FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
is ză new volum
Text postat de latunski criticul
Stigmat





în tîrla oii mele pîrîcioase
stau și pe vine, stau și-n șezut
stau cum vreau cînd vreau
să dau dovezi la lume
că sînt aici de la-nceput

și cum stau așa
mă pălește-un gînd
ca un orgasm mă pălește
ca un toiag cu răboj mă pălește
- în creștet mă pălește
brusc, instantaneu, deodată,
iradiindu-mi dunga de la șapcă

dar ce spun eu, nu-i dunga de la șapcă
ci-i dunga căciulii lăsată pe frunte
dungă ce stă de veghe de-aici
și pînă-n curbura ițarilor crăpați

ce bine-i în tîrlă!
Miorița-mi șoptește-n ureche denunțuri
despre unii – cum și-au marcat urma
(urma scapă turma), cum au trecut balta
rupîndu-li-se-n paișpe de Ialta, de Malta

Mioara, băcița, se scaldă în zer:
„sîntem aici de mii de ani” – cîntă
„și-i mai bine ca-n spațiul azer”

ei, dar acestea-s doar așchii-cuvinte
pendinte de, și arse în iarna siberiană
care-i atît de aprape de noi!
-cuvîntul de-nceput, ori iarna?
nu știu, tac eu, spuneți voi, nu vreau să fiu
pîrît, denunțat, reclamat...

mă lepăd de cuvinte
mă lepăd de fapte
mă lepăd de fenomene
mă lepăd de STAS,
mă lepăd de GOST
număr pașii pînă la pietrele de hotar
mă-mpiedic de ostrețe și-nvăț pe de rost
toate unitățile de măsură în ISO
apoi le transform în sisteme anglo-saxone

acum
căutați-mă-n altă poveste
unde
încălecat pe-o șa,
aflu că ce-a fost n-o mai fi
dar și că ce-a fost
încă mai este...














Ecce homo!




Fiul și-a deschis gura și a grăit către
tatăl său,
tatăl nu și-a deschis gura
ca să-i răspundă fiului său.
doar cărturarii și colivarii
ne spun că nu pricepem semnele vremurilor.

Scribul din fiu ar fi ascultat
povața părintelui său, dar care-i
a visului sporadică tălmăcire:
trei în unu ca la detergenți
ori pasta de dinți, așa, doar
ca să aburim nițel principiul(?)

Mamă a mea, singură certitudine,
un vis am visat astă noapte:
se făcea că tatăl meu se spălase pe mîini, apoi
a mai luat un boț de argilă,
s-a aplecat peste roata olarului
și l-a plăsmuit pe Enkidu,
suflînd asupră-i suflare astmatică.

A ieșit o creatură ciudată,
demnă de a gusta din toate fructele
Grădinii, absolvit de rușine, păcat
și frumos de firesc.

A plăsmuit și semne de recunoaștere
- aidoma lui - încît nimeni să nu mai fie condamnat la răstigniri, învieri
și înălțări repetate.

Credința lui, doar cît un bob de orez:
era suficient să spună: CRED!
și ușile supermarket-urilor
se deschideau la porunca lui.




















Ospiciu de martie





Asemenea zăpezii maculate
de miile de pași,
suferă sufertașele sufletului meu.
unde nu-i har, nu-i duh – suflare doar,
(?)dar cui folosește polenul noroiului.

prin timp,
fructul prafului în ochi devenind
(ca sămînța pămîntului sădită în carne),
va evolua relativ în flori carnivore,
- ce dacă, ofilirea lor este predestinată -

mă doare cronic ultima vertebră
de cînd cu alungarea din paradisul tău,
mulțumescu-ți ție, Șarpe, pentru îndemn,
și ție, Evă, pîntecului tău care
m-a inspirat(!)

am decis să mai trăiesc o vreme,
nu să mă cantonez prin paraclise,
doar să zac în stază și să accept
nebunia comună...







Vă ordon, treceți Stixul !

Motto: „cel mai mult mi-am dorit să trec Prutul”
(Grigore Vieru)


Cel mai mult nu-mi doresc să trec Stixul,
dar nu pot nesocoti
ordinul de zi al mareșalului Abadonna

cu tălpile goale – precum cel născut
în iesle -
pășesc peste valuri negre, petrificate,
(!) ce păgîne, ce neconvertite ape
care nu vor să se despice în două...

fețe luminate de politruci în sutane
- purtători de Baali și Așere -
vînd en-gros mascará trei în unu
băcănind moartea în înviere,
ei îmi tot spun că fac o mișcare greșită
dar absolut necesară;
că încă nu-i pîrguită insurecția oaselor
și nici nu-i momentul întoarcerii armelor.

voi, ce rămîneți pe celălalt mal
nu-mi veți auzi șoptitele jurăminte,
cu palma căuș, ca un Graal,
umezi-mi-oi fruntea și buzele,
apoi mă voi întoarce victorios
pe tancurile apocaliptice,
mărșăluind pînă la – și bînd din-
apele Letei

(!)- fi-mi-ar trecutul uitat...





























Dialog cu îngerul




l-am întrebat pe îngerul
zugrăvit pe perete:
de ce ai tu numai aripi
și acest chip bucălat, de copil
îndopat cu dulciuri?

și mi-a răspuns îngerul:
- am aripi doar pentru
că așa a hotărît Moșul
și Fantoma lui
că trebuie să plătesc
pentru păcatele strămoșilor mei,
complotiști, răzvrătiți,
vînzători de taine și
însetați de dragoste,
iar bucălat sînt
precum fiul celui care a plătit
muruiala peretelui.

- dar tu, tu, muritorule,
nu plătești oare,
pentru necugetata dorință-a
strămoșilor tăi
de a discerne binele de rău?
și dacă te-ar fi cioplit
Policlet, Myron, Phidias,
la comanda lui Zeus,
ai mai avea chelie și burtă,
ai mai crede în mîntuirea
iluzorie, promisă de Fiu?

acest dialog își are rostul lui,
cîtă vreme icoana Fecioarei
plînge cu lacrimi de sînge,

dar el nu a avut loc.


























Poem dezinvolt





sub Copacul disputei,
zbuciumat se legăna sufletul meu
- ca un elefant în hamacul păianjenului -
pînă-mi căzu în brațe verișoara maimuță.

- așa să ne ajute Darwin, vere,
- mare e Domnul și la vedere
e gravitația lui,
cum primejdioase sînt și
legăturile dintre veri.
- ți s-a rupt craca, vere, ești cam amotric,
tot secretul stă în lungimea brațelor
și în dexteritatea de a scana
buzunarele zeilor.

- scopul meu este să iau lumină
pe nevăzutelea,
(?) oare pot să o țin în buzunarul secret
cît să nu mi se stingă iluzia, pînă cînd....

- ai grijă, vere, fără de veste Judecătorul
va coborî din Copac, dînd fiecăruia
fiece năluciri, ele i se vor descoperi treptat,
pentru că sfînt, sfînt, sfînt este
Arborele comun
și mari sînt tainele nălucirilor,
acoperirea nu este tot una cu descoperirea
-zise vară-mea - apoi adormi în brațele mele,
-inima ei bătea ca un potir învolt -

gata,
s-a dat drumul la apocalipsa particulară!
exclamă răposatul meu profesor
de zoologie;
- pace tuturor și duhului tău - îi ținu isonul
preotul meu de familie.

























Omul lăuntric




Un vis într-un vis
în care capcane-s
ascunse în alte capcane,
faci ce faci și ești prins
prosternîndu-te
mereu la aceleași
și ades la alte icoane,

că pînă la urmă
tot mai bine-i să-nfigi vertical
un par în pămînt
înțepenind peste el un alt par
dar orizontal,
de care să priponești mai apoi
Vițelul de Aur
și de alte cîteva ori
să tot cobori în chingi
chivotul cu cei dragi,
ascultînd o vreme cum scurmă
sufletele lor prin țărînă
pîn’ li se pierde orice urmă

așa, aborigenule,
care întru cele de sus privești:
oglinzile-s gata sfințite
și mărgelelor de sticlă nu le
lipsește de loc strălucirea,

ca om lăuntric
ce decartezi mîntuirea
(?) poate aștepți și vești
de la zeii cei vechi,
anatema...
cu crucea și Biblia-n mînă,
(!) așteaptă,
se ivește o mică schimbare:


cu sfîntul celular de x megapixeli,
numai și numai în mîna stîngă
și cu patalamaua luată pe arginți
musai și numai în altă stîngă,
nălța-vei rugăciuni fierbinți
către inegalabilul, bunul
și unu-n ființă, Zeu Cîine.

și uite-așa, din rit în rit,
crezut-am
și de aceea-am grăit.













Tată al meu





Tată al meu, care ești unde ești,
pierdut prin parametrii cerești.
ce tot zici că-mi va fi bine,
și tot zici că îmi dai pâine,
- voie, nevoie și ziua de mîine….

nu știu care-i voia ta,
nici nu-ți voi Împărăția,

cum sînt azi, n-oi mai fi mîine,
- m-oi ruga la Zeul Cîine !

precum în ceruri și galaxii
așa-n sinapse și-analogii,
cu Ișthar, Setth și chiar Cel Rău,
pentru numele lui Dumnezeu !

acum și-n vecii vecilor, amin,
că-l știu eu bine pe Armin,
care-i văr primar cu Freeya
- ea mi-a tulburat ideea -






Horoscop







lan de grîu unduind
cu oase de strămoși incluse la subsol,
dacă mai adaugi puțin bălegar
legumele cresc mai vesele...
fîntîna săpată
de din vale de cimitir
concurînd la gust apa plată...

toată această țărînă colcăindă
din care ne-am întrupat
după chipul și asemănarea
unui dumnezeu de țărînă
-dumnezeu adevărat...

nici nu-i de mirare că astrele
ne controlează destinul,
dar ce spun eu! – chiar și gestul
de a ne șterge la nas







Onagrul


Măgarul sălbatic (onagrul),
cel ce-și îndoapă burta cu iarbă,
a luat aminte la cuvintele intermediarilor(?)
nu (!), el nu știa s-aducă sacrificii,
nici să potolească mînia zeilor buni.

Furiosul leu,
cel care se-nfruptă din carnea trecătorilor,
care-i răpesc, fără milă, spațiul vital,
știe el să potolească mînia zeilor(?)
nu (!), el nu cunoaște arderea jertfelor
și nici combustia spontană a dușmanilor.

Bogătașul, în culmea splendorii,
care-și sporește averea de dragul
mitului Iov,
(?)a jertfit pentru zei barele de fier, argintul, aurul,
ori o parte din arama cea mai de preț (?)
nu (!) el nu cunoștea nici o jertfă,
suficientă-i era doar jertfa zeilor săi
.........................................................

Iar eu, eu, care nu mi-am adus prinoasele
de jertfe-ale fiilor, fiicelor
și dobitoacelor mele,
Zeului închinîndu-mă, (?) de ce, de ce,
de ce oare cuvîntul meu n-a fost auzit...
...........................................................


Merg pe calea cea bună
cei ce nu-l caută pe un zeu anume...
ei n-au destulă credință,
dar nici nu se-închină
cu fața la pămînt, în sclavie,
ei au dreptatea
și nu poartă jugul triadei fără de sfîrșit,
în locul spaimei,
zeii zeilor le-au dat libertatea de a alege...


chiar dacă nerodul este înaintea mea,
și cel uns cu miresme înainte de înviere
este mai presus de vreme,
tot pungașii stau înălțați în ranguri,
în timp ce eu sînt înjosit!




Interpretare foarte liberă, după un fragment din „Teodiceea Babiloniană”, tradusă de n-ori, ultima oară de către Constantin Daniel.
Sursa originală: W. C. Lambert – Babylonian Wisdom Literature. (originalul - sec XI , înainte de cronologia actuală.)






„…Fraților, ce să facem?”
(Faptele 2,37)





despre memoria pietrei
nimic nu amintesc profeții,
ei mărturisesc doar aruncarea ei
de către cei făr’ de păcat

în viața pietrei, existența profeților
cît și persistența pildelor vii
sînt doar o scurtă străfulgerare

simt un gust amar
de piatră storcită sub țeastă,
pentru o terapie a vidului propriu
mi-ar face bine o lapidare

cum vîntul turbat încă mai suflă
ucidere și amenințare,
privind la piatra din balta insalubră
gînditu-m-am să pun la cale
un program pe termen lung:
o asanare a tuturor profeților.

dar la picioarele cui să-mi las hainele?





Înfiletare



să începem prin
a șterge urmele de pe tipsia memoriei;
- vai, ce mîzgă (!)
și doar folosesc detergent „trei în unu”.

deci:
mîndră-i argila, falnic olarul
ce plăsmuiește omul făr-de buric,
dîndu-i ca soață coasta concurenței.

nu e bine (!),
iluziile – ca și sictirul –
tot se răzbună, odată și-odată,
tarabele cu zei sunt numerotate
și nesigură este moștenirea afacerii.

altfel:
experți ai ceții, care ne dați curcubee,
legăminte, legi și alte ploi de meteoriți
- ce mai rămîne ca bază-n asociere(?)

- fărîma-mi de spirit (! fărîme-se-n patru),
cum capul șurubului (metric nefericit !)
persistența și
multa - și multa - lui înfiletare
între spirit și hoit, ah…



Poem plus

Motto:
„E bine la fiecare schimbare de zei să se știe
Cine-i cu înjuratul și cine-i cu tămîiatul”
( Stanislaw Jerzy Lec)





Cînd ești vierme
ai numai avantaje,
stai în măr și-l rozi
pe dinăuntru
- putrefacție în putrefacție -

Cînd ești om
ai doar avantaje,
stai pe scoarța Pămîntului
și o transformi, pasămite
- simbioză în anabioză -

Cînd ești Entitate
ai – și nu ai – avantaje,
stai pe coaja Universului
și te joci
„de-a viermii și de-a oamenii”,

odată și odată,
tot „o iei pe coajă”
de la o Entitate mai mare...




Întrebare








Moncher François,
să moară mama ta
în țara lui Tzara,
cînd eu îngrijesc ediția proprie
a testamentului mijlociu,
scris pe cîmp de mohor
și crestat pe toiag,
numai (și numai) în spatele stînei,
unde-nfloresc în urne (aproape diurne)
patrușnouă petale, și șase-s
doar bingo, iar cei ca mine
adaugă produsul în coș.
diferența e oferită de băloșenie
pe bonul printat și-n saliva pe sticlă.

(?)de unde, oare, atîta mirare, cînd
măicuța bătrînă își leapădă brîul de lînă
și streașină-așteaptă violul în poartă(?)






Radiestezie

ansa fîntînarului
-o crăcană primitivă-
vibra ca un diapazon în călduri

//aici va fi viitoarea fîntînă/ în care se vor arunca femeile românce creștin-ortodoxe,/ ca să nu le necinstească păgînii?/ nu, ca să argumenteze sfînta tinerețe legionară,/ maturitatea marxistă,/ decrepirea capitalismului de cumetrie/ și deplasarea spre roșu a delirului democratic în spațiul virtual//

să le creăm condiții să urce la tribună,
pe eșafod, să le dăm dreptul
la al doilea sex... – i-am zis eu fîntînarului
care mustăcea și mișca ansa, ce semăna cu
membrele în extensie ale unei feministe

//ansa se poziționă pe mediana despletirii lor/
și se opri în uitarea celor trei K*/
perfect valabili pe alte meridiane//
de pe ghizdul viitoarei fîntîni
rînjeau către mine artefacte
din mituri autohtone:
peria deasă, pieptenele,
tipsia cu jăratec,
hamul, zăbala (de la sex-shop)
și amintirea vie a fiicei Genarului

*Kuche, Kinder, Kirche.


eu. în codru





atunci cînd voi vedeați copacii
în plenitudinea senioriei lor,
eu putrezeam prin frunze la sol

dar și atunci cînd voi nu sesizați pădurea
chiar privită din depărtarea/ apropierea/ interioară,
eu fermentam în solul călduț, familiar

ah, codrii ai Vlăsiei,
în feciorelnica voastră înfrunzire istorică(!)

eu doar cu un bețișag uscat, insistînd
peste mușchiul și mai uscat voi clama
duhuri pădurene, fauni, rusalce, chiar eleusine,
înaintași, înapoiași – focul nălța-se-va-n luminiș
sper că numai acolo, sper...

(!) dar nu promit!







Trileme



Rampa pentru cîini
cu deficiențe loco-motorii
nu respectă unghiul de incidență,
nici curbura bananelor
nu se încadrează în normele UE,
ca să nu mai spun că
se apropie Ignatul
și absorția de fonduri
pentru tobă și sîngerete
este zero

alăturat
vă înaintez spre semnat o petiție
pentru integrarea în NASA
și aderarea la cele treișpe zodii
că s-a bulversat rău
biet român săracul
și nu mai pleacă de-acasă
fără previziuni corecte
despre „cel care ține șarpele”*

acest cuvînt din titlu
l-am inventat ad hoc
la sugestia unui dealer
care spunea că fratele lui este
thriller...

* Ophiuchus: 29 noiembrie - 17 decembrie (a 13 zodie).


Sens giratoriu






prin timp
existența ternă de sclav modern
și de pretins poet neînregimentat,
în lipsa unei schimbări majore
te uzează, cazi în uitare, cazi în uitare

prilej numai bun să o iei ușurel
pe Calea Sîmbetei,
pe Aleea Cîrciumii,
pe Strada Bisericii
ori spre Fundătura Spitalului
unde mai ai o șans㠖 să vegetezi legumă uscată
pînă la promisa mîntuire

eu încă mai parez cu flanconade
dar sînt din ce în ce mai fragil
încă mă opun atunci cînd sînt lungit
și chiar atunci cînd sînt balotat și redat
universului bidimensionat

știu, tot figurină rămîn
tăiată, forfecată, forfetată
de impozitul pe iutele, agilul
spermatozoid ce-am fost odată

Ce se aude?



sînt zbaturile mele
propulsia interioară căznită
altfel nu se explică
hei-rup-ul tragerii la edec!

periodic îmi măsor adîncimea cunoașterii
ca pe o cădere liberă a plumbului în membre:
„mark twain” –zic- transformînd rapid
unitatea de măsură în stînjeni valahi

nu mă întreb de-o fi să am ori nu Istru
nici dacă Tisa flui-va ori ba către Nistru,
cum nici nu țin să fac pipi în Mississippi
că astea-s doar searbăde, inutile cuvinte

eu vreu doar să trag un guleai cu Esenin
să mă tăvălesc lubric și necondiționat
prin dulcele ținut al poamelor*
unde-oi vîna ierunci cu stylul și-oi loviști** iluzii

iar în gulag voi fi primit frumos
n-oi fi zgonit mereu cum de Montcorbier
și nici scîrbit de trai tihnit la Bloys...



*un roman de Evtușenko;
** pescuiesc (din slavonul loviște


Givraj


atît de mult aș vrea să scriu,
cu noduri pe o sfoară,
un SMS, un MMS către iubita mea
plecată la muncă-n Iakuția…
unde are grijă de renii bătrîni și bolnavi

să-i spun:
iubito (!) sunt mnemonic,
nu-mi ajung hieroglifele
cuneiformele și runele din inima mea,
vreau să-ți mărturisesc cît de mult te doresc(!)

dar ne vom întîlni cîndva
acolo unde filistenii au furat cufărul
cu tot cu Dumnezeu în el
și-au inventat vocabule aleph, beth, gimal

vom petrece o vacanță de vis în bazarul din Tir,
eu voi trage, o, bojîi moi, cu Kalașnikovul
și tu vei cîștiga ursulețul de pluș și din Creta

ne-om săruta, om face toate celea,
apoi tu vei lua avionul givrat,
iar eu voi pleca în Insula Morfologică,
pendinte de atolul sintaxei actuale,

de mi-o fi frig
și vîntul mă va oprima,
îmi voi schimba frunza de stil
de din față în spate….



Fără titlu







În timp ce mă trăgeau pe roată
eu strecuram în derîdere
un băț printre spițe

M-au legat de stîlp,
au aprins rugul,
un sobor de proți
clama cumpătare în post,
în timp ce un sobor de chelneri
abia aștepta să declame:
-luați și mîncați, acesta este trupul lui...
dar, după ce trecu acest secol
care fi-va religios ori de fel,
a venit paharnicul iluminist:
- luați de beți, acesta e sîngele lui.

M-au încălțat cu Cisma Spaniolă,
apoi am dansat o zi și o noapte:
flamenco, flamenco, flamenco...

După ce mi-ați pus scobitori sub unghii
și mi-ați strivit degetele în ușă,
am devenit mentalist, acrobat,
încît nici psihic nu mă mai simt agresat...

Doamne Dumnezeule al iertării,
care ai dat omenirii liberul arbitru
în timp ce-o fericeai cu
durere, întristare și suspin...
dă-mi și mie o Fecioară de Fier*
a Evului Mediu și Median,
au, oare vrei Tu să mă autoflagelez
precum dervișii cadrii ai unei religii păgîne?

*alt instrument de tortură























Sînt informat – deci trăiesc!







urmăresc cu mare atenție
și cu nespusă îngrijorare
cum mor unii mai tineri ca mine
fiind vorba – desigur - despre poeți
prozatori, chiar și critici,
cu care aș fi putut să mă trag de șireturi
în timpul vieții lor,
să merg cu ei prin cenacluri
unde să ne spunem cuvinte de-a gata,
apoi la cîrciumă, unde să-i bîrfim pe cei în lipsă,
pe ulceroși, pe zgîrie-brînză, pe cei sub papuc,
ce mai –
pe toți netalentații și ratații

puteam și eu – ca și ei – să împart
plachete subțirele chelnerițelor cu fundul mare
și cu varice proeminente, puteam și eu să împart,
în pat, cîteva poetese, ori măcar dame literare,
apoi să facem schimb de amănunte scabroase

n-a fost să fie, totuși
eu urmăresc cu mare atenție
și cu nespusă îngrijorare,
cum cei rămași imploră pentru cei plecați
iertarea dumnezeului biblic...
le țîțîie fundul și lor, în vene și-n oase
cuibărită le e frica de moarte,
!uau! prostata, colonul și tumora ce va să vie
și nimeni nu știe după,
în ce pluton optzecist, douămiist
fi-va să fie...

eu cînd primesc o informație
despre moartea unui literat,
o clasific, o iau ca atare,
mă consider informat-
exact ca un șef de stat
























Arheologie versus poezie






Sap în jurul craniului cu răbdare,
cu spatula vîrf lanceolat
suflu asupră-i suflare de viață
și-l desprind din țărînă

-truelă londoneză, truelă de margini-
privesc în orbitele goale
privesc prin parietalele bones zdrobite
un șir întreg de orbite goale
privește un șir de parietale
ca figurinele tăiate din hîrtie într-o
hora-unirii a semnelor-sunete
-vorbire în limbi -

îmi „iau inima-n dinți” și tind să prind
inima-n palme – un praf mărunt se scurge
printre falange și metacarpiene
dar, unde-s cele patru cămăruțe?
dar
endocardita, miocardita, pericardita,
unde-s?
de ce-ncape în oasele mîinilor
doar praful vorbirii în vînt

aha! cică rămîne sufletul nemuritor,
și spiritul – arar intrepid - Artefact
vizibil doar pe lama tăioasă
a primitivului Artifact

și ce vuiet puternic ca o furtună
se dezlănțuie și ce-s limbile astea de foc?
care dănțuie peste cranii înapoiașe, înaintașe

nu ne mai scapă nimeni de glossolalie
a intrat în noi Artifactul zis poezie
și nu mai știm cuvinte lesne de-nțeles
chiar dacă cetitorii rîd
și spun că sîntem plini de must*


*Fapte 2,13


















Întoarcerea paginii


visez că
împachetez cărți din hîrtie
în cutii de carton, în timp ce
un codru real hohotește,
freamătă-n rafale utile
și strigă fericit:
drujba !

cutiile sînt grele, la propriu vorbind,
unele cărți – chiar și la figurat
nici de cele ușoare nu mă îndur,
umbrele tuturor trasează pe perete
un imens zigurat-surogat

apoi
mai visez că închid cutiile de carton
în memoria pdf, în memoria ram
încă nu zic adio cărților la hectogram

poate că nu știu cum
unde și cînd se înclină balanța...
- delete, cap lock, Ctrl, cancel –
strig, strivesc, lovesc tastatura

(!)Issue,
am aflat cum să-mi conserv
memoria de lungă durată
pe Google, pe Facebook, pe Yahoo...
shift și tu,
Dumping-ule Sfînt (!)
Poeme misogine

*
mai întîi poem
despre viziuni sai-fai, ce
precum viermii rod și eclozează în
existența lor, iar găuri de vierme
nu sînt – să migreze în alt univers

apoi poem
despre ele, gospodine reinventate,
sclave ale poeziei virtuale
și vestale ale menopauzei, poem

despre cum se trezesc ele
în decor de rimel prelins
peste riduri, în zeamă de alint-aroma
în reminiscența teveului tern, poem

despre tramvaie care le par masculine
deși-s de alt gen, poem
despre cum se întorc în final
în zidul lor- precum o Ană -
la tastatura microbiană

*
(cenușăreasa la vîrsta a treia)

scot dintr-o nucă
absurdul, inutilul meu costum de bal,
(?) pantofiorii mei or fi la prințul cismar,
nașterea mascarei e-n fața oglinzii(?)

îmi ascund ridurile, pudra-i de firmă,
vată-n sutien, gimnastică de creștină:
„Marcu, Ioan, Luca Matei
să scăpăm de colăcei”
plîng, deja îmi curge rimelul, mai plîng
pînă uit să mai plîng
și mă împac cu pielea căzută

suspin de două ori, mai inspir,
inspirația mă trimite la tastatură
scriu un poem despre mopuri, tramvaie,
balcon, scara blocului, despre EL
care-a ieșit să-și cumpere țigări
și nu s-a mai întors...

sper ca la azil să fie
lumină filtrată prin pomi înfloriți
poeziile mele să fie citite pe muzică dance
de către bărbați grizonanți și galanți
iar prăjiturele să fie o mie
încît să uit noțiunea de casă
pînă ce Abadonna fi-va să mă răpească

















Objurgație





cum veneai către mine
și-ți priveam gambele, sînii
-ăștia sîntem noi, bărbații-
nu știm de-i important dacă vii, dacă pleci
nici dacă finalul fi-va fericit
ori de fel...

mi-am amintit de nașul George
as în materie de femei, știa
de unde vine, cînd vine,
mirosind a țuică, a mahorcă
și a femeie proaspăt iubită

-finule- zicea el,
dac-o vezi că se împiedică
atunci cînd o privești,
să nu o ierți, să umblii-n
unghii după ea și s-o ai pentru
cît spune popa și primăria

nu mai știu de te-mpiedicai
ori de nu, acum am uitat mersul tău,
a rămas doar o traumă, o reminiscență
te mai visez, apoi pășesc eu
împiedicat, neștiind de unde vin,
unde plec...


Înger, îngerașul meu...







un înger mic stătea pe-un limb
cu-n imbus se scobea în nimb

era senin și liniar
dar mîndru că-n reprezentări
era purtat - ca vata – pe băț
la-nmormîntări

și se-alinta dîndu-se-n uță
- ori desopre mine scris-a Pleșu,
- unul cu meclă de maimuță (?)

eu stînd aici, pe sol nesigur,
comit o rimă, zic: desigur
că-s fericit, că-s arondat
la cel pe care Deodat...

dar tot întreb, făr pic de frică:
-ce sex ai tu, la o adică(?)








Alt mit străin pe plai ovin








despre Humbaba,
cel cu accentul pe ultimul a,
despre Enkidu, Ghilgamesh
și destrăbălata Șamhata,
tot cu accentul pe ultimul a

despre fosta-mi iubită Oița,
zău că așa o chema, să
nu mă acuzați de zoofilie
că aia pomenită-n baladă
ține de referate.ro și de zoomorfie
așa cum sfîntul Ilie e os de os,
zeu de zeu, Helios...

oare ce obsesie se cariază în mine
de mă cantonez în mitologie(?)
poate doar faptul că nu pot face-o orgie,
apoi să privesc de pe dig Dîmbovitza
și să încep a crede că parcă e Sena,
adică e Parcă,
știți voi, e una din Parce...

și mai lăsați-mă dracului
-n pace...


ÎNCHINARE

Cetitorule,
fie fața ta
ca
a drumețului
de cale lungă...



















Remember






Îți mai amintești cum ne-am iubit pe calea ferată
Fără fermoar, ah, feroes, ferită, ferigă
Cu inconștiență, cu frică în vene, deși
Doar de două ori pe zi și o dată pe noapte
Trenul nostru trecea ca un mic bombardier

Era sub noi piatră spartă de umplutură
Traversele miroseau și erau pline de motorină
Doar buloanele străluceau ca niște lumini de poziție
Iar terasamentul ne ignora, cum ignora ploile
Temperaturile extreme, timpul, acarii Păun

Eu nu credeam în macaze, în halte, restricții,
Aveam doar micoze de antisevraj, tu – terminale,
Semafoare de refuz: „nu acum, mai tîrziu”!

Nu mai trece nici un tren, șinele-s ruginite
Buruiana vrăjmașă vrăfui vraja vremelnică
S-a zborșit de șosele și coridoare aeriene
Pe care, oricum, nu le mai putem defrișa
Deci, nu mai e timp relativ pentru Istru,
Nu mai e timp...





trivago.ru


Kolyma* e stațiune de top
încă de pe vremea lui Stalin.
unii zic că ar fi de cinci stele
în fostul gulag – da de unde!

adevărat zic vouă:
„lăsați imaturii politici să vină la mine!"
dreptu-i – nu se prea gătește gulaș aici
da-i rost de guleai** la Bîstro,
la cramă, la nivelul cinci subteran.

acum,
că tot s-au închis gurile de mină,
agențiile de voiaj trag cu reclame
calibrul șaptevirgulășaizecișicinci,
poate aude și Soljenițin, Tismăneanu etc.

mai sînt locuri, camere duplex,
single, apartamente nupțiale
dacă ei nu sînt determinați
- ea îi vrea,
Kolyma…

* - Kolyma (sau Kolîma) – unul dintre cele mai groaznice
lagăre de muncă din Siberia
** - guleai – petrecere, chef ( popular) în limba rusă.



De* Tina







Tina,
trebuie să-ți mărturisesc despre toți
demonii care m-au erodat în timp util,
despre buruieni nesemnificative
din grădini de semiramide,
despre toți porumbeii reîncarnați
în ciori vopsite
și despre multe altele, Tina,
știu că nu te numești așa, că
ascuns e numele tău
precum numele zeului Ra,
dar așa de mult mi-ai lipsit
și te-am numit în felurite chipuri:
erai cînd rulou japonez,
cînd minciună alint-aromă matinală…
Tina,
cînd te-am uitat și n-am mai stat
cu ochii-n tavan să-mi cultiv astenia,
tu descopereai Ethernetul, eu
eram prezent la-ntîlnirea cu șperla, cu tina
Tina,
încă ne ascundem speranțele sub preș,
tarele, prejudecățile și teama de eres,
! cît timp scurs în zadar, cîtă zbatere !
cînd toate care mă iubeau nu le doream
și toate-n una, la care rîvneam,
nu mă puteau /putea/ iubi
Tina,
mă voi raporta la tine zee-idee
ca la un orgasm iute uitat…
acum te-ntorci ? iar nu voi mai gîndi
pre limba mea, ci doar în pildele Esopului
cu toate jigăniile
sau,
fi-voi demolatorul, imprecatorul,
posibilul cuceritor al Troadei,
în care nu mai împărățește Priamu,
tatăl lui Parișu,
Tina !





* De - despre (latină)




















unde se duc muștele iarna?





?migrează în lumea celor drepți,
se duc spre alte zări cu soare
să-și împlinească visul american?

?muștele care-și fac veacul pe lustră
sunt criminale și comuniste
- trebuie să dau o lege -a lustrației –?

?stau ele la cîrciumă, beau solitare
(ca niște muște bețive ce sînt)
așteptînd să iasă la arat.
și, oare trebuie să-mi sporesc atenția
privind mereu și mereu în oala cu lapte…?

?printre muște
sunt și muște rele de muscă,
au muștele-o ierarhie,
un stat de drept,
clase sociale – muște de casă, muște de grădină,
muște de oțet, muște de gheenă?

?există muște ortodoxe,
muște mironosițe, muște bigote,
muște lovite de streche?

și nu în ultimul rînd,
?muștele care stau pe display,
își dau reciproc laicuri?























Despre natura omului și a a oamei







În ordinea firească a lucrurilor,
faptelor, fenomenelor, fonemelor,
dar mai ales a percepției,
este mereu ceva ce-mi scapă,

ori, poate, nu!
poate nu-i ordine,
poate nu-i disciplină,
poate nu-i dăruire

mi se catalepsează de Nice,
de Efrem Sirul, de Purec,
de Kindomul babei Victoria
și de spaima spaimei sclavilor lunii septembrie.

și de ghiocei, da,
de ghiocei, frați și surori întru hlizire,
cum și de mărțișoare,

așa de tare
încît aș vrea să fiu emo
și să telefonez la 112, în UE,
că-n alte State, unde cu Monopoly,
se produce personagiul meu, State.
n-am loterii la vize și pariuri

oare ce frumușață a clipei îmi scapă,
cînd văd cum comestibilă-i ștevia,
loboda, iar trăncăneala diurnă-i tot eco...

îmi mai conserv la borcan astenia
sfidînd pe cei cu morgă, cu tupeu,
pe guri-bogate, dotați cu naivitate,
cum și pe cele uitate în mere versatile,
pe Eve, pe Magdale, pe cele prinse-n mreje
de zeea Menopauză,
amin.




















Instrucțiuni de folosire a naturii pernicioase




ea era Fecioară
cu ascendent în dezvirginare,
el era Vomitator
cu sechele rupestre de bou -
astrele ziceau că-i Taur(!)
tot astrele conspirau în acest sens,
la fel ca-n romanele lui Coelho
traduse de Pavel Cuilă,
întregul univers se mula peste ei
ei chiar habitau -fericiți, trași la sorți,
robi ai horoscopului afișat
pe uraniscul acestui secol
cum avem și exemple-n
literatura de profil, de sertar,
unde el credea că-i demn de Pulitzer,
iar ea îi zicea: ba, Goncourt!









Poeme cu fier beton, oțel carbon, iaurt și șublere cu stigmas


Organe de mașini umane
Epúră sînt, iubito(!),
liniar și grafic în temeri diurne,
limitat în termeni poetici,
nici nu mai pot gîndi caligrafic,
nici nu mă mai pot amăgi cu esențe,
-ca niște zdrențe-mi venele frustrării!
să practicăm o secțiune prin timp
(iubito, cu care încă nu m-am iubit)
notată corespunzător: A – A,
apoi să îndepărtăm
partea de univers ce ne separă
translînd puncte și drepte relative
încă te-oi aștepta vreo doi-trei luștri...
dar mai bine
să mă închid în coconul minții
ca o cremalieră, șurub fără sfîrșit,
ce-și caută roata dințată
printre solide comune.

Ardere de tot, jertfă de nimic(1)

Mă aflu într-un vas de fier, inox,
Nici fierb, nici rece-s, median
Cînd pe culme, paradox !
Sînt un rău samaritean.

Deși tot dau pe veresie
Spiritul calp din hoitul meu
De-atîta grea feronerie
scriu din zenit-nadir, eseu.

Spaimele-s spaime pe drum
temeinic,
Văd mărăcini în flăcări și angoase
Dar nu-mi surîde zelul ecumenic,
De-o fi să trag mereu ponoase.





Ardere de tot, jertfă de nimic (2)

Arzînd într-o doară, mi-e sete,
beau cele licori pe-ndelete.
Mereu mă trezesc într-o oază
cu frica plantată-n găoază.

? unde-s Doamne zări senine ?
! că-mi dai doar trăiri canine,
într-o zi ce-i pentru sfincter
ca iaurtul pentru icter…

Eu mă sting și mi-e tot aia,
într-un dor de Puia-Gaia.
și-n fîntîna cea constantă
ma topesc pe prima pantă…

Feronerie (1)

Motto : Noi nu progresăm, noi degresăm (din cugetările unui fost secretar PCR)


Cum printre siguranțe, matrițe și balanțe,
avem un tobogan comun, inert
și știm că zîmbetul ne e incert,
ori marginalizat în zgomotoase fasturi…

cum decartăm mereu un as majoritar
slujbașilor prin ore risipite,
ori printre alte seci ispite….

Celest ori sadic,
cerșim un inventar.















Diverse unități de măsură



Dacă măsor cu prăjina
drumul meu de la
naștere pînă la moarte,
reies două degete
și-un lat de mînă.

fir-ar jugul ei de drahmă !

dacă măsor cu cotul
pe care l-am arătat altora
ce au devenit mai puternici
prin sicli, litri și talanți,
ei îmi arată semnul victoriei.
ducă-se-n pinta lor de parseci !

eu merg un stadiu
per pedes apostollorum,
ei mă întrec cu o milă.

iar sînt vrednic de milă
și pe țol visez un inchi.

șapte pași în veșnicie,
o cale a sîmbetei,
o funie de curmei,

Hei …

! Încă sînt cu obolul la toartă
zic pas și trăiesc înc-o zi !


Dex pentru « Măsuri de diverse »
Legenda : bb – biblic; eng. – engleză; astr. – astronomie
tc – turcă ; nec.– etimologie necunoscută
prăjină (bb) – sau trestie – 2,88 metri liniari.
deget (bb) - 0,02 metri liniari.
lat de mînă (bb) - 0,08 metri liniari.
jug (bb) - 2500 metri patrați
(suprafața arată de doi boi într-o zi).
drahmă (bb) - 4,09 grame aur, 3,65 grame argint.
cot (bb) - 0,48 metri liniari.
siclu (bb) - 16,35 gr. aur ; 14,54 gr. argint.
talant (bb) - 4900 gr. aur ; 4600 gr. argint.
pintă- pint- (eng) - 0,56 litri.
parsec (astr.) - distanța parcursă de lumină în trei ani și
trei luni.
stadiu (bb) - 185 metri liniari.
milă (eng) - 1610 metri liniari.
țol (tc.) - pătură.
inch (eng.) - 25,4 milimetri.
Calea Sîmbetei - 2000 coți.
obol (bb) - subdiviziune sub un gram.













Aflu lucruri noi!
onorabilului și venerabilului S. R.


prin vremuri triste și hirsute
eu neg principiul ezoteric,
deși îmi spune un eteric:
- nu calibrezi nici două sute!

spirit al meu, forjat în cuple,
mai ai sinapse încă suple?
- nici irizări nu am octuple
cît plinul, cît golul să umple!

stau inutil în contemplare,
nu-mi intră-n chakre energii...
și zic atunci, plin de candoare:
acestea-s doar inginerii...











Extensie de gene și de mici regrete






Cică - rupem petele

am fost pe rînd pradă și prădător
tributari artileriei grele, cavaleriei ușoare
am fost canibali, ne rămîneau
printre dinți urme de ficați aburinzi

ne întrebam.
? există un antonim al sinonimului
cînd despre noi doi era acel discurs?

–Eheu fugaces, cum de mai exiști tu,
cum de mai exist eu
în singulara mea dispersare
în care inventez aurori boreale
ce mi se proptesc în viscere, în cord, în sinapse

acum sînt obosit de tine, am murit
și cînd te-am iubit
și cînd m-ai iubit

dar,
mai ales cînd tu mă iubeai
pentru că nu mă iubeai! *


* cum zicea Matilda, personagiul lui Marin Preda...

Spaimele tale, spaimele mele

Nu mai am loc în spaimele tale,
în clipele tale senine de loc,
mă ții la distanță de două quartale,
cînd sentimentele mele sînt block,

Turnu-ți de fildeș, fără zmei,
cu vedere certă la sere,
cum s-ajung la tine fără curmei,
-Mama lor de-așa zise garsoniere!

Rostesc o rugăciune ,
inutilă, în gol,
către zeul meu diurn, Quetzaalcool

Dar cred fără rezerve în Anna Kareninna,
născută Emma, deci Bovarina.


Scrisoare de trăsură
(traine f1 – remorcare, 2 – trenă, coadă ;
trainer en remorque – a trage după sine)

Eu îi scriam și așteptam răspuns.
Scrisoarea mea mergea de din trăsură.
Era doar o preluare, o făcătură,
ca regele sau împăratul uns.

Eu îi scriam și așteptam o veste.
Venea doar o scrisoare de trăsură.
O existență ternă, o moarte sură
cînd tot ce ai îți trece peste.



Cu tine, pentru tine, în tine…

Pot să-mi pierd pantofii pentru tine,
căciula, fularul și alte textile,
mintea-mi puțină s-o pun amanet-
doar să stau cu tine tet-a-tet

Spune-mi că unul cu unul e trei,
că Oannes se plimbă pe ape,
Că-n ceruri sînt peșteri și
alte etape
că-n manuale sînt nimfe și zei,

Tu ești fluidă, solidă,
ascunsă în rouă ?
că eu nu mai știu de-i senin
ori de plouă !
? sînt cu tine,
în tine ?
în trup
și în duh ?

ori rămîn prin
moteluri și stuf ?









La băi



în crîng e tril de păsărele decrepite,
pe-acoperiș motanii-și caută pereche.

nepoate,
aici nu-i Vama Veche,
nici Sinaia, nici Buștenii,
e Sovata, e Govora,
unde-mi tratez eu podagra
guta, artrita, gonagra.

nu-i Sodoma, nici Gomora,
nici pucioasă, nici grătare,
e belșug de glaucom
și de alte beteșuguri.

pe sub geamuri se perindă fetițe
trecute de cinzeci, pustulachi acneici
cu chelie, dioptrii și proteze dentare
le urmăresc, țipă-n ei punctul de pensie
și virgula de bugetari indexați negativ.

ce bine-i la băi de sare, de soare,
de aburire, de mulțime,
soro, taci tu, spun eu !
lasă, lasă, lasă, lasă,
vom ajunge noi acasă
la timp și la țanc
pentru pomenile de sîmbăta morților.
de țărîna ne-o fi casa
moaște fi-vom, nevoie n-o mai fi
să ne plimbăm pe coate și genunchi pe la lavre.

trece pe lîngă pavilion și Titi Arapă,
ce spui?
aud?
are moț căzăcesc înspicat, e „penal”,
se vede că are „cîrlig” la cele mai tinere decît noi,
unde nu dă norocul să fim violate,
cum a pățit și văduva lui dom’ comisar șef Petrache…





















Nepieptănate gînduri mi se-nfiripă sub chelie





În prezența voastră devin
(încet, încet, erodîndu-mi spoiala)
o linie continuă pe o pistă
de formulă unu

acopăr fereastra spre stradă
cu adevărul de dimineață,
degeaba, vine nebuna cartierului
și-i zgîrie două fante,
e bine și-așa, acum vă pot monitoriza
praxia tarată

mă uit la uvrierul acesta
care-a ieșit din schimb, din șarjă, din șut
? de ce-o fi așa fericit
- știe doar el și mama lui care l-a făcut

îmi vine-o factură onlain,
! huoo, emaile, n-am bani,
i-am dat lui Liviu Mihaiu
pentru monumentul femeii monumentale:
„trei zile doar să mai trăiesc
dar vreau să știu că s-a limpezit lumea”

acum îl sun pe omul meu de la Minolta:
- băi șmechere, a venit una cu părul de foc
și mi-a zis că-i de la Avon, din amvon,
dracu știe – acum avem și preotese?

pe pervaz se spală o vrabie
cred că-i după o partidă de sex, pentru că
are o figură de VIP-ă de la talk-shău
o întreb:
? să deschid tembelizorul cu politicieni
sau saitul literar cu maeștri unșpemiizeciști

„ce bine-i acas㔠– zice elefănțica,
e doar o reclamă, scumpii mei postaci,
ce să-i faci, n-ai ce-i face,
azi în virtual, mîine-n real, și pe ici și pe colo,

cei venali și intestinali sînt mereu deranjați
de vrăjitorul din Oz și de umflarea cu orz
























Elipsă




?unde-i veriga lipsă și veriga ruptă
în lumea ce din mine se înfruptă?

!simplus librorum, libidorum, vlahus
Caius și Tiberius – nemotei ai lui Graccus!

veriga ruptă și veriga lipsă
e-atunci cînd faci din cerc – elipsă

și o faci scrum în flacăra cea vie
și-o înfășori în steaguri – ce prostie!












Poem străveziu





încep prin a spune că aș vrea
să scriu un poem despre Prima Doamnă,
despre cum molîul de Adam
gîndea în limba edenică
nevoit apoi să traducă îndemnul șarpelui
pre limba muritorilor

dar mai bine să scriu un poem despre
Prima Doamnă a poeziei, zis㠄a zecea muză”,
nemuritoarea Sappho,
care mai degrabă nălța ode suratelor
decît estropiatului de Phaon

nu-mi prea iese poemul,
că și vremurile sînt altele...
așa că mă voi limita la a scrie
despre Prima Doamnă a lui Jean Jacques Rousseau –
menajera Theresa

iar dacă expirația fi-va
mai yoghină decît inspirația,
voi rămîne în spațiul mioritic
scriind doar un poem despre Aghata
Prima Doamnă a lui Bacovia

sau nu, nu voi mai scrie nimic!
?cine sînt eu să abordez așa subiect
ce, sînt știrist? nu! eu doar
privesc pe sticlă, deci nu exist

urmează căteva minute de publicitate
pentru a-mi putea susține financiar
un eventual poem
despre Prima Doamnă






















Acrostih atipic
(Amore, more, ore, re, probantur amicitiae)




Amorezat fiind de huci
morenă de coji de nuci,
oreșniță de cîmpie
resorbită-n foi de ie,

plimb iar vulpea în cuvinte
răsucite, răstignite.
otrățel de iarbă verde,
bluf am zis și nu se vede.
amara-m-aș și n-am cum,
nitrogen de fum și scrum.
techer-mecher în indoor
urdiniș reprobator.
remușcări de ins hai-hui,

amiabil ca un cui.
mă înțep în halebarde,
iguane-mi vînd tarabe
ca lui Crist de Deus uns
idiom de popă tuns,
treizeci lei e de ajuns ?.
imprecator după gard,
acefal codru de brad,
efuzor în esofag…







Zexe


Cerneala –mi se scurse din styluri,
sînge de verbe, doar
puhoi de sînge.
aud un predicat cum plînge
bocind o crimă fără de mobiluri.

pierdut de-a pururi în sintagme
trăiesc somatic, morfologic.
plătind impozite și taxe.

Nimic nu e să-mi pară logic

















Rugă pe bune


Mi-e spațiul aiurea
și timpul hain.
mi-e cînepa in
și cămașa-n Manciurea

Mi-e somnul fragmentat
și veghea amestec.
nu-s vestic nici estic
doar prost orientat.

De-am har, Doamne,
ori de n-am,
-mînca-mi-ar corbii coliva-
(?) ai Tu de mine habar,
ori mă-nchin la Paraschiva (?)













Spaima din spatele ușii


“Iacătă-mă-s” ! – zicea Măriuca -

- numai eu zac în incertitudini,
în permanența diurnă,
în verbele limbii acesteia,
cînd vertebrele plîng
substantive din urmă.

Din adverbele cenușii
vine acel de groaz㠄doctor”
spaima mea și a Măriucăi,
spaima din spatele ușii…









* *
*




1.Nu-mi mai asum enormul risc
De-a hoinări sub uranisc.

2.E-o gamă de abis și de efracții
de mă divid în infinite fracții.

3.De liniște, ca de neliniște,
fug să m-ascund sub o miriște…
















Parodice


Testamentul lui Ienăchiță


V-am dat o apă, s-o păstrați
cît vă udați botforii,
v-am dat o Țară s-o păziți,
privind migrînd cocorii.

cît veți avea cu cine, cum,
-pe mama voastră vie !
cînd o să vie-n vie-,

și-oi fi eu praf pe drum !


După Ienăchiță


Într-o zi m-am întrebat :
? tu, femeie – eu, bărbat ?
și atunci m-am siderat
ca și boul la arat.

repede seama mi-am dat
că eram manipulat
și orice s-ar fi-ntînplat
eu sînt cel ce fac rabat




Alfabet incomplet
(pastișă sau parodie, cine mai știe ?)




Aici, nici, arnici, pitici,
Ba, ba, ba, în barba mea,
Carcalete cadmia,
Dar-danele spre amici.

E, Erasmus din Mizil,
a, revine în sisteme,
Fă, te fă ecosisteme !
Genociduri în azil.

Haș, te asmuții spre rime
Integrat în primăvară,
Jocu-ncepe să mă doară
Ka omega între prime.

Lasă-l dar să fabuleze
Mizantrop și indecis,
Nime’ ști-va să foreze,
O – omega pîn’ la X

Paradigme poartă-n sine
Risipite circumflex,
Simple vorbe anodine
Tatonînd un univers

Alfabetul fără vorbe
Urduroase, deocheate,
Vine din ulcioare sparte,
vine, vine , negreșit


Europeea-sait


Draga mea Europeea îți scriu de
pe patul de spital
unde mă sting de oftică (figurativ), te iert
pentru că m-ai înșelat a mia oară,
voi vinde canapeaua, recamierul
și tabloul doamnei care-i dă numele,
singur fiind și orfan de stare civilă îmi voi aprinde o țigară
voi sufla fumul în sus în jos și în alte puncte cardinale
apoi îmi voi spune rugăciunea:

„Mare Manitu călăuzește-mi minunat pașii
acolo unde-i praf de stele și gol între ele”

impregnîndu-mă cu energie și eter îmi voi
ucide soacra, nu că ar avea vreo vină, nu,
doar că băutura n-a fost destulă

greu de ucis Europeea, greu de ucis
din doi în doi
greu de ucis condamnați semizei și eroi
greu de ucis spaimele-n noi

ce zici? că vrei să pleci cu textilele
și cu poemele mele
unde? la mama, la mama...

mama ta de sait, gazdă de poet!



Peripluri municipale


Cît e Buzăul de mare
n-are nici o umblătoare
publică în Piața Mare.

Hai Buzău, Buzău…

Crîșmăriță din Buzău
ce prefaci paharul meu,
of, bătute-ar leul greu !

Hai Buzău, Buzău…

Că mă plimb prin noroioși
și prin crîșme marginale,
cum se plimba Caragiale.

Hai Buzău, Buzău…

Și-n prostia mea mă doare
de din Crîng la Contactoare
și din Piață la Oboare,

Hai Buzău, Buzău…

Covrigi, soare și candoare,
senatori, baroni, pașale,
ah, vezica rău mă doare !

Hai Buzău, Buzău…












Fără pește




Nici o masă fără pește,
nici o curvă fără pește,
nici o mare fără pește,
nici două pâini fără pește.

nici un simbol fără pește,
nici un vameș fără mită,
nici un pescar fără plasă,
nici un zeu fără apostoli.

















Ipostaze





circul cu trenul, e chinuitor
dar se zice că sînt călător.
vine nașul, întreabă: bilet?
eu n-am bilet, n-am nici un cent,
așa devin contravenient.

merg pe stradă, sînt pieton,
n-am nici melon, n-am nici baston,
mă strigă un amic: Cristofor!
și trec pe roșu la semafor;
dar mă fluieră un agent vigilent
- iar devin contravenient...

primesc factura la telefon,
de aici rezultă că sînt abonat,
întîi mă supăr pe aparat,
ignor totalul de plată cam piperat,
rămîn fără ton, ce îngrozitor!
că sînt ștampilat – debitor.

stau la block, sînt proprietar
(la început eram locatar)
ieri am privit atent la avizier
era afișat un imens papier
scria că de nu voi plăti
întreținerea la zi,
n-o să mai știu nici ce sînt
nici ce voi păți.

mă opresc la boutique,
deci sînt client,
cer huba-buba și-mi dă chefir
pentru că sînt obosit
și cu-n aer incert
orice mucea se uită la mine-n sictir

ajung la spital, iată-mă și pacient,
vor să m-adoarmă, să taie din mine,
vor să-mi monteze plosca în vine,
brusc, descopăr cu-ndurerare
că n-am dovadă de-asigurare,
la fel de brusc nu mai sînt pacient
rămîn doar un individ imprudent

intru-n biserică, sînt credincios(?)
mă-nchin la cele icoane
din material neferos,
mă simt claustrat, nu-i văzduh,
nu se pogoară nici sfîntul duh...
se vede bine că nu-s prea pios
și n-am șanse să văd vreun Cristos

îmi fac SRL (unii-mi spun chiar patron),
muncesc pe brînci,
mai bine-aș juca șotron,
cum în relații și birocrație
sînt doar un biet actor amator
n-am nici o șansă s-adun avuție,
pot ajunge, în schimb, infractor

mă trezesc acasă, unde-s soț iubitor,
m-adăpostesc, trage mitraliera cu vorbe,
o zei, oare ce poate pune în ciorbe
de-i glasul draconic, discursul fonic?
nu contează,
eu sînt încă viu și sardonic.
Kaneț paema...


























Încheiere




De-această domesticire
a ideii
Crapă mereu o sămînță
a firii.
După ce-arunc la coș
toți zeii
Și reconsider iertător
pigmeii,
Se pierde farmecul
istorisirii.
E-o pripă de refugii
în rondouri
cînd cele concrete, diurn
se perimă,

cînd salubră-i ideea de rouri
cititorii așteaptă o rimă.

Mai bine le dau deci
lucid, pertinent,
toți talanții,
așteptînd să mă sape
concret și diurn,
sicofanții























































































































































Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23932
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE