PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
când ninge Text postat de . solitaire Vorbeam serios când am afirmat că trăiesc într-o lume ciudată în care, pentru unii, a coase până și carnea de pus la cuptor, e o artă, un moft. În timp ce alții, și nu mă refer la cei care își delimitează intimitatea spațiului lor nedefinit de cele doua căști puse-n urechi, văd cum se învârt peste tot printre noi îngeri: un furnicar alb în care se face schimb de mesaje de aici și de (a)colo. Păi, da, și noi, și ei -stânjeniți conviețuind în foșgăiala pădurii. Acea pădure! Știi tu, în care nu vezi pe nimeni dar ce știi tu câți ochi sunt; în care te simți despuiat îmbrăcat fiind; în care dosești lucruri fără habar față de care adevăr și cât; unde tu cauți miracole, ei le ascund. Și noi și ei același regim: noi, ceva mai sceptici, fără să deranjăm, toată ziua, bună-ziua sfinții și morții; ei, discreți, nevăzuți, întărind picioarele bolții. Însă doar când ninge... Îți mai aduci tu aminte cum obrazul devine poarta către sublim?! Când ninge. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   care limbi, bre? că pe-aici sunt numai dialecte. care mai de care! da' dacă ai probleme, dă-o pe esperanto!...   Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-15 12:40:13               Deci, sa inteleg ca nu am vână scriitoriceasca la facut comentarii. :))). Da, recunosc. In ultimul timp am o problema cu exprimarea. Se intampla des cand esti nevoit sa vorbesti in mai multe limbi.   Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-15 12:02:53               se vede că nu ai vînă de scriitoare, solitaro. măcar una mai mică, de sămînţă! te exprimaşi mai jos fix ca o lezelevă corigentă la limba română.   Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-15 11:44:08               O analiza pe text, mai ales cand se arunca cu presupusuri fara a fi cerute, nu pretinde a se avea functie de administrator de texte. Rolul acestuia este doar de a valida sau nu un text.   Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-14 23:00:49               doamna Stefan, in momentul in care am comentat, in text, versul avea forma citata de mine: "în care dosești lucruri fără habar față de cine și cât". se dovedeste astfel ca textul e supus legilor nemiloase ale prefacerii, precum orice lucru pe lumea asta (imuabila pare doar increderea dvs in validitatea autoreferentiala a sinelui criticist); in rest, sentinte de genul "Sintagma "artă-moft" nu reprezintă o antinomie" sau "Dacă vom citi corect "obrazul devine poarta/ către sublim?!" suntem departe de clişeu." ma scutesc de alte comentarii, din cate se vede, lipsite de sansa.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-12-14 21:02:43 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Sincer, nu am timp să fac analiză pe texte nefiind administrator.Îmi exprim doar opiniile și propriile gusturi estetice.   Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 20:55:11               Ha, ha, ha! Se putea? Să nu-şi facă apariţia şi complexul? Exprimat empiric şi onomatopeico-interjecţionist? Nu se putea! Asta îmi aduce aminte de gluma aceea veche. În care doi purici discutau: mergem pe jos sau luăm un câine? În blana textuală hermeneutică încape şi percepţia complexată a neputinţei interpretative. Care se exprimă grosier prin negaţie şi prin aplicarea logicii formale unui text poetic în care operează cu totul şi cu totul altceva. Adică logica poetică. În logica formală, niciodată nu poate exista o spunere de tipul: "n-ai să vii şi n-ai să morţi"! În logica poetică, da. Nu numai că poate exista dar reprezintă fanta stilistică prin care se generează novativitate. Însă, ştiu, stric orzul pe gâşte. Frustrarea, iată, zămisleşte monştri. Adică tumori hermeneutice. Extirparea, fie şi prin ignorare, reprezintă tratamentul!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 20:13:26               "Nu are sens să desființez autorul/autoarea." Suficienţa nu ţine loc de argumentaţie. În spaţiul criticii poetice şi al hermeneuticii textuale acest text NU POATE FI DESFIINŢAT. Încercarea nu poate decât să conducă la situaţii ridicole. A se vedea vespasianismul axiologic al unui lector aflat în afara subiectului. Pentru că, şi o voi repeta până când şi ultimul europeic a va înţelege, scriind, comentând ne descriem putinţele şi, mai ales, neputinţele. Am rugat-o pe distinsa colegă Angi Cristea să vină cu o argumentaţie în sprijinul aserţiunilor arbitrare, spun eu, pe care le-a făcut. Altfel există riscul pierderii credibilităţii. Nu a făcut-o. Păcat! O evaluare textuală care depăşeşte statutul de simplă impresie, presupune un corpus ipotetico-deductiv de propoziţii care, plecând de la text, trebuie să aibă o anumită coerenţă şi să se susţină reciproc. Adică să se afle în relaţii de deductibilitate. În niciun caz, să nu fie sau să nu pară a fi arbitrare. Din păcate, niciuna dintre aserţiunile făcute nu depăşeşte stadiul de arbitrar. Ba, mai mult, denotă şi o anumită lipsă de eleganţă. În sensul că, probabil, neputând argumenta cu privire la subiectul propus dezbaterii, printr-un fel de fentă, se trece la altceva. Respectiv, se face trimitere, corectă de altfel, la o eroare dintr-un ...comentariu. Până şi în arhicunoscutele idei ciuce se face diferenţa şi se afirmă: una-i una, alta-i alta! "Onorabila doamnă Ștefan în genere supralicitează" Nu "în genere". Ci, poate, uneori. Când am ce să supralicitez. Adică, atunci când constat că textul este unul valoros. Ca în cazul de faţă. Pentru colegul RŞ: 1. antinomia presupune o excludere reciproca. Sintagma "artă-moft" nu reprezintă o antinomie. Fie şi pentru simplul motiv că arta poate fi moft iar moftul poate fi artă. A se vedea "Moftul român" Ba, mai mult, chiar în text, se afirmă, expresis verbis, congruenţa celor doi termeni: "e o artă, un moft". De unde şi până unde antinomie? 2. "delimitarea" se referă la ceva, "nedefinit" la altceva. Care o fi viciul de logică? Mai mult, de logică poetică? 3. "față de care adevăr și cât" (adevăr) Ce o fi aşa de greu de înţeles? 4. "sau cliseul monumental "poarta catre sublim"" Neelegant. Aţi rupt din context, domnule coleg, spre a pleda pro domo! Dacă vom citi corect "obrazul devine poarta/ către sublim?!" suntem departe de clişeu. 5. Cu privire la "increduli", chiar dacă autoarea şi-a însuşit observaţia, ca simplă impresie, pe mine nu m-a deranjat.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 19:56:50               Nu are sens să desființez autorul/autoarea.Sunt probleme de stăpânire a limbii pana si in comentariu.De ex.,,contrastul intre viață care singuri ne-o complicam'': pe care.Iarăși utilizarea propoziției ecliptice:,,Deci viață.''.Despre punctuație nici nu mi vorbesc.Stricto sensu: in poem sunt prea mulți conectori(prepoziții, conjuncții).Este deranjantă repetiția conjuncției i, precum si prezenta mărcilor pronominale, care in poezia modernă (de postmodernism nici nu aduc aminte)este atenuată (estompată). Iar finalul: ,,Când ninge.''eliptic,fara puncte de suspensie, nimic.Voi lectura și alte texte.   Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 17:57:51               Voi reveni. Ma simt sa dau insa o explicatie lui Radu. Strofa pe care-ai prins-o, pentru a fi dezvoltata cum sugerezi, cere o alta poezie. Nu stiu insa daca va fi si una reusita. Moft si arta in bucatarie. Unii dintre acei unii amintiti in poem gatesc cu orele ca sa manance bine. Deci, mofturi. Altii din aceasi categorie unii sus amintita gatesc ca sa epateze, sa impresioneze, sa te faca sa mananci pana si pietre( indirect mancand prost chiar le vom avea la fiere). Deci arta. De ce o astfel de strofa? Tocmai pentru a face contrastul intre viata care singuri ne-o complicam si de fapt ce este ea. Cum spuneam, voi reveni.   Postat de catre . solitaire la data de 2014-12-14 14:43:57               teribil de distractiv, teribil! nu atît înşiruirile cogitativo-lirice au viţăvercea, din textul de mai sus, cît străduinţa supraomenească a doamnei hermenika de a inventa cuvinte pentru a le cupla la închipuite lumi „interioare”, „exterioare”, „paralele” sau îmbîrligate, ca neşte „asimptotice sublime ”şi „omomorfice”, de extracţie terapeutică, în genul ramadanurilor musulmane şi posturilor ortodoxe. dar să luăm la dărăcit, în paralel, zisele „reuşitului poem”, cu echilibristica terminologică a doamnei, care nu pricepem cum de-a uitat, taman acu, să pomenească dă Marili Tecxst şi dă intertextualismu „paroxistic fundamental” al „fiinţei umane” care este. mai întîi facem observaţia că e cam nasol cu punctuaţia, care cînd fu, cînd nu fu – tare chestie! – şi, deci, nu avem de-a facere cu o opţiune clară. adecă e cam între a fi şi a nu fi, precum măgarul filosofic al lu buridan, dintr-o ipotetică dramă şiekspiriană. (vom corecta, pe drum, dpdv gramatical textu, căci, scoţînd punctuaţia căpşorul ei timid din cutiuţă, e semn că ar fi dorit să fie). dar ce glăsuieşte poemul cel atît de reuşit, la a doua lectură, căci el a fost dezvirginat, „la o primă lectură”, de către doamna hermenika kăreia i s-a părut că poemu ar fi un „palimpsest”. că ar avea nu’ş ce straturi suprapuse, care „conotează” textu. adecă un fel de prăjiturică supraetajată, dă extracţie ancestrală. deci, o conota, nu zicem ba, tecxstu, da’ dacă aplicăm „sintagma” (cam scurtă de coadă!) „ciudată” şi celorlalte tecxste den Marili Tecxst, nu putem să nu opservăm că toate sunt palimseste, pe bune. deci ca’va’zică, toate conotează, strat cu strat, intertextualizînd dă mama focului, pă verticală şi horizontală, adecă axiologico-etic, să moară veta! dar să trecem la fapte: „pentru unii, a coase până și carnea de pus la prăjit (virgulă) în cuptor (virgulă) e o artă,” mai întîi că, din ce cunoaştem noi, în materie gastronomică, nu prea se prăjeşte carnea la cuptor, ci în tigaie. dar să presupunem că e posibil şi lucrul ăsta în reuşitul poem de mai sus, de ne-ar suna clopoţeii fericirii supt buric, dacă ar fi aşa. dar însă totuşi de ce dracului să coşi carnea aia? poate să faci curcă umplută!... s-o capsezi, după ce ai îndopat-o cu alte cele. altfel de ce? şi, dacă-i „artă”, ce ar fi de imputat? că parcă tonul ăsta, de reproş, se degajă din apetizantul vers. înseamnă că orice artă e un moft? o fi. atunci şi „arta” hermeneukă a lu tante e un moft? Pesemne. ei dar stăi să vedem ce ne zice poemu, in dizzz keiz: „nu mă refer la cei care își delimitează intimitatea spațiului lor nedefinit cu doua căști puse-n urechi,” aha. deci însă parol donor, ăi care stau cu căştile pă ureci NU sunt neşte moftangii. mda. mă miram eu de ce iezistă o comunicare subliminală antrîîî icsullescu şi unele poetese de pren împrejurimi! căştile alea pă urechi, delimitează spaţii „insidioase şi camuflate”, care „parazitează lumea reală”... mda, mda, mdaaa... „lumi paralele”, dragă lele, pă unde „asimptoticul sublim” intră-n atingere ilectrică „printr-o continuă şi permanentă dezbrăcare (supraveghere?) a lumii reale”(!!)... ieeeee!... sună cremenal! păi atunci, dacă e cu excluziune şi delimitări culinare, la ce bun să mai pomeneşti de bucătarii ăia moftangii, care, nitam-nisam, se apucă să coasă carnea aia de prăjit?! a, poate că – vezi tu, cetitoriule icccnorant! – „îngerii”, care,-n principu, sunt lipsiţi de sex, nu-s dotaţi nici cu vulgare sisteme digestive şi, ca atare, nu au nevoie de prăjeli cusute la cuptor! da, daaa... ne-am luminat! bravo lor: spirite pure, care „furnicăresc” al naibii, cînd încolo, cînd încoace, cu tolba plină de veşti. şi de ce? păi bicoz: „și noi (virgulă) și ei (poate de o linie despărţitoare era nevoie aici, căci lipseşte verbul predicatului nominal) stânjeniți conviețuind în foșgăiala pădurii” aoleu! ăştia or fi nepoţii lu tarzan, „abstraşi din contingent şi trăitori într-un univers propriu” (vezi tante hermenika), unde s-au înmulţitără ca ciupericilii dupe ploaie, „conviețuind în foșgăiala pădurii” (vezi poiemu) şi înmulţiţi cu vremea, ca furnicilii îngeroase, apoi organizaţi în tribul liric al naumiştilor dîn cretacic! „În rest, noi, ceva mai increduli, fără să deranjăm (vrgulă) toată ziua (virguliţă) bună (crătimuţă) ziua sfinții și morții; (exces de punctuaţie) ei, discreți, nevăzuți (virgulă) întărind picioarele bolții.” (rimă de ocazie!) aci am rămas sideraţi! adică ţin să fie ăi care tulbură zona „etică spre binele paradisiac” (tante) den ţintirime? profanatorii dreacu, anunţaţi poliţia! da stăi să vezi drăcie cu pălărie, că-n final apare un „fenomen poetic declanşator al evaluării.” (citat tantica). Pfiuuu-pfiuuu! (onomatopee pentru fluierat!), spus adînc, vericule, cu bătaie lungă! asta o fi „little boy”, ori „fat man”, dă pă enola gay! mama lor dă declanşatori-evaluatori! prin urmare şi-aşa deci, vorbim dă „mecanismele artei, chiar în contextul lumilor ostile,” care „poate avea finalitate în sublim”. ce v-am spus? e piramidal poiemu, da’ şi mai piramidală e concepţiunea doamnei hermenika kare vede „lumi integratoare” , în „sugerare” dă „posibilă aspiraţie şi integrare în asimptoticul sublim.” rezon!   Postat de catre ioan peia la data de 2014-12-14 13:40:12               Tania, pana la urma sper ca am prins ideea (care nu e rea) dar realizarea nu m-a convins, de exemplu: "pentru unii, a coase până și carnea de pus la prăjit în cuptor e o artă, un moft." unde trebuie sa valorizezi cumva antinomia arta-moft, sa-i dai un sens poetic, sau sa ma lasi sa admit ca, in opinia autorului, arta e un moft; mai e si acest "pana si", care mareste confuzia. ce se mai coase? cum ? alta, cu viciu de logica: "cei care își delimitează intimitatea spațiului lor nedefinit" unde, in context, delimitare-definire sunt sinonime sau : în care dosești lucruri fără habar față de cine și cât" cat ce? nu "cate"? plus pretiozitatea inutila "increduli" - in loc de "neincrezatori" sau "sceptici", sau cliseul monumental "poarta catre sublim" desigur, ia-o ca pe o simpla parere   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-12-14 12:36:24               Pornesc de la ideea că gustul oricui trebuie luat ca atre şi, evident, respectat. Gustul, "îmi place" sau "nu îmi place", se poate rezuma şi la tât. Diferenţa apare când se trece la aserţiuni cu pretenţia de valorizare. La afirmaţii sentenţioase. La diagnosticare şi, desigur, la axiologie. În astfel de situaţii sunt necesare argumentaţia, raţionamentul, demonstraţia, probarea. Altfel există riscul unei simple aruncări cu vorbe. Dacă în chestiunea punctuaţiei distinsa noastră colegă, Angi Cristea, pare să aibă dreptate în problematica evaluării textului, am senzaţia că se înşeală. Senzaţia am spus. Nu certitudinea. Până la proba contrarie, trebuie să operăm cu prezumţia de adevăr. Prin urmare, aserţiunile de mai jos, în viziunea mea, nu au nicio acoperire faptic-textuală. Însă este posibil să mă înşel. De aceea aş ruga-o pe distinsa comentatoare, dacă nu-i cer prea mult, să facă efortul de a argumenta, fie şi parţial, afirmaţiile domniei sale. "Textul este sufocat de elemente de legătură:" "antinomia sfinții si morții este uzată" "unde cauți tu miracole, ei le ascund" "redundanta mărcilor poetice" "supralicitează un text vetust" Eu am recitit textul. Îmi menţin părerea. Cu privire la uzarea antitezei (continui să consider figura de stil utilizată drept antiteză; "îngeri" şi "morţi" nu reprezintă o antinomie) invocate, aştept, eventual, câteva exemple. Uzată ar putea fi antiteza "sfinţi şi demoni" care, da, este şi antinomică. Însă "Sfinţi şi morţi" în niciun caz. Ori nu am întâlnit-o eu. Abia aştept să văd pletora de exemple, pe care, nu mă îndoiesc, distinsa colegă, mi-o va oferi. "unde cauți tu miracole, ei le ascund" Da, destul de sfios aş spune, se poate percepe trimiterea blagiană. Dar este original şi frumos spus. "redundanta mărcilor poetice" La fel, aştept câteva exemple. Mărturisesc neputinţa mea de a nu fi identificat nicio redundanţă. Cu privire la "supralicitează" poate aşa se va fi văzând din altă parte. Eventual, pot fi de acord. Dar până la o demonstraţie riguroasă, cu trimiteri la astfel de texte prăfuite nu voi putea accepta ideea că textul de mai sus ar fi unul vetust! Şi, am uitat, nici "sufocarea" nu am putut să o constat. Totul este la locul lui, cu măsură. Şi serveşte textului. Evident că pot să mă înşel. Aştept argumentaţiile.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 11:38:32               P.S. "unde tu cauți miracole, ei le ascund.". Ăsta chiar e un vers demn de reținut.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-12-14 11:12:13               Onorabila doamnă Ștefan în genere supralicitează, dar aici o face mai puțin decât în cazul altor onorabile doamne.   Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-12-14 11:07:14               Exegeta   Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 10:34:35               Nu se pune virgulă înainte de conjuncția și. Propoziția incidentă,, nu ma refer la cei care își delimitează'' stă între virgule sau intre liniuțe. Mai bine renunți la punctuație. Textul este sufocat de elemente de legătură: conjuncții, prepoziții.De asemenea,antinomia sfinții si morții este uzată, iar versul:,,unde cauți tu miracole, ei le ascund'' face referire directă la arta poetică blagiană, ca sa nu mai vorbim de redundanta mărcilor poetice.Comentariul stimatei doamne Elena supralicitează un text vetust.Cu respect pentru autoare si execută,   Postat de catre za Car la data de 2014-12-14 10:34:18               Miniexerciţiu de lectură Între trăire şi ninsoare Un poem reuşit. Un poem palimpsest în care straturile vizibile conotează subtextul. La o primă lectură se poate observa cum lumea reală este ori poate fi o altă lume denotată prin sintagma "ciudată" cu trimitere directă la zona artei. Alte lumi, poate paralele sunt sugerate de "cei care își delimitează/ intimitatea spațiului lor nedefinit/ cu doua căști puse-n urechi," Izolaţii, retraşii, neimplicaţii cu lumile lor interioare. Abstraşi din contingent şi trăitori într-un univers propriu, proiectat pe baza unor secvenţe de realităţi. Dar poate şi lumea paralelă, cu o existenţă insidioasă şi camuflată care parazitează lumea reală printr-o continuă şi permanentă dezbrăcare (supraveghere?) a lumii reale. Şi, mai apoi, ca un corolar, integrarea acestor lumi perceptibile şi sugerate poetic, în lumile existenţiale fundamentale. Vii, având trimiterea etică spre binele paradisiac şi morţii, o lume, poate, prin antiteză, sugerată ca fiind a răului. Lumi integratoare şi, oarecum, ca tratament, omomorfice: " și noi și ei același regim" Şi, în final, ninsoarea. Ca fenomen poetic declanşator al evaluării. Când "obrazul" în fond, reprezentarea concretă a unui eu, a oricărui eu, conduce către valori etice fundamentale, devine remember etic şi sugerează posibila aspiraţie şi integrare în asimptoticul sublim. Ca stare paroxistică fundamentală şi specifică fiinţei umane. Şi, astfel, se închide şi, poate, se reia pe un alt nivel, ciclul trăirii într-o lume "ciudată" care, prin mecanismele artei, chiar în contextul lumilor ostile, poate avea finalitate în sublim.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-12-14 09:52:03	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE