PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Povestea lui Bonţ-Tiribonţ (scurt poem dramatic pentru mici şi mari) Text postat de Florentin Sorescu (cameră de copii. Birou de copil, canapea, jocuri şi jucării răspândite peste tot. Miruna se joacă cu o păpuşă, căreia îi spune povestea lui Bonţ Tiribonţ, şi pe care o va mânui în conformitate cu derularea poveştii, astfel încât să aducă cu o păpuşă vie. Ştefan intervine când şi când în derularea poveştii punând întrebări.) ​Miruna: Şi a fost aşa: Bonţ-Tiribonţ era un păpuşoi mic, atât de mic cât să-ţi încapă într-un buzunar. Şi avea mult ştronţ... ​Ştefan: Ştronţ? Ce-i aia ştronţ?! Ce-i aia?! ​Miruna( adresându-se în continuare păpuşii)... adică ştronţ se cheamă că era un fel de a fi al lui Bonţ-Tiribonţ, mai cântând, mai râzând, mai mult singur, singur de tot. ​... Şi Bonţ-Tiribonţ îşi dorea foarte mult un prieten... ​Ştefan: Un prieten? N-avea prieteni Bonţ-Tiribonţ? ​Miruna(adresându-se în continuare păpuşii). Da, un prieten, sigur că da... ​Ştefan: Şi eu aş vrea să am prieteni cu care să mă joc. Dar pe mine nu mă bagă nimeni în seamă. Nici măcar tu. ​Miruna( în continuare adresându-se păpuşii): ... şi nimeni nu vroia să fie prieten cu Bonţ-Tiribonţ. De-aia Bonţ-Tiribonţ era cam trist, am putea spune trist de tot... ​Ştefan: Adică cum trist? ​Miruna: Adică precum atunci când îţi curg lacrimi. ​Ştefan: Vrei să spui că Bonţ-Tiribonţ plângea? ​Miruna: Câteodată mai şi plângea, dar nu voia să arate asta la nimeni... Ştefan: Aşa cum faci tu atunci când eşti supărată... Miruna: Da, cum fac eu atunci când sunt supărată iar tu vii peste mine şi nu vrei să mă laşi în pace. ... Şi sa-ntâmplat ca pe lângă Bonţ-Tiribonţ să trecă o fetiţă... Ştefan: O fetiţă pe care o cunosc şi eu? Miruna: O fetiţă şi gata....Şi-atunci, pentru că lui Bonţ-Tiribonţ îi plăcea tare mult fetiţa, şi-a luat inima în dinţi şi a-ntrebat-o: ​Bonţ-Tiribonţ: Vrei tu să fii prietena mea?... Eu sunt un păpuşoi singur şi nu am unde să locuiesc. Ai putea să mă ţii în buzunarul de la piept... ​Miruna: ...căci fetiţa avea un buzunar la piept. Aşa, cam ca al meu. ​Ştefan: Era aşa de mic Bonţ-Tiribonţ cât să încapă într-un buzunar ca al tău? ​Miruna: Da, tare mic, desigur... Numai capul îi mai ieşea afară, întocmai ca un guguloi... ... Şi fetiţei i-a plăcut tare mult de Bonţ-Tiribonţ... mult de tot. Precum că şi ea se simţea cam singură. Şi văzuse că Bonţ-Tiribonţ este un păpuşoi singur, singur de tot. ​Ştefan: Fetiţa nu avea frăţior? ​Miruna: Ba avea şi ea un frăţior, dar frăţiorul ei era rău. Aşa, cam ca tine. ​Ştefan: Ba nu! ​Miruna: Ba da!( după o scurtă pauză, adresându-se din nou păpuşii): ​Miruna(reluând şirul poveştii): Şi Bonţ-Tiribonţ cam fugise de-acasă căci avea nişte părinţi tare certăreţi... De câte ori se-ntâmpla ceva se certau unul cu altul, după care îl certau pe el. Cum că el era vinovat pentru toate câte se întâmplă... Ştefan: Ca mami şi ca tati?... Miruna: Ca mami şi ca tati... ​Ştefan: Nu-i era frică că o să-l bată când o să-l găsească? Miruna: Ba da, îi era puţin teamă, dar s-a gândit că e mai bine aşa. De bună seamă, începuse şi el să creadă că din vina lui se întâmplau toate. Ştefan: Să ştii, Miruniţa, că uneori şi eu păţesc la fel. Şi mie-mi vine ca să fug de-acasă. Dar, vezi tu, nu ştiu unde să mă duc. Bonţ -Tiribonţ al tău unde stătea ascuns? Miruna: Îşi făcuse căsuţă într-un răblonţ ruginit ca cel pe care l-am găsit noi lângă pădure. Cel de care tati ne-a povestit că l-a lăsat acolo un spiriduş aiurit. Ştefan: A... spiriduşul ăla care a uitat drumul spre casă ... Miruna: Da, spiriduşul de care tati spune că s-a împotmolit. Ştefan: Să mori tu, chiar acolo era pitit? Miruna: Nu chiar pitit... Stătea întins frumos pe bancheta din spate. De-aia i-a şi spus fetiţa Bonţ-Tiribonţ... Ştefan: Brrr!!!... Chiar că tare amărât trebuie să fi fost Bonţ-tiribonţ ăsta al tău. N-aş vrea deloc să fiu în pielea lui. Nu tu ouşoare calde de dimineaţă, nu tu pâine cu unt... ​Miruna: Ei, dar nici lecţiile nu trebuia să şi le mai facă. De-asta ce-ai să zici? Ştefan: Sanchi, vezi să nu! Păpuşoi care să aibă lecţii de făcut, asta chiar că e prea gogonată. Miruna: Aşa...(adresându-se lui Bonţ-Tiribonţ, pe care îl mânuieşte ca pe o marionetă): Şi, cum spuneam, plăcându-i tare de fetiţă, Bonţ-Tiribonţ a rugat-o încetişor: Bonţ-Tiribonţ: Ia-mă cu tine şi voi fi prietenul tău cel mai bun. Căci eu sunt o păpuşă vie, şi vreu să locuiesc lângă inima ta. Aşa nu vom mai fi nici tu, nici eu singuri... ​Ştefan: Nu există păpuşoi vii! ​Miruna: Şi nimeni altcineva nu ştia că Bonţ-Tiribonţ este o păpuşă vie care vorbeşte frumos şi îi place să locuiască în buzunarul de la piept, afară de fetiţă... Căci Bonţ-Tiribonţ numai ei îi vorbea, numai cu ea îi plăcea să se joace... ​Ştefan: De ce îi vorbea numai ei Bonţ-Tiribonţ? De ce nu se juca şi cu alţi copii? ​Miruna: Pentru că numai ea putea să vadă inima lui... ​Ştefan: Cum adică putea să vadă inima lui? Păpuşoii n-au inimă... ​Miruna: Tocmai asta văzuse fetiţa. Că Bonţ-Tiribonţ era un păpuşoi plin de inimă. Poate tocmai d-aia şi era aşa de trist... ​Ştefan: Cum aşa, Miruna... Cei care au multă inimă se cheamă că sunt trişti? ​Miruna: Se cheamă că uneori au ochii plini de lacrimi. Precum că lacrimile devin chiar din inimă. ​Ştefan: Ba din ochi, nu din inimă. Asta poate doar la păpuşoiul tău. ​Miruna: Şi s-a-ntâmplat că erau foarte fericiţi împreună... Cât îi ziulica de lungă îşi spuneau poveşti unul altuia... ​Ştefan: Poveşti? Bonţ-Tiribonţ ştia să spună şi poveşti? ​Miruna(adresându-se în continuare păpuşii): Da, ştia o grămadă de poveşti, sigur că da... Numai că ceilalţi copii au început să râdă de ea. Tot timpul îşi dădeau coate şi râdeau de fetiţă. Ia uitaţi-vă la ea, merge şi vorbeşte singură. E dilimache, trebuie să ne ascundem de ea. ​Ştefan: Adică cum dilimache? ​Miruna: Adică sisi, atunci când vorbeşti anapoda. Vezi tu, ei nu ştiau că vorbeşte cu Bonţ-Tiribonţ. ​Ştefan: Ietă na! Şi de ce nu le-a spus cu cine vorbeşte? ​Miruna: Ba chiar că asta s-a şi întâmplat. Până la urmă n-a mai putut şi le-a spus: Eu nu vorbesc singură, eu vorbesc cu Bonţ-Tiribonţ, un păpuşoi care locuieşte în buzunarul meu de la piept şi are mult ştronţ. ​Dar copiii au râs şi mai tare de ea şi i-au spus: Ia arată-ne şi nouă păpuşoiul de care vorbeşti şi care spui că are ştronţ. Să vedem şi noi cum spune poveşti... ​Ştefan: Şi ce-a făcut fetiţa? Le-a arătat că Bonţ-Tiribonţ ştie să spună poveşti? ​Miruna: Şi-atunci fetiţa l-a scos pe Bonţ-Tiribonţ din buzunar şi l-a rugat: Spune-le şi lor o poveste, că pe mine nu vor să mă creadă că poţi să vorbeşti... Dar Bonţ-Tiribonţ n-a scos niciun sunet, nici măcar unul mic de tot. Stătea în palma ei şi tăcea. Aşa cum fac păpuşoii care nu ştiu să vorbească... ​Ştefan: N-a zis nimic Bonţ-Tiribonţ? Miruna: Nimic, absolut nimic. N-a scos nici măcar o şoaptă... Ştefan: Eu cred c-ar fi fost mai bine să le vorbească şi lor. Aşa, n-ar mai fi zis nimeni de ea că e dilimache. ​Miruna: ...şi-atunci copiii i-au dat peste palmă. Bonţ-Tiribonţ a căzut jos, iar ei au început să-l lovească cu picioarele, zicând că e o minge de fotbal... Ia uite, ziceau, păpuşoiul ăsta nu poate nici măcar să ţipe: Au!!!, darămite să vorbească... ​Şi, văzându-l aşa, fetiţa a început să plâgă. Tare rău plângea când îl vedea pe Bonţ-Tiribonţ cum se tăvăleşte plin de durere în praf. ​Ştefan: Eu n-aş fi plâns niciun pic dac-aş fi fost în locul ei. Numai fetiţele plâng. Aş fi sărit să-i iau la bătaie. Să vezi tu ce le-aş mai fi făcut... ​Miruna: Vezi tu, fetiţa aceea nu era din cei cărora le place să facă pe grozavii. ​Ştefan: Eu nu fac pe grozavul. Deloc-deloc nu fac pe grozavul. Ţie-ţi place să te lauzi. ​Miruna: Ba ţie! ​Ştefan: Ba ţie! ​Miruna: Nici nu mai spun nimic, dacă nu-ţi ceri imediat iertare. ​Ştefan: Bine, Miruniţa, fie. Uite, te rog frumos să mă ierţi. Dar să ştii că eu chiar sunt bărbat, nu fac pe grozavul... ​Miruna: ...şi-atunci, unul dintre copii a început să ţipe: Ia uitaţi-vă, păpuşoiul ăsta are ochii plini de lacrimi... Şi, când au văzut un asemenea lucru, toţi copiii s-au speriat şi au rupt-o la fugă. ​Ştefan: A început să plângă Bonţ-Tiribonţ? Chiar aşa de tare l-au lovit? ​Miruna: Plângea pentru că o văzuse pe fetiţă plângând... ​Ştefan: Tot nu-nţeleg, Miruna. De ce n-a vrut să le vorbească şi celorlalţi copii? Mai cu seamă că a văzut-o pe fetiţă plângând... ​Miruna: La sfârşit, la sfârşit de tot, când a reuşit să se oprească din plâns, fetiţa l-a întrebat: De ce, Bonţ-Tiribonţ, de ce n-ai vrut să le vorbeşti şi lor? Aşa scăpam mai uşor, nu te-ar mai fi lovit nimeni. ​Iar Bonţ-Tiribonţ i-a răspuns aşa: Bonţ-Tiribonţ: Eu am spus o poveste, dar nu m-a auzit nimeni. Pentru că poate să mă audă vorbind numai cine vede inima mea. Iar acum nici măcar tu nu ai văzut-o. Nu trebuia să mă scoţi din buzunar doar pentru a le arăta că pot să vorbesc. Dacă ar fi avut cu adevărat inimă, ar fi ştiut că nu vorbeşti singură, ar fi ştiut că poţi vorbi chiar şi cu un păpuşoi. Numai cine are cu adevărat inimă poate să vadă inima celuilalt... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "Nu ştiu de ce se posteazã acelaşi comentariu de douã ori." Pentru ca faci cat doi?   Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-24 02:03:25               Dr. Seuss, Roald Dahl, Philip Pullman, Katherin Patterson, Kenneth Grahame etc. Uita-te cine a primit premiul Andersen pentru literatura de copii.   Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-22 21:00:38               Harun şi Marea de poveşti, de referinţã. Acum o citesc, cã deja o aveam în bibliotecã. Mai ai multe poveşti de-astea de scos din burdihan?   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-22 10:05:26               In loc de Ken Mcleod e de fapt Paul Stewart & Chris Riddell.   Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-21 21:32:50               Nu ştiu de ce se posteazã acelaşi comentariu de douã ori.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 20:02:47               Nu ştiu de ce se posteazã acelaşi comentariu de douã ori.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 20:02:25 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Dinamismul nu este punctul meu forte, neîndoielnic. Acest text ar fi trebuit să facă parte dintr-o piesă de teatru intitulată Cum ne educăm părinţii din care am scris doar o parte şi m-am oprit. Poate voi posta ce am scris din ea. Una peste alta, gãsesc observaţiile tale pertinente.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 20:00:41               Puncte tari: am remarcat o sensibilitate, o naivitate, o inocenta in istorisire. Asta e de bun augur. Numai asa merita sa scriem carti pentru copii. E util sa apara in literatura pentru copii mici si puberi si problemele lor. Suferintele nu sunt negate, reprimate, ci dezvaluite cu sfiala in text. Asta este foarte bine. Copilul citeste si vede ca si alti copii se confrunte cu probleme similare: singuratate, lacrimi, a fi neinteles. Asimileaza si creste prin procesarea traumelor. E bine sa nu ramai la nivelul de dezvaluire a suferintei, ci sa incerci sa dai si solutii. Copilul sa primeasca si o strategie de confruntare cu problema. Atunci chiar ca faci literatura terapeutica. In Vest acest gen literar ia amploare. In Ro mai incet. Puncte slabe: lipseste dinamismul. As fi vrut sa simt ca ti-ai facut un plan de bataie (ce puncte sa atingi) si sa te tii de el, fara sa te lasi antrenat de emotii prea mult, ca de un vartej ce te ia cu el. Sa fie emotii, dar tu sa le strunesti. Asadar, sa ramana gingasia spunerii, delicatatea cu care autorul se atinge de fragilul suflet de copil. Dar sa fie si evenimente, cauzalitati, trame, developari de personaje. Eroii sa nu fie statici (ca atunci e prea medelenica atmosfera), ci sa exploreze lumea si oamenii, si sa se cunoasca pe sine tot mai profund. Personajele sa se inchege tot mai mult prin reflectarea la ceea ce simt si prin interactiunea cu ceilalti si mediul. Recomand sa se reciteasca scriitorii care scriu bine despre universul interior al copiilor: Michael Ende, Andersen, Astrid Lindgren, Ken Mcleod, C.S.Lewis (tot ce au scris), Salman Rushdie cu "Harun si marea de povesti". De la romani, Mircea Santimbreanu, Iuliu Ratiu, Sadoveanu au carti pentru copii interesante (chiar daca Sadoveanu te cam adoarme). Textul de mai sus mi-a amintit de Iuliu Ratiu.   Postat de catre Septimiu Zugravescu la data de 2015-06-21 19:23:48               Sărbători fericite, bunule gaspadin! Cândva poate bem o cafea împreună.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 15:02:29               Intrai și eu pe textul tău, gaspadin (așa le spun eu celor cu care am ceva în comun; eu cu ei, nu musai ei cu mine). Intrai și ieșii, că nu-i domeniul meu. Oricum, sărbători fericite!   Postat de catre latunski criticul la data de 2015-06-21 14:35:12               Lui Septimiu Burdihan, semn de carte.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2015-06-21 13:29:50               Mulţumesc, Solitaire, mulţumesc, Suzana Deac. Asemenea, Sãrbãtori fericite!   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-12-24 17:18:53               * Sărbători fericite!   Postat de catre Suzana Deac la data de 2014-12-24 12:48:36               Crăciun fericit, Florentine!   Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-24 07:36:06	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23930 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE