FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Fără pingele (sonet)
Text postat de MARELE MAESTRU INTERGALACTIC
Amorul tâmp, rămas fără pingele,
S-a descălțat de putrede rutine
Cu gesturi slute, pripășite-n vine
Și, agitând pocite fesfesele,

A evadat spre raiuri cu buline,
Pavate cu iluzii de 5 stele,
Târând, habotnic, sacul cu sechele
Și leșul clipei ce s-a stins în mine.

Acum că te-ai cărat e totul bine,
Mă trage iarăși vântul de bretele,
Deși mă-mpușcă nostalgii tembele,
Lăsând în riduri urme de șrapnele;

Prin furcile privirii, caudine,
Voi trece, iarași, tone de ondine...
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "și felcerul de bibilici chirurg" (dăDulea spătaru)

cum tot te frămînți pe-aici.
din dilemă-am să te scap:
nu cresc, vere, bibilici,
bibilici ai tu în cap!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-04 11:31:44
         
 
  arăți bine, răDuleo!
deh, acu nu mai ești așa tînăr ca-n poze! îți tîrîi vînturile prin județ, cu șurupppelnița-n mînă și sculele de vînat fîțe! nu știam că le ai și cu acordeonu'. dibla o vînduși în tîrg, la pitești, ca să te dai aristocrat dă bucurești!...

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-04 09:49:39
         
 
  Cu gesturi slute pripășite-n vene
Te-mpușcă nostalgiile tembele
Și însoțit de buruieni perene
Te tragi cu vântul încă de bretele.




 
Postat de catre Mitica Ion la data de 2014-04-04 08:37:54
         
 
  scoate calu, pune saua, vreau sa plec...



 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-04-03 22:51:15
         
 
  pe maine, draga nelo :)

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-04-03 22:47:24
         
 
  în capitala-n care liicheanu
primi, peșcheș, străvechea editură
politică, să deie, cu toptanu,
la gorobeții de asfalt cultură

și unde un tovarăș face haltă,
ca mîța la borcanul cu untură,
să pară cult, șiekspirian de baltă,
că el, se știe,-i nea piscicultură!

în secolul în care urechiștii
sunt recrutați din inșii de strînsură,
cum paiele din pîntecul miriștii
se fac baloți, să aibă anvergură,

e-un ins cazat alături de centură!

pese: și-i foarte ofertant cînd intră-n tură!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-03 22:10:19
         
 
  multumesc pentru prezenta, maestre Peia! :)

Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2014-04-03 12:46:31
         
 
  în drumul tăbărîților din zona
în care-i pripășit, la cuțumie,
un ăla care pare a fi clona
ratată a lu vali vijelie,

ce-și părăsi hogeacul de pe dealul
pe unde tescovina-i doftorie,
ca să își lustruiască idealul
de-a fi un urechist, gen vijelie,

la ușa scării unde stă,-n incintă,
sunt vocalize de potăi, o mie,
iar el, de sus, îi secondează-n cvintă,
căci e din neam cu vali vijelie,

acuma-i domn și vrea să nu se știe!

pese: vîndută-i dibla,-n tîrg, pe o tărie!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-03 10:04:33
         
 
  în târgul reședință de canine
pe care gorobeții-l cheamă burg,
dughenele se cheamă magazine
și felcerul de bibilici chirurg.

în târgul fără nicio librărie,
poietu-și pune la parbriz scheleți
înfige-un hit cu vali vijelie,
și trece mândru printre geanabeți.

în târgul ce se benoclează-n ruse,
nea nelu-și zice-n sinea lui "mă risc"
și din taraba plină de produse,
își cumpără un smartphone oț, cu disc

în târgul cu promoții la tigăi

p.s. și-un smoking nou, cu tot cu budigăi.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-04-02 23:23:25
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  în țara cu buricu-n capitală,
deși cu turul plin de anafoare,
produce unu’ șpanuri la quintală,
șmirgheluite-n freza din dotare;

e instruit, expre, în colportare,
ascultă și-nsemnează pe o coală
pe ăi ce au volumul mult prea tare
ca să le dea o lecție nasoală;

în vikenduri, din zori de zi se scoală,
să de o fugă la vînat de fîțe,
(pe scara aialaltă, unde, goală,
tot urcă una clătinînd din țîțe

numai așa, de draci, să mi-l ațîțe!)

pese: actualmente, scormone-n tărîțe!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-02 18:12:17
         
 
  Maestre Stef, multumesc pentru replica si pentru steluta. Multumesc Alex Popescu.

Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2014-04-02 07:43:52
         
 
  maestre, contribui și eu cu un modest rondel, sau pseudo-rondel, nu-mi dau seama
(n-am găsit alte rime). steluță.

în țara cu buricul la rovine,
deși aproape oale și ulcele,
produce rumeguș un pui de lele,
altminteri, lector vechi de tescovine,

confecționer hârșit de merdenele,
apropitar de curci și de bovine,
poiet cu superglue la dame fine
cu sâni catifelați de tip bretele,

pe care le-aburește-n nopți senine,
pe messenger, sub ploi livrești de stele
și tril îmbătător de cucuvele,
când mortu' fierbe de adrenaline,

sub țarini însetate de combine.

p.s. actualmente, bard de trei lulele.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-04-01 23:22:18
         
 
  Fără obiele
(pseudo-sonet)

Amor bovin rămas fără obiele
Asezonat cu lătrături canine
Surprins mereu cu pantaloni-n vine
Expert solemn în trasul de bretele

S-a tot pliat pe multe bubuline
Fardate-n sulimanuri și vopsele
Și-având copite pline de caiele
În timp ce clefăiesc mereu praline.

Acum că m-am uitat și-s fără mine
M-am lecuit de pasiuni rebele
Nu mai cosesc nimica printre stele
Și-am terminat cu ritmul de saltele

Din vinele-mi subțiri și anodine
Doar clorofilă curge către tine!


Homo Ludens
 
Postat de catre Alex Popescu la data de 2014-04-01 18:44:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE