FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Buba
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Copil fiind, oricine a făcut buba și a avut experiența suferinței acute de moment. Suferința trecea de obicei destul de iute pentru că, luat în rîs de ceilalți, copilul uita repede de durere și de sinele lezat și se lăsa antrenat în joc. Pentru unii, existau însă și reveniri, și obsesii. O verișoară din vremea aceea, uitîndu-se întîmplător la bubă, izbucnea din nou în plîns: a, ce roșu e! Și o ținea tot așa (chiar dacă nu mai simțea nicio durere). N-aș spune că era departe de cel care la cu totul altă vîrstă spune ritos: Fericiți sunt numai dobitocii, pentru că, nu-i așa! habar nu au ce se întâmplă cu ei! Cine știe, suferă! Tot timpul.

Pentru că sînt unii care, făcînd buba, cîndva în copilărie sau nițel mai tîrziu, rămîn hipnotizați, cu ochii holbați la ea. Conștiința lor sa chircește și se restrînge la contemplarea obsesivă a bubei, idolatrizînd-o. Cine e conștient cu adevărat, nu se poate abandona îndobitocirii contemplative – declară ei. Dar oare nu asta fac fără încetare de-atunci? Și-au descoperit buricul conștiinței, suferința, și nu-și mai ia ochii de la el. De la ea.

Ceea ce au descoperit dînșii prin această trăire îndărătnică este de fapt luciditatea. Acea calitate superioară a conștienței capabilă, uneori, să dea impresia că ceea ce simte în acel moment sau o vreme este totul, este definitiv și irevocabil. Luciditatea este un lucru minunat, dar e bine să știm, de la cineva care a avut realmente această pasiune, unde poate duce ea pe cel care o respectă cu adevărat. Și acesta este, pentru mine, Camus, cel care a scris Mitul lui Sisif.

Dacă consider că un lucru e adevărat, spune el, trebuie să-l păstrez. E un lucru simplu și de bun simț. Care însă îl poate duce la consternare pe cel care l-a aflat, observînd că ceilalți nu consimt la ceea ce el a descoperit deja: Nu ne vom mira niciodată îndeajuns de faptul că toată lumea trăiește ca și cum ”n-ar ști” . Un lucru normal din moment ce această stare de luciditate este urmarea revelației absurdului vieții: A trăi, va hotărî el în acel moment, . înseamnă a face să trăiască absurdul.

Absurdul nu este însă o stază (aș zice o metastază), suferința care-l însoțește nu este nici dizolvantă, nici un capăt de drum. Este mai curînd o sursă de energie a celui care rămîne lucid și dincolo de ceea ce deja a găsit: O singură certitudine îi este de ajuns celui ce caută. Important e doar să tragă din ea toate consecințele. Un adevăr advers nu îngenunchează pe cel care caută și devine astfel doar unul exaltant: A sărăci o realitate a cărei inumanitate face măreția omului înseamnă a-l sărăci și pe acesta.

Și iată una din primele consecințele care pot fi trase: Privațiunea de speranță și de viitor înseamnă o creștere a disponibilității omului. Divina disponibilitate a condamnatului la moarte. Luciditatea nu te blochează, nu-ți anulează deschiderea, ea te scapă doar de spaime și de idolatrizarea propriei vieți: În faptul de a te pierde în această certitudine fără margini, de a te simți îndeajuns de străin de propria ta viață ca s-o poți spori și străbate fără miopia amantului, există principiul unei eliberări.

Omul este totdeauna prada propriilor sale adevăruri, iată o frază care poate spune multe. Adaosul: Trebuie să fim absurzi, dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați, încearcă să ne deschidă ochii asupra faptului că, descoperind absurdul, trebuie, într-un anume fel, să-l depășim. Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț.

Orice lucru, în fața gîndirii și a simțirii omului, are și alte fețe și valențe decît cea primită, în primă instanță, de-a gata: Ideea că o gîndire pesimistă este în mod necesar o gîndire descurajată e o idee puerilă. Suferința nu este o fundătură. Să dăm un sens suferinței fie și numai spunînd că e inadmisibilă. Și asta nu înseamnă a refuza suferința, ci a o trăi intens și generos.

Adevărata generozitate față de viitor constă în a da totul prezentului. A lăsa să lucreze certitudinea suferinței în viața ta pentru a o putea schimba. Nu viața veșnică e importantă, spune Nietzsche, ci veșnica ei însuflețire. Și viața, trăită astfel, nu va întîrzia să-ți ofere, cînd și cînd: mireasma de iarbă și stele, noaptea, acele seri cînd inima își află pacea. Lucruri despre care nu poți spune decît: cum aș putea nega lumea aceasta, a cărei putere și tărie o simt?

Suferința te frăgezește și te face mai sensibil la lucrurile simple ale vieții. Te face să înțelegi că: A nu ști să-ți bucuri inima înseamnă a o fi și vîndut. A păstra adevărul absurdului și al suferinței, a continua să trăiești onest cu el îți dă o șansă nebănuită: O anumită continuitate în disperare sfîrșește prin a zămisli bucuria.

Nu e ușor, dar pentru cei care au curaj și onoare e posibil în cele din urmă: Nu descoperi absurdul fără a fi ispitit să scrii un manual despre fericire. Poate că aceste ultime cuvinte spun, cu decență și discreție totul:

Numai echilibrul între evidență și lirism ne poate îngădui să avem acces în același timp la emoție și la claritate. Fiind vorba de un subiect atît de umil și totodată atît de patetic, dialectica savantă și clasică trebuie așadar să cedeze locul, fapt de la sine înțeles, unei atitudini de spirit mai modeste, care să purceadă în același timp din bun simț și din simpatie.

(Toate citatele, scrise cu italice, aparțin lui Albert Camus.)


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Sînteți un mare inovator. Nerecunoscut însă. De ce nu îndrăzniți să vă impuneți sau măcar să vă semnalați descoperirea în mediul realmente literar, nu aici, într-o văgăună insalubră (e termenul meu pentru nișă)?

Să nu mai spuneți că l-ați lansat în revista univerității SH, că rîd și curcile.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-21 10:05:09
         
 
  "Cel care este terorizat și de „ecoliteratură”. Adică de lucruri mărunte și absurde."

Ecoliteratura, domnule coleg, este deparete mult, de ceea ce îțelegeți domnia voastră prin concept. Adică un lucru mărunt, Cu atât mai puțin absurd. Ecoliteratura este tranzitivarea ficțională, în plan ideatic și stilistic, utilizând un limbaj validat de timp și care se delimitează de limbajul vulgar, pornografic și cacofonic. Acest tip de literatură este un fel de cel mai mare numitor comun al diverselor secvențe demografic-lectoriale. Adică, ecoliteratura, din punct de vedere limbaj, poate fi acceptată de către oricine. Indiferent de gusturile și preferințele personale, de nivelul de ipocrizie sau perversitate ontologică ori de patologia gustului estetic. Pe când celelalte tipuri de literatură, deși multe în extensie, sunt rejectate de, să-i spunem, normalitatea societală. Normalitate recunoscută paradigmatic de către o asocietate la un moment dat. De altfel există și un fel de dichotomizare la modul pragmatic a celor două categoreme de "produse ficțional tranzitivante ale realității". De regulă, nonecoliteratura, prin cutumă ori lege este obligată să se "marcheze" distinct și să avertizeze astfel lectorul cu privire la existența ei. De multe ori, astfel de literatură este împachetată în folie care nu permite rsfoirea textelor de către oricine iar în plan mediatic există obligativitatea unor anunțuri preventive ori marcarea specifică pentru avertizarea privitorilor. De ce oare toate acestea? Pentru că ecoliteratura este un lucru mărunt și absurd? Nici vorbă domnule coleg! Cu mici excepții, marea literatură a lumii este ecoliterară.

În turme, stoluri, cârduri și alte structuri organizate în cadrul regnului animal, mai abitir în cele gregare, pudoarea nu există. În rândul oamenilor da. Și, se pare, este singurul sentiment major care ne diferențiază de animale. De aceea au fost inventate și puse în practică modele comportamentale ca intimitate, jenă, rușine, locul unde și împăratul merge singur, etc. Și nu este nimic absurd în aceasta. Este o necesară și firească nepromiscuizare a existenței.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-01-20 04:11:09
         
 
  De-aia nu-mi ies din țîțîni.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-20 00:02:52
         
 
  Al dreaq buboi, are tzatzana de crater!  
Postat de catre Camila Petrescu la data de 2016-01-19 17:29:02
         
 
  Nu-ți face probleme, poți să uzi și canapeaua, veșnică speranță crepusculară (ți-a tras-o patronul, nu?).

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-19 10:03:25
         
 
  Cornelius, atata poti? esti cacofonic! Ti-o trag in role si definitiile de clasa a V-a.  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2016-01-19 00:07:50
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Ți-era dor de instantanee de demult. Pe care-l preferi?


 photo dogprincess_Exintescu.jpg
 photo BebeBean.jpg

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-18 23:07:34
         
 
  Si na mai Bubico - filosofule, na si ia notite :))

http://www.limba-romana.net/lectie/CACOFONIA--Definitie-si-exemple/61/

6. CACOFONIA este sonoritatea supărătoare a unor silabe alăturate, de multe ori cu tentă vulgară. Utilizarea virgulei între cele două silabe nu este eficientă, așadar nu este recomandabilă, pentru că sunetele respective rămân alăturate în continuare.

Evitarea cacofoniei se face prin intermediul câtorva părți de vorbire, cum ar fi: decât, drept, faptul că, asemenea, întrucât (în loc de pentru că), articole proclitice ori pur și simplu reformulând enunțul.

Cele mai frecvente cacofonii sunt: la/la; sa/sa; ca/ca; ca/ce(ci); că/ca; cu/co; că/co; că/cu; că/când; cii/ru; pul/a.


De exemplu:
Astăzi facem ora de chimie la laborator./ Astăzi facem ora de chimie în laborator.
Aceasta este o politică care enervează electoratul. / această politică enervează electoratul.
A întocmit o analiză economică care nu se bazează pe realitate. / A întocmit o analiză economică fără să se bazeze pe realitate.
Regret că_colegii mei nu sunt de acord. / Regret că nu sunt de acord colegii mei.
Sunt deprimat, pentru că caut de mult o soluție. /Sunt deprimat, întrucât caut de mult o soluție.

De data asta pleca către exterior. / De data asta pleca spre exterior.
Ca consilier are noi responsabilități. I In calitate de consilier are noi responsabilități.
Locuința lui este la fel ca casa mea. / Locuința lui este asemenea casei mele.
A fost desemnat ca candidat la Senat. / A fost desemnat drept candidat la Senat.
Trebuie ca cineva să răspundă. / Trebuie să răspundă cineva.
Am venit cu rugămintea de a-mi motiva absențele. / Vă rog să-mi motivați absențele. / Am rugămintea să-mi motivați absențele.
Cu timpul a înțeles toate problemele. / In timp, a înțeles toate problemele.
In timpul acesta vorbea profesorul. / în acest timp, vorbea profesorul.
Tipul acela nu-mi place/ Acel tip nu-mi place.


*Antonimul pentru cacofonie este eufonie, care înseamnă succesiune armonioasă de sunete, efect auditiv plăcut.


*Norma literară condamnă folosirea lui ca și (sau a lui ca, virgulă) în loc de ca pentru evitarea cacofoniilor (și cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcții de tipul ca și consilier/ ca, virgulă, consilier - care pot fi înlocuite prin construcții directe precum "a fost numit consilier" sau "l-a luat drept consilier" ori "în calitate de consilier".


Taguri: gimnaziu , gramatica , clasa a-V-a
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2016-01-18 21:59:27
         
 
  Ca Corneliu ca cititor din CAmus intelege ca camila prin urechile acului, mi-e ok.. Ca Corneliu se screme ( cu cacofonii) sa se dea ca cel filosof al siteului...merita hartia data de Rebengiuc. Va mai amititi, maestre?  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2016-01-18 21:15:20
         
 
  Apropo de bubița pe care o zgîndăriți:

Cazu' Leanca

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-18 21:08:07
         
 
  Vă inflamați ușor și uitați care-i buba. Preocuparea dv. și a românilor pe care-i reprezentați, pentru că evident există și alții, este excesiv de pudică. Îi scapă mereu esențialul.

„Cacofonia este - spune Boia - teroarea intelectualului român.” Care intelectual? Cel care este terorizat și de „ecoliteratură”. Adică de lucruri mărunte și absurde.

Cacofonia română rezumă totul la caca. Pe care-l caută cu obstinație oriunde.



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-18 16:37:14
         
 
  Boiada se vrea un fel de mineriadă intelectonică. Individul lovește cu "măciuca intelectuală" în simbolurile și sentimentele românilor și nu se dă în lături de la nicio infamie posibilă. Sper ca istoria să-l rejecteze ca pe toți antiromânii după modelul molarilor cariați.

Ciudat este că, pe banii publici ai românilor, își varsă veninul asupra lor el delimitându-se explicit de români. Scrie denigratorul de serviciu "Cum reușesc românii să le facă pe toate puțin altfel (și uneori altfel de-a binelea) e secretul lor, și numai al lor." Evident el nu face parte dintre cei care "reușesc să le facă pe toate puțin altfel"

Așadar, domnule coleg trimiterea pe care ați făcut-o nu are consistență și nu poate fi luată în considerare ca fiind un argument. Sigur, aș putea trata cu umor povestea. Însă ce fac de-alde Boia, Patapievici și alții de aceeași actegorie, în raport cu neamul românesc impune seriozitate și dispreț. Și ar trebui să excludă banii publici din destinul lor.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-01-18 16:07:23
         
 
  Aveți vocația marginalului, drept care vă recomand, tocmai pentru că știu că nu vă place:


Lucian Boia, despre cacofonie



Are și un subtitlu: România se înfățișează "ca și" o țară europeană. Când va fi oare nu numai "ca și", ci chiar europeană, cu adevărat?

Nici cumințenia nu vă mai place? Ecoliteratura dv. cam cum e?

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-18 13:27:51
         
 
  Luciditatea naște drama. De altfel, Camil Petrescu, parcă, și spunea: "câtă luciditate atâta dramă"

Suferința. Ei bine, suferința poate înnobila sau poate abrutiza. Cu varii nuanțe intermediare.

Un text dens care invită la meditație. I-aș reproșa o excesivă cumințenie.

PS. Eu cred că textele din care s-a citat aparțin lui Camus. Citatele din aceste texte aparțin lui CTA.

Sunt două asonanțe în text care aparțin traducătorului și care, în opinia mea trebuia să fie urmate de "sic!"

"Dacă consider"
"că ceilalți"
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2016-01-17 22:24:27
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE