FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Omisiunea elocventă
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu

Ideea de a folosi sintagma omisiunea elocventă cu privire la modalitatea stilistică de construire a haiku-ului mi-a venit amintindu-mi titlul unei cărți pe care o citisem demult. Rătăcită prin bibliotecă, am găsit-o de curînd. Autoarea, Vera Călin, eseist si istoric literar, doctor în științe filologice, profesor universitar la catedra de literatura universală și comparată a Universității din București, a publicat volumul intitulat chiar Omisiunea elocventă, cu subtitlul Preliminarii la o retorică a elipsei, la Editura Enciclopedică Română, București, 1973.

Ceea ce i-a stîrnit interesul pentru a aborda un asemenea subiect a fost evoluția unei părți a literaturii occidentale, în special a prozei și dramaturgiei, spre un stil pe care-l numește eliptic, întrebîndu-se dacă a recurge la el este doar o frondă și o încercare de subminare a codului retoric anterior sau este deja o întemeiere a unui nou cod retoric.

Observațiile pe care le face asupra stilului eliptic, chiar dacă, în analizele pe care le face, nu amintește în niciun fel de haiku (pe care e posibil să nu-l fi cunoscut), convin însă de minune și acestei poezii ascetice. O serie de caracterstici ale acestui stil dau la iveală faptul că alegerea lui este o opțiune deliberată care scontează pe anumite efecte.

Preferințele pentru cele două stiluri diferite de scriere sînt puse în opoziție. Autorii care preferă stilul augmentativ, retorica amplificării, excesul decorativist și, consecutiv, efectele emfatice obținute astfel sînt numiți putter-inners, cei care încarcă textul cu figuri de stil pozitive. Autorii care preferă stilul reductiv, expresia eliptică, suprimarea expresivă, figurile reticenței, diminuarea și atenuarea, asceza stilistică sînt numiți leaver-outers, cei care elimină, lasă pe dinafară (sau, altfel vorbind, folosesc figurile reductive). Vorbind de figurile reductive, autoarea amintește pe cele enumerate de retoricile clasice: litota, elipsa, entimemul, reticența, suspensia, tăcerea. Înteresul ei se îndreaptă însă mai curînd către stilul caracteristic al operelor care reprezintă un protest antiretoric (în sens clasic) și promovează o retorică negativă. Conform evoluției firești a lucrurilor orice asemenea protest nu este decît un ocol către afirmarea unei alte retorici. Iar stilul eliptic se mărturisește astfel și în consecințele sale psihologic-existențiale: fiind alb și neutru, devine neemoțional, reticent, flegmatic.
.
O observație, derivată din concizia stilului eliptic este aceea că el folosește un limbaj oblic, „care implică un sens neproferat, sensul conotativ” și dezvăluie mai curînd ascunzînd. Este motivul pentru care, pentru a surprinde feluritele conotații, coeficientul de participare al cititorului este mult mai ridicat.

Plecînd de la un citat din Veselovski: „Meritul stilului constă în a adăposti maximum de gîndire într-un mimin de cuvinte”, autoarea constată c㠄stilul eliptic [...] oferă condițiile optime pentru comunicarea unei gîndiri profunde și marcate de tensiune” , pretinzînd, pentru descoperirea conotațiilor și citirea printre rînduri, o colaborare mult mai intens afectivă din partea cititorului. „Datorită subtextului obligatoriu și a conotațiilor multiple, cantitatea de informație transmisă prin vorbirea reticentă poate fi mai mare și mai nuanțată decît aceea comunicată într-o exprimare completă.” La urma urmei, sobrietatea absolută, refuzul emfazei este elevație extremă și concizia e condiția stilistică a sublimului: „... una dintre principalele frumuseți ale unui discurs este... să dea spiritului prilejul de a elabora o gîndire mai cuprinzătoare decît este expresia” (Logica de la Port-Royal)

Profunzimea expresiei eliptice rezultă din trăsăturile specifice figurilor de suprimare: ambiguitatea și indeterminarea. Tăcerea, ca extremă a figurilor reductive, poate fi goală sau redundantă, țipătoare și ostentativă, încăpățînată sau plină de înțeles, indiciu al interiorizării, absorbție a unor fapte exterioare în zonele intime ale subiectivității, conștiință a inadecvării dintre vorbire și nevoile spirituale, înlesnire a contactului direct cu esențele. „Tăcerile cu valoare stilistică, tăcerile din punct de vedere literar expresive sînt totdeauna pline de înțeles, chiar dacă înțelesul se lasă greu tradus. Dificultatea descifrării – stimulatoare pentru receptor – poate fi însoțită de oarecare seducție. Sensul tăcerii literare fiind conotativ, el se impune - cu mai multă sau mai puțină claritate – numai în context, prin referire la situație.”

Ca o firească încheiere, cu privire la stilul eliptic putem afirma odată cu autoarea: „spunînd mai puțin, poți să spui mai mult”.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Știți că mă aflam în polemică majoră cu un distins fost membru Europeea. Aceasta nu mă împiedica să constat și chiar să comentez elogios, când era cazul, texte aparținând acelui membru.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-01-20 04:37:58
         
 
  unora  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-01-20 04:34:32
         
 
  ne deosebește  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-01-20 04:34:01
         
 
  "Domnule EC, știu că nu ne simpatizăm și gestul dv., cît de cordial ar părea, este mai curînd unul oportunist."

Comiteți, cel puțin metodologic, o eroare. Vorbiți fără să vă fi autorizat, și în numele meu. Se pare că, deși suntem amândoi ființe umane, ceva, unii ar putea spune, aluatul, alții comportamentul, etc. ne deosebesc. Oricât vi s-ar putea părea de paradoxal, eu vă simpatizez și vă respect opiniile și oțiunile. Pe vremuri, manifestam o relativ ridicată intoleranță la frustrare în traficul rutier. Acum sunt mult mai tolerant, înțelegător și de cele mai multe ori privesc sau tratez cu multă compasiune agresivitatea unor în trafic. Mutatis mutandis, am o mare tolernță la frustrare și față de agresivitatea opțional-comportamentală în mediul ideatic ori în media, pur și simplu. Dialectic vorbind, aceasta pare să reprezinte rodul acumulărilor cantitative.

Cât privește oportunismul aș putea replica astfel: gândul oportunist gândește oportunist. Sunteți, cum sunt și alții, membri Europeea. Și, indiferent de opțiunile, pozițiile estetic-ideologice ori starea relațională în care mă aflu în raport cu oricare membru, recunosc, încurajez și promovez valoarea textuală indiferent cine este autorul. Evident potrivit criteriilor axiologice pe care le împărtășesc și le argumentez.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-01-20 04:32:48
         
 
  Oricum însă, îl prefer față de o posibilă intervenție buriciană.

Se chinuie cinci
pietroiul sa urneasca-
tremura balta.
 
Postat de catre Camila Petrescu la data de 2016-01-16 11:31:40
         
 
  N-a mers cu codul embed.



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-13 12:56:09
         
 
  Domnule EC, știu că nu ne simpatizăm și gestul dv., cît de cordial ar părea, este mai curînd unul oportunist. Oricum însă, îl prefer față de o posibilă intervenție buriciană.

Găsiți mai jos un text din 2009 cu același titlu:



care explicitează cît de cît ideile de mai sus. Și, în continuare, o ilustrare multimedia a structurii eliptice a unui haiku.



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2016-01-13 12:53:20
         
 
  Un text care ar trebui citit cu atenție de către toți membrii Europeea. Un text care pledează pentru haloul textual literar, filosofic și nu numai. În care denotația este ori trebuie să fie optimizată și complemrentarizată cu alte funcții semantice ale cuvântului cum ar fi conotația, subiacența, sugerativul, trimiterea, ambiguizarea creativă, supoziția, conjectura, ocurența, prezumția și altele.

Da, „spunînd mai puțin, poți să spui mai mult”. În creație problema de fond o reprezintă noutatea, creativitatea în raport cu ceea ce s-a mai scris. Atât ca noutate de conținut cât și noutate stilistică. Însă explicativismul excesiv, redundanța, supratextualizarea, de regulă fac rău textul. Reprezintă lestul care poate distruge valoarea. Pentru unii talentul și intuiția, pentru alții mnca fac dintr-un text o creație. Iar granița dintre ele este, în principiu, volatilă și supusă eroziunii subiectivității individuale și sociale.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2016-01-12 14:19:15
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE