spuselor lui un aer cît mai oficial.
După ce îi conspectă îndelung cartea de identitate, scrise cîteva litere într-un registru voluminos, apoi se opri cu plaivazul în aer:
„ Ce fel de aprobare?”
„ Una ca să pot planta niște pomi fructiferi!” spuse Bolohan cu un aer vag vinovat.
„ Atunci te duci mătăluță la camera 202 etajul doi, acolea-i registratura, ca să-ți înregistreze cererea!”
Îi înmînă actul, el îi mulțumiși se îndreptă spre scările altădată monumentale, dar acum atît de dărăpănate și strîmbe, încît ți-era teamă să calci pe trepte. Cînd coti spre catul al doilea, un șuierat strident, însoțit de zgomotul violent al unui motor ambalat la maxim îl făcu să se lipească speriat de zid. Gestul acesta precaut probabil că-l scuti de cîteva zile de spitalizare fiindcă tocmai trecu pe lîngă el un scuter încălecat de un băietan care răcnea: " faceți loc, feriți, poșta rapidă!"
După ce se miră de dexteritatea acestuia de a coborî scările cu un vehicul motorizat își continuă ascensiunea și ajunse într-un coridor scufundat în semiîntuneric în care se deschideau o mulțime de uși. Bătu la prima dintre ele, o împinse, intră și dădu peste o femeie tinerică, îmbrăcată într-un taior de culoarea prazului care-și lăcuia unghiile.
„ Registratura e a treia ușă pe dreapta!”strigă ea oțărîtă înainte de a deschide Bolohan gura.
Se scuză și o luă în direcția indicată ajungînd într-adevăr în dreptul unei uși de sticlă mată pe care scria R E G I TRATUR . Ciocăni și dădu să intre,dar cineva dinăuntru strigă autoritar:
„ Nu știi citi? Programul începe la 8:45, nici un minut mai devreme sau mai tîrziu!”
Își privi ceasornicul de mînă și oftă, avea de așteptat încă jumătate de oră. Se sprijini de zidul acoperit de igrasie și încercă să se gîndească la aspectul final al grădinii sale. La ora anunțată ușa se deschise larg și intră cu timiditate mirîndu-se că dinaintea lui se aliniaseră deja trei persoane: o femeie cu broboadă, un adolescent și un mulatru tuns chilug care fredona o melodie ritmată.Cînd în sfîrșit îi veni rîndul, funcționara de la ghișeu, o femeie grasă cu pieptul imens și o pereche de ochelari foarte groși pe nas se răsti :
„ În ce problemă?"
" Plantarea unor pomi fructiferi?" răspunse răspicat.
" Numele, prenumele, adresa, starea civilă?"
" Bolohan, Ioan, aleea Garofiței, numărul 32, divorțat...recent, dacă are vreo importanță!" recunoscu Bolohan.
" N-are" mormăi ochelarista și începu să răsfoiască cu furie un registru asemănător celui de la poartă.
Cînd isprăvi privi în direcția lui șițipă cu atîta furie încît stropii minusculi de salivă care-i sărea din gură păreau haloul unei cascade miniaturale.
" De ce mă faceți să pierd vremea, nu e nicio cerere pe numele Gologan!"
" Bo-lo-han, doamnă, nu Go-lo-gan!"
Funcționarea reluă răsfoirea catastifului cu o viteză care făcea imposibilă parcurgerea paginilor și țipă din nou:
" Nu figurează aici niciun Bolohan și niciun Gologan...următorul!"
În spatele său nu se mai afla nimeni, așa că își făcu curaj și spuse:
" Un minut, vă rog... eu am venit să înaintez cererea, nu să aflu o rezoluție!"
" Păi, de ce nu spui dumneata așa?"
Luă hîrtia pe care i-o întindea și rîse gros, pe un ton superior :
" Nu-i valabilă...asta e o cerere de autorizare a aspectului peisagistic integrat...mergi dumneata la arhivă și ia de acolo tipizatul F 232, ăla-i pentru pomi fructiferi și de-abia după aia vino la mine să ți-o înregistrez!"
Pe coridor își aminti că nu întrebase unde este arhiva, dar nu avu curajul să se întoarcă în registratură așa că ciocăni la altă ușă.
" Ocupat... dar dacă aveți o problemă fefe urgentă puteți să intrați!" se auzi prin canatul întredeschis.
Mirat de ambiguitatea răspunsului, păși cu timiditate într-o încăpere mare, cu tavanul foarte înalt, plină de cuști, colivii și voliere din plasă de sîrmă. Înăuntru, un bărbat cu părul încărunțit dar încă tînăr, îmbrăcat într-un halat alb încerca să joace șah cu o stăncuță. Pasărea prindea piesele în cioc dar în loc să le așeze pe tăblia caroiată în alb-negru, le azvîrlea pe jos.
" Ce problemă aveți dumneavoastră?" se interesă șahistul cu o mină amabilă ridicînd un cal negru de pe podea.
" Vreau să plantez niște arbori fructiferi!" repetă pentru a treia oară în dimineața aceea.
" Cărei specii aparțin arborii?"
" Nu știu exact, îs niște moșmoni...doi, mai precis! șoptiBolohan.
" Dar de ce moșmoni? Moșmonii nu sunt caracteristici zonei noastre climatice...sunteți de loc din Dobrogea, acolo cresc moșmoni?"
" Nu, sunt localnic...dar îmi place enorm marmelada de moșmoane, în copilărie bunică-mea așeza un cazan mare din aramă în curte, aprindea focul și..."
" Să lăsăm cazanele de aramă, sunt un subiect delicat...recomandarea organismelor europene la care ne-am aliniat și noi este să nu se planteze moșmoni oriunde...închipuiți-vă că vi se dă totuși aprobare...știți ce urmează? În ziua următoare va veni un solicitant care va dori să sădească cocotieri, curmali sau cine-știe-ce specie exotică pe terenul său...de ce nu plantați pruni? Prunul e mai rezistent la înghețurile timpurii, mult mai productiv și ușor de întreținut, plus că pruna e un fruct versatil, se pretează și la fabricarea gemurilor, compoturilor dar și la distilarea țuicii! Pentru moșmoni aveți nevoie de o documentațieamănunțită, expertize, analize pedoclimatice și de impact asupra florei și faunei spontane, e foarte anevoios!"
După ce află acestea mănunte care-l descurajară, Bolohan îi mulțumi și urcă, totuși la etajul trei unde i se spuse că se află arhiva. O găsi după ce se învîrticîteva minute pe coridoarele pustii, presărate cu fecale de șoareci dar cînd vru să ciocănească în tăblia ușii aceasta se deschise larg, scîrțîind lugubru ca o ușă de temniță.
" E cineva, vă rog?" strigă el, dar îi răspunse doar ecoul.
Păși cu precauție într-o încăpere îngustă, ticsită de rafturi și dosare pînă-n tavan, privi printre maldărele de hîrtii dar nu văzu pe nimeni. Tocmai vru să se întoarcă cînd de sus, pășind încet pe o scară din lemn care scîrîția, mai-mai să se rupă, coborî un bărbat cocoșat, chel, cu cele mai mari urechi pe care le văzuse Bolohan vreodată, lobii erau literalmente cît niște foi de varză matură.
" Ce dorești dumneata?" mîrîi urecheatul
" Formularul F 232, îl aveți?"
" Trei euro și douăzeci și cinci de cenți!" răspunse acesta scărpinîndu-se în urechea stîngă cu o perie de curățat wc-ul.
" Pot plăti contavaloarea în lei, n-am la mine valută ? "
" Nu, nu poți...de cînd țara noastră a aderat la organismele europene plata documentelor și a tipizatelor se face exclusiv în moneda unică europeană!"
Din urechea lui dreaptă țîșni un pisoi mic, negru care sări în poala lui Bolohan, agățîndu-se cu ghearele de stofa pantalonilor în zona pelviană. Îl apucă de ceafă și-l trînti pe podea, apoi părăsi arhiva în timp ce în urma sa, arhivarul exclama bucuros: " pisi-pisi, pisicel, aicea-mi erai măi smotocel?!"
O luă pe scăricoborînd în viteză, iar cînd ajunse la parter se feri din calea unui scuter, poate același care era cît pe-aci să-l trîntească în timp ce urca. Ieși în stradă și se îndreptă spre cea mai apropiată casă de schimb valutar deși imaginile celor doi moșmoniîncărcați de fructe roșietice, îmbietoare și a borcanelor cu marmeladă din cămară se profilau tot mai șterse pe ecranul minții sale.
Cînd se reîntoarse în sediul A.R. M. P. vru să depășească cușca de la intrare dar portarul îl apostrofă:
" Alo, domnu' încotro, ce-i acilea, sat fără cîini?"
" Am mai fost acu juma de oră!" se scuză gîfîind Bolohan.
" Și ce mă interesează pe mine c-ai mai fost sau nu? Și dacă intri de o mie de ori, eu tot trebuie să te notez în registru... ce, vrei să-mi pierd slujba din cauză că matale ți-e lene să-mi arăți un act de identitate?"
" Nu, nu vreau" răspunse spășit și se supuse din nou ritualului plictisitor.
Cînd ajunse la etajul al treilea găsi în ușa arhivei un zidar care umplea golul ușii cu cărămizi. Așeza tacticos un strat, așternea neglijent un strat subțire de mortar se prefăcea că-l nivelează cu mistrie mare, apoi așternea alt rînd.
" Ce faceți aici?" întrebă prostește Bolohan.
" Muncesc, nu se vede?" rînji zidarul.
" De ce astupați ușa, aici e arhiva, eu am nevoie urgentă de un formular!"
" Problema dumitale... eu am primit dispoziție de șantier să o zidesc, așa că m-am apucat s-o zidesc !"
" Dacă îl pocnesc cu o cărămidă în creștet, oare fac pușcărie mai mult de un an?" reflectă Bolohan, iar celălalt de parcă i-ar fi ghicit gîndul îi spuse:
" Între doi și patru ani, pentru vătămare corporală gravă...se vede treaba că ai o problemă complicată din moment ce ești gata să agresezi pe oricine!"
" Am, recunoscu petentul întinzînd-i o bancnotă de zece euro, poți să mă ajuți?"
Zidarul își scoase bascul, puse bancnota rulată în el. alături de o țigaretă și, după ce-și acoperi scăfîrlia, îi explică:
" Uite cum trebuie să procedezi: te duci mîine pe la prînz la restaurantul " Doi cocoși" și-ntrebi de domnul Chihaia...îi spui că vii din partea lu nea Hangerliu, ăsta-s io, c-o problemă de peisaj, ai înțeles?"
" Am înțeles...cam cît mă costă?"
" Depinde de problemă, asta nu pot să știu exact, dar de rezolvat te rezolvă, fii sigur de asta că nu ești primul care apelează la dumnealui!"
A doua zi, pe la prînz, Bolohan se înființă la restaurant. Chihaia, un bărbat obez, pe cît de înalt pe-atît de lat, tocmai lua prînzul, o pereche de cocoșei fripți în ceaun cu mămăliguță și mujdei. Îi înfățișă problema moșmonilor, iar acesta mormăi printre dumicați:
" Se face...moșmoni...două bucăți, o sută de bucată plus aprobarea de modificare a aspectului peisagistic încă trei sute...mai ieftin nu pot, mă-nțelegi și dumneata că nu e de glumă cu moșmonii!"
După ce reflectă cam două minute, Bolohan scoase portmoneul și-i numără suma cerută.
" Azi ce-i? Miercuri...lunea viitoare ai aprobarea!"
Într-adevăr, Chihaia se ținu de cuvînt iar Bolohan sădi cei doi puieți de moșmon în grădină. Nu se bucură însă de roadele lor fiindcă, în anul următor, o directivă municipală îl amendă pentru că nu plătise impozit suplimentar pentru arbori fructiferi de altă proveniență decît zona pedoclimatică locală. Exasperat de ceea ce i se părea un abuz al autorităților, smulse pomișorii și le dădu foc în fața sediului A. R. M. P. Incidentul a fost filmat de o echipă de cineaști amatori, iar dacă Bolohan ar fi fost arestat pentru huliganism și atentat la liniștea publică, în mod cert cel zis Chihaia l-ar fi scos imediat din arestul poliției.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23935
Comentarii: 120164
Useri: 1424
 
 
  ADMINISTRARE