FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Am fost invitată de Monica Macovei la Bruxelles
Text postat de Florentin Sorescu
"Recent sosită în Ro. Ies din casă să văd Bucureștiul. Nu mi-a plăcut niciodată. Poate o să-mi placă acum, merg chiar la Universitate. În timp ce-mi încarc cardul RATB trece autobuzul 268 care mă ducea direct la Universitate. Înjur în gând, următorul vine peste 20 de minute sau chiar o jumătate de oră. Se lucrează la metrou, se lucrează încrâncenat și de zor, dar metroul tot nu-i gata. Vine în schimb 168. E bun și ăsta. Mă urc. Din fericire, găsesc un loc liber lângă geam. Lângă mine se așază un pensionar și lângă el stă în picioare alt pensionar. Cei doi discută. Eu prind ceva din discuția care era destul de cifrată. Încerc totuși: Aaa, vorbiți cumva de lucrările la metroul Drumul Taberei? Da, da, agențiile astea străine ne-au furat fondurile și, na! iată că nu mai vine metroul, că de unde metroul, l-au băgat în buzunare, ce să facem, așteptăm autobuzul! Străinii ăștia care ne fură și noi nu facem nimic! Păi, zic eu surprinsă, din câte știu, lucrurile stau altfel; ne furăm noi singuri căciula! Adică ce vrei să zici, domnișoară? Nu cumva ești împotriva statului de drept? Nu cumva te duci în piață la mișcarea aia #rezist? Știi a cui e sigla? Eu nu mai rezist, deja jubilez și plusez fără jenă: Mai mult, nu doar că merg în piață și rezist, dar am fost invitată de Monica Macovei la Bruxelles să vorbim deschis despre lupta anticorupție! Normal că n-am fost invitată, dar simțeam eu o plăcere indescriptibilă să-i provoc și i-am provocat suficient cât să nu mă înjure decât tot în gând și s-au grăbit să coboare ofticați, în timp ce un tânăr cu un cărucior în care era un bebe plângăcios a întors discuția de unde a plecat: O să ajungeți să vă vedeți nepoții cerșind bani pentru o pâine la gura de metrou!" - Ofelia Prodan
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Bine. Nu insist, deși așa avea multe spus! Și-s tare grăbit.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-06 11:39:04
         
 
  Bine. Nu insist, deși așa avea multe spus! Și-s tare grăbit.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-06 11:39:03
         
 
  (despre unii dintre cei pe care îi numiți ca fiind din ”cor”, despre, ca să fiu exact, cei din cele 4 orașe enumerate mai jos, pot să vă spun că nu au scuipat spre Ro, ba din contră! nici ”aciuat” nu e termenul care li se potrivește. e drept că șpagă, în Ro, vreo doi dintre ei, întâmplător, chiar mi-au spus că au dat. eu - nu: nici n-am luat, nici n-am dat nici în cele câteva situații mai la limită; din acest punct de vedere, am plecat deși aveam opțiunea să rămân)  
Postat de catre daniel d marin la data de 2018-02-06 10:15:48
         
 
  e drept, am auzit pe la TV că Soros mi-ar datora niște bani, însă ori e ocupat, ori e prea zgârcit, ori, pur și simplu, n-are pentru ce. merg pe cea din urmă variantă: având drum pe acolo, i-am salutat cu drag pe protestatarii români și la Roma, și la Milano, Barcelona și Valencia, nu mai amintesc pentru ce. în 2018 nu cred că-i voi mai saluta, nu din vreo vină a lor: nu mai văd rostul. e ceva ce îi privește doar pe cei ce-au rămas în Ro, nu pe mine: nici la vot, nici în altă parte nu cred că mai e corect să merg eu pentru ei. cine pleacă din țară are altceva de făcut (eu - cu burse, momentan, da). fiind distras, deci, de altceva (cel puțin teoretic) nu prea am cum să știu cu exactitate cum mai e prin țară, și n-aș vrea să votez în necunoștință de cauză. nu-s naiv să votez degeaba! are cine :D

PS: se înțelege și când, dacă luați ca reper data promisă ((și) de cei pe care i-ați votat) pentru acea linie de metrou... nu cred că matematica scăpați, în acest moment, din vedere și oricum nu e important. s-ar putea să scăpați altceva: că, având ochii pe Soros, nu mai sunteți la fel de atent cu ceilalți. însă nu am (înțeleg că nici dumneavoastră) o problemă cu asta.
 
Postat de catre daniel d marin la data de 2018-02-06 09:56:43
         
 
  Dragă D Marin,
Înțelesei că ai zbughit-o din țară, deși nu se prea înțelege când. De fapt, nu are importanță, căci e același lucru. Oare pledoaria pro/soroșist㠖 căci asta e, finalmente – să vină din obligația subalternă a unei burse de proveniență suspectă? N-ai fi primul.
Oricum, dacă te alături corului haștagist de prin străinătățuri și scuipi încoace, sub motiv că țara care te-a crescut, hrănit și educat e de rahat, atunci să te aștepți la o replică dură din parte-mi. Căci mă văd nevoit să te întreb, în primul rând : pe la occidentalii ăia, unde v-ați aciuat o mulțime, ka kalicii la pomană, să le slujiți, în schimbul firimiturilor aruncate de la masa lor bogată (cum, oare, vor fi ajuns la așa luxurianță?), pe-acolo, zic, e totul pe gratis, ca-n proasta asta de țară, unde ai studiat moca – presupunând că nu ai șpăgărit profesorii, așa cum te plângi că s-ar fi petrecut pe aici. În vremea mea, a comunismului ăla atât de odios, vai, vai, nu se pomenea de așa ceva; veni capitalismul cel moral să schimbe regulile, de, căci tot ceea ce incriminezi cam postrivuloționer se petrecu: slobozi pofta de acumulare primitivă de capital, din om. Deh, numai America cea exterminatoare de băștinași, cărora le-a răpit țara, să aibă Vestul ei sălbatic? Totul se exportă în lumea asta, potrivit legii primitive a celui mai tare!
Altcum, înțeleg nevoia de a sări în apărarea generație tale, dar cu argumente mult prea liricie și mult prea tributare ideologiei securisto-kioveșisto-makoviste, promovată în foaia mizeră, hoitniuz!

Mai discutăm. Dar te avertizez că nu ai în mine un drăguțel, care se va lăsa copleșit de atmosfera poetică a naivilor care judecă lumea cu capul în nori.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-06 08:17:08
         
 
  dragă Ioan Peia,

(optimist vă găsesc, cum și înainte să mă car pro bono din țară, chiar din Drumul Taberei, cu vreo doi ani înainte să se facă metroul; în fine, au mai trecut vreo doi-trei și de când ”s-a făcut”...)

pentru Soros, așadar, și-au luat șpagă profii de la unii tineri și medicii de la unii bătrâni, pentru el și-au propus și politicienii tineri + bătrâni să facă metrou pe la Drumul Taberei în 2015, dar nu l-au mai terminat nici în 2017 (tipul ăsta, tot străin, OLAF, îi cam bănuiește c-au furat cot la cot cu străinii: http://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-22262446-olaf-confirma-investigatia-metrorex-nereguli-fonduri-magistrala-5.htm), pentru Soros a luat hoțul străin îmbucătura de la gura dumneavoastră (că de la a mea nu a apucat) și tot pentru Soros a dat-o vânzătorul român de la gură, numai că nu de la gura lui și, ce credeți?!, a avut, oricum, grijă să își ia partea... pe vânzătorul politician român îl apărați dumneavoastră aici sau pe care?!

PS: despre poezie poate cu altă ocazie, dar mi-a trezit unele nostalgii, precum se deduce de mai sus :)
 
Postat de catre daniel d marin la data de 2018-02-06 01:25:46
         
 
  s-a  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 20:06:25
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Sau cumva, hoțul care vine să-ți ia îmbucătura dela gură, cu vorbulițe meșteșugite e nevinovat. Vinovat e cine sa lăsat furat?
Repet, citește și altceva, decât poezele militante, de factură soroșistă.
Sau nu e voie de la stăpânii la care ești slugă?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 20:05:59
         
 
  Multe știi tu, Rădulescule, în "cercul vostru strimt"!
Ce-a-ngropat pisica știi?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 20:03:13
         
 
  "Cine o fi preluat pe nimic resursele României?"

știm și cine a preluat, știm și cine i-a lăsat.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-05 19:49:15
         
 
  Constructori:

Astaldi - FCC Construccion - Delta ACM - AB Construct
Max Boegi

Cât la sută să se fi înșelat pensionarii?

”Străinii ăștia care ne fură și noi nu facem nimic!”
Bechtel, EADS, Microsoft, MECHEL or fi companii românești? Cine o fi preluat pe nimic resursele României?

Ce ușor se manipulează. Ce ușor se dezbină. Manipulatorii dispun de baterii de calculatoare care dau câte lik-uri vor și creează realități virtuale înșelătoare.

Monica Macovei este personajul care a ”produs” la comanda rejectatului național, cel mai ticălos sistem de ”Justiție” din câte au existat vreodată în România. Dovada? abuzurile, înscenările, dosarele prefabricate, erorile judiciare pentru care România este condamnată pe bandă rulantă la CEDO. Apoi sondajele de opinie. UE însăși a constatat prăbușirea încrederii în justiție a românilor cu 13% în 2017. Pe ansamblu cca. 80% dintre români nu au încredere în Justiție.

Apoi MM denigrează România la UE, vrea retragerea votului României în UE, vrea stoparea fondurilor pentru România și minte cu o nerușinare de care nici tâlharii cei mai înrăiți nu sunt capabili. A pledat împotriva României în procesul Fundației Gojdu. Și câte altele.

Și iată, sunt persoane care cad în extaz în fața acestor aberații! Extazul galeriei manelizate! Halal!


 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2018-02-05 19:41:09
         
 
  pdf
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 19:40:46
         
 
  Și îi (vă) mai recomand și "Mărturisirile unui asasin economic - John Perkins. Poaate fi descărcată, deocamdată, și de pe net, psf. Altfel nus e mai găsește. Asta, să vă mai luminați și voi la bibilică, dracului!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 19:40:32
         
 
  Și asta e o garanție că are ceva în căpșorul ei ăla de guguștiucă? Sau ai impresiunea că lumea e condusă de poetaștri? Care, de regulă-s cu capu-n nori?
Cuconița asta, care judecă cu hipotalamusul, când va fi babetă, va avea parte fix de aceeași replică din pareta guguștiucilor de la vremea aia. În căpșorulei țuguiat încape cumva atare intuiție?
Dar în al tău?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 19:08:42
         
 
  domnișoara scrie mult mai bine decât ai scris vreodată. o singură postare pe wall adună mai multe like-uri decât ai reușit să strângi tu, de la bac încoace.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-02-05 18:52:28
         
 
  Bestseller, uitai să zic!  
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 18:12:04
         
 
  Șoricel, spune-i lu proasta aia, care face pe poetesa prin avtobuse, că-i recomand eu o carte, pe care ar fi bine s-o citească, să-și mai mobileze oleacă creierașul de guguștiucă, să-nțeleagă și ea cum stă chichirezul cu lumea asta. Nu de alta, dar dacă nu i-a căzut încă, de la gură, cașul, ar avea o scuză. E fragedă la bibilică se duce ușor după fentă. Spre deosebire de tine, care ești un tăntălău irecuperabil, faci în ambâț, ca prostul la coadă la shaorma!
Fanache, numa o stea, bre? Păi, nu ajunge de caporal!
Cartea se numește: "Corupția marilor puteri - Starategii și minciuni în politica mondială" - Miguel Pedrero (un capitalist trădător, antimUE, ce să-i faci!), Editura Litera internațional, pentru foarte marele public, Fane, ca să nu-ți mai faci probleme inutile, anul 2008.
Ție nu ți-o recomand șoricele, că, în loc s-o citești, te-apuci, dracului, s-o rozi!
Pupa-o-ai în floare pe desdemonika kakavei!
De baretă să mă iei!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2018-02-05 18:11:06
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE