FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
CAII LUI SÂNTOADER
Text postat de Gheorghe Rechesan

CAII LUI SÂNTOADER

Smeriți credincioși, fîrtați șî fîrtate întru zadarnica trudă a condeiului, mireni de tot felul, mai învățați ori și mai puțin îndoxați, voi gură-cască de pretutindeni și mai cu samă voi, cei ce v-ați aciuiat în tihna lavrei cu păreți sinilii, iată că început-a și noul leat și intrarăm cu tăț în Săptămîna Albă, cu dezlegare la brînză și ouă. Iară de cîșlegi, cum oare se putea veseli poporimea mai strașnic decît văzînd cum în fruntea bucatelor veni alt cîrmuitor, și nu unul ca oricare, ce poartă nădragi și se ușureză din picioare, ci o muiere bărbată și tare-nvățată, una bălaie și nespus de inimoasă, zîsă Vasilica Vede-tot, de fel dîn Videle, unde îmblă mintea ca orbetele-n luncă și învățătura pe uliți cu ciurda de vite, numa bună s-o înșfaci dacă ești isteț și destul de nesimțitor la putoarea de balegă. Și mare cinste pre dînsa că s-ajunsă și fost-a unsă cum ar veni, mare vorniceasă piste tăt divanul țării, c-așa noroc mai rar...vorba cîntecului ,,fă-mă mamă cu noroc și aruncă-mă în foc!” Ferit-a sfîntu să se iște un pîrjol și să ia foc țara, că aistă vrednică fomeie ar sări fără preget să-l stîngă cu sumnele ei vînturate, barem că n-are sub ele o tulumbă ori o saca plină-ochi cu apă! Bine că nu-i trebuință de-asemenea încercare fiindcă de ar fi așa o năpastă, stingerea pojarului s-ar face fără vătămare, fiindcă în spatele dumneaei stă bine înfipt pă picire, un bărbat destoinic și ortoman, mai falnic ca vodă preumblîndu-se prin lobodă, cu musteața cît vrăbetele și tare ca păretele, nimeni altul decît el, biv-vel boier Drăgănete, ispravnic mare peste ceata divaniților, a fandacsiților și a fiscusiților. Că numa ce se-ncruntă aist jupîn firos mustăcind pe-ndelete că tremură pipota în orice nemernic care ar rîvni să se dedulcească din folosul țării, în dauna unuia vrednic de cinstire precum dînsul.
Fără-ndoială că vorniceasa Vasilica, isteață ca curca suită-n lemne și mîndră foarte ca purceaua aburcată în salcie, aduna-va în divan pre ăi mai făloși inși, pe bărbații destoinici în toate cele, cu brăcinarele înnodate temeinic, fiindcă trebile alea grele ale țării îs pentru cei cu osînză și știință de carte, îmbătrîniți în rele, ce știu fura cloșca de pe ouă fără să simtă, nu pentru niște neica-nimeni, ca diecii cei tinerei cu caș la gură și chef de vrajbă pe măsură, ce deabia ieșit-au din cuibar, că degeaba îi lăsata secului la ouă și la brînză, dacă n-ai fost pohtit la masă. Haleala grasă nu-i pentru rînza celui care sapă și trage la coasă, că i se apleacă, or cum ar veni zisa „ pofta-n cui, dacă ești al nimănui!”
Toate ca toate, dar nu mă pot mira îndestul cum se potrivi în crugul vremilor și fapta preafericitului nostru arhipăstor, starețul Emanuil. Mare minune, cum lăsă dînsul smerenia deoparte, închise psaltirea, azvîrli odăjdiile cît-colo, își suflecă rantia pînă la brîu și se apucă să predice de-a surda despre foloasele care pogorî-vor neîndoielnic asupra noastră, precum mana trimisă de Dumnezeu spre îndestularea ovreilor lui Moise, în vremea cînd rătăceau lihniți prin pustie. Pesemne că n-avem noi destulă minte ca să pricepem că sprijonind-o pe vorniceasa Vasilica și pe divaniții din Teleorman în țară va curge numai lapte și miere. Găsi-se-vor destui cîrcotitori pe care să-i beștelască sfinția-sa, din înaltul amvonului și nu-i va ajunge tămîia să afume toți necredincioșii și îndrăciții care i se-mpotrivesc. Destul și bine că-n gîlceava iscată se avîntă dumnealui, precum sfîntul Gheorghe cu sulița asupra balaurului și ne arătă cu preadeasupra știință că varul este negru, iară curva destrăbălată îi fată mare și atîta vîntură sfeștocul cu busuioc și agheazmă că se slei de puteri și tăbărî precum o gloabă atinsă de ticnafez, înhămată la o cocie plină cu piatră. Să pice asupra noastră rușinea și de învățătură de minte să ne fie dacă nu-l sprijinim în minunata-i sforțare, fiindcă și ăl mai sfios și cuminte arhipăstor se preface în fiară cînd vine vorba de cele sfinte. Ipac, că nimeni nu-i profet în țara lui, însă al nostru stareț schimbîndu-și în ăst fel, năravul și numele, precum sîntul Ioan Botezătorul la Iordan, pe toți din mitoc ne va îndemna și ne va boteza în dreapta credință și povățui în strîmba lui stăruință. Degrabă dară, să purcedem și să ne-adunăm, cu mic cu mare, învățați și învățăcei, colea în gîrleața Belinii, unde are balta pește și răului îi cresc dește spre furăciuni, ca să ne spălăm de păcatele cele de voie or fără de voie!
Cum la rînduială nouă trebuiește și-un car pe măsură se făuri iară, cu multă trudă și cheltuială, nou-nouță, cotiriga mare a nației, cu loitrele durate din lemn de salcîm crescut mai an, în codrii din Deliorman, cu roțile din soc, să ne fie cu noroc și oiștea lungă din alun, să se mlădieze cum voiește pohta celui care ține hățurile în mînă. Iaca-șa, se dovedi iară că poți face dîn bălegar harapnic, ba chiar și să pocnească strașnic. Tare mă tem, în nemernicia mea, că nu ne vom arăta îndestul de vrednici pentru o atît de minunată lucrare!
Nu mai încape vorbă că la așa iscusită și bine croită căruță îi trebuință de cai strașnici care s-o scoată din imală de se va împotmoli. Și-aci se arătă hărnicia starețului Emanuil, carele se apucă să colinde iarmaroacele, tîrgurile de vite și tabunurile de cai, din Chitila pînă Coarnele Caprei și de la Brăila pînă unde zări orbul feștila, doar- doar o găsi telegari pe măsură. Nici han-Tătar n-a dovedit mai multă osîrdie atunci cînd și-a adunat hoardele sale nimicitoare. Mare scofală n-ar fi făcut starețul nostru căutînd iapa sub coadă și calul de dar la măsele, de nu i-ar fi ieșit în cale un ins isteț și uns cu toate unsorurile, meșter mare la vorbe și mincinos iscusit în giudețe și pricini de tot felul. Aist avucat al satanei, Toader pre numele lui mare și pe cel mic, făcu ce făcu și găsi patru cai, fîrțîcai, buni de înhămat la o căruță cu putregai: primul, alb ca duhul credinței mincinoase, al doilea, roșu ca sîngele vărsat în războaie, al treilea, negru ca foamea cumplită care roade măruntaiele, iar al patrulea galben-vînăt ca obrazul morților! Aferim de asemenea bidivii spurcați, leiți acelora încălecați de spăimoșii călăreți ai Apocalipsei! Credeți că preafericitul stareț a dat cumva înapoi, așa cum s-ar fi cuvenit, deschizînd bucoavenele, desfăcînd sulul prins în cele șapte peceți și cetind, cele sfinte, de sfîntul Ioan Gură-de-Aur întocmite? Nici pomeneală... le-a pus căpestrele și dă-i și mînă, taică, cu folos, să nu rămînă, cumva, sființia sa pe gios! Și uite-așa, cu tocmeli și momeli, se urni noua rînduiala pogorîtă, nu din ceruri, ci din voia nemerniciei și a hoției legiuite, și-n acest fel, vorniceasa Vasilica avu ce-nhăma la căruță, fără să se facă de pomină. Și dacă, doamne-ferește, calul minciunii, cel al resbelului, cel al foamei și cel al morții vor istovi și se vor opri din goana lor, nu-i nici un bai, căci va sări degrabă părintele Emanuil să-i potcovească fără să stea la tocmeală!
La urmă, ce să vă mai zic, că doar n-oi bate toaca a doua oară pentru toate babele surde? Cu-așa vizitiu și cu caii lui Toader la căruță n-avem decît a vedea pe dos și a cînta cu folos:
Toadere, Sân’ Toadere,/Dă cosiță fetelor cât coada iepelor/Și băieților musteață, mare, falnică și creață/ Vasilicăi cea isteață, chică cît coama cailor/Ăi buiaci și nevăzuți și de Toadere păscuți/ Să alerge de zăludă, ziua-ntreagă fără trudă!”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE