FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
COLOMPEEA -2
Text postat de Gheorghe Rechesan
2.

În anii comunismului, colompeienii n-au dus-o chiar atît de rău, adaptîndu-se cum puteau sloganului „ De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi!” Au ținut pasul, cum ar veni vorba, cu vremurile noi, asemenea altor milioane de oameni ai muncii de la oraș și sate. După plecarea rușilor, în sat a fost înființată cooperativa agricolă de producție „ Malul Frumos”, iar ei s-au descurcat de minune. De bine, de rău, grîul creștea spornic și înalt, ca-n vremurile lui Dromichete și Alicsandru Machidon, de nu se vedea cal și călăreț din lan, muierile suite pe tractoare, arau, semănau, ierbicidau și treierau păioasele și păpușoiul obținînd recolte record la hectar și titlul de fruntașe în întrecerea socialistă, iar bărbații,ei se învîrteau de colo-colo prestînd munci responsabile ca brigadieri, normatori, merceologi, magazioneri sau se ocupau cu contrabanda. A lu Secară ajunsese mahăr mare în vamă la Giurgiu, Dunărea era la o azvîrlitură de băț, ar fi fost păcat să irosească prilejul. Cărau la vecinii bulgari rulmenți, bielete, gume de tractor, becuri, motoare electrice, sîrmă de cupru șutită din transformatoare și se întorceau împovărați cu borcane de castraveciori, zacuscă, varză murată, țigări bulgărești și cabernet din sfeclă roșie. Reprezentanții mărunți ai statului n-aveau decît de cîștigat din șperțurile primite pentru obținerea produselor industriale, muncitorii și ei, că aveau de lucru și toată lumea era mulțumită.
Colompeienii cooperatori își rotunjeau veniturile șterpelind fiecare cum putea și de unde putea. Colo o coșarcă de știuleți, ici un săcui de făină, cinci-șase boboci de rață, o litră de oloi, o damigeană de rachiu, dintr-astea, la îndemînă oricui. După mintea lor nici nu era păcat, fapta neputînd fi considerată furtișag, că doar luau din avutul comun, al tuturor, după nevoi, cum spunea partidul comunist.
A lu Pai-Uscat a plecat la oraș, să facă școala de electricieni, fiindcă de curînd se trăseseră stîlpi de curent în Colompeia și era mare trebuință de meseriași în acest domeniu. Urma sfatul marelui Lenin care zicea: „ Comunism egal puterea sovietelor plus electrificare”. Se pare că-i mergea bine pe-acolo, fiindcă îi trimitea lui tac-su ilustrate cu locurile pitorești ale patriei pe care le vizita. Îl bătrîn le punea în ramă, lîngă icoane și își făcea cruce, zicîndu-le vecinilor:
„ Ionel al meu a ajuns domn mare, injiner la făbrica dă corent, îmblă prin tot locu cu geanta sub braț și plaivazu dupe ureche!”
Satul s-a modernizat și el. În piața centrală, peste drum de biserică s-a ridicat clădirea fățoasă, din cărămidă, cu etaj, a primăriei, pe ulițe au fostinstalate megafoane care difuzau cîntece patriotice și muzică populară, zi-noapte, iar pe stîlpii de curent ardeau becuri multe ca să nu pice noaptea în șanțuri petrecăreții care se întorceau acasă de la crîșmă pe două cărări. Primar era a lu Boștină, odrasla popii, un ins descurcăreț și isteț, deși n-avea carte decît patru clase primare, și alea făcute de mîntuială. După ce popa fusese săltat de comuniști și mutat de colo-colo, pînă se beteji și muri, fiu-su, văzînd cum stă treaba și de unde bate vîntul schimbării s-a lepădat de toate cele sfinte, repejor, fără să stea pe gînduri prea mult, și a intrat în partidul comunist. Nu pierdea prilejul să le povestească tuturor în crîșmă, unde bea mereu pe veresie, cum se petrecuseră, în amănunt, faptele:
„ Bă, și-atuncea, într-o sară, să fi fost așa, pe la jumatea lui martie, numa ce primesc io un tilifon, cum să mă prezint de urgență la tovarășul Dej. Nu apuc să mă dumiresc care+i chichirezu că mă pomenesc la poartă cu o volgă neagră ș-un șofer...să mă scuipați între ochii dacă vă mint, o trimisese să mă ducă la comitetu central. Ce era să fac, mă sui în ototurism, ăla mînă ca turbatu, cu două sute la oră și mă pomenesc, frati-miu, într-o juma de cias în Bucuresci, la Dej în birou.
Tovarășe Boștinariu, zîce Dej, matale ești om din popor, muncitor și de încredere...nu vrei să intri la mine-n partid?
Io mă codesc oleacă, că mă luase așa, ca din oală și-i răspund:
Deh, nuș ce să fac...să intru, să nu intru...parcă nu-i de mine!
Da, așa i-am zîs, dară Dej nu se lăsă:
Eu și partidul avem nevoie de tine, tovarășe, tre’ neapărat să intri!
Atunci intru, zîc eu, dacă-i nevoie! iară Dej scoate din biuroul lui mișto o steclă mare cu vutcă rusească, toarnă în pahare, ciocnim de spor și sănătate și bem pînă o golim...uite-așa a fost, să nu mă mai ridic io de la masa asta dacă vă mint!”
În această perioadă de mari convulsiuni sociale, locuitorii Colompeei se împart în două tabere:cei care s-au adaptat cerințelor construirii socialismului biruitor în orașe și în sate și cei care, asemenea strămoșilor, se sustrag obligațiilor către stat ca-n vremurile cînd își ascundeau avutul de perceptorii romani prin rîpe și-n scorburile sălciilor.
În mod paradoxal, căci era școlit în lumina dogmelor marxist-leniniste, tînărul a lu Pai-Uscat, pe numele său întreg, eliberat de biroul județean Giurgiu al evidenței populației, Ionel Pompei Păiușcă, se arăta cam duplicitar fiindcă se situa, instinctiv, într-a doua categorie . Cînd își vizita consătenii, lăsa deoparte educația de orășean, lua parte la muncile cîmpului, petrecea în cîrciumă, bea, se veselea împreună cu ei pretîndu-se la glume groase, iar apucăturile sale colerice, firea sa rebelă, cîrcotașă, nesupusă autorităților, răzbăteau ușor la suprafață prin pojghița superificială a educației primită în școala profesională de electricieni. Cîteodată pica pe gînduri dinaintea unei sticloanțe cu rachiu de corcodușe fiindcă îl munceau gînduri înalte, cum ar fi sensul vieții și enigmele încă nedeslușite de savanți ale universului. Se resemna repede în fața acestor întrebări grele, golea butelca și-și promitea sieși să le dezlege ajungînd astfel un om important și respectat. În concedii citea mult, cam tot ce îi pică în mînă, de la romanele lui Alexandre Dumas pînă la Theogonia lui Feuerbach. Ținea un jurnal în care își nota progresele și scria poezii înflăcărate și naive în care răzbăteau ecouri din clasicii literaturii române. Pe plan sentimental se simțea, încă neîmplinit fiindcă îl urmărea, ca o o pecete de neșters, ca o arsură a inimii niciodată complet cicatrizată, amintirea nefericitei întîlniri cu joimărița.
Nenorocul îl urmărea și, pe lîngă necazul cu muierile, păți o boacănă și mai mare, care era cît pe ce să-l coste viața. Într-o zi de marți, la cele trei ceasuri rele, se sui pe un stîlp de înaltă tensiune ca să verifice un contact și-l lovi un trăsnet iscat din senin. Scăpă cu viață, fără răni grave, dar rămase cu niște apucături ciudate și, ori de cîte ori se afla în preajma unui cîmp electromagnetic, părul i se zburlea ca o creastă de cocoș, ochii i se holbau de credeai c-o iau la vale și-i ieșeau scîntei pe nas și pe urechi. Și pînă la acel moment nefast fusese el cam arțăgos și slobod de gură dar, de-acum pas să-i mai intri în voie. Îi sărea țandăra din te miri ce, tuna și fulgera, făcea spume la gură și se tăvălea pe jos ca apucat de streche dacă îndrăzneai să i te pui împotrivă.
Au venit și anii cocliți de rele și lipsuri ai epocii de aur. Nu se mai găsea de mîncare, alimentele de bază se vindeau pe cartele, curentul electric se întrerupea cînd ți-era lumea mai dragă, țara întreagă se scufundase în beznă și frig, în fabricile și uzinele făloase muncitorii se făceau că lucrează, iar agricultorii mințeau de înghețau apele, raportînd producții la hectar de neatins. Colompeienii au reacționat ca și strămoșii lor. S-au lăsat pe tînjală, trăind de azi pe mîine, lăsînd cîmpurile în paragină, holdele nelucrate, oile nemulse, orătăniile nemîncate de parcă ar fi vrut să le facă în ciudă comuniștilor. Pe deasupra, într-o primăvară lovi o molimă de muriră toate găinile, curcile și rațele din bătătură. Veni atunci în sat o șatră de lingurari care adună tot păsăretul decedat dîndu-le sătenilor la schimb piepteni de os, linguri, oale, cratițe și copăi din tablă zincată. Numai în gospodăria lui Pai-Uscat n-avură spor fiindcă acesta se zborși și se luă în gură cu ei, că tare nu-i plăcea neamul țigănesc, zicîndu-le că mai bine zvîrle orătăniile moarte la cîini decît să lea dea lor. Atunci, o pirandă în etate, cu părul încărunțit și fire țepoase în bărbie se apropie de gard și-i spuse cu un glas mieros:
„ Haoleu, frumozule șî chiposule, da’ dă ce ești cătrănit, bre? Hai la baba, să-ț ghicească dă noroc, dă parale, dă ce vrea inima lu’ matale !”
El o amenință că dezleagă zăvozii din lanț dar baragladina nu se lăsă alungată și atîta îl bătu la cap că, pînă la urmă îi dădu drumu-n ogradă. Baba îi ghici în palmă, apoi îi dădu în bobi și ascultă ghiocul, pe scurt își arătă toată priceperea ei de solomonară, iar la urmă trase concluzia:
„ Matale, boiarule, ești vrăjit, ai văzut o fomeie naltă șî bengoasă, cu ochii ca tăciunele care ți-a tăiat vlaga bărbăției și ți-a legat cununiile!”
Nelu Păiușcă, fire țîfnoasă, neîncrezătoare, care se fălea că nu-i suflă nimeni în ciorbă, pică pe gînduri. Nu prea credea el în eresuri, ca unul educat după principiile materialismului dialectic și istoric, dar prea se potriveau prezicerile țigăncii cu cele pătimite după întîlnirea cu joimărița.
„ Și care-i leacul?” întrebă el învins de necaz.
Baba îl povesti de un descîntec vechi, știut de ea de pe vremea cînd tribul lor rătăcitor nu părăsise încă malurile Gangelui și-i zise așa: vraja e grea și n-o poți dezlega decît cum te-nvăț io: într-o noapte cu lună plină, la un cias dupe miezu-nopțîi, te duci într-o poiană cu iarba necosită, te dezbraci la chiele, tragi cu un băț un rotocol larg în jurul tău, și îngîni așa de tri ori: „ kala-kalo-bekira, bucle-ducles, baftala, pardales-muhar, zula-zula, diftilo-bular”, p-ormă aștepți să vină gagica, șî cînd vine, o prinzi iute în brațe șî-ți faci pohta cu iea!
Nelu făcu aidoma cum îl învățase piranda. Ieși din sat într-o noapte cu lună plină, își scoase toate țoalele, mormăi descîntecul și se puse pe așteptat. Și-așteptă el cît așteptă, numai ăl de sus știe cît, că-l apucă tremuriciul de frig, cînd spre ziuă văzu arătîndu-i-se o nălucă în formă de muiere, înaltă, îmbrăcată în țoale albe și scăldată într-o lumină aurită. Își făcu cruce și, luîndu-și curaj se repezi către ea și o prinse în brațe. Muierea se zbătu și începu să țipe din toate puterile dar el nu-i dădu drumul și-ncercă să facă cum îl învățase țiganca dar, nici vorbă c-ar fi strîns în brațe vreo joimăriță, era dăscălița din sat, profesoară de științele naturii. Fată bătrînă, neavînd somn, aceasta umbla cu noaptea-n cap pe coclauri să adune buruieni pentru ierbar, ca să le arate școlarilor diversitatea florei spontane din partea locului. Pînă se dumiri a lu Pai-Uscat de toată încurcătura, dăscălița îl zgîrie cu unghiile și-l umplu de zgaibe. La țipetele femeii săriră niște purcari care mînau turma de rîtani la baltă și începură să-l croiască peste spinare cu bîtele pînă-l lăsară lat. Cînd își veni în fire se trase spre casă dar cam și cum rușinea și sperietura nu i-ar fi fost depline îl văzu tot satul în pielea goală, flendurit și învinețit, ca vai de mama-lui. Pățania nu se opri aici fiindcă dăscălița făcu plîngere la miliție împotriva lui pentru viol și de-abia scăpă de pușcărie, că trebui să vîndă ăl bătrîn toate curcile ca să ungă procurorii de la parchetul din Giurgiu.
La sfîrșitul anilor 80’ primarul Boștină primi o hîrtie care-l lăsă cu gura căscată. Înștiințarea, ștampilată și iscălită, negru pe alb, care suna așa:
„ În urma indicațiilor cuprinse în programul de restructurare și reorganizare teritorial-adminstrativă a R.S.R. s-a hotărît declararea localității Columpia drept centru urban de categoria III, cu toate consecințele care decurg din acest act normativ. Semnat indescifrabil, Jan Ilieș-Pacoste prim-secretar al org. p.c.r. a județului Giurgiu.”
Boștină goli o litră de rachiu să-și vină-n fire și adună tot satul ca să le comunice sătenilor vestea. Unii ridicară din umeri, ce le păsa lor de reorganizarea teritorial-administrativă, de vreme ce trăiau de azi pe mîine, alții se bucurară ca netoții, nici ei nu știau bine de ce și se găsiră cîțiva să-l întrbe pe primar:
„ Acu, noi, ce-avem de făcut bre, dacă ne ridicară la rang de oraș?”
„ Nimic, decît s-așteptăm răbdători că ne face partidul blocuri șî magazîne de-alimentară ș-om trăi ca orășenii, la apartament, cu tăt confortu ca la oraș: căldură cu calorifere în loc de sobe, baie cu apă caldă la robinet și wece dă porțolan să nu mai umblăm afară în capătul grădinii pentru nevoi!”
Colompeienii îl crezură, mai ales că după nici o săptămînă, năvăli în sat o echipă de constructori. Măsurară satul de la un cap la altul, făcură socoteli și planuri pe hîrtie, iar apoi aduseră o droaie de buldozere, excavatoare, autobasculante și macarale și se puseră pe treabă. Utilajele săpară în draci, de se zguduiau casele din temelii și umplură ulițele de noroi, că nu mai vedeai ostrețele și haturile. Pe urmă turnară fundații mari din beton și sosiră pereții blocurilor, gata văruiți, cu ușile și ferestrele montate, numai să-i așeze la locurile lor. După ce isprăviră, lăsînd în urmă trei măgăoaie din beton cu cîte patru etaje, își luară catrafusele și plecară fără să zic㠄 bună ziua gură că ți-am dat păsulă!”
Boștină se foi prin blocuri, curios ca oricare de așa mîndrețe de construcție, apoi chemă oamenii să le dea cheile noilor lor apartamente, însă niciunul nu se înghesui să se mute. Motivul era lesne de înțeles:înăuntru bătea vîntul:nici tu podele, nici vorbă de lumină electrică, calorifere ori de apă caldă și w.c. ca la oraș, numai pereții goi, din elemente prefabricate.
„ Las că ne gospodărim noi, cumva, oameni buni!” încercă primarul să-i îmbune dar ăl bătrîn a lu Pleavă sări clonțos:
„ Io, unu’ nu mă mut...unde să țîn curcile și rățili, pă balcon?!”
Atunci prinseră și alții curaj și începură să bombăne care mai de care:
„ Da, mă, și ce le dai să mînînce?Da’ cu caprele ce facem, unde le mînăm să pască, pe-acoperiș?”
Revolta părea să ia amploare, așa că Boștină lăsă baltă problema spațiului locativ, iar blocurile rămaseră goale, de se oploșiră în ele numai șobolanii, liliecii și bufnițele.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Pat-peia și tirbușon-Bulicea la datorie!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-27 18:54:55
         
 
  copiii, da' la țigan totuna-i, nu e greșeală!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:34:17
         
 
  Era unu', Țepurică-i zicea, și l aorice ședință de partid, el fiind un fel de colector de cote (cum e zbiereșan acu, recuperator, că ăștia ori sunt cămătari, ori umblă cu ghearele prin portofele!), se ardica-n două haripe și croncănea: "Bă, bă, bă, cota, bă, că vă pui pă listă la don sicretar, să moară copii mei"! "Care copii, bă țigane, îndrăznea câte unu mai cu colț, când ieșeau afară, ăia dân cuibu hornului tău"? Că țiganu nu avea sobă, se-ncălzea în mijlocu saielei, la focul pirostriilor. În plus, cioroipina era becher, regula capra vecinului când o prindea în curtea lui neîngrădită, venită la frunza de duzi!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:33:22
         
 
  err: cioclovinele (și tastatura refuză să scrie când dă de ei!)  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:23:05
         
 
  Nu, dl Buricea, pe țigani îi fac secretari de partid, că știu să cârâie! Și când fuse la început comunismul, toate cicoclivinele erau aliniate pe cracă și făceau pe șefii de raion!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:21:13
         
 
  Te fac atent, sa nu zici canu ti-am spus, nu mai rade de comunisti si de marile lor realizari ca daca revin la putere te vor pune, cu roaba si tarnacopul, sa faci canalul Dambovita-Dunare, cantand cu dragoste revolutionara Multumim din inima partidului ca jucand de baba-oarba te-a-nvatat sa cari cu roaba ... :) :) :)  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-27 15:52:00
         
 
  Ba, strechesane, vezi ca ideea cooperativelor este la moda in tarile UE si la noi se vor reinfiinta cooperativele ca mijloc de rentabilizare a agriculturii, iar tu o tii tot asa ca dusmanii taranimii ! :) :)  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-27 15:27:58
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE