PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Visătorul sugrumat în somn Text postat de Bot Eugen Singurătate Cruce de carne mă pune pe oasele tale și bate-mă până la sânge, să nu mai am după tragere de inimă să-i car pumni în stânga și-n dreapta prietenului meu invizibil cu douăsprezece fețe. Mă dialoghează-nveninat cu lumea de hoți și de târfe, apoi mă-ncuie-n tăcere,ca într-o cușcă și m-abandonează între firele ei nevăzute, îi voi asculta indiferent limba despicată cum îmi brodează din vorbe o umbră străină de mine, prinsă-n rețeaua electrică a acestui oraș, cum o insectă-n pânzele unui păianjen cu cruce. Abecedar al melancoliei, la ore târzii, mă las răsfoit de la o tâmplă la cealaltă de o mână de gânduri. Mă ascultă cum tac și-mi vei auzi inima silabisind între amurguri și aurore: sin-gu-ră-ta-te, sângeroasa istorie despre o mână de gânduri care spintecă piepturi, scoțând la lumina lunii neomul din om, umbra de pasăre înalt cuvântătoare. Revoluţie Fiecare globulă cu globul său de patimi mute, străbătut la un moment dat de un strigăt. Insomnie Străbatut de gânduri ca o clădire pustie în care noaptea răsună tăios ecouri de pași pe trepte, cum între ciocan și nicovală metalul viitoarelor săbii. Pe noapte ce trece, tăişul lor înaintează prin mine, însângerându-mă până la inimă, deja o aud cum pulsează-n palida lună ce trece pe deasupra acum - lupoaică gravidă adulmecând urmele anemiei în care mă trec, şi iau naștere deodată în fața mea palorile celor dragi luminând ca stelele noaptea pe visătorul sugrumat în somn de propria lui umbră, surâsul său imperturbabil. Unu la unu. Singurătate în doi. Să nu mă fure visele, mi-am pierdut definitiv somnul şi nu trece zi să nu calc peste umbrele de neoameni, cu fruntea plutind printre nouri, nici noapte nu trece, nu, fără să-mi bag vârtos picioarele până la glezne în mama ei de realitate. Unu la unu. Singurătate în doi (II) mă-nfometez de cuvinte-năuntru în măsura în care mă satur de vorbele de afară; între cele două lumi, tot timpul e mijloc de noapte, şi toamnă şi ploaie, şi ceaţă, şi vânt; acolo, în tăcere deplină, m-aşteaptă dintotdeauna poemul meu neterminat. Noaptea îmi intră-n odaie şi-mprăştie foile de pe masă, mă smulge din vis şi-aprinde lumina, să o aud cum mă sfâşie, cu o mână îmi scoate aburi din piept, cu cealaltă mă răsfoieşte de la inimă până la tâmple, imită foşnetul unor aripi şi năluceşte păsări pe ziduri, şi zidurile-ncep deodată febră să facă şi să transpire, aidoma unei umbre grele de singurătate sub soarele său negru, îmi picură şoapte incandescente în sânge, până ajung să le aud ecoul cum se preschimbă-n cuvinte, iar cuvintele – în stoluri alb-negre, gata să îşi ia zborul către un cer de hârtie şi-atunci, mă ridic deasupra lui şi îmi aprind ţigara de la o stea, şi-mi dau foc poemului meu, în timp ce, sub el, cu ninsoarea pe umeri, se roagă la visător, ca la dumnezeu, antipodul-faţă-ntunecată: Frate căzut din lună, nu te lăsa hipnotizat de lumina ei, că te fură somnul şi îţi pierzi definitiv umbra … 20.04.2014; 14:15 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   bot, tu l-ai citit pe masoch? bate-mă pînă la sînge, tăişul care mă străpunge, spintecă piepturi, smulge-mi ş.a....e-ngrijorător, după dependenţa de tutun treci, liric vb, la dependenţa de durere?   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-04-23 13:17:54	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE