FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Amaretto
Text postat de Florentin Sorescu
Amaretto

Dezastrul familiei noastre a început cu Toni, fratele lui taică-meu, adică unchiul meu, i-a rămas paralizată nevasta, parcă și inima îi stătuse pe loc, deși medicii ne asigurau că, așa înțepenită cum e, încă mai bate, aveau trei copii, Bogadan, Sebi și Gabriel, locuiau la Câmpina, când veneau pe la noi tații noștri se întreceau în generozitate, doamne, cât iubeam momentele alea, las de o parte faptul că noi, cei mici, ne întreceam în drăcovenii, dar puteam obține orice jucărie la care visam cu puțin efort, "Uite Toni ce le-a cumpărat la ai lui" ne smiorcăiam eu și cu fati-meu, iar tata se executa pe loc, ne cumpăra tot ce doream indiferent cât ar fi costat, fiecare vizită avea un deznodământ fericit, mergeam la Magnolia și comandam prăjituri după pofta inimii, mult timp a trecut de-atunci, nici nu mai știu cât, verii mei s-au risipit care încotro, Toni s-a îmbolnăvit de oftică, mătușă-mea a murit, dar Magnolia a rămas aceeași cofetărie pe care o știam, fix aceeași, chiar dacă în jurul nostru nimic nu a mai rămas la fel, până și mesele sunt cele de demult, doar că acum trag pe-acolo doar bătrânii, nu se mai aud, ca altădată, râsete de copii, iar prăjiturile pe care le savuram atât de mult au devenit, din dulci ce erau, din ce în ce mai amare
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Da, Radule, așa e! Ideea este că și acum arată la fel. Parcă a stat timpul pe loc.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2017-12-12 14:22:30
         
 
  imi aduc aminte perfect de Magnolia... daca nu ma insel, de acolo puteai s-o iei pe sf Vineri, la vale, spre strand...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2017-12-12 11:24:10
         
 
  Tabletă de tip remember afectiv. Ca o însemnare de jurnal pentru un illo tempre al copilăriei.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2017-12-11 11:23:35
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE