FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
SEMNAL
Text postat de latunski criticul
Îmi pregătesc noul (și ultimul) meu volumaș de poezie. Ăsta va fi mai consistent și așa cum îl gîndesc eu, nu editura, care nici nu știu care va fi. Apoi n-o să mai public poezie, chiar dacă o să mai comit, că viciu-i viciu, oameni sîntem și barabule mîncăm. No, așa o să încep:

Stigmat

în tîrla oii mele pîrîcioase
stau și pe vine, stau și-n șezut
stau cum vreau, cînd vreau
să dau dovezi la lume
că sînt aici de la-nceput

și cum stau așa
mă pălește-un gînd
ca un orgasm mă pălește
ca un toiag cu răboj mă pălește
- în creștet mă pălește
brusc, instantaneu, deodată,
iradiindu-mi dunga de la șapcă

dar ce spun eu, nu-i dunga de la șapcă
ci-i dunga căciulii lăsată pe frunte
dungă ce stă de veghe acolo
și pînă-n curbura ițarilor crăpați

ce bine-i în tîrlă!
Miorița-mi șoptește-n ureche denunțuri
despre unii – cum și-au marcat urma
(urma scapă turma), cum au trecut balta
rupîndu-li-se-n paișpe de Ialta, de Malta
Mioara, băcița, se scaldă în zer:
„sîntem aici de mii de ani” – cîntă
„și-i mai bine ca-n spațiul azer”

ei, dar acestea-s doar așchii-cuvinte
pendinte de și arse în iarna siberiană
care-i atît de aprape de noi!
-cuvîntul de-nceput, ori iarna?
nu știu, tac eu, spuneți voi, nu vreau să fiu
pîrît, denunțat, reclamat...

mă lepăd de cuvinte
mă lepăd de fapte
mă lepăd de fenomene
mă lepăd de STAS,
mă lepăd de GOST
număr pașii pînă la pietrele de hotar
mă-mpiedic de ostrețe și-nvăț pe de rost
toate unitățile de măsură în ISO
încă nu le transform în sisteme anglo-saxone

acum
căutați-mă-n altă poveste
unde
încălecat pe-o șa,
aflu că ce-a fost n-o mai fi
dar și că ce-a fost
încă mai este...

apoi:
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ori ești hăbăuc ca habacuc ori n-ai priceput mesajul!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-22 16:23:42
         
 
  De fapt am comentat strict la subiect. Doar CĂ, CA de obicei, mă leg de mesaj, nu de formă.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-01-22 14:26:10
         
 
  ba da, mă privește , tudorele, atîta vreme cît colegul nostru postează un text literar, iar mătăluță îți sufli mucozitățile neliterare în subsol...e frumos? dar, chiar așa, n-ai batistă? (anecdota cu rusul și batista, ți-o spune Victor, dacă are chef!)  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-22 14:01:10
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Ce-i între mine și lat(r)unski este problema noastră și nu cred că te privește, d-le Petrescu. Iar problema mea cu d-lui este că l-aș vrea doar latunski, fără măcar o urmă de ”r”.
Așa că o să continui să-i pun dulceață în galoși de câte ori o să am chef!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-01-22 13:44:19
         
 
  iar ai turnat dulceață în galoșii lui latunski...bre, tudorele, cum să-ți mai explic eu ție că invidia, sentiment, în definitiv omenesc nu e constructivă? mai bine citează pe lenin sau pe Bakunin, că tare anarhic te semeneni cu ciracii lor!  
Postat de catre Daniel Petrescu la data de 2017-01-22 13:26:07
         
 
  Toți zmeii sfârșesc prin a se târî pe pământ, cojindu-și pielea în bolovani colțuroși și încălecând balegi uscate. Numai sâsâitul mai pare, uneori, la fel de înfricoșător ca înainte. Numai sâsâitul...  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2017-01-22 13:02:44
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23955
Comentarii: 120155
Useri: 1424
 
 
  ADMINISTRARE