FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Suflet demonic
Text postat de ANCA-ELENA POPA
Cu toții avem un demon ascuns în suflet...de multe ori îl închidem undeva, într-o pivniță. Zăvorâm ușa cu o mie de lacăte, în speranța că nu va vedea vreodată lumina zilei. Dar ce faci când barierele se rup? Când un moment de slăbiciune eliberează ceea ce ai ținut ascuns atâta timp.
Anna fusese mereu atrasă de întuneric, dar a luptat întotdeauna...Știa că o secundă este suficient pentru a schimba totul. Exista o plăcere vinovată în a distruge tot ce era frumos. Era atrasă de cei slabi, care se îndrăgosteau de ea. Poate i-ar fi putut iubi, dar mereu se trezea într-o joacă de-a șoarecele și pisica. Ea era pisica, iar în scurt timp reușea să distrugă bietul șoricel.
Dar cu fiecare victimă, o rană se deschidea și de adâncea. Porțile întunericului erau zguduite, demonul râdea în umbre.
Era o zi normală, banală, chiar. Până în momentul în care a sunat telefonul. În acel moment, după acel ”Alo!”, lumea s-a sfărâmat. Un milion de bucăți ce nu aveau să mai fie unite vreodată. O durere ce nu avea să dispară și un întuneric se instala pentru vecie în ea. Apelul venea de la poliție, care, sec îi spunea că familia ei murise într-un accident de mașină. Unicul lucru care însemna totul pentru ea nu mai era. Lacătele s-au spart, iar demonul a ieșit, râzând în hohote.
Familia fusese totul pentru ea. Reprezenta acel stâlp care rezista la orice, care era mereu acolo. Acum, Anna știa că lucrurile se vor schimba radical. Nimic nu mai conta pentru ea. Nu mai simțea nimic, sclipirea din ochii ei dispăruse. Ce lăsase în urmă...era doar întuneric, uitare și o dezlănțuire a pornirilor machiavelice. Nu mai lupta să închidă monstrul din ființa ei...Nu mai avea pentru ce...pentru cine...
Încet-încet, demonul o schimbă. Noua ei personalitate era nemiloasă, neiertătoare și foarte puternică. Iar pe măsură ce zilele treceau, Anna simțea că ceva se schimbă...că e altceva...
Plecă din orașul natal în căutarea unui nou loc, un loc ce avea să îi redea sufletul pierdut. Dar nicăieri nu reușea să se simtă acasă. Se afundă în muncă, zi după zi, fără a mai ști ce înseamnă să trăiești. Nu mai privea natura, nu se mai oprea în fața unui cățeluș și nu mai observa ploaia.
Obsedată de muncă, reuși în scurt timp să ajungă directorul executiv al unui mare concern internațional. Demonul era înnebunit de plăcere. Anna era nemiloasă, profita de orice situație, manipula oamenii cu o ușurință incredibilă. Acasă ajungea foarte rar, zilele treceau de multe ori fără ca ea să iasă din birou. Angajații erau sufocați de orele lungi la care erau supuși.
După încheierea unui contract gigant, Anna dădu un anunț prin linia de mesagerie internă a biroului său: ”Felicitări tuturor! Aveți liber. Ne vedem luni la ora 9.”
Anunțul provocă rumoare în companie. Era pentru prima dată când Anna folosea mesageria internă, ea care, de obicei, urla ordine la telefon sau trântea ușile speriind noile angajate. Acum, nu doar că folosise mesageria, dar și își felicitase echipa și le dădu liber. Deja se ridicau multe întrebări: ”E bine? Oare nu cumva s-a lovit la cap? Sigur nu e o glumă?”
Dar Anna avea alte probleme. Dimineață aruncase ochii pe calendarul de pe birou și văzu data. Își aminti instantaneu importanța zilei. Se făcea un an de la pierderea familiei. După încheierea contractului, plecă spre orașul natal. Era târziu, dar știa că trebuia să ajungă până la finalul zilei. Ceva o chema înapoi. Așa că se îmbarcă în avion și plecă. Drumul lung, oboseala acumulată în decursul acelui an o extenuară. Demonul ațipi, iar odată cu el și ea.
Era pe o alee în parc, ploua. Anna era îmbrăcată în blugi și tricou. Ploaia nu o deranja, ba chiar îi plăcea. Pe alee apăru un bărbat înalt, brunet, cu ochi căprui. ”Anna!” Ea merse mai departe, dar îl privea, îl chema. Flirta, se juca cu el din priviri. Iar el căzuse în jocul ei. Cu un glas calm, aproape șoptit o striga: ”Anna”.
Brusc, se trezi. Avionul se pregătea de aterizare. Realiză că ar fi dorit să nu se trezească. Cine era acea persoană? Demonul se retrase în propria închisoare pentru a medita.
Ajunse la mormântul familiei aproape de miezul nopții. Cu un buchet de trandafiri albi, ai căror țepi lăsău urme în mâinile ei, se aplecă deasupra mormintelor. Depuse florile și se așeză pe pământul uscat de lângă cele trei morminte. Amintirile se răsuceau în capul ei într-un vârtej amețitor. Auzea râsetele familiei, glumele tatălui, tachinările fratelui, simțea sărutările mamei. Un șuvoi de lacrimi se scurgea pe obrajii ei. Reușise să supraviețuiască acelui an, blocând totul. Blocase durerea, dar acum totul revenea. În valuri, mai mult, mai mult, până simți că avea să moară de durere. Așa că eliberă toată durerea. Noaptea o învăluia, ascunzându-i durerea. Plecă de la morminte puțin după ora 3.
Ajunse la casa părintească aproape la ivirea zorilor. Păși pe poartă și simți că se întoarce în trecut. Dar puțin mai târziu, realiză că ce a fost nu avea să mai fie. Era timpul să lase trecutul în urmă. Acceptă faptul că durerea avea să rămână mereu în inima ei, că rana deschisă nu avea să se mai închidă. Dar spera că timpul va mai atenua durerea. Era o supraviețuitoare, așa fusese mereu...o pisică ce mereu cade în picioare. Oricât de mult ura acest fapt, trebuia să recunoască că demonul o ajutase. Înlăturase durerea, o blocase undeva în străfundurile sufletului, iar acum avea să îl lase să o conducă pe căile ce îi fuseseră scrise de destin.
Afară începu să plouă, iar Anna privea fereastra și copacul din curte. Era liniște, acea liniște ce te relaxează și îți pune gândurile în ordine. Se hotârî să iasă la o plimbare. Luă umbrela și plecă. Pădurea era aproape, iar cărările erau înverzite. Ploaia nu transforma totul în mocirlă, așa că plimbarea era ruptă parcă din romanele lui Jane Austen. Se simțea bine, se simțea liniștită. Gândurile îi zburau departe, în trecut, când auzi:
-Anna!
Glasul o făcu să se oprească. Îl recunoscu imediat. Era glasul din vis. Mintea ei se opri pentru câteva secunde. Dar demonul se trezise. Era curios și asta o făcu să se întoarcă. în fața ei stătea un bărbat înalt, brunet, atletic. Ochii lui căprui o priveau cu interes. Inima Annei sări o bătaie, iar mintea îi era blocată. Însă demonul ei era pus pe șotii. Un nou șoricel era prins în cursă. Trecuse o vreme de când nu se mai jucase cu suflete nevinovate. Astea exceptând bieții angajați care practic ajunseseră să trăiască la birou, asta dacă nu își dădeau demisia. Gândul acesta îi aminti să le mărească salariile celor care reușiseră cu brio să o suporte. O meritau.
-Anna! Bărbatul spuse din nou, apropiindu-se.
-Ne cunoaștem? Glasul trăda atitudinea jucăușă. Nu era momentul pentru joacă. Sau era? ”Ok, demonule,merg pe mâna ta. Deși am senzația că vom pierde amândoi!”
-Nu, dar te-am recunoscut imediat. Ești fata ce stătea la bungalow-ul de la intrarea în pădure. Îmi pare rău de pierderea familiei tale. Eu sunt Sebastian, lucrez la poliție. Sunt detectiv la divizia Omucideri.
-A, presupun că ai lucrat la dosarul familiei mele?
-Nu, dar cei de la Trafic și-au făcut treaba, chiar dacă responsabilul accidentului a murit la câteva ore la spital.
-Mulțumesc mult! Cu ce ocazie pe aici? Întrebarea fu adresată în timp ce Anna își relua plimbarea, dar pașii o ghidau mereu înainte și înapoi. Privirea nu îl părăsea, iar zâmbetul ei se transforma din cel diplomatic în cel jucăuș, un flirt care era pus la cale cu deosebită măiestrie de demon.
Sebastian îi povesti că acela era traseul lui de dimineață. Îi plăceau și lui plimbările. Era clar că bietul detectiv căzuse în cursă, dar pe măsură ce plimbarea înainta, Anna se întreba cine era prada și cine era vânătorul. Aceste două elemente deja erau neclare. Sebastian avea un caracter puternic care reușea să fie o adevărată concurență. O provoca prin simple gesturi. Flirtul ce trebuia să fie floare la ureche se transforma într-o adevărată furtună. Care îi cuprindea pe amândoi, care nu putea să ducă decât într-un singur loc. Dar care avea să fie acel loc?
Zilele începură să treacă mai repede. Își prelungise șederea în orașul natal, acum se gândea să-și transfere munca aici. Dar demonul ezita...da, între ea și Sebastian se crea o legătură, dar oare era suficient de puternică pentru a schimba totul? Conflictul ei interior creștea în intensitate, iar de multe ori se trezea în mijlocul pădurii măcinată de gânduri. În acele momente, lumea se învârtea, coroana copacilor o trimiteau într-o spirală a timpului ce nu se oprea. Amețită, se prăbușea pe iarba moale, iar lacrimi grele îi brăzdau obrajii. Se simțea pierdută, o avalanșă de trăiri o asaltau mereu. Prezența lui Sebastian era atât de puternică, îl simțea mereu lângă ea. Îi simțea respirația caldă pe piele, atingerea mâinii, îi auzea glasul în foșnetul frunzelor, tresărea la fiecare pas ce semăna cu al lui. Era ceva ce nu mai simțise până acum. Dar ce era?
”Dragoste” Cuvântul acesta cutremură totul. Demonul începuse să nege absolut totul, o luptă se producea între ea și demon. Ce e dragostea? Cum o descrii? De unde știi că ceea ce simți se poate numi dragoste? Observase de-a lungul timpului mai multe cupluri, dar nu putuse niciodată să realizeze ce simțeau. Trăirile sunt diferite pentru fiecare persoană, diferă de la caracter la caracter. Și atunci? Ce simțea pentru Sebastian? Pasiune? Iubire? Sau doar o tentație trecătoare? Un singur lucru era cert: iubirea semnifica sacrificiul de sine. Așa era personalizată în toate operele, în proză, versuri sau muzică. Iubirea reprezenta sacrifiul suprem, să fii în stare să renunți la propria viață pentru cel de langă tine.
”Poți face asta? Nu poți... singurele persoane pentru care puteai face asta stau în mormintele reci din fața ta”. Demonul urla în vizuina lui. Urletul lui se transformă în hohote de râs ce creșteau în intensitate. Anna văzu că se afla în cimitir. Habar nu avea că plimbarea ei deviase de la traseul obișnuit. Dar spusele demonului erau corecte. Fusese capabilă de iubire, iar acum...acum era greu de imaginat că avea să mai găsească ceea ce pierduse.
”Sunt pierdută... credeam că pot lăsa trecutul în urmă, dar rana asta va fi mereu aici. Și nimic nu o poate vindeca. Dar pot încerca!”
În minte auzi cuvintele fratelui ei: ”Ești dificilă și o știi și tu. Te joci cu cei mai slabi ca tine, dar va exista o persoană, doar una, Anna, ce va fi mai puternică decât tine. Un suflet bântuit ca și tine, dar care a învățat să își controleze demonii. Vei ști când să îi zăvorăști și pe ai tăi definitiv. Va fi greu, dar vei reuși... fie să îi închizi, fie să îi mânuiești precum păpușile.”
Decizia era luată. Demonul simțea cum bariere fine se închideau în jurul său. ”Vom coopera... e singura modalitate.”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Foarte interesant finalul! Poate ca o sa radeti..dar este de mare stil! Congrat!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2015-01-16 05:52:57
         
 
  Si abia aștept continuarea!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2015-01-16 05:48:51
         
 
  Si abia aștept continuarea!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2015-01-16 05:48:49
         
 
  Un text naiv, frumos si curajos. Cu o autoare super curajoasa:) Nu este la îndemâna oricui sa se lanseze in groapa cu lei a Europeei! Pana la urma acest site este un atelier literar si este bine ca Anca ne-a amintit acest lucru. Sa învățam sa ne placa ploaia si cățeii:) un vot de la mine!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2015-01-16 05:42:54
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE