FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
puiul de câine
Text postat de Florentin Sorescu


mergeam printr-un culoar prin beznă și aud deodată-n spate-mi o voce răgușită și plină de ură: bă sfrijitule, dacă mai faci un pas o mierlești! ia dă la nenea tot ce ai! n-aveam decât un pui de câine, negru ca un tăciune cu ochii ca doi tăciuni și care mă priveau așa de duios că-mi venea să plâng. tremuram și puiul de câine tremura și el. l-am strâns mai bine la piept și am vrut s-o tulesc. dar nenea ăla m-a prins cu niște brațe vânjoase după gât și a început să mă strângă de simțeam că-mi ies mațele. brațele mi s-au înmuiat și am scăpat puiul de câine. icneam de durere și deodată am auzit un urlet ca de fiară. brațele lu' nenea nu mă mai strângeau, în schimb nenea fugea pe culoar spre lumină, în timp ce puiul de câine îl privea cu ochii lui de tăciune imenși, iar trupul lui negru care crescuse cât un munte bloca ieșirea.

(Ofelia Prodan)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23936
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE