FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cum poate fi sabotată, subtil, Europeea?
Text postat de Emanuel Cristescu
Regulamentele sunt făcute prezumându-se buna credință. Cu rea credință orice poate fi răstălmăcit, interpretat abuziv, deturnat, distorsionat, dus în derizoriu, etc.

O plăcere sadică, a unora, pare a fi încercarea de manipulare și provocare reciprocă și crearea de ”situații europeice” în care un eventual arbitraj să nu aibă soluție. În acest fel se încearcă sabotarea și culpabilizarea Europeii! Care, vezi doamne, este partinică, ține cu partea cealaltă și nu-și respectă propriul regulament. De aici și până la a mi se face procese de intenție rămâne doar un pas.

În vremea aceasta, în loc să ne ocupăm de lucruri serioase, ne pierdem vremea cu fleacuri. Și timpul trece. Și în loc de creații valoroase, cooperare, promovare ne limităm la...cronofagie.

Am văzut pozițiile luate în urma manifestările celor mai activi useri, după 1 Martie.

Am citit și aproape nu mi-a venit să cred: ”orice adresare artagoasa este sanctionata drastic”! Cum se definește adresarea arțăgoasă? Este ea ierarhizabilă și, prin urmare, gradat sancționabilă? Ori se aplică principiul ”Aut Caesar aut nihil!” Acolo o fi, așa, o atmosferă aseptică? Membri sunt ființe vegetabile? Ori vor fi suferit de vreun fel de ”ectopie emoțional-sentimentală”?

Revenind. Da, formulările ”a adus-o din l...ă!”, ”zbiereșane”, ”fane spoitoru” sunt total neplăcute, controversabile și provocatoare.

Dar oare personajul Apeion care locuia „într-o fostă fermă zootehnică a c.a.p.-ului din Ghizdăuți, județul Giurgiu... unde își amenajase o casă de vacanță, cu tot confortul: teracotă, wireless, antenă parabolică, w.c. ecologic în fundul curții și o prelucrează pe „pirandă”?” să fi fost decris angelic?

Din toate reproșurile, acestea par a fi cele mai pregnante. La, limită, din păcate, sunt la limita regulamentului deși nu ar fi trebuit să apară aici.

Ce aș sugera eu? Admitem că o parte încalcă regulamentul. Ia să ignorăm noi această încălcare! O dată, de două ori, de nouă ori! Oare va continua, așa, ca un foc autoîntreținându-se? Ori, fără combustibilul exterior se va stinge? În acest timp, toată eventuala frustrare poate fi sublimată într-o creație artistică inteligentă, sarcastică, pamfletistică, parodică etc.

În niciun caz, placidă, banală, sterilă, efeminată. Dar nici pusă pe harță.

Citind eu acele reproșuri mi-a venit în minte Gog-ul lui Papini. Și am preluat din

O VIZITA LUI LENIN*

Moscova, 3 iulie

” Găsii pe Lenin pe un mic balcon, șezând la o masă mare, acoperită cu foi vaste de desen, îmi făcu impresia unui condamnat, căruia i se permite, în ultimele ore pe care le mai are de trăit, să-și piardă timpul în pace, cu fleacuri. Capul său foarte cunoscut, de tip mongol, părea tăiat din brânză veche și uscată: țeapăn și totuși molatic. Între buzele lui respingătoare se vedeau două rânduri sinistre de dinți, ca ai unui cap de mort. Craniul său, lung și gol, făcea impresia unei urne barbare, tăiată din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni și inchizitori de pasăre de pradă, stau pitulat îndărătul pleoapelor însângerate. Mâinile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea că fuseseră groase și puternice, mâini de mujic, dar în aspectul lor descarnat anunțau apropierea morții. Nu voi uita niciodată urechile lui de fildeș lustruit, întinse în afară ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, înainte de liniștea cea mare…

Primele minute ale conversației noastre fură mai curând penibile. Lenin se trudea să mă cântărească, dar cu un aer distrat, ca și cum și-ar fi îndeplinit o datorie de care de acum înainte nu se mai sinchisește. Iar eu, înaintea acelei măști obosite de culoarea șofranului, nu mai găseam curajul să-i pun întrebările pentru care venisem. Îngânai la întâmplare o laudă despre marea operă pe care o săvârșise în Rusia. Și atunci, acea față pe jumătate moartă se umplu de strâmbături spectrale, care voiau să fie un zâmbet sarcastic.

- Dar totul era făcut, exclamă Lenin, cu o însuflețire neașteptată și aproape crudă, totul era făcut înainte de a veni noi ! Străinii și imbecilii presupun că s-a creat ceva nou. Eroare de burghezi orbi. Bolșevicii n-au făcut altceva decât să adopte, dezvoltându-l regimul instaurat de țari și care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o sută de milioane de brute fără băț, fără spioni, fără poliție secretă, fără teroare și spânzurători, fără tribunale militare, muncă silnică și torturi. Noi am schimbat numai clasa care își baza guvernarea pe acest sistem. De unde erau șaizeci de mii de nobili și patruzeci de mii de mari funcționari, în total o sută de mii de indivizi, azi sunt aproape două milioane de proletari și comuniști. E un progres, un mare progres, deoarece privilegiații sunt de zece ori mai numeroși, însă nouăzeci și opt la sută din populație n-a câștigat prea mult prin această schimbare. Fii chiar sigur că n-a câștigat nimic și e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc și, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Și Lenin începu să râdă în surdină, ca un negustor care a înșelat pe cineva și care contemplă satisfăcut umerii victimei care pleacă.
- Și atunci, bombănii eu, Marx, progresul și celelalte?
Lenin mă privi cu un aer foarte mirat.
— Dumitale, care ești un om străin și puternic, reluă el, pot să-ți spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar amintește-ți că Marx însuși ne-a învățat că teoriile n-au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dată fiind starea de lucruri din Rusia și din Europa, a trebuit să mă servesc de ideologia comunistă pentru a realiza adevăratul meu scop. În alte țări și în alte vremuri, aș fi întrebuințat altceva. Marx nu era decât un burghez evreu călare pe statisticile englezești și admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere și de hegelianism, în care amicul Engles injecta câteodată unele idei geniale. Revoluția rusească e o dezmințire completă a profețiilor lui Max. Comunismul a triumfat tocmai într-o țară unde aproape nu exista burghezie.

Oamenii, domnule Gog, sunt niște sălbatici fricoși care trebuiesc stăpâniți de un sălbatic fără scrupule, așa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filozofie și altă muzică, pentru folosul nerozilor. Ori, sălbaticii sunt la fel cu criminalii, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în așa fel, ca țara să semene cu o ocnă. Vechea catorga țaristă e ultimul cuvânt al înțelepciunii politice. Dacă te gândești bine, vei vedea că viața de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulți oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârșit, feriți de riscuri și de neplăcerile pe care le au oamenii responsabili și în situația de a nu putea săvârși răul. Îndată ce un om intră în închisoare, trebuie, prin forța lucrurilor, să ducă o viață de nevinovat. Mai mult decât atât, nu mai are nici gânduri, nici preocupări, deoarece sunt alții care gândesc și poruncesc pentru el : lucrează cu corpul, dar își odihnește spiritul. Și știe că în fiecare zi va avea ce să mănânce și unde să doarmă, chiar dacă nu lucrează și chiar dacă e bolnav, fără grija pe care o are cel liber de a-și procura o pâine în fiecare dimineață și un pat în fiecare seară. Visul meu este acela de a transforma Rusia într-o imensă închisoare : și să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem cei mai sclavi și cei mai sacrificați sunt tocmai paznicii și ajutoarele lor!

Lenin tăcu deodată și începu să contemple un desen pe care-l avea dinainte și care reprezenta, mi se pare, un palat înalt ca un turn găurit de nenumărate ferestre rotunde. Îndrăznii să pun una din întrebările mele.
- Și țăranii?
- Urăsc țăranii, răspunse Vladimir Ilici cu o strâmbătură de dezgust ; urăsc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev și de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Țăranii reprezintă tot ce urăsc mai mult : trecutul, credința, ereziile și maniile religioase, lucrul manual. Îi tolerez și îi cultiv, dar îi urăsc. Aș vrea să-i văd dispărând pe toți, până la cel din urmă. Un electrician valorează pentru mine cât o sută de mii de țărani.

Se va ajunge, sper, sa trăim cu alimente produse în câteva minute de mașini, în laboratoarele noastre chimice și în sfârșit vom putea masacra țărănimea devenită atunci inutilă. Țăranii se vor face lucrători sau vor crăpa. Viața în natură e o rușine preistorică.

Bagă-ți în cap că bolșevismul reprezintă un război triplu : al barbarilor științifici împotriva intelectualilor corupți, al Orientului împotriva Occidentului și al orașului împotriva satului. Și în acest război nu ne vom uita la alegerea armelor. Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenție a acelor pierde-vară de greci și a închipuiților de germani. Cine rezistă, va fi tăiat ca o tumoare vătămătoare. Sângele e cel mai bun îngrășământ oferit de natură.

Să nu crezi că sunt crud. Toate aceste execuții și spânzurători, care se fac din ordinul meu, mă plictisesc. Urăsc victimele, mai cu seamă fiindcă mă silesc să le ucid. Dar nu pot face altfel. Visez să fiu directorul general al unei închisori model, al unei ocne pacifice și bine întreținute. Dar se găsesc, ca în toate închisorile, neascultători, neliniștiți, din aceia care au nostalgia stupidă a vechilor ideologii și mitologii omucide. Toți aceștia vor fi suprimați. Nu pot permite ca numai câteva mii de bolnavi să primejduiască fericirea viitoare a milioane de oameni. Și apoi, în definitiv, vechile lăsări de sânge nu erau un fel rău de a îngriji corpurile. E oarecare voluptate să te simți stăpân pe viață și pe moarte. De când vechiul Dumnezeu a fost ucis — nu știu bine dacă în Franța sau în Germania — unele satisfacții au fost acaparate de oameni. Eu sunt, dacă vrei, un semizeu local așezat între Asia și Europa, dar pot totuși să-mi permit unele capricii. Sunt gusturi al căror secret s-a pierdut, după decăderea păgânilor. Sacrificiile omenești aveau ceva bun: erau un simbol profund, o învățătură înaltă, o sărbătoare sănătoasă. Dar aici, în locul imnului credincioșilor, aud ridicându-se spre mine urletele prizonierilor și al muribunzilor; te asigur că nu aș schimba această simfonie cu cele nouă ale lui Beethoven. Acesta e cântecul religios care anunță beatitudinea apropiată.

Mi se păru atunci că fața descompusă și cadaverică a lui Lenin se întindea înainte ca să asculte o muzică înceată și solemnă, sensibilă numai pentru el. Apăru doamna Krupskaia, să-mi spună că soțul său era obosit și că avea nevoie de puțină odihnă. leșii îndată.

Am cheltuit douăzeci de mii de dolari ca să văd pe omul acesta și, în adevăr, am impresia că nu i-am aruncat pe fereastră.”


Să fie acest text blând? Nearțăgos? Nesatiric și nesarcastic?

*GIOVANNI PAPINI, GOG, 1942, O VIZITA LUI LENIN
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Nu mai toca semințe de mei la porumbei, zbiereșane, ipocritule, că tu și cu camaradul vă încurați, pe aici,ca cârlanii în trifoiște, cu sloganuri politice. Adică să ne crezi chiar orbi, e dincolo de orice onestitate. Așa că pune altă placă, asta e uzată rău.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-05 18:48:27
         
 
  illo tempora>

Europeea rediviva

Text postat de Emanuel Cristescu

Vă rog pe toți aceia care sunteți atașați Europeii și spiritului europeic să postați pe rețelele de socializare unde aveți conturi sau în alte spații internautice anunțul de mai jos ori ceva similar.

Mulțumesc!

"Sunteți pasionați de literatură? Sunteți împotiva trivialităților și obscenităților în textele literare? Sunteți pentru libera exprimare și împotriva cenzurii ideologice?Atunci ecoliteratura vă așteaptă. Accesați link-ul http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_editorial=1
și faceți-vă un cont apăsând link-ul "Nu am cont" din pagina principală. După validarea contului puteți să vă publicați textele. Nu mai mult de trei pe zi."
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-05 15:35:46
         
 
  p.s.
să îi trecem cu vederea lui Peia toate înjurăturile pe care ni le adresează, asta sugerați? mi-e silă, domnule Corbu, și-acest sentiment va persista ori de cîte ori voi vedea numele ion peia pe paginile saitului.soluția ar fi să părăsesc lavra bleu, lăsîndu-vă cu „efervescentul” și arțăgosul pe cap.știu, nu e onorabil dar nici să sugerați că aș sabota europeea nu vă face cinste.singurul care o sabotați sunteți chiar domnia voastră, deschizînd cutia pandorei, cu așazisele dezbateri politice în care ați susținut triumfalist legile justiției și pe „geniul” care le-a promovat, inegalabilul,respectabilul și genialul tudorel toader.
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 22:14:01
         
 
  În concluzie, comparați înjurăturile care au fost direct adresate în comentarii cu un pamflet? Foarte subtil, aș zice chiar, pernicios de subtil, domnule proprietar!și eu, naivul, care mă așteptam la eterna scuză:„a fost provocat!”  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-03 20:38:00
         
 
  "În volumul GOG, de Giovanni Papini; Ed. Univers, 1990, București, trad. Ileana Zara. GOG este o scriere ficțională satirică la adresa umanității și surprinzător de actuală, chiar dacă a apărut în 1934."  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2018-03-03 20:32:58
         
 
  M-a impresionat acest text, care zdruncina orice teorie care ar oferi sprijin celor impilati si obiditi.
felicitari, domnule profesor, pentru aceasta ciudata postare !
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-03 18:51:33
         
 
  Să aibă, oare, acest text minima șansa de a fi un interviu real? Se sparie gândul! Am trait atâtea atrocități comise în numele comunismului, că nu m-aș mira. Totuși, pare bizar ca un tip ca Lenin să fi putut fi atât de sincer...  
Postat de catre sters sters la data de 2018-03-03 18:43:52
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE