FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Alarmă falsă
Text postat de Valeriu Cercel
N-am crezut de e poveste, ori pe bune s-a-ntâmplat,
Dar asear’ primii o veste, cică s-ar fi anunțat
La teve și prin ziare, urlă-ntregul cartier,
Că s-ar da la fiecare câte-o primă de șomer,

Orișicărui mucalit, ce-a frecat ridiche, praz,
Și-n timp ce s-a odihnit, a mai ars și niște gaz,
Tuturor acelor care, constituțional, cum zic,
Fără vreo discriminare, au produs mai mult nimic,

Și doar tre’ să dovedești, chestuine cam nasoală,
Că n-ai fost și nici nu ești un șomer pe caz de boală,
Numa dacă,-n special, ai făcut-o rău de oaie,
Ajungând din tribunal ca un fraier la pârnaie,

Dar și-atunci, de scrii o carte, după cum ai tu dambla,
Doar cu poze colorate, prima, cică s-ar dubla!
Chiar mai mult, de ai cumva și vreo două condamnări,
Prima, nene, s-ar tripla…de le ai cu suspendări!

Iar de ești milionar, tre’ să vii, ca om cinstit,
Doar c-un martor ocular ce-a văzut că n-ai ciordit,
Vile, case și merțane, dacă nu le-ai declarat,
Mai iei patru milioane, din motiv că ai uitat,

Plus, de ai și-un doctorat plagiat, cum nu am eu,
Fără să fi terminat facultate sau liceu…
Noua lege e sublimă, menționând, lucru normal,
Să mai iei ȋncă o primă, și de intelectual!

Astfel că, de-aseară, eu, ȋmi bat capul, calculez,
Să mă ierte Dumnezeu, nici bătut nu mă-ncadrez!
Că, nu-i vorba de mardei, ce nu pot a ȋnțelege,
Pentru cin’ papucii mei, a fost dată-această lege?!

Ȋnsă, cum sunt norocos, stând la rând la compensate,
Auzii pe-alt curios, ȋntrebând de lege, frate,
Să ȋi spună c-un oftat, suspinând, madam Florica:
“La noi ȋncă nu s-a dat…s-a dat numa-n Tanganika”.

Valeriu Cercel


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE