FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sperăm
Text postat de Alexandru C.U. Tanaca


Corbii au coborât peste noi.
Stau în fruntea generațiilor noastre
Cum stau petecele de zăpadă murdara
Peste vârfurile munților primăvara
Nu cedează, ca praful pe geamuri,
Ca perucile pe capul actorilor stau toată vara.
Spre toamna se-ntind ca strugurii pe viță
Căutând odihnă.

Și nu se mai ridică niciun Burebista,
Cosson sau Decebal să le reteze
Din rădăcini vița,
Să golească butoaiele de stihii
Să le ardă boabele stafidite
Cu mâna să le smulgă perucile colorate
Si să-i îngroape într-o poveste
De speriat pruncii neastâmpărați
Cu mâinile lor, să-i îngroape.
Și dacă nu se mai ridică niciunul
Nici Burebista, nici Cosson, nici Decebal.
Poate vine seceta la anul. Cine știe?
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Superb. Superb, domnule Ștefănescu. Ați surprins esența. Da, aceasta este paradigma stilistică. Nedecelabilă imediat. Și în aceasta constă valoarea poemului.

Textul eminescian este patternul, marca marelui poet. Orice reluare în aceiași termeni ori termeni similari nu poate duce decât la pastișă, imitație ori, în cel mai fericit caz, la parodie.

Textul din poemul de mai sus este, cum spuneam, tot o construcție. Dar nu i se poate reproșa că ar fi pastișă ori parodie. Este o marcă stilistică originală, adusă în modernitate deși, cum am subliniat, utilizează aceeași procedură contrapunctică.

Singura inadecvare: întrebarea cu flasc și viril. Versul eminescian este cu siguranță militant. Versul colegului nostru este la fel de corisiv însă mai abscons, mai filosofic, actualizat timpurilor noastre. Dar ele, textele nu sunt adversative. Sunt variante ale aceluiaș filon național.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-24 13:34:41
         
 
  doamna Stefan, apropos de antiteza la care va referiti, eu unul privesc cu maxima circumspectie genul asta de remixuri voioase dupa scrisoarea III-a, asta ca sa nu zic compasiune.

in ce priveste însămânțarea sâmburelui speranței cu propriul preț al "suferinței sacrificiale", v-as ruga sa comparati cele doua apeluri la mitologii:

1. " Și dacă nu se mai ridică niciunul
Nici Burebista, nici Cosson, nici Decebal.
Poate vine seceta la anul. Cine știe?"

versus

2. "Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!"

si sa-mi spuneti care din ele vi se pare mai viril, respectiv mai flasc.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-06-24 12:53:16
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Dle Zugravescu, imediat ce o voi scrie va voi contacta telefonic sa va anunt. Multumesc.


Multumesc pentru atentionare dle Stefanescu.
 
Postat de catre Alexandru C.U. Tanaca la data de 2015-06-24 11:01:34
         
 
  Distinse domnule Z,

Mie îmi vorbiți de ”nou”? Nu păreți a fi nou pe site. Așa că mă miră că nu ați remarcat multiplele mele pledoarii pentru creativitate, noutate, inovație, experiment, etc. Pe care le încurajez și le comentez. De nenumărate ori am scris aici că, în evaluarea unui text, a oricărui text, vizez în primul rânt novativitatea. Fie și cu un micron față de stadiul cunosut textual. De fapt, novativitatea, validitatea și stilistica sunt primele trei aspecte asupra cărora mă concentrez. Abia după aceea fondul, hermeneutica, percepția, înțelegerea și interpretarea textuală.

Da, recomandarea am făcut-o în primuil rând pentru dumneavoastră însă nu numai. Am făcut-o pentru: ”Inteleg ca nu-ti plac perucile colorate, dar cu butoaiele ce ti-a casunat?
Sa fie golite? Primesc! Dar pe gatlej, nu in colb.” În care, în loc să aplicați logica poetică, aplicați logica formală aducând subiectul în alt spațiu decât cel literar.

PS. De unde prejudecata că am fi ”la școală”? Aici suntem pe un site cu adevărat liber. Singurele ”restricții” asumate, de altfel, limbaj ecoliterar și ”NU” atacului la persoană.




 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-24 10:39:46
         
 
  ”Coson (sau Koson) a fost rege al dacilor după domnia lui Burebista. Se presupune că printre conspiratorii împotriva regelui Burebista s-a aflat și Koson.” Prin urmare și și fără dublu ”s”

Eu văd în ceea ce colegul nostru denumește ”strofa lamentației” în fapt, viziunea speranței. A unei speranțe din afară. Triste, având consecințe catastrofale chiar asupra celor înrobiți dar, în raport cu libertatea, ca valoare supremă, totuși speranță! Chiar dacă forța intrinsecă a celor supuși ori îngenunchiați nu mai pare previzibilă ori imediat previzibilă, se mizează pe ajutorul naturii ori supranaturii: ”poate seceta” sancționatorie și izbăvitoare ca act sacrificial acceptat, eliberator și făcător de dreptate fie și cu prețul unor suferințe proprii.

Întreg poemul pare un strigăt contrapunctic. La limită, putem accepta și o lamentatio însă nu exclusivă și, mai ales, nu depresivă, nu mioritică. Mutatis mutandis, stilistic, avem de-a un fel de antiteză, similară celei utilizate într-un celebru poem în care, în prima parte se invocă trecutul glorios iar în a doua decadența prezentului. Cu precizarea că, în cazul de față, este, totuși, însămânțat sâmburele speranței cu propriul preț al suferinței sacrificiale.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-24 10:01:35
         
 
  Stimata doamna Elena, cred ca recomandarea imi este adresata. Altfel n-ar avea logica.

Eu stiu cum e cu logica si hermeutica, de pe vremea cand studiam grupul μ la Filologie, structuralismul, manierismul, postmodernismul si alte -isme.

Am si eu o recomandare: lasati omul sa se exprime liber, dincolo de sabloanele si canoanele acceptate.
Acestea au farmecul lor, insa, daca nu sunt si transgresate, atunci nimic nou nu poate aparea.

Nu va fie teama de nou. Noul sperie. Dar noul poate fi si vesel, jucaus, creeaza interactiuni nevisate intre oameni si meme.
Sa nu bagam cu forta oamenii in procustiene norme.

Nu suntem la scoala generala, cand profesoara de romana imi dadea peste nas cand veneam cu ceva inovator, pentru ca ea stia mai bine. Ei bine, stia si ea ceva in felul ei, stia bucatica ei de realitate, dar exista si alte feluri de exprimare, la fel de viabile daca sunt analizate cu mintea deschisa, din alte perspective.

Cum spune Baudelaire: orice, numai sa dam de ceva nou!
 
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-24 09:29:31
         
 
  Poezia cu mimul nu ar fi mimetica, nici memetica, ar fi poezie mimata.
:))))

Hai, scrie-o, sa ti-o receptez cu interes.
 
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-24 09:18:38
         
 
  in strofa lamentatiei, prea multe comparatii si niciuna fericita (cum stau petecele de zăpadă murdara, ca praful pe geamuri, ca perucile pe capul actorilor, ca strugurii pe viță), iar in cea a revoltei, alegorii palide gen "De speriat pruncii neastâmpărați/Cu mâinile lor, să-i îngroape" duc, previzibil, la eternul final mioritic (poate vine seceta la anul - i.e. rusul sau americanul) p.s. nu exista "Cosson", poate "Koson"
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2015-06-24 09:10:10
         
 
  Aveti criterii interesante de analiza, clasificare si comparatie, dle Zugravescu. Dar mai ales vehemente.

Am remarcat: 'poezie daca'.

Presupunand ca as scrie un text despre dansul mimului de pe str. Ion Minulescu , veti comenta -probabil- ca este o 'poezie mimetica'. Suna fain.

 
Postat de catre Alexandru C.U. Tanaca la data de 2015-06-24 08:45:57
         
 
  Recomandare, sigur, luați-o exclusiv ca o recomandare.

În lectura și hermeneutica unui text literar, mai ales a unuia poetic, este o eroare să aplicați logica formală, logica aristotelică.

Logica poetică vă va permite să percepeți valoarea și sensurile multidimensionale ale unui astfel de text.

Aplicând logica formală vă veți afla într-un proces de inadecvare perceptivă.

Succes.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2015-06-24 03:12:20
         
 
  Poezie daca!

Mi-a placut pathos-ul.

Inteleg ca nu-ti plac perucile colorate, dar cu butoaiele ce ti-a casunat?
Sa fie golite? Primesc! Dar pe gatlej, nu in colb.

 
Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-24 02:07:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE