|
|
|
|
|
|
|
|
|
Organe de mașini umane |
|
|
Text
postat de
latunski criticul |
|
|
Epúră sînt, iubito(!),
liniar și grafic în temeri diurne,
limitat în termeni poetici,
nici nu mai pot gîndi caligrafic,
nici nu mă mai pot amăgi cu esențe,
-ca niște zdrențe-mi venele frustrării!
să practicăm o secțiune prin timp
(iubito, cu care încă nu m-am iubit)
notată corespunzător: A A,
apoi să îndepărtăm
partea de univers ce ne separă
translînd puncte și drepte relative
încă te-oi aștepta vreo doi-trei luștri...
dar mai bine
să mă închid în coconul minții
ca o cremalieră, șurub fără sfîrșit,
ce-și caută roata dințată
printre solide comune. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Doamna Elena, o să țin cont de ce-mi recomandați. Dar, nu uitați că eu gîndesc precum un lăcătuș-cofetar; așa că îl voi cita pe dispărutul Ion Caraion: Oare ce poet (amator, nota mea) poate fi aplaudat după fiece vers?. Ori:Parcă-ți poate ieși mereu? (autocitat, nașpa-i cînd te autocitezi, nu?) Onorabilul și stimabilul Toma Gheorghiță m-a citit și mi-a profețit mai ceva ca Baba Vanca. Pentru că nu-l găsesc pe pagina sinilie, vă rog să-i comunicați domnia-voastă (în sesiunea de comunicări periodice), despre faptul că neputințele mele personale nu s-au cristalizat la nici o școală din mediul rural, ci doar livresc, după principiul emis de Stanislaw Jerzy Lec: Cine n-are nimic de spus/ nimic n-are nici de-ascuns. Mulțam linguisticii poloneze că el(Stanislaw) n-are un nume atît de părîitor (precum majoritatea numelor poloneze), încît să nu fiu nevoit să pronunț comprehensiune drept nume propriu. |
|
|
|
Postat
de catre
latunski criticul la data de
2016-11-24 14:38:28 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Er. "comprehensiunea" |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2016-11-19 03:22:58 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Că scriind, ne descriem a devenit un truism. Funcțional vorbind, oamenii, încadrabili, cel puțin, în parametri standard de existență, sunt genetic dotați cu un minim portofoliu de prudență. De care nu toți sunt conștienți. Și pe care, din păcate pentru ei, nu-l utilizează.
Inadecvarea la text dublată de incapacitatea funciară de a înțelege un text poetic, mutatis mutandis, am putea spune, poate naște monștri de percepție. Sau apercepție. Este evident că reacția față de un text denotă cu prisosință comrehensiunea sau lipsa acesteia pentru fiecare lector în parte.
Cu observațiile de mai jos pot argumenta de ce textul de mai sus este un text bun. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2016-11-19 02:17:59 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
... tipul acesta de text, este unul dintre savantele feluri de a pretinde că ai spus ceva, când mai nimic nu ai spune (cum spunea și bravul Eminescu). Și, când cineva nu are mai nimic a spune, se vine cu mozaicuri. De cuvinte. Care unora ar putea să le inducă diverse considerări - unde a nu se uita că, oricum, verbul a considera astăzi mai valorează foarte puțin, extrem de puțin - dincolo de considerările oarecare, însă, rămâne inflația ce a invadat lumea cu mozaicuri de cuvinte.
Avem, în textulețul acesta de aici, mai degrabă un teribilism de învățător la vreo școală din mediul rural. Sau ceva similar. Nici de-a dreptul obraznic, nici foarte conformist. Ceva imaginație, și luptă cu niște blazări (iscate probabil din diverse neputințe personale). Cred că de-ați avea mai mult timp liber, stimate domnule Autor, ați reuși să faceți lucruri ceva mai puțin confuze, lucruri mai expresive, mai cu miez. Până atunci, din păcate, riscați să faceți doar variațiuni pe aceleași teme impropriu ermeticizate, lipsite de lirism cât de cât apt a fi considerat ca atare
|
|
|
|
Postat
de catre
Toma Gheorghita la data de
2016-11-18 21:28:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Foarte bine spus. Până la "translînd puncte și drepte relative"
Opriți poemul aici. Sau restructurați ultima parte.
Ați vulnerabilizat frumusețe de text, de spunere poetică excelentă, cu sintagme facile, clișeice, cu explicativisme care fac rău textului.
"Te-oi aștepta" - acest tip de text nu poate fi compatibil cu o astfel de foremulare de tip colocvial, folcloric.
"doi trei luștri"- încercare de sorginte calofilă nepotrivită. "luștri" reprezintă o încercare de prețios. Care nu are motivație textuală.
"coconul minții" - metaforă în genitiv de tip truistic. De asemenea, plasată în text cu intenție calofilă.
Într-un poem esențializat și care merge pe o mecanică schematică, a introduce, ca și cum ar fi firesc, textual, asemenea sintagme, înseamnă, cu bună știință, să omori textul.
În viziunea mea, ultima parte ar putea suna, cel mult, astfel:
"încă voi mai aștepta...
dar mai bine
mă închid
cremalieră, șurub fără sfîrșit,
roata dințată
printre solide comune."
Sau, și mai bine, ar putea lipsi.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2016-11-17 22:32:02 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23949 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|