PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Sonet XXVII (traducere/adaptare după W. Shakespeare) Text postat de Cristian Vasiliu Sonet XXVII (traducere/adaptare după W. Shakespeare) Când noaptea patul mă îmbrăţişează Şi-mi dăruie odihnă celor vii, Mintea-mi rămâne înăuntru trează Şi îmi porneşte-n lungi călătorii. Peregrinajul sfânt pe căi de gânduri Spre tine-l fac prin neguri, nemişcat, Căci ochii anevoie deschizându-i Văd precum cei ce văzul l-au uitat. Privirii-mi oarbe, trupul tău eteric, De neatins, îi pare-un giuvaier Ce-mprăştie atrocele-ntuneric Precum o lună nouă sus pe cer. De-odihnă-n amândoi n-o s-aibă parte, Nici trupu-n zi, nici sufletul în noapte. Sonnet XCVII by William Shakespeare Weary with toil, I haste me to my bed, The dear repose for limbs with travel tired; But then begins a journey in my head To work my mind, when body's work's expired: For then my thoughts--from far where I abide-- Intend a zealous pilgrimage to thee, And keep my drooping eyelids open wide, Looking on darkness which the blind do see: Save that my soul's imaginary sight Presents thy shadow to my sightless view, Which, like a jewel hung in ghastly night, Makes black night beauteous, and her old face new. Lo! thus, by day my limbs, by night my mind, For thee, and for myself, no quiet find. Alte variante: I E noapte iar, şi drumurile lungi Mă ostenesc şi mă grăbesc în pat. Dar noi călătorii încep atunci, În minte, când din trup m-am aruncat. De-aici, departe, gândul peregrin Spre cerul tău se urcă,-ntrezărind Un chip iubit, ce numai orbul prin Întunecimi îl mângâie, clipind, Dar nu şi umbra-ţi, singur giuvaer Al hăului cu soarele zidit, Ce scaldă în splendori al nopţii cer Şi-i dăruieşte chip întinerit. Ce viaţă! Ziua drum şi noaptea gând, Odihnă nu ne mai găsim nicicând… Traducere de Radu Ştefănescu II Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeţ se face Şi pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul. E noapte neagră-n ochi-mi, totul tace, Dar mintea-mi vede – genele holbate; Ca şi un orb mă simt în întuneric Şi totuşi înainte-mi zi se face. E chipul tău, lumină necrezută De frumuseţi, de taină, curăţie, Ce nopţii reci lucire-i împrumută. Din cauza ta, bălaia mea soţie, Cât ziulica trupu-odihnă n-are, Iar noaptea sufletul în cale pleacă. Traducere de Mihai Eminescu III Când stors de vlagă trag către-aşternutul Ce-i plata dulce-a trudei după drum, Alt drum îşi află-n mine începutul: De-mi zace trupul, mintea-mi frâng acum. Căci gândul meu, din depărtări, spre tine Porneşte, pelerin zelos, şi sorb, Prin pleoapele pe care mi le ţine Deschise, bezna văzului de orb: Doar că, prin văzul inimii, stafia Făpturii tale ochiul mi-l vrăjeşte, Şi-i ca un giuvaer în grozăvia Hidoasei nopţi, pe care-o-ntinereste. Vezi? Ziua trupul, noaptea mintea-mi face Să nu-mi găsesc, din pricina ta, pace. Traducere de Ion Frunzetti IV Împovărat, zoresc spre patul meu, Astâmpar celui frânt de colindat; Dar se porneşte-alt drum în capul greu De gânduri, într-un trup epuizat: Căci grija mi-e departe de-unde zac, Pelerinaj zelos voind spre tine, Genele grele-mi stau deschise larg, Privind în beznă, cum văd orbii bine: Doar că-n imaginaru-nfăţisat, Profilul tău mi-e dat vederii, boantă, Odor, în noaptea hâdă, suspendat Ce face noaptea neagră captivantă. Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând, Iar tu şi eu nu ne-odihnim nicicând. Traducere de Laurean Mihai Gherman V Când ostenit în pat mi-e dat să lunec muncit de lungile-mi călătorii pornesc din nou la drum și nu-mi întunec simțirile,când trupul osteni. Din umbra-n care zac îmi îndrept gândul spre tine,ca un vajnic pelerin cu pleoape-nchise fumul străbătându-l cum orbul taie beznele,deplin. Și totuși văzul fără văz te cheamă, umbra-ți trimite ca pe-un giuvaer bătut în noapte,dându-i spaimei vamă și-ntinerindu-i stelele din cer... Vezi,brațul,ziua,gându-n noaptea grea, amândorura liniștea ne-o ia. Traducere de Gheorghe Tomozei VI De trudă frânt, grăbescu-mă spre pat, Să-mi intre-n oase a odihnei pace; Ci-n cap o cale nouă-ncep să bat, Și mintea-mi pun la munci, când trupul zace. Căci gândul meu departe, către tine, Precum un pelerin zelos purcede, Și pleoapele deschise mi le ține Spre-ntunecimi cum numai orbul vede; Doar sufletu-n vedenii de n-arată Privirii mele stinse a ta umbră, Ce-n spaima nopții, ca o nestemată Preface-n feerie bezna sumbră. Vezi, ziua trupul, noapte mintea n-are, Din partea mea și din a ta, cruțare. Traducere de Teodor Bocșa VII În grabă, obosit mă-ndrept spre pat, Sălaş de mădulare ostenite, Dar mintea la plimbare a plecat Cît muncile din trup îmi sînt oprite. Şi gîndurile, de-unde-or fi, în stol, Merg, pelerini stăruitori, spre tine, Îmi ţin deschise pleoapele în gol De am, ca orbii, beznă pe retine. Doar ochiul sufletului meu iveşte Umbra ta, iar pe noaptea-ntunecoasă Bijuteria ei, ce străluceşte, Din rea o face blîndă şi frumoasă. Aşa că ziua corp şi noaptea gînd Ne fac să nu ne odihnim nicicînd. Traducere de Horia Gârbea VII Când sunt trudit și patul mă îmbie Să-mi odihnească trupul ostenit, Începe mintea altă drumeție În timp ce trupul meu s-a liniștit. Și gândul meu spre tine zări străbate Zelos ca pelerinii să te sorb; Pleoapele deschise-s ferecate De bezna-n care vede doar un orb. Și totuși văzul minții te-ncrustează În ochii care fără văz rămân – Un juvaier în noaptea mea de groază Ce-ntinerește chipul meu bătrân. Și-așa, zi-noapte, noi fiind de vină, Nici trupul si nici gândul nu se-alină. Traducere de Neculai Chirică IX De munci zdrobit, iar mă reped spre pat, Repaus scump de călător dorit; Când trupul munca își va fi-ncheiat, Un alt voiaj în cap s-a și pornit: Sunt gânduri, din sălașurile mele, Spre tine, în pelerinaj, cu jind Grăbesc și-mi țin deschise pleoape grele, În bezna ochilor de orbi privind: Doar că ce vede sufletu-mi prin el Fantasma ta oarbei vederi mi-aduce, Asupra nopții negre ea-i cercel, Frumsețe-i dă, și chipu-i nou străluce. Zi, noapte – oase, minte, uite-așa Nici tu, nici eu odihnă n-om afla. Traducere de Violeta Popa Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   X Când sunt trudit, eu mă grăbesc spre pat, ca spre-un liman tihnit după furtună, si-n timp ce trupu-mi zace nemișcat, sub frunte gândurile mi se-adună. Din depărtare, de-unde ele stară, pornesc spre mine în convoi cernit si-n loc să dorm întreaga noapte iară privesc ca orbu-n beznă ațintit. Atunci dau rod puteri de-ntruchipare si-aduc privirii-mi oarbe umbra ta, de-n noapte-asemeni nestematei rare zori luminoși începe-a revărsa. În noapte sufletu-mi si trupu-n zi nu-mi dau răgaz a mă mai odihni. Traducere de Petru Rezuș   Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2016-11-29 00:23:41	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE