FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Petiție și vot
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Dragi prieteni,



Amina Filiali, tânăra de 16 ani care a fost violată, bătută și forțată apoi să se mărite cu violatorul ei, și-a luat singură viața, pentru că legea marocană permite violatorilor să scape de acuzații dacă se însoară cu victima lor minoră. După ani de luptă, votul pentru revocarea acestei legi ar putea avea loc în câteva zile! Haideți să onorăm memoria Aminei, făcând tot ce ne stă în putință pentru ca tragedia ei să nu se mai repete niciodată.

semneaza petitia
La doar 16 ani, după ce a fost violată, bătută și forțată apoi să se mărite cu violatorul ei, Amina Filiali s-a sinucis - a fost singura cale pe care a găsit-o pentru a scăpa din capacana pe care violatorul ei și legea marocană i-au întins-o. Ne-am alăturat activiștilor marocani, militând de ani buni pentru revocarea acestei legi, iar acum suntem aproape de victorie. Săptămâna aceasta, un ultim vot ne poate aduce izbânda.

Conform articolului 475 din Codul Penal marocan, violatorul poate scăpa de acuzații și de pedeapsa cu închisoarea, dacă se căsătorește cu victima, în cazul în care aceasta e minoră. Cel mai terifiant coșmar pentru o tânără care a supraviețuit unui viol a devenit realitate în cazul Aminei. Acum, după ce sute de mii dintre noi au făcut presiuni asupra Parlamentului, suntem foarte aproape să obținem un vot pentru revocarea acestei legi. Dacă votul va avea loc, sursele noastre spun că revocarea va fi admisă cu siguranță. Avem nevoie doar de un ultim imbold pentru a aduce legea în discuție.

În acest moment, interesul presei pentru acest subiect este aproape inexistent, iar legislatorii nu simt niciun fel de presiune pentru a face alegerea corectă. Când vom strânge un milion de semnături, vom plasa reclame în ziarele preferate ale parlamentarilor și vom manifesta alături de activiștii marocani în fața Parlamentului, cu o mare de baloane roz care vor simboliza apelul nostru global masiv. Haideți să onorăm memoria Aminei, făcând tot ce ne stă în putință pentru ca tragedia ei să nu se mai repete niciodată. Dați click mai jos și alăturați-vă apelului urgent:

http://www.avaaz.org/ro/forced_to_marry_her_rapist_f/?bgMdwgb&v=33999

Părinții Aminei au raportat la poliția locală din Larache violul brutal căruia fiica lor i-a căzut victimă. Dar în loc să îl pună sub acuzare pe violator, Curtea i-a dat posibilitatea să se însoare cu victima, iar familia Aminei a fost de acord. După ce Amina s-a sinucis, membrii Avaaz au fost alături de părinții devastați ai Aminei și de activiștii marocani. 800.000 de voci au cerut revocarea legii, iar apelul nostru a făcut valuri în presa internațională. Guvernul a promis o schimbare, dar aceasta nu a avut loc - până acum.

Articolul 475 nu este singura problemă legată de drepturile femeilor din Maroc, dar a devenit un simbol extrem de puternic al tuturor acestor nedreptăți. Guvernul a promis încă din 2006 adoptarea unei legislații ample pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor și revocarea articolului 475, dar între timp nimic nu s-a schimbat, iar viețile tinerelor sunt distruse în continuare.

Lucurile se mișcă în sfârșit în direcția bună: Comitetul juridic a eliminat partea cea mai problematică a articolului și a trimis legea în Senat pentru vot. Dacă revizuirea articolului va fi pusă pe ordinea de zi, e foarte probabil ca Marocul să primească o nouă lege și ca Aminei să i se facă în sfârșit dreptate. Acest vot este primul pas important dintr-o serie de reforme pentru care femeile din Maroc luptă de foarte mult timp. Haideți să cerem parlamentarilor modificarea articolului 475 și adoptarea de legi care să protejeze - și nu să calce în picioare - drepturile femeilor.

http://www.avaaz.org/ro/forced_to_marry_her_rapist_f/?bgMdwgb&v=33999

Din Afghanistan și India până în Japonia și Kenya, am folosit puterea pe care o avem împreună pentru a ne alătura oamenilor din toată lumea în lupta pentru drepturile femeilor. Astăzi, haideți să onorăm memoria Aminei Filali și să luptăm pentru ca tragedia ei să nu se mai repete niciodată.

Cu speranță și determinare,
Dalia, Antonia, Emma, Marie, Rewan, Alex, Ricken și întreaga echipă Avaaz


PS: Multe dintre campaniile Avaaz sunt lansate de membrii comunității! Lansează-ți și tu propria campanie și fă o schimbare la orice nivel - local, național sau global:
http://www.avaaz.org/en/petition/start_a_petition/?bgMYedb&v=23917

Mai multe informații (în engleză):

Morocco set to repeal controversial rape section in penal code (Al Jazeera)
http://america.aljazeera.com/articles/2014/1/8/morocco-set-to-repealcontroversialrapelaw.html

Morocco MPs Ask to End Rapist Marriage Law After Teen Suicide (Bloomberg)
http://www.bloomberg.com/news/2014-01-09/morocco-mps-ask-to-end-rapist-marriage-law-after-teen-suici...

Morocco protest against rape-marriage law (BBC)
http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-17416426

Morocco mulls tougher line against rape-marriages (Al Jazeera)
http://www.aljazeera.com/news/africa/2012/03/20123171132404140.html

Protesters in Morocco demand reform of rape laws after teen girl's suicide (CNN)
http://www.cnn.com/2012/03/17/world/africa/morocco-child-rape/index.html

Morocco: Amina’s parents contradict official account, insist their daughter was raped
http://english.alarabiya.net/articles/2012/03/17/201337.html

Global Rights report on violence against women in Morocco http://www.globalrights.org/site/DocServer/2011-10-14_Final_Shadow_Report_to_CAT.pdf?docID=12983
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  înainte de a-l prelua Preda, circula, hăt, cu mult înainte, prin zona noastră.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-01-13 13:24:57
         
 
  „umorul e ca supa de moare după salata de varză acră!” (Peia).
Nu-i supă, gaspadin, e chiar „moare”, vezi Marin Preda, bancul cu doctorul și pacientul: vede doctorul radiografiile și zice: „moare, don le, moare1”. Vine pacientul după un an, sănătos tun în urma sfatului... restu-i în volumul doi, cred.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-01-13 12:57:07
         
 
  latunski,
umorul e bun după o masă copioasă. după aia și deștepții rîd ca proștii.
dar cînd îți chiorăie mațele și ți se ridică părul pe piept, de nedumerire, apăi umorul e ca supa de moare după salata de varză acră!
ai încercat?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-01-13 12:44:19
         
 
  Gaspadin Peia (termenul este doar pentru cei pe care-i stimez), eu credeam că noaptea-i un bun sfătuitor.
Teoria, ca teoria, dar, practic, lipsa de umor ne omoară, parol.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-01-13 12:10:46
         
 
  nu. semnalul lu atanase e următoru:
mă doare-n fund de români mai ceva ca a/plecatu!
în România sunt violate și chiar omorîte multe femei, dar văd că pe atanase îl preocupă soarta marocanelor mai mult decît cea a româncelor.
de fapt, cu petiția asta, sanchi-gargară, s-o creadă el și voi, veneticilor, c-o făcurăți pt că vă roade grija de marocanca aia!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-01-13 11:59:54
         
 
  Semnalul pe care il da dl. CTA este urmatorul:

O sa le pese americanilor de "petlitia Antena 1" sau de "petlitia EVZ" exact cam cat le pasa lui ioan peia si adrian mihai de tanara violata si ucisa in Maroc.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2014-01-13 00:54:26
         
 
  dle atanase,
vă credeți prea utilat pt secolul ăsta!
cum am spus: e o manevră ieftină!
ceva mai inteligent, și de manevrat, și de spus, a cevamai inteligent nu aveți?
a, și să nu uit: și eu păstrez tăcerea asupra ceea ce cred despre rangul de mare aristocrat din mapa dv. profesională!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-01-12 23:15:41
         
 
  Domnule latunski, v-am apreciat întotdeauna umorul concis.

Domnule Peia, știți că n-am să vă explic de ce sînteți cum sînteți. Sînteți, evident, inexplicabil. Cred că pe la începutul acestor vremuri v-a spus pe nume Brucan.

Domnule Mihai, dacă ați făcut cumva o glumă, vă rog să-mi spuneți și o să rîd respectuos.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2014-01-12 23:06:46
         
 
  dle cta!

am, așa, un sentiment ciudat care îmi spune -bată-l norocu'să-l bată!- faptul că nu e chiar o simplă PETIȚIE ceea ce încercați dvs a ne băga sub nas, ci un pic mai mult, și anume o PETLIȚIE!...

greșesc?

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2014-01-12 20:59:54
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Stimate domnule Atanasiu, voi semna mîine petiția, pentru că astăzi doar ce am semnat o altă petiție, cea referitoare la interzicerea închiderii în cușcă și îndoparea pînă la obezitate a viitoarelor soții ale șefului de trib din insula Nuku Hiva. Ori, conform legilor franceze privind posesiunile de peste mări, mai precis Carta Polineziei franceze, articolul 33, nu mi se permite să semnez două petiții în aceiași zi.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-01-12 20:48:32
         
 
  ce manevră ieftină, de postac băsist parșiv!...
atanase,
da' de români și România îți pasă, cumva?
sau ăștia-s marțieni, nu intră în sfera ta de interes?
dar dacă, totuși, ești așa de preocupat de zone exotice, vezi că americanii dădură cu bombardeaua cam peste tot, în lume, de la atlantic, la babylon, pe unde îi cam ofensară regimurile care nu le mai serveau interesele și hărtăniră o mulțime de oameni nevinovați.
sau și ăia sunt carne de tun pentru tine, adică tot fel de români, complet insignifianți pentru interesul tău de aristocrat de cartier?
cît fariseism lustruit la peria de sîrmă!
ete, dacă, totuși, vruseși să-i dai cu by-passul petiției on-line, care spune cam ce se-ntîmplă cu regimul bășist, semneaz-o măcar pe aia a voastră (dacă n-ai șis emat-o), care s-a împotmolit la vreo 2 000 de rătăciți, cu capetele-nfierbîntate.
nu ține, atanase!
ai tu școala de spionaj, dar o practici ca un amator.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-01-12 19:43:59
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE