FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pădurea
Text postat de Somesanu Silviu
Cântece neauzite răsună prin locurile retrase
și săruturi așteptate mă scotocesc prin memorie,
fata cu fața de rubin și ochii migdalați
trece prin gânduri ca o pasăre legănată de vânturi
peste pădurile defrișate de amintiri.
Am să cad în uitarea sortită de vârstă
vorbindu-mi despre taina ascunsă de șolduri
ori despre coapsele unde se perpelea în dragoste
la trecătorile prin munți unde ne-am iubit orbește.
Aș dori să fug din tăcerile sparte de ploi
și la masa mea cu scrumiera de jad
să-mi extrag miezul din cuvintele spuse atunci
și buimăcit în iubire să-i văd imaginea
cum se scaldă în apele somnului.
Ulciorul meu plin de speranțe și gol de împliniri
e și el singur, un cavaler de noapte
unde absența și îndepărtarea par ireale.
Voi smulge frustrările și în tristețea mov
fântânile o să-mi susure vechi melodii de dragoste
pe care cu timpul le-am uitat la răspântii de sentimente
ca pe niște santinele care ne păzesc de durere.
Fata aceea și azi îmi trece unduitoare prin gânduri
cu sânii copți în iarba coaptă și sunătoare
dintre lăstărișurile fostei păduri imaginare.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE