|
|
|
|
|
|
|
|
|
Crăciun fericit |
|
|
Text
postat de
Emanuel Cristescu |
|
|
Tuturor membrilor Europeea Crăciun fericit.
Să ne bucurăm de magia sărbătorilor, de frumusețea tradițiilor, miturilor, legendelor și realităților creștine. Și, mai ales, de revenirea la normalitatea lor. Că "political correctness" era, cât pe-aci, să ne lase fără ele în globalismul sălbatic și uniformizator în care toate acestea erau pe cale să devină simple "sărbători de iarnă". Ce nu a reușit comunismul dictatorial era să reușească democrația perversă a capitalismului darwinist și polarizant!
Însă, se pare, avem noi românii, o capacitate de a ne da cu stângul în dreptul, care depășește orice imaginație. Tocmai acum când la nivel global începe să bată un vânt eliberator, de revenire la valorile umaniste și creștine, pe timp de pace, fără o motivație ideologică, să ne convertim, fie și administrativ, la islamul ghiaurofob!
Toleranța și respectul interreligios sunt una, prostia politică este cu totul și cu totul altceva. Mirarea este și mai mare când aceasta, prostia politică, este promovată prin efectele perverse ale democrației netransparente și "votului în alb". Și aceasta nu este , chiar, cea mai mare grozăvie. Ci să legi România de regimuri și mișcări (Bashar al Assad, Hezbollah) condamnate de "Cluburile selecte" cărora, voluntar, le apaținem!
Vom depăși, sper, și acest moment, de necrezut, al stării națiunii.
Încă o dată Crăciun fericit!
PS. Domnule CTA, mă onorează monitorizarea dumneavoastră. Sper să beneficiez de rapoarte corecte. Mulțumesc. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
p.s. schimbați, vă rog eu, editorialul că ne prinde Revelionul cu cenaclul neîntrunit din ocotmbrie! |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2016-12-27 12:42:45 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
er. Ștefănescu în loc de Rădulescu! :)) |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2016-12-27 12:41:38 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
La Mulți ani, domnule profesor Corbu, europeea să prospere-n raiting și producții literare de vîrf! și vorba dlui Rădulescu, lăsați politica, e o îndeletnicire pt lichele, curve și șuți! |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Petrescu la data de
2016-12-27 12:41:07 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Domnule Cristescu, mă bucur că sunteți bine, toate cele excelente vă doresc, dvs. și familiei. Cât despre starea națiunii, hai s-o lăsăm după Revelion. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2016-12-27 10:30:32 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă v-am înțeles bine, nu scrieți petiții funcționale, ci documente pentru posteritate. Pentru portofoliul universal al gîndirii politice.
S-ar putea s-o semnez și eu peste vreo zece ani.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2016-12-27 09:40:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Iată ce spune autoarea celei de-a șaptea semnături: "Pentru ca m-am saturat de ambitiile unora. Alesii trebuie da fie in slujba poporului si nu in slujba propriului interes. Din pacate sunt manati de aceeasi rautate si ranchiuna. Iar de suferit , sufera cetatenii de rand." |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2016-12-27 09:35:31 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sunt obișnuit. În 2013, am inițiat o Petiție împotriva înstrăinării pământurilor. Am strâns 80 de semnături. Acum și autoritățile au înțeles prostia politică a vânzării neîngrădite a terenurilor.
Să vă reamintesc mâna criminală de la Colectiv? Eram printre puținii care trăgeam semnalul de alarmă. Acum au apărut o serie de probe care susțin ce susțineam eu.
Așa că este greu să se înțeleagă din prima prostia lui Dragnea care, practic, a fentat democrația, a păcălit electoratul și sacrifică iar un imens capital electoral pe ambițiile proprii.
Adevărul așteaptă. Doar minciuna se grăbește! |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2016-12-27 09:33:55 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ultima raportare:
semnatarii își mențin poziția, sînt tot 6
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2016-12-27 09:03:42 |
|
|