FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Frustrare și creație
Text postat de Elena Stefan
Sigur, componenta maladivă a frustrării poate avea consecințe medicale asupra individului. Dintre acestea amintesc inadaptabilitate socială, depresie, inhibiții de tot felul, blocaje comportamentale, stres, psihoză, misantropie, tot felul de frici și, probabil, vor mai fi fiind multe altele. Care pot face obiectul psihopatologiei, ori altor ramuri sau subramuri ale științei medicale. Dintre care, unele pot fi descoperite ca urmare a unui limbaj patoartistc, în particular, patopoetic!

Frustrarea însă, pentru oameni sănătoși clinic, pentru oamenii normali, nu este periculoasă ci, dimpotrivă, poate reprezenta o excelentă motivație pentru creație. Și, chiar dacă pe unii îi voi șoca, în viziunea mea toate creațiile umanității au avut ori au la bază o componentă frustratorie a eului creator, a artistului. Toate, fără excepție. Sigur, decelarea aceste componente poate fi făcută uneori ușor, ca un fel de evidență, alteori, mai dificil. În acest al doilea caz recursul la istoricul creatorului, la biografism, putând fi de mare ajutor. Poate unii vor sări și vor exagera: cum să fie sănătos un om frustrat, vor întreba ei? Nu cumva ne aflăm într-un paradox? Nu, voi răspunde eu.. Și voi preciza : mă refer la frustrare înțeleasă ca o stare de insatisfacție, de nemulțumire a eului creator. Un fel de barieră în calea aspirațiilor sale. Poate o discrepanță între aspirații și miloace ori posibilități. Psihologii numesc aceasta « o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație. » Înțeleg această « stare afectivă negativă » ca pe o nemulțumire. Ei bine, de aici pot porni motivațiile creației. Iar un sentiment negativ, cum este frustrarea, poate fi convertit, după unii, sublimat, în act ori fapt artistic. Act care poate fi de mare succes. Și care, în opinia mea, în lipsa barierelor frustratorii, nu ar fi putât fi înfăptuit.

Prin bariere frustratorii putem înțelege orice obstacol în calea intențiilor, dorințelor, aspirațiilor ori năzuințelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existențial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creație artistică. Și convertește starea de nemulțumire în opere artistice și în opere științifice. Iar când aceste opere se reușește a fi impuse unui număr de aderenți avem de-a face cu recunoașterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creațiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.

Prin urmare, deparete de a anatemiza frustrarea, de a o pune la stâlpul infamiei ori de a arăta spre ea cu mânie și acuzator, artistul, artiștii ar trebui să mulțumească frustrării apărute în biografia lor civilă ori artistică deoarece, ea, frustrarea le-a oferit șansa de a se realiza, de a deveni artiști. Mai mari ori mai mici. Recunoscuți ori nu în prezentul lor biografic. Ori după acesta. Ori mult sau prea mult după acesta. Ce concluzie am putea trage de aici ? Una simplă și pragmatică : nu ratați șansa, uneori, poate istorică, a frustrării. Dacă frustrarea generată de iubirea neîmpărtășită nu ar fi fost nu am fi avut « Pe lângă plopii fără soț » Și multe altele. Și, cum spuneam mai sus, poate nu am fi avut artă dacă nu ar fi existat frustrare. De aceea, parafrazând o celebră spunere biblică, am putea spune, cred eu, dacă frustrare nu e nimic nu e !

Tot la fel de adevărat este și faptul că mulți văd ori trăiesc în frustrare doar starea negativă care le alterează eul și îi poate conduce pe o spirală vicioasă destructurantă. În care doar medicina mai poate face ceva.

În concluzie frustrarea poate fi percepută ca un fel de energie atomică putând distruge ori putând ajuta. După cum omul știe să o controleze și să o utilizeze. Dacă știe!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Discut cu autorul.
Mă știți că nu particip la polemici din principiu. Din punctul meu de vedere sunt pierdere de timp și energii risipite aiurea. Clar, pasionații scrisului sunt vulnerabili mai ales în orgolii și, cum nimeni nu este perfect, este foarte ușor să te agăți (cam)de orice să ataci orgoliul cuiva, mai mult sau mai puțin principial evident, stârnind și reacțiile aferente. Fără să mă erijez în arbitru, n-aș putea avea niciodată această calitate, mi-aș permite doar o constatare de pe ”banca de rezerve”: NU E BUNE. Una, sau mai multe litere extrase din constatare ar rupe bariera subțire dintre haz și necaz, ca o tentă indirectă și superficială de a ne apropia de obiectivitate. Vă las să le alegeți preferențial, sub formă de exercițiu ritmic bineînțeles.
„Disputa” noastră mi-a făcut plăcere. În ciuda faptului că părerile noastre, mai mult sau mai puțin argumentate la un moment dat, au avut divergență încă de la început, deoarece unghiul de privire a ideii de frustrare a fost diferit (rezumativ și in speță: maladiv componentă dvs și boală cumulativă eu), mi-aș permite să admit (deși subiectul este inepuizabil) numitorul comun pe care o să-l reflectorizez atât cu impresiile dvs:
„Din punctul de vedere al omului sănătos și care abordează frustrarea într-un mod activ, pozitiv, aceasta, frustrarea, pune ori poate pune în funcțiune mecanisme de luptă cu frustrarea, de combatere a ei, de apărare a eului de sentimentul frustrant și activează astfel mecanisme de tipul conversiei, sublimării, activismului, altruismului, anticipării, profilaxiei, intelectualizării, izolării, refulării, refuzului, umorului, creației, etc. Din acest comportament pot, nu este obligatoriu, dar pot rezulta consecințe benefice unele chiar spectaculoase. Pentru că, abordarea tonică, pozitivă a factorului frustrant poate conduce la compensare ori supracompensare. Bâlbâiala, ca element frustrant îl va fi făcut pe Demonstene unul dintre cei mai mari oratori ai antichității. Handicapul fizic al lui Toulouse Lautrec îl va ambiționat pe acesta să-și depășească frustrarea și să ajungă un pictor celebru. Și exemplele pot continua.”
cât și cu ale mele:
Frustrarea este un efect negativ. Starea pozitivă a subiectului, “sitemul imunitar” simbolistic vorbind își reintră în drepturi în urma atacului primit. Dacă am accepta că frustrarea poate fi concubină cu starea pozitivă redobândită ca urmare a reacției psihice de apărare, imunitatea de care vorbeam, teoretic autorul ar avea dreptate. În realitate însă momentul declanșării efective a actului creator presupune deja pozitivismul reparatoriu instalat. Conștientizarea frustrării în sine a fost eliminatorie. Chiar dacă încă mai persistă, frustrarea nu mai reprezintă o amenințare majoră, cu atât mai mult nu mai poate acționa ca mecanism, e doar un balast, catalogată reciclabilă și dispensabilă în procesul de creație, aș îndrazni să spun chiar inertă! Un “virus” anihilat.”
Există doar un decalaj între cele două temporale, dar ideea de fond este aceeași. Dvs priviți mecanismul creației declanșat ca urmare a existenței în sine a frustrării, iar eu îl văd declanșat numai după conștientizarea și marginalizarea ei. Acu’… fiecare și le știe pe-ale lui.
Peste 1000 de vizitări, peste 100 de comm-uri… nu e rău deloc))…. Se vinde gargara, nu glumă. Sper doar să nu fiu înțeles greșit… nu că mi-ar păsa prea tare)))
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-06 13:48:18
         
 
  Știți cum stau problemele în privința dv., doamna? Vă dau un exemplu personal ca să nu ziceți că mă umflu în pene, cînd, în fapt, sunt un nimeni cu moț, un sfîrîiac.
Sau, mă rog, un... „prost”, ca să preiau expresia dv. academică, relativă la persoana mea. (în paranteză fie spus, nu pot decît să vă muțumesc pt măgulitoarea apreciere și să mă întreb cine vă poate da un avertiasment pt atare încălcare de regulament!!...)

Deci, eu, de cîte ori văd cu cîtă ușurință se exprimă autorii mari, cum reușesc ei să redea o stare, să comenteze o situație, să manevreze cu atîta abilitate cuvintele, mă desumflu brusc, spunîndu-mi: „neică, ești o biată pătlăgică necoaptă în raport cu alde monștri eștia”! Dupe care, trecînd o vreme tămăduitoare, brusc mă umplu de ambîț, ca dulăul de purici, și pun și eu mîna pă plaivas să mă dau as: si dă-i, si dă-i si dă-i, și parcă mi se pare că... hop, hop, hop... iote ce jmekăr sunt! Și mai trece oleacă de vreme și, revenind la grozăviile mele încondeiate, mi se acumulează un fel dă nasoale pe cuget, de-mi vine să borăsc pe respectivele. Și iute-iute, le arunc la tomberon.

Ei, cam pe-acolo sunteți și domnia voastră, mai puțin finalul: în loc să vă rușinați de bramburelile alea terminologice, vi le puneți în ramă și așteptați șirul de adoranți, să se închine la ele ca la sfintele moaște. Doar că unii, mai „proști”, nu au această aplecare spre adorație necondiționată și nu se înscriu pe listă.
Cam asta-i.
Și, atunci, le dați avertismente sau îi blagosloviți, sub înalta dv. autoritate, cu termeni pe care, dacă eu i-aș folosi, pe direct – nu așa, la modul general (cine să fie „proasta” aia...?!”) – m-ați mai penaliza încă un veac.
Păi, de!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 12:04:14
         
 
  "Auzi, râsul curcilor! Când tu nu știi să faci diferența între necesități și trebuințe!"

"Pentru a ființa omul are nevoie de trebuințe și necesități."

ba eu, unul, știu. am reușit să mă luminez, examinînd cu atenție sapiențiile de mai sus.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:23:21
         
 
  Domnule lunecos, vedeți dv., a spune că omul are nevoie de și că are anumite atribute esențiale este cu totul altceva. Învățați să vă exprimați. Altfel aveți dreptate, libertatea de exprimare naște cele mai năstrușnice tîmpenii. Textele pe care le scrieți oglindesc felul libertin în care gîndiți.



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-06 11:21:43
         
 
  mai dați-mi un avertisment!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:09:50
         
 
  da' dă ce vă-nroșirăți la față așa?
că se vede prin cablu!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:09:30
         
 
  și de ce n-ar face? ce, vaca nu e suflețel? ca furnicile, ca bibilicile, ca cîinii? că uite ce de agitațiune stîrni dihonia cu javrele de pripas. de aici, altă necesitate: de a scăpa de ei, chiar dacă au necesități carnivore, uneori. apropo, s-ar putea scrie un tom dăștept pă chestia asta.
și cu ziceați că aș scrie, doamna? sugerați că nu aș avea înălțimea retorico-academică a domniei voastre? păi, n-oi avea, că, vorba aia, sunt crescut la țară, unde omul vorbește cum îi e vorba și se poartă cum îi e portul. adică cinstit și cum se cade, fără fițe de vocabular, fără debitații cocoșești de atotcunoscător, fără peria nimicul în o mie de cuvinte împopoțonate.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:07:22
         
 
  Dacă ați înțeles în vreun fel că vaca ori oricare alt animal ar putea face obiectul acestui topic nu mă mir că scrieți precum scrieți, domnule Peia.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 10:53:17
         
 
  "orice dicționar rămâne în urma științei."

prin urmare, făcurăți știință aici?
știința bătutului apei în piuă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:52:03
         
 
  "Că nu o să stau acum să vă învăț eu ce este trebuința, ce este necesitatea în contextul celor de mai sus."

da, am aflat și sunt în culmea extazului: "Pentru a ființa omul are nevoie de nevoi și de nevoi."
teribilșăn dă dăștept spus!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:48:51
         
 
  Necesitățile,în schimb, reprezintă cerințe ori trebuințe umane derivate, interpretate ori mediate prin intermediul sistemului de valori-normă împărtășit, acceptat ori promovat de către un om, un grup uman ori o societate umană în funcție de acumulările sale istorico-tehnologice și spirituale.

Copirea mi-a jucat o festă. Însă în textul original, găsiți ca mai sus!

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 10:46:57
         
 
  da, bre, eu, cel puțin, am căutat, "prost" cum sunt!
am auzit și de piramide meslouite, și de ăia și de ăilalți. și știi ce susțin în continuare? că toți, dar absolut toți, se scarpină cu mîna stîngă la buca dreaptă!
capisci?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:46:21
         
 
  Domnilor Corneliu Traian Atanasiu și Ioan Peia,

De ce vă dați în stambă? Și prostia ar trebui să aibă cât decât o rațiune! ;i s[ fie oarecum limitat[!

Așa, la o simplă căutare pe google mai citiți câte ceva.

http://all-about-life.ucoz.ro/CARTI/Piramida_trebuintelor_umane_fundamentalie-Aurelian.pdf Să vedeți de cine vor râde curcile?

Și mai terminați cu suficiența.

Dacă habar nu aveți de subiect fiți măcar decenți și abțineți-vă. Sau documentați-vă și apoi dați-vă cu părerea. Că nu o să stau acum să vă învăț eu ce este trebuința, ce este necesitatea în contextul celor de mai sus. Ați auzit de Piramida lui Maslow? Nu mai rămâneți încremeniți în dicționare. Dicționarele generale reprezintă minima rezistență și maxima probabilitate în definirea sensurilor unui cuvânt. Științele specializate rafinează aceste înțelesuri le completează, le explică, le îmbogățesc, le diferențiază, le dă sensuri noi, actuale. Iar în procesul analizei, cercetării și creației apar și se definesc noi concepte. Dacă lumea s-ar fi rezumat doar la dicționar rămânea în epoca de piatră! Luați Dicționarul de psihologie al lui Popescu Neveanu din 78, editura Albatros. Cuvântul „trebuinț㔠nici nu apare. De la dicționare, de la orice dicționar, lumea face progrese. Și orice dicționar rămâne în urma științei. Euristica aduce cunoștințe, fapte și concepte noi.Așa evoluează lumea. Nu rămânând în compilații, concepte arhicunoscute și uzate și la bătutul apei în piuă se dezvoltă cunoaștere! Iar textul de mai sus se bazează pe stadiul actual al cunoștințelor dar nu rămâne la doar atât. Și când am spus actual am spus actual dar nu de dicționar. În plus, am făcut unele inferențe, cred eu, în premieră. Adică am dus cunoașterea în domeniul abordat fie și cu un micron mai sus decât se știa ori se accepta.

Puteați să mă întrebați ce sensuri dau eu trebuințelor și necesităților. Și v-aș fi trimis la
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=37313

unde ați fi putut citi:

„Mai amintesc faptul că trebuințele sau nevoile rezultă din ontologia naturală și socială a ființei umane și reprezintă ansamblul cerințelor umane primare, directe, nemijlocite care condiționează însăși viețuirea ori supraviețuirea acestei ființe. Dintre acestea putem exemplifica: trebuințele bio-fiziologice, psiho-sociologice, ecologice, etc. în schimb, reprezintă cerințe ori trebuințe umane derivate, interpretate ori mediate prin intermediul sistemului de valori-normă împărtășit, acceptat ori promovat de către un om, un grup uman ori o societate umană în funcție de acumulările sale istorico-tehnologice și spirituale. Prin urmare, necesitățile umane intră deja în sfera axiologiei. Care nu vine de la ax cum înțelege domnul Peia!

Vedeți ori înțelegeți măcar acum diferența? Și înțelegeți de ce este necesară această diferențiere?

Să vă mai dau câteva exemple de abordare, ca definiții, pentru trebuințe:

"Trebuințele sunt manifestari naturale, interioare, care declanseaza cautarea unei anumite categorii de obiecte sau determina tendinta de indeplinire a unui anumit act. Nevoia este, deci, o stare funciara, materiala, fundamentala a persoanei."

"Trebuințele umane reprezintă necesarul pentru o persoană sau grup social pentru ca el să funcționeze normal, raportându-se la normalitatea socială" (L. Jonhnson, 1983)

"ansamblu de dorințe, așteptări, aspirații ale individului/ grupului de a-și însuși bunuri în funcție de gradul de dezvoltare economică, socială și culturală a societății în care trăiește" (Popescu, 2000) .

Și, ca orice altă cercetare și aceasta nu este un dat pentru totdeauna. Și, poate, nu este decât un început de cercetare. Pot exista și alte abordări, alte puncte de vedere. Domnul Ghejan a încercat să aducă în discuție și alte unghiuri de abordare. Și este meritoriu acest aspect. Și, din păcate pentru Europeea, a fost singurul care a depășit stadiul impresionist și primitiv (ca acela al domniilor voastre) de abordare a acestei problematici. Și, chiar așa subțiri cum sunt ele, argumentele domniei sale pot constitui o bază de analiză și discuție. Și, poate, în unele puncte va fi având și dreptate. Eu, premeditat, l-am provocat. Pentru că nu am pretenția că tot ceea ce am scris eu are valoare de adevăr absolută. Aș fi vrut, aș vrea să văd eventualele slăbiciuni, fisuri ale teoriei mele. Însă, oricum, intervenția domnului Ghejan este una onestă (cu siguranță crede în ce spune; însă pentru știință doar a crede nu este de ajuns) și stimulativă. Și depășește cu mult nivelul de primitivism și de țățism în care vă aflați dumneavoastră. Dacă vreți să fiți luați în seamă veniți cu puncte de vedere serioase nu cu prostii, generalități și calificări de mahala. Auzi, râsul curcilor! Când tu nu știi să faci diferența între necesități și trebuințe!

Oricum, voi păstra un moment de jenă pentru domniile voastre!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 10:41:51
         
 
 
Cum e și firesc, atunci cînd dai nas în nas cu un termen care-și arogă demnități teoretice de rang înalt – nefiind chiar așa, un oarecare moft literar adus din condei – dai fuga la dicționarul limbii în care te exprimi. Să vezi ce va fi însemnînd. Ceea ce făcui și eu cu „satisfactorii” ăia. Dar constatai, oareșcum decepționat, că nu e nicio mențiune despre atare noțiune în fondul nostru de cuvinte. De ce oare, mă întreb? Să fie autorii dicționarului niște inculți? Sau să fi rămas biata noastră Intelighenție atît de mult în urmă cu teoriile astea „sofistificate” (!! vorba unuia), în timp ce alții, mai breji, deja le-au răsucit pe toate părțile? Se pare că ambele ipoteze-s valide. Căci iată ce găsesc pe aiurea:

Satisfactory (cu i grec în coadă, da’ fără două puncte-n cap):

„Synonyms
agreeable, all right, alright, copacetic (also copasetic orcopesetic), ducky, fine, good, hunky-dory, jake [slang],OK (or okay), palatable

Antonyms
disagreeable, unsatisfactory

Related Words
delectable, delicious, delightful, dreamy, felicitous,gratifying, nice, pleasant, pleasing, scrumptious, welcome;acceptable, adequate, decent, passable, tolerable

Near Antonyms
bad, deficient, inferior, lousy, poor, punk, substandard,unacceptable, wanting, wretched; mediocre, middling,second-class, second-rate


Mda, cred că ne-am lămurit: tante este o vașnică cercetașă a Noului, revelat pe mapamond, și îl promovează cu febrilitate academică în săraca limbă română, incapabilă a găsi echivalențe cumsecade pentru atare noțiune.
(Satisfactor... observați cîtă pedanță, cîtă suficiență, cîtă barbarie în termenul ăsta!)
Ei, dar n-avem ce face și trebuie să recunoaștem meritele indubitabile ale Doamnei în a ne lumina mințile rămase în stadii primitive de interpretare a lumii.
Ca atare, nu ne rămîne nouă, muritorilor de rînd, decît să încercăm a ne descurca cum putem în mareea de radicalisme argumentative. Pentru asta, purcedem la deascîlcit ițele poveștii, cu boțul de mintea pe care-l avem la purtător.

Zice Doamna:

„Satisfacerea trebuințelor și necesităților se realizează cu ajutorul satisfactorilor.”

Posibil. Da’ am o nelămurire practică: dacă pe mine mă taie o necesitate urgentă și dau fuga-n lanul de cucuruz, cine se cheamă că e satisfacoru ăla? Lanul de porumb pe de-antregul sau pîlcul de strujeni din proximă vecinătate. Căci, vorba aia, nu putem lăsa ditamai termenul să plutească în ambiguități laxe. Știința fiind, prin definiție, un tărîm al definirilor exacte.

„Producerea de satisfactori S presupune resurse. Resursele, în principiu, sunt limitate. Prin urmare, și satisfactorii vor fi limitați.”

Înțelegem de aci că, în esență și generalmente vorbind, nu trebuie să ne pierdem vremea inventariind chiar toate entitățile producătoare de bunuri, ci, rezumînd eficient, să meșterim o mașinărie de scremut radicalisme, astfel că, învîrtind de manivelă, gata, ies satisfactorii pe coș ca biscuiții șprițați pe găuricile mașinii de tocat carne. Ce mai, suntem lămuriți instant asupra problemei. Deci am înțeles, deci: satisfactorii e puțini, bicoz resursele e la fel dă puține. Că dacă resursele eraoră nelimitate, atunci și satisfactorii eraoră dîn belșug, adecă mai ceva ca-n cornul abundenței. (apropo, Zeus o fi știind că el, de fapt, sugea la satisfactorul biomecanic al Amalteei?)
Prin urmare, relația satisfactori-resurse e biunivocă și putem dormi liniștiți dpdv teoretic. Și chiar satisfăcuți de satisfactoru conștiinței noastre agere.

„Este o evidență că întodeauna S < T&N.”

Este, de bună seamă.
Acuș, că ne-am dat seama, recunoaștem fără urmă de ezitare, că Doamna e de o perspicacitate absolut academică.

„Postulat: Atâta timp cât există sau vor exista oameni vor exista trebuințe și necesiitități Și, atâta timp cât vor exista trebuințe și necesități vor exista frustrări. „

Așa o fi. Da’ mă-ntreb: numai oamenii să aib㠄trebuințe și necesități”? Oare vaca nu are astfel de necesități? Cînd paște nu o face sub imboldul unei necesități? Cînd se balegă, nu la fel? Sau, numai conștientizate, necesitățile sunt necesități și etc? Cumva necesitățile vacii sunt doar porniri gregare ale alcătuirii ei primitive?
Lemă: vaca nu are necesități!

„În concluzie și evident succint, privit prin prisma relației S < T&N nu există ființă umană care să nu aibă frustrări ori cel puțin urme de frustrări.”

Mda. Deci vaca, nefiind ființă umană, nu are frustrări, chiar dacă zbiară-n ocol că îi e foame. Prin urmare, lema are pondere teoretică zero. Ne cerem scuze. Tre’ să recunoaștem că doamna ne-a prins în capcană: S < T&N exprimă quintesența comportamentală a speciei, iar noi, neserioșii, chibițăm pe margine, ca niște frustrați patocîrcotași ce suntem! Să ne fie rușine!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:31:55
         
 
  Vă propun pentru viitoarele studii următoarea frază în care cuvintele își onorează proprietatea:

Nevoile și motivațiile sînt atribute specifice ale ființei umane, care ne definesc și ne diferențiază.

Fac parte din structura omului indiferent dacă are nevoie sau nu de ele. E formatarea lui implicită.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-06 08:19:04
         
 
  fix asta începusem să redactez!
în fine, mi-a luat-o înainte dl. Atanasiu.
dar aș observa că atunci cînd începi, în forță, cu o demonstrație și te poticnești chiar din start, tot restul argumentației se compromite.
mai am unele observați, dar poate mai tîrziu.
oricum, nici contrapunerile dui Ghejan nu sunt mai demne de a fi luate-n serios.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 08:12:10
         
 
  Domnule dragă, nu mai faceți teorie, vă faceți de rîs. O gugumănie mai mare ca aceea cu care începeți:

Pentru a ființa omul are nevoie de trebuințe și necesități.

nu poate fi găsită decît tot în textele dv. Presupunînd că cineva își poate pierde vremea cu ele. Încercați, dacă nu simțiți limba în care scrieți, să mai consultați dicționarul.

NEVÓIE s. 1. v. cerință. 2. v. trebuință. 3. necesitate, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~ile școlii generale.) 4. (la pl. art.) v. necesitățile. 5. v. sărăcie. 6. v. dificultate. 7. v. încercare. 8. v. necaz.

Și în cazul acesta ați putea varia:

are nevoie de nevoi

îi trebuie trebuințe

necesită necesități

Asta pentru viitoarele teorii.

Știți cum rîd curcile?



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-06 07:59:12
         
 
 
Puțină teorie

Câteva evidențe:.
Pentru a ființa omul are nevoie de trebuințe și necesități. T&N
Trebuințele și necesitățile omului evoluează permanent. Satisfacerea trebuințelor și necesităților se realizează cu ajutorul satisfactorilor. Altfel spus, cu bunuri, produse și servicii. Materiale și sau spirituale.
Producerea de satisfactori S presupune resurse. Resursele, în principiu, sunt limitate. Prin urmare, și satisfactorii vor fi limitați. Trebuințele și necesitățile umane sunt nelimitate.
Așadar, la modul general niciodată cantitatea totală de satiasfactori nu va putea fi egală cu necesarul de trebuințe și necesități umane manifeste ori latente. Iar acestea, trebuințele și necesitățile se actualizează permanent, se diversifică și cresc.
Este o evidență că întodeauna S < T&N. Adică, întotdeauna va exista un deficit de satisfactori în raport cu necesarul de satisfactori. Acest deficit se traduce prin privarea unor ființe umane parțial sau total de unii dintre satisfactorii necesari.
Privarea sub orice formă, parțială sau totală, de oricare trebuință sau necesitate umană naște frustrare.

Postulat: Atâta timp cât există sau vor exista oameni vor exista trebuințe și necesiitități Și, atâta timp cât vor exista trebuințe și necesități vor exista frustrări.

Abordarea frustrării:
Succint, frustrarea poate fi abordată, din punctul de vedere al ființei umane, într-o primă clasificare, din punctul de vedere al omului sănătos și al omului bolnav. Omul bolnav face obiectul medicinii. Pentru omul sănătos, frustrarea, în sine, nu este o boală.

Omul sănătos, la rândul său, poate aborda problema frustrării activ sau pozitiv, neutru, adică, o ignoră sau pasiv, respectiv negativ, putându-se lăsa copleșit de ea și intrând, mai apoi, în zona medicală.

Din punctul de vedere al omului sănătos și care abordează frustrarea într-un mod activ, pozitiv, aceasta, frustrarea, pune ori poate pune în funcțiune mecanisme de luptă cu frustrarea, de combatere a ei, de apărare a eului de sentimentul frustrant și activează astfel mecanisme de tipul conversiei, sublimării, activismului, altruismului, anticipării, profilaxiei, intelectualizării, izolării, refulării, refuzului, umorului, creației, etc. Din acest comportament pot, nu este obligatoriu, dar pot rezulta consecințe benefice unele chiar spectaculoase. Pentru că, abordarea tonică, pozitivă a factorului frustrant poate conduce la compensare ori supracompensare. Bâlbâiala, ca element frustrant îl va fi făcut pe Demonstene unul dintre cei mai mari oratori ai antichității. Handicapul fizic al lui Toulouse Lautrec îl va ambiționat pe acesta să-și depășească frustrarea și să ajungă un pictor celebru. Și exemplele pot continua.

În concluzie și evident succint, privit prin prisma relației S < T&N nu există ființă umană care să nu aibă frustrări ori cel puțin urme de frustrări. Modul cum percepe și tratează frustrarea fiecare individ reprezintă o problemă la latitudinea sa ori și a grupului sau societății din care face parte. Iar, din punctul de vedere al creației artistice, eu afirm că nu există creație artistică realizată care să nu fi avut la bază, ca motivație și o componentă frustrantă. Cu precizarea că mă refer la frustrare ca la un sentiment ori emoție negativă care înseamnă împiedicarea cuiva de a-și realiza o aspirație, dorință sau năzuință pentru a-și împlini o nevoie fie starea psihocomportamentală care rezultă dintr-un astfel de obstacol sau blocaj. Blocajul în sine poate fi real ori perceput ca real, poate fi obiectiv sau subiectiv însă este perceput ca blocaj și este trăit ca atare. Cu mai multă ori mai puțină intensitate. Reacția ființei umane la astfel de blocaje poate fi activă, adaptivă ori neadaptivă, situație care poate să-i producă prejudicii.

Replici


Aserțiuni suficiente de tipul „adevărurilor scolastice” exprimate ex chatedra, cu patetism, precum „Fals!” reiterat până la saturație cu argumente spulberabile la cel mai mic efort neuronal, nu pot reprezenta argumente


“Frustrarea în tot ansamblul ei este o boală, tot așa precum stress-ul, evolutivă către forme diverse, unele cu urmări nefaste și “deformări plastice” irecuperabile, fapt amintit premergător chiar de autor:”

Frustrarea nu este o boală. Este adevărat în anumite situații are o componentă maladivă. De altfel „argumentul” prin care se susține această afirmație „tot așa precum stress-ul” este unul ușor de demontat. Exist㠄eustres” stresul bun și „distres” cel rău. „StresuI — scrie Loretta LaRoche - poate fi sãrutul morții sau aroma vieții. Important este cum îl manevrezi".

„Sunt probabil mii de exemple de artiști care au creat, creează fără nicio frustrare prin simplul talent, pasiune, dorința de comunicare, impuls de moment (nu datorită frustrării), etc”

Flas spun și eu. Nu există creație sau creator să nu fi avut ca motivație și o componentă frustrantă. Fie și dacă spun că o creație, orice creație, izvorâtă din cea mai mare generozitate auctorială, are ca motivație, altruistă, componenta frustrantă că ea, aceaste creație, nu este împărtășită, cunoscută și de alții. Ca atare, fie și datorită faptului că, iată, cea mai generoasă și altruistă motivație a unei creații are o componentă de frustrare, putem spune liniștiți că nu există creație fără o astfel de componentă. Dacă, apoi, luăm orice altă ipostază, mai puțin generoasă și mai puțin altruistă, componenta frustrantă devine și mai evidentă și poate și mai personală și mai puțin nobilă. Și în care își face prezența din ce în ce mai mult egoismul auctorial ca expresie a frustrării obliterate de către eul social.

„Nu ne putem permite luxul să reducem ideea de frustrare doar la atât, (o stare de insatisfacție, de nemulțumire a eului creator) doar de dragul de a-i conferi ulteriorcalitatea de motivație”

Păi dacă eu m-am referit, expresis verbis, la această înțelegere, am scris-o și mi-am asumat-o cum să fie fals? Mai pe înțeles, dacă spun: „mă refer la Soare” referindu-mă chiar la Soare, cineva îmi poate spune Fals. Nu te referi la Soare! Nu-i ciudat?


„Valoarea unui act sau produs artistic nu-și are categoric bazele în integrala frustratorie, nici măcar (cu toată indulgența oferită) corespondent.” Dar cine a spus că își are categoric bazele în integrala fristratorie? Așa, oricine și oricâd îmi poate atribui orice afirmații și mai apoi se poate lupta cu ele.

„Generatoare nu înseamnă motivare. Deci intrăm într-un nou “if”: poate fi mecanism, sau nu? Să vedem…”

Iar întreb: cine să fi spus că generatoare înseamnă motivare? Nu ar fi mai onest să replicăm la ce s-a spus și nu să inventăm?

„Fals! Frustrarea face asta? NU. Frustrarea este un efect negativ. Starea pozitivă a subiectului, “sitemul imunitar” simbolistic vorbind își reintră în drepturi în urma atacului primit. Aici e o nuanță foarte fină în opinia mea. Dacă am accepta ideea că ideea de frustrare poate fi concubină cu starea pozitivă redobândită ca urmare a reacției psihice de apărare, imunitatea de care vorbeam, teoretic autorul ar avea dreptate. În realitate însă momentul declanșării efective a actului creator presupune deja pozitivismul reparatoriu instalat. Conștientizarea frustrării în sine a fost eliminatorie. Chiar dacă încă mai persistă, frustrarea nu mai reprezintă o amenințare majoră, cu atât mai mult nu mai poate acționa ca mecanism, e doar un balast, catalogată reciclabilă și dispensabilă în procesul de creație, aș îndrazni să spun chiar inertă! Un “virus” anihilat. Răspunsul e unul singur: frustrarea NU E UN MECANISM.”

Un paragraf care denotă lipsa de înțelegere a textului și ce spune el. Eu am afirmat și afirm că starea de frustrare declanșează mecanisme de apărare a eului și, ca urmare a acțiunii acestora și a conversiei stării de frustrare, creatorii pot produce creații valoroase.


“Iar când aceste opere se reușește a fi impuse unui număr de aderenți avem de-a face cu recunoașterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creațiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.”
„N-are nicio relevanță. Părând a fi o argumentare suplimentară, de fapt este doar o inserție din afara subiectului, menită să adâncească confuzia creată. Post manipulatoare, fraza în sine n-are nici o conotație cu subiectul în sine”


Păcat că nici de aici nu s-a înțeles nimic. Deși aici am vorbit de esența valorilor recunoscute. Așa se impune arta, creația. Să consideri aceasta fără relevanță este cel puțin imprudent!

„Aceeași chestie cu un plus pentru posteritate:
Plecând de la o ipoteză falsă, speculativă, nu se putea ajunge evident decât la o concluzionare falsă. Se va încerca totuși administrarea ei îndulcind-o cu un plus fantasmagonic pe post de imbold: “bucurați-vă că sunteți frustrați! Doar așa veți putea crea opere de mare valoare”. Sincer să fiu, nici “rău cu rău, dar mai rău fără rău nu mi-aș fi permis să sugerez”, ori asta eu unul interpretez ca o tendință fermă de manipulare, neadjunctă, neavenită, lipsită de orice logică alta decât poate ca minciună proprie servită să-mi mai înmoi suferința datorată de propriile frustrări… și asta ca o scuză.”


Rar mi-a fost dat să văd o abordare mai opacă a unui pasaj destul de clar. Aș detalia dar îmi dau seama că este inutil!

“dacă frustrare nu e nimic nu e !”
Cu asta culminează întreaga speculație. Permiteți-mi vă rog: “ No Comment…“


Speculație? Pardon! Demonstrație, domnule coleg. A propos, de ce nu răspundeți la întrebări?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 07:09:56
         
 
  *Credeti-ma...papa tastatura asta tot ce vrea ea... noi nu:))  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 16:21:51
         
 
  Domnule Corneliu Traian Atanasiu, ma simt onorat. Crdeti-ma ca nici macar nu stiu cui ma adresez, eu cu textul am ce am. Ma paste "ulcerul subliminal":))
Cu respect,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 16:20:27
         
 
  Domnule Ghejan, vă mulțumesc pentru răbdarea pe care ați avut-o analizînd acest text. Personal, nu pot face acest lucru pentru că, așa cum am mai spus, îmi provoacă convulsii de ilaritate care durează prea mult.

Pe de altă parte, așa cum ați constatat, toate reacțiile domnului Corbu sînt de o totală obtuzitate. Respinge cu o superioritate emfatică și declamatoare orice argument. Nu poate fi ajutat. Nu are organ decît pentru a-și justifica perfecțiunea.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-05 15:31:44
         
 
  „Schema logică a textului”... așa cum o văd eu

“Frustrarea însă, pentru oameni sănătoși clinic, pentru oamenii normali, nu este periculoasă ci, dimpotrivă, poate reprezenta o excelentă motivație pentru creație.”
Fals! Speculație! Frustrarea în tot ansamblul ei este o boală, tot așa precum stress-ul, evolutivă către forme diverse, unele cu urmări nefaste și “deformări plastice” irecuperabile, fapt amintit premergător chiar de autor: “Sigur, componenta maladivă a frustrării poate avea consecințe medicale asupra individului. Dintre acestea amintesc inadaptabilitate socială, depresie, inhibiții de tot felul, blocaje comportamentale, stres, psihoză, misantropie, tot felul de frici și, probabil, vor mai fi fiind multe altele. Care pot face obiectul psihopatologiei, ori altor ramuri sau subramuri ale științei medicale.”

“în viziunea mea toate creațiile umanității au avut ori au la bază o componentă frustratorie a eului creator, a artistului. Toate, fără excepție.”
Fals! Sunt probabil mii de exemple de artiști care au creat, creează fără nicio frustrare prin simplul talent, pasiune, dorința de comunicare, impuls de moment (nu datorită frustrării), etc

“cum să fie sănătos un om frustrat, vor întreba ei? Nu cumva ne aflăm într-un paradox? Nu, voi răspunde eu.. Și voi preciza : mă refer la frustrare înțeleasă ca o stare de insatisfacție, de nemulțumire a eului creator.”
Incorect! Speculație! Nu ne putem permite luxul să reducem ideea de frustrare doar la atât, doar de dragul de a-i conferi ulteriorcalitatea de motivație: “Ei bine, de aici pot porni motivațiile creației. Iar un sentiment negativ, cum este frustrarea, poate fi convertit, după unii, sublimat, în act ori fapt artistic.”

“Act care poate fi de mare succes. Și care, în opinia mea, în lipsa barierelor frustratorii, nu ar fi putut fi înfăptuit.”
Fals! N-are nici o legătură. Valoarea unui act sau produs artistic nu-și are categoric bazele în integrala frustratorie, nici măcar (cu toată indulgența oferită) corespondent.

“Prin bariere frustratorii putem înțelege orice obstacol în calea intențiilor, dorințelor, aspirațiilor ori năzuințelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existențial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creație artistică”
Generatoare nu înseamnă motivare. Deci intrăm într-un nou “if”: poate fi mecanism, sau nu? Să vedem…

“Și convertește starea de nemulțumire în opere artistice și în opere științifice.”
Fals! Frustrarea face asta? NU. Frustrarea este un efect negativ. Starea pozitivă a subiectului, “sitemul imunitar” simbolistic vorbind își reintră în drepturi în urma atacului primit. Aici e o nuanță foarte fină în opinia mea. Dacă am accepta ideea că ideea de frustrare poate fi concubină cu starea pozitivă redobândită ca urmare a reacției psihice de apărare, imunitatea de care vorbeam, teoretic autorul ar avea dreptate. În realitate însă momentul declanșării efective a actului creator presupune deja pozitivismul reparatoriu instalat. Conștientizarea frustrării în sine a fost eliminatorie. Chiar dacă încă mai persistă, frustrarea nu mai reprezintă o amenințare majoră, cu atât mai mult nu mai poate acționa ca mecanism, e doar un balast, catalogată reciclabilă și dispensabilă în procesul de creație, aș îndrazni să spun chiar inertă! Un “virus” anihilat. Răspunsul e unul singur: frustrarea NU E UN MECANISM.

“Iar când aceste opere se reușește a fi impuse unui număr de aderenți avem de-a face cu recunoașterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creațiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.”
N-are nicio relevanță. Părând a fi o argumentare suplimentară, de fapt este doar o inserție din afara subiectului, menită să adâncească confuzia creată. Post manipulatoare, fraza în sine n-are nici o conotație cu subiectul în sine.

“Prin urmare, deparete de a anatemiza frustrarea, de a o pune la stâlpul infamiei ori de a arăta spre ea cu mânie și acuzator, artistul, artiștii ar trebui să mulțumească frustrării apărute în biografia lor civilă ori artistică deoarece, ea, frustrarea le-a oferit șansa de a se realiza, de a deveni artiști. Mai mari ori mai mici. Recunoscuți ori nu în prezentul lor biografic. Ori după acesta. Ori mult sau prea mult după acesta”
Aceeași chestie cu un plus pentru posteritate:
Plecând de la o ipoteză falsă, speculativă, nu se putea ajunge evident decât la o concluzionare falsă. Se va încerca totuși administrarea ei îndulcind-o cu un plus fantasmagonic pe post de imbold: “bucurați-vă că sunteți frustrați! Doar așa veți putea crea opere de mare valoare”. Sincer să fiu, nici “rău cu rău, dar mai rău fără rău nu mi-aș fi permis să sugerez”, ori asta eu unul interpretez ca o tendință fermă de manipulare, neadjunctă, neavenită, lipsită de orice logică alta decât poate ca minciună proprie servită să-mi mai înmoi suferința datorată de propriile frustrări… și asta ca o scuză.

“dacă frustrare nu e nimic nu e !”
Cu asta culminează întreaga speculație. Permiteți-mi vă rog: “ No Comment… “
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 14:50:13
         
 
  *contrazic  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 12:40:58
         
 
  Pare ca ma contrayic singur, nu?:)))  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 12:39:56
         
 
  Să încercăm și modul mai puțin impersonal:

Să vă fac o mărturisire. Tare mult mi-ar plăcea să pierd “duelul” ăsta și am să explic imediat și de ce:
Uite, eu, de exemplu, mai tot timpul încerc câte o frustrare (sau chiar mai multe simultan), (râd acum), și oricât m-aș strădui, nu reușesc deloc să fiu fericit din cauza lor, să am chiar și câteva secunde măcar de atitudine pozitivă ca rezultantă a lor, păstrând frustrările bineînțeles, se presupune că mi-ar deveni dragi, nu? Păi, ce nevoie aș mai avea de altceva să pot crea, când motivarea deja o am? Cândva chiar am scris o carte, primul capitol din ea l-am numit involuntar “frustrări”. Am fost tentat chiar la un moment dat să cred, la fel ca și dumneavoastră, că frustrările mele personale m-au determinat să scriu, iar “Inseparabila dezordine” s-a născut din ele. Cartea, pentru mine, a fost ca o discuție cu mine însumi, o oglindă interioară. Ulterior, analizând așa la rece, mi-am dat seama că n-a fost nimic altceva decât o încercare firavă de eliberare dintr-un “corset” al frustrărilor de moment, sau acumulate în timp și de care nu scăpasem. N-am scăpat de ele oricum nici după, dar am învățat să eliberez presiunea lor. Am fost fericit cu adevărat doar în momentele în care frustrările erau atât de departe de starea pozitivă a momentului, încăt practic nici nu le mai simțeam, ca o durere pe care în sfârșit poți să o uiți. Nu eram sănătos, dar aveam iluzia că sunt. M-am bucurat. Singur, nu după vreun manual psihanalitic, mi-am tras linie sub: frustrările sunt o boală și nu poți fi fericit atâta timp cât ești bolnav. Că existența lor ar putea avea vreun efect benefic în orice plan, sau ar putea avea o complementară pozitivă simultană nu e o iluzie, ci chiar o minciună pe care ți-o servești singur pentru ca lucrurile să devină suportabile. Vă asigur din experiență proprie că metoda nu e funcțională. Gândirea pozitivă, sau starea pozitivă (rezumând “pozitivism”) n-au nicio legătură, nicio tangență, nu sunt nici măcar potențial coexistente cu frustrările de orice tip. Stările în sine se exclud, nu sunt concurențiale. Ați auzit vreodată pe cineva afirmând, sau chiar dvs ați putea afirma vreodat㠄Sunt frustrat, dar sunt fericit din cauza asta!”(?). Extrapolând)), „Asta îmi va permite cu adevărat să fac ce mi-am propus: să scriu o nouă carte. Va fi sigur valoroasă, deoarece s-a născut din frustrări”. (*??)
Exceptând pasiunea (pe care evident fiecare din noi o are), vă pot oferi ca idee o nouă motivare reală să scrieți: se zvonește că la trei cărți publicate se dublează pensia. N-aș fi deloc frustrat pe chestia asta.
Scrierea experimentală echivocă e nevinovată. Publicarea ei însă, nu. Îndraznesc să trag la rândul meu un semnal de alarmă pe chestia asta. Tot mai des întâlnim tentative de manipulare și pseudo-manipulare, sau pur și simplu interpretări eronate cu pretenții exclusiviste de autenticitate. Repet și susțin încă o dată: frustrarea în absența discernământului nu se verifică definitoriu. Mama (d.e.)suferă de demență Alzheimer. Vorbesc cu ea tot timpul. Nu e frustrată de nicio culoare, nici măcar că nu știe de cele mai multe ori cine sunt. Boala s-a agravat îngrozitor în urma frustrării că tata s-a prăpădit. L-a iubit foarte mult.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 12:22:29
         
 
  Și acum, pe fond, față de ultimele dumneavoastră luări de poziție.

Spuneți: "frustrarea ca stare si pozitivismul nu pot coabita in aceeasi tartacuta simultan, se exclud."

Ce înțelegeți prin simultan? Fracțiunea de secundă în care gândindu-mă la "frustrare" și, neavând o atenție distributivă asemenea lui Napoleon, nu mă pot gândi și la "pozitivism"? În procesul gândirii, în fracțiunea de secundă următoare, mecanismul de gândire se poate comuta pe celălat concept și tot așa. Însă ce relevanță ar avea limitarea de tip uman a aceste capacități de gândire simultană, temporal vorbind, a acestor două concepte?

Acum, dacă vă referiți la convingerile personale ale unui eu, convingeri care, într-adevăr, în caz de contradictorialitate, nu pot coexista simultan, eroarea pe care o faceți este aceea de metodologie. Pentru că, dumneavoastră le faceți antagonice. Dumneavoastră le faceți contradictorii și le contrapuneți una alteia. Când în realitate ele sunt concepte și atitudini de sine stătătoare și care au propria autonomie ontologică și operațională. Cum am exemplificat mai jos, ceva de tipul "cum este corect? Iran sau Irak" Răspunsul corect: și Iran și Irak! Prin urmare "în tărtăcuța" oricărui individ își pot găsi locul, asemenea elementelor chimice din Tabelul lui Mendeleev, amândouă aceste atitudini, respectiv concepte. Și, vin și întreb: De ce nu ar putea coexista? Care ar fi rațiunea? Cum justificați o astfel de afirmație? Eu susțin că în aceeași minte pot coexista cele două tipuri de atitudine pentru că nu se află în stare de contradictorialitate, de excludere reciprocă. Mai mult, la limită, frustrarea se poate converti, poate fi sublimată în pozitivism în anumite circumstanțe.

A, dacă ați contrapus praxeologia pozitivismului ați fi avut dreptate! Așa nu văd ce argumentație validă puteți prezenta. Spun argumentație, nu impresii, opțiuni ori simple păreri. Însă, așa cum eu am explicat la ce tip de frustrare mă refer atunci când relev aspectul pozitiv al frustrării în procesul creației, ca să nu discutăm paralel, cred că ar fi util să ne explicați ce înțelegeți prin "pozitivism" Pentru că există diferențe majore între "pozitivism" atitudine pozitivă și gândire pozitivă. Vă referiți cumva la teoria filosofică a lui Isidore Marie Auguste François Xavier Comte?

Mai spuneți "Singurele "motoare" in calea creatiei sunt cele pe care le stim," Precizați-le! "Le știm" este prezumțios. Cine le și ce știm? Vreți cumva ca prin această aserțiune să încercați anularea spunerii mele cum că "frustrarea poate fi și este motorul, cauza multor creații"? Față de argumentele pe care vi le-am prezentat, incusiv pardigma mitului creației, aștept contraargumente valide. Altfel, nu puteți fi credibil.

De asemenea, afirmați: "frustrarea poate fi legitima numai discernamantului" Și, dacă ea, frustrarea ca atare se manifestă, adică există și produce efecte și în cazul indivizilor fără discernământ, devine ilegitimă? Credeți că lipsirea oamenilor fără discernământ de trebuințele fundamentale, vitale, conținute în piramida lui Maslow, nu va produce frustrare? Și nu va fi legitimă această frustrare?

Celorlalte aserțiuni, din comentariul domniei voastre, și pe care nu le mai comentez, "pozitivismul ar putea include vagi urme de frustrari, accentuat ar elimina toate frustrarile automat. De armonie nu poate fi vorba, deci disonanta ca stare de fapt e executorie" etc. le voi răspunde, eventual, după și dacă veți răspunde la întrebările mele.

Trecând la al doilea comentariu, în care faceți un pas important, în sensul că, vrând-nevrând, acceptați că frustrarea "savantei" a condus la o creație științifică meritorie (nu contează cine, cum și în care circumstanțe; considerăm un black box sistemul în care inputul va fi fost frustrarea ia output-ul creația științifică)iată, ați ajuns la concluzia mea cu propriile dumneavoastră argumente.

Însă, aici, se cuvine să mai fac o precizare. Am precizat în textul de mai sus că "rustrarea poate fi percepută ca un fel de energie atomică putând distruge ori putând" referindu-mă, neexhaustiv, la tipurile de frustrare care pot fi proprii unei ființe umane. Dacă nu se înțelege, precizez eu acum: creațiile rezultate ca urmare a frustrării de tip pozitiv despre care am vorbit pot genera creații, axiologic vorbind (iar o să vină nenea cu axul!) benefice ori malefice. Pentru că, acolo unde se operează cu bipolaritatea "bine-rău" întotdeauna ne vom situa într-un fel de diagramă dendrologică. Prin urmare, să nu confunăm tipurile de frustrări cu, de fapt, consecințele lor, respectiv, în cazul nostru, tipurile de creații!

Nu mai am răbdare să recitesc. Sper să scuzați eventualele erori, dacă sunt. Sau le voi corecta mai târziu!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-05 05:56:06
         
 
  Sfat: Ori de câte ori scrieți direct în casetă, procedați astfel: după ce ați terminat de scris, selectați ceea ce ați scris și copiați. Și aceasta să vă intre în reflex. Adică să o faceți de fiecare dată. Și, ca orice reflex, veți reuși după un timp, să faceți această copiere de la sine. Veți reuși astfel să nu mai pierdeți texte și să nu rămâneți cu "frustrarea negativă", că nu le mai puteți reconstitui. Am pățit-o și eu și, cu toate că întotdeauna procedez astfel, recent, cu textul copiat, am intrat într-un alt text, în care am copiat un pasaj, uitând că aveam textul copiat. Și apoi am dat "comentează"! Din păcate fusesem deconectat! Așa că am pierdut bunătate de text. Și am rămas cu frustrarea că nu-l mai pot reconstitui. Și, evident, nu l-am mai reconstituit.

Prin urmare, dacă aveți textul copiat, vă logați din nou și postați textul.

Țin minte că acum niște ani, cineva, un domn simpatic, un domn care activează și acum pe site, mă acuza de machiavelism, insinuând că eu l-aș fi deconectat. Sau că aș fi făcut un fel de malversațiune informatică destinată să-l deconecteze pe dumnealui!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-05 04:37:12
         
 
  Să admitem urmatoarea ipoteză:
Sunt frustrat de ceva. De exemplu, sunt frustrat că deși conduc Cabinetul 2, n-am și eu o titulatură recunoscută, un „ Dr. Honoris... mielu de ex in petrochimie”. Ca urmare a frustrarii (considerată cauză și motivare?) m-apucă subit febra creației și creez următoarele:
Polimerizare
Polimeri, poliperi, polipruni.
Politichie,
Poliandrie,
Poligamie,
Poli-tic
Poli-tac ... și credeți-mă că cine a scris-o la vremea respectivă a fost cu adevărat frustrat, dar după ce a scris-o... a fost frustrat pentru că a fost privat de libertate ani buni.
Frustrarea Leanei i-a adus doar batjocura, pentu ea apa era hajdo, iar sistemul securist era ce vreți dvs. mai puțin creație, cu o grămadă de împachetări în nămol de Ane și Ani manolicești.
Când s-a tras... scara, nu mai era demult. S-a tras doar apa... hajdo-ul. Nici măcar nu s-a tras din frustrări.
Tot ca exemplu, pentru vremea respectivă, un banc politic bun nu ieșea din gura vreunui frustrat, ci din mintea și gura unor oameni de spirit, care știau cu adevărat să facă haz-de-necaz. Frustrații vremii în maxima lor putere de „creație” plescăiau spectacole omagiale, picturi cu iluștri și compuneau osanale. V-a rămas în minte vreo „creație” de-aia?
Mie nu, în schimb vă pot spune oricând treizeci de bancuri politice excelente.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 01:23:55
         
 
  Am pierdut comm-ul ca m-am delogat. Pacat, era argumentat frumos, zic eu.
O sa ma multumesc sa-l rezum.
Nu se poate aplica principiul subcontrareitatii aici, respectiv frustrarea ca stare si pozitivismul nu pot coabita in aceeasi tartacuta simultan, se exclud. Mai mult, relatia de incluziune, daca ar exista, ar fi exact invers, adica pozitivismul ar putea include vagi urme de frustrari, accentuat ar elimina toate frustrarile automat. De armonie nu poate fi vorba, deci disonanta ca stare de fapt e executorie. Singurele "motoare" in calea creatiei sunt cele pe care le stim, iar baia de uzura a frustrarilor nu e reciclabila.
Desi admit ca fiind interesanta, ca SF evident, speculatia B-MM-ului tratata ca "frustrare pozitiv", deci bolnava, as adanci un pic "endoscopia" atribuind alienarea cu toate premergatoarele si tarele aferente: vanitati, orgolii, extrapolari mistice si mitice, etc. In acest context, frustrarile devin discutabile. Cine a spus ca un nebun e si frustrat? Eu unul, nu. Din contra, cred ca frustrarea poate fi legitima numai discernamantului. In cazul BMM-ului, divort total... si partajat.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-04 23:18:00
         
 
  Că tot s-a amintit:

Dumnezeu nu este un trisker, un zeu irational ce face sa apară ceva mai degraba decat sa fie nimicul, din capriciu sau spirit ludic.

E vorba de trickster - farsor, escroc, trișor, șmecher, șarlatan. Despre rolul acestor zei se poate citi pe larg la Mircea Eliade. Nu ei fac lumea în acele religii. Nu sînt zeii principali.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-04 22:47:36
         
 
  "Frustrarea, înainte de orice, este un efect" Afirmație absolut corectă.

"Dacă speculativ o asimilăm și cauză" De ce speculativ? Frustraea este ori poate fi cauză pentru acțiuni ulterioare. Am dat suficiente exemple până acum. Atât teoretice cât și practice. Dacă este nevoie pot reveni. Creatorul, orice creator în principiu, dacă este un adevărat creator, va avea în permanență frustrări înțelese ca "orice obstacol în calea intențiilor, dorințelor, aspirațiilor ori năzuințelor" în realizarea creațiilor către care aspiră. Frustrări care pot fi de natură intrinsecă și extrinsecă.

Oare, domnule Ghejan, va fi fost frustrare în acceastă ipostază a creatorilor?

" Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari,
Știți ce am visat
De când m-am culcat?
O șoaptă de sus
Aievea mi-a spus
Că orice-am lucra,
Noaptea s-a surpa
Pân-om hotărî
În zid de-a zidi
Cea-ntâi soțioară,
Cea-ntâi sorioară
Care s-a ivi
Mâni în zori de zi,
Aducând bucate
La soț ori la frate.
Deci dacă vroiți
Ca să ispraviți
Sfânta monastire
Pentru pomenire,
Noi să ne-apucăm
Cu toți să giurăm
Și să ne legăm
Taina s-o păstrăm;
Ș-orice soțioară,
Orice sorioară
Mâni în zori de zi
Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim,
În zid s-o zidim!"

Ce spuneți? O fi fost exclusiv, optimism, atitudine și gândire pozitivă, în acesată ipostază creativă? Nu cumva, pentru aspirația lor, a meșterilor mari, pentru năzuința lor ca expresie a frustrării că, după cum știți, nu le reușea creația, au ales marea suferință personală? Un fel de ruletă rusescă având drept un fel de "glonț" soția unuia dintre ei? Iar zidirea "Anei" va fi fost atitudine pozitivă, optimism, gândire pozitivă? Și vor fi constituit aceste ipostaze, ca frustrări în toată regula, cauze întru realizarea a aproape impecabilei creații?

După cum, de asemenea știți, cu sacrificiul personal al lui Manole și cu toată suferința și frustrarea acestuia, după împlinirea actului sacrificial, creația reușește. Iar ctitorul, Negru Vodă vină să vadă opera împlinită:

"Pe Argeș in gios,
Pe un mal frumos
Negru-vodă vine
Ca să se închine
La cea monastire,
Falnică zidire,
Monastire naltă,
Cum n-a mai fost altă."

Așadar
"Monastire naltă,
Cum n-a mai fost altă."

Prin urmare, aspirație împlinită. Operă realizată și devenită capodoperă. Un triumf. O realizare excepțională. Motiv de mândrie pentru ctitor. Care, probabil, se și proiectează în viitorime cu mânastirea sa ca fiind cel mai mare ctitori dintre ctitori. Însă această proiecție, această amăgire nu ține mult. O nouă frustrare, una genetică, tipic umană și anticipativă își face loc în inima și mintea ctitorului. Nici nu s-a terminat bucuria savurării capodoperei că viermele îndoielii începe să roadă din "certitudinea" celui mai mare ctitor, cum se va fi imaginat Negru Vodă! Și, iată ce găsește de cuviință, acest mare ctitor de mânăstire și de țară:

"Domnul o privea
Și se-nveselea
Și astfel grăia:
- Voi, meșteri zidari,
Zece meșteri mari,
Spuneți-mi cu drept,
Cu mâna la piept,
De-aveți meșterie
Ca să-mi faceți mie
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă?"

Care să fi fost rostul acestei întrebări? Se va fi simțind în subtextul întrebării vreo urmă de frustrare ori de atitudine și gândire pozitive?

Iată ce spun creatorii, marii meșteri (vă amintiți cu ce sacrificiu și frustrare, cu ce preț au realiazat creația):

"Iar cei meșteri mari,
Calfe și zidari,
Cum sta pe grindiș,
Sus pe coperiș,
Vesel se mândrea
Ș-apoi răspundea:
- Ca noi, meșteri mari,
Calfe și zidari,
Alții nici că sunt
Pe acest pamânt!
Află că noi știm
Oricând să zidim
Altă monastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasă
Și mult mai frumoasă!

Și, în fața acestei sincerități dezarmante însă autolaudative - nu-i așa?- ce atitudine și ce gândire pozitivă ar fi trebuit să i se declanșeze celebrului ctitor! dar ce să vezi? Neștiind că peste veacuri va contrazice o astfel de ipoteză, pragmatic și frustrat cu anticipație, ce face Negru Vodă?

"Domnu-i asculta
Și pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei zidari,
Zece meșteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească
Colo, pe grindiș,
Sus, pe coperiș."

De ce va fi dat acestă crudă și tragică poruncă? De ce va fi procedat astfel? Din optimism, gândire și atitudine pozitivă?

Această paradigmă a creației poate fi extinsă la toate creațiile lumii, în viziunea mea, domnule coleg.

"...se „automatizeaz㔠exact loop-ul ăsta de care vorbeam. Cum ieșiți din el? Sau rămâneți veșnicul frustrat? " Priviți problema simplist. De ce să ieși din el? Ce ieșirea dintr-o asemenea paradigmă este un scop în sine? Creatorul, cum spuneam și altă dată, este un veșnic nemulțumit, veșnic frustrat. El intră pe o spirală virtuasă a creației sau poate eșua. Unde greșiți dumneavoastră? Acolo unde încercați să antagonizați frustrarea cu atitudinea pozitivă! Atitudinea pozitivă este complementară frustrării. Este subsecventă. Îi urmează adică. Și aceste două secvenți nu sunt incompatibile. Sunt două stări autonome, independente. Nu se exclud una pe alta. Ceva ca în gluma: cum se scrie corect? Iran sau Irak?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-04 21:33:56
         
 
  “Loop”, în traducere buclă, este acea secvență care se tot repetă. Fără o intervenție (psihică, fizică, etc + privită ca acțiune, sau mecanism) din afară ea își urmează infinit ciclul.
Frustrarea, înainte de orice, este un efect („orât”, cum ar spune ungurii). Nu mai insistăm cum și de ce apare. Dacă speculativ o asimilăm și cauză (pentru alte acțiuni ulterioare, așa cum o priviți dvs) se „automatizeaz㔠exact loop-ul ăsta de care vorbeam. Cum ieșiți din el? Sau rămâneți veșnicul frustrat? Interveniți cu o acțiune care să-l rupă, o atitudine pozitivă de. ex., faceți ceva concret, iar concretul ăsta e ORICE din momentul ăsta, numai frustrare NU. Sesizați nuanța? Sau admitem frustrarea ca fiind cauză, efect, mecanism și mai stiu eu ce, riscând astfel să privim un meci de football cu un singur jucător care centrează, se driblează singur, dă cu capul și înscrie în aplauzele frenetice ale spectatorilor orbi marele gol în marea poartă creată special să existe și-o finalitate motiva(n)tă. Personal, dacă mi-aș permite luxul să-mi privesc propriile frustrări așa, aș înscrie numai găuri negre. Prefer să-mi păstrez optimismul))
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-04 11:05:27
         
 
  Asupra susținerii

Am adus argumente logice și pertinente. Care nu au fost contrazise argumentat.

Am produs abordările psihologice ale problematicii. Care cu greu sau deloc pot fi contrazise.

Am dat exemple concrete și, dacă este cazul, mai pot da cu privire la rolul, și pozitiv, pe care îl are frustrarea în raport cu actul de creație-

Prin urmare, afirmația cu "susținerea echivocă" nu se susține!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-03 10:25:43
         
 
  "speculația dvs total falsă și susținută echivoc" Andrei Ghejan

1. Nu este speculație.
2. nu este falsă.
3. nu este sisținută echivoc.

Nu din atitudine și gândire pozitivă, în celebrul mit al creației, Meșterul Manole, le-au fost luate schelele constructorilor. Ci din frustrarea că aceștia ar putea construi o altă mânăstire mai frumoasă și mai mare decât cea pe care tocmai o construiseră și care, astfel ar fi rămas în umbră generând frustrare.

Nu din atitudine pozitivă s-au desfășurat programele spațiale american și sovietic. Ci din frustrarea de a nu fi al doilea.

Nu din atitudine pozitivă s-a declanșat competiția înarmărilor și apariția bombei atomice.

Nu din atitudine pozitivă apare periodic "cea mai mare clădire din lume"

Nu din gândire pozitivă apar capodoperele. Ci din ambiția de a depăși ceea ce există sau a existat până la acea apariție. Care înseamnă frustrare în raport cu existentul.

Etc. etc.

Ce nu înțeșegeți dumneavoastră, domnule Ghejan, este că abordați sincretic două probleme subsecvente. Și faceți astfel o eroare metodologică. Frustrarea, aceaea care, cum am expus mai sus, nu te conduce în spirala vicioasă a patologicului, adică acea componentă generatoare de acțiune, reprezintă primum movens, motivația, argumentul, motorul acțiunii. Și nu se conztrapune și nu trebuie contrapusă atitudinii și gândirii pozitive. Atitudinea și gândirea pozitivă sunt subsecvente frusrării, o urmează. Invocam, într-un alt comentariu, un celebru personaj care a eșuat în circa 200 de profesii. Eșecuri care au constituit tot atâtea frustrări. Ei bine, prin forți, atitudine pozitivă și gândire pozitivă, acel personaj celebru a fost motivat să-și depășească acele eșecuri și frustrările generate iar, într-un final, a reușit în a două sută una, și anume, aceea de președinte al Statelor Unite ale Americii! Da, ați intuit corect. Este vorba de Abraham Licoln.

"E ultimul argument pe care vi-l mai aduc, după care renunț," nu poate fi reținut ca un argument chiar dacă, în economia acestei dispute, pare a crea o anumită presiune psihologică.

Firesc ar fi ca dacă aveți argumente să le aduceți. Dacă nu aveți să recunoașteți valoarea de adevăr a spuselor preopinentului sau pur și simplu să vă mențineți părerea. Fără să încercați să induceți ideea că renunțați pentru că, vezi doamne, nu ați avea cu cine diputa...


 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-03 10:21:32
         
 
  "dar ce aveți cu ale mele cuvinte? căci, evident, derivă de la domnu."
(tovarasul general Ioan Peia)

Stimate tovarase general,
Se pare ca dracul este mult mai poliglot decat Dumnezeu.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-09-03 05:53:03
         
 
  E ultimul argument pe care vi-l mai aduc, după care renunț, nu înainte de a vă spune concluzia mea finală vis-a-vis de speculația dvs total falsă și susținută echivoc: „Frustrarea însă, pentru oameni sănătoși clinic, pentru oamenii normali, nu este periculoasă ci, dimpotrivă, poate reprezenta o excelentă motivație pentru creație”.
Este cunoscut faptul ca Thomas Edison a deținut cele mai multe brevete de invenție. La una din ele (becul) a avut aproximativ 10000 de eșecuri. Întrebat fiind de mass-media dacă nu e frustrant să-și contorizeze atâtea eșecuri, a răspuns cu maximă promptitudine și optimism:
“Tocmai am descoperit 10000 de feluri în care nu se poate face asta.”
Confuzia gravă pe care o faceți este că nu frustrarea l-a făcut să meargă înainte, ci atitudinea pozitivă, optimismul, încrederea că într-un final va reuși. Găsiți vreo frustrare în răspunsul lui? NU!
Tot el, ca să nu mai apelez și la alte exemple, când i-a ars complet laboratorul, chemându-și de urgență familia le-ar fi zis: “ …haideți măi să vedeți un foc cum nu veți mai vedea vreodată”. Știa dinainte cu toată vârsta lui înaintată că va reface totul din cenușă.
Frustrare ECHIVALENT POTENȚIAL motivație și mai ales mecanism “de bine”?? Niciodată. Doar un promotor incluzionist bolilor, deziluziilor, deznădejdii, sau mai știu eu căror atribute negativiste care completează natura umană, atât… și nu e deloc o stare de neglijat, cu atât mai puțin de indus ca stare premergătoare creației.
ATITUDINEA POZITIVĂ ESTE CEA PE POST DE MECANISM.
Caz concret: din frustrarea dvs, poate și dintr-a mea, n-a ieșit nimic valoros, doar un pretext să ne mai văicărim nițel… de una, de alta…
No hard feelings…
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-03 01:27:47
         
 
  va sfatuiesc prieteneste sa nu-L mai coborati pe Dumnezeu la nivelul patimilor omenesti. El este mai presus de creatie. Mai presus de creat. Mai presus de eroare. El ar fi creat o lume fara greseala si fara rau, daca acest lucru ar fi fost firesc. Dar se pare ca El stie mai bine decat noi. Certati-va pe lucruri lumesti si lasati Divinul sa fie al Divinului. Kostanie calugarul.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-09-02 14:56:49
         
 
  Sunt fratele tau ; daca as fi femeie, as fi sora ta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne frecam palmele, dar nici sa ne paruim …

Arhitectul a toate cate sunt este infailibil ; un argument este si acesta: cate boli sunt, tot atatea remedii naturale sunt. Ca lumea arata asa cum arata, nu arhitectul este de vina ; cel mai bun argument il reprezinta cele doua turnuri gemene …

-Documentatia mea de marturii cuprinde: trimitere de la medicul de familie sau medicul de specialitate, act medical cu diagnosticul clinic, analize de laborator, tratament urmat, starea bolanavului la externare ; act medical si analize de laborator dupa efectuarea tramentului oxiopat prescris de subsemnatul.

- Mi-am extirpat orgoliul cu peste 35 de ani in urma ; astfel, sunt imun la comportamente care nu concorda cu realitatea si/ sau verbale, fara acoperire logica, respectiv, la orice manifestare antiadevar : singulara, de grup, de gasca, de clica, etc., venite din initiativa proprie sau dictate.

- Un cunoscut suferea de ciroza ; m-a intrebat daca il pot ajuta - i-am spun ca nu-l pot ajuta, deoarece produsul Corina nu vindeca ciroza. M-am intalnit cu el peste cca. 4 luni, sanatos. L-a vindecat un Domn Vindecator care il mai vindecase in trecut de cancer la colon.

- « Gustul nu se discuta » ; deriva de aici : poti contesta orice, ori spune nu-mi place despre orice, nu si despre Capodopera, nu si despre Teorema …

« La inceput a fost cuvantul » ; asadar, toate cate sunt reprezinta si o suma de Capodopere, si o suma de Teoreme.
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2013-09-01 17:22:11
         
 
  stimată a.m.,
aici dezbatem o idee. nu despre poza domniei tale vorbim, nici despre eventualele "frustrări" tanteliene.
jignit, deopotrivă, în spiritul meu pragmatic, mă simt și eu, cînd cineva încearcă să-mi predice, cu sila, despre dumenzeul lui. care, culmea! nu e și al meu. ce să facem în cazul ăsta? eu spun că, dacă o lume arată în așa hal, nu pare proiectată de un a-toate-știutor, un a-toate-văzător, o Perfecțiune Absolută. pentru simplul și rezonabilul motiv că un lucru cu o finalitate eșuată nu poate fi conceput decît de către un arhitect prost! ori arhitectul, susțineți dv,. este infailibil.

adusu-mi-ați, cîndva, argumentul că sunt comunist, dacă-s ateu. atrag atenția domniei tale (bărbat sau femeie, nu importă), cît și celor care susțin același lucru, că se împotmolesc într-o logică elementară: dacă toți comuniștii erau atei, nu toți ateii sunt comuniști. căci, oare, ce nefacem cu restul de vreo cinci miliarde de necreștini, din lumea-ntreagă, care nu cred în dumnezeul vostru? sunt și ei comuniști?
apoi, de ce v-ar deranja limbajul meu? după teoria biblică, reiterată colea și de domnia voastră, la început fu cuvîntul și cuvîntul era la domnu. cum s-o fi multiplicat el în mii de dialecte, habar nu am, că nu ne-a explicat niciun savant teolog și nici domnia voastră. dar ce aveți cu ale mele cuvinte? căci, evident, derivă de la domnu. ori dacă vă deranjează limbajul meu – cum? „de maidan” (!!!cine spune asta?) – care nu are înlțimea doctrinară și puriatatea angelică ale celui pe care-l uzitați aici, înseamnă că vă deranjează sacrul cuvînt al domnului! logic, nu? sau logica nu e argumentul forte al creațiunii?

cu stimă și reciprocitate, dar mai ales,
un ateu... care crede-n rațiune!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-01 12:00:03
         
 
  Domnule Peia, nu v-am jignit, nu v-am contrat si nu am intrat in polemici cu dvs. Am impartasit, chiar, idei si opinii pe care le-ati afirmat. Eu insami strig lucrurile astea de ani buni pe aici si o stiti foarte bine. Discutia e una si nu sunt omul care nu stie sa-si argumenteze zisele. Am respectat interlocutorul in tot acest timp. A urmari, a-ti bate joc, a trece in registru ludic de maidan nu una ci zeci de opinii personale argumentate, pentru care s-a pus suflet si timp mi se pare ceva josnic. Daca priviti obiectiv ultimele luni, de pilda, veti vedea ca eu v-am ocolit binevoitor iar dvs ati tras din rasputeri de postarile mele, pe unde se aflau (texte sau comuri politice, religioase, literare) spre a desfiinta, rupe in bucati.

Domnule Peia, nu-mi lipsesc argumentele si nici ideile, si nici opiniile. Limbajul de maidan de asemenea, jonglez cu el. Refuz, insa, sa reduc la clinciuri de taraba ceea ce, pentru mine, reprezinta viata insasi: sentimentul, credinta, patria.

Cu respect acum si mereu,
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-09-01 11:28:33
         
 
  err: "deci mai sunt și alți zei?!!"
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-01 11:02:00
         
 
  "Dumnezeu nu este un trisker, un zeu irational (...)" (am. cojocaru)

deci mai sunt și alâi zei?!!
în fine, iată o dezvăluire importantă!

eu știam de tohu-vabohu, dar poate am surse mai debile.

"organizarea ulterioară a Creației, armonioasă, în contrast cu haosul nedeterminat din prima zi a Creației. " (am.c.)

da pă haosu cine l-a creat? și de ce, dacă tot urma să se recicleze? nu știa a-toate-știutoru că urma să se răzgîndească?

"ceea ce inseamnă participarea Cuvântului la actul Creației." (am.c.)

care cuvînt și în care limbă? cumva, în limba spargă, descoperită... cassianic (termen tanteofil), ulterior??

"De altfel, Dumnezeu folosește pluralul" (a.m.)

normal, pentru că erau elohimi, adică zei veniți din spate, din miturile anterioare.

"chipul veșnic al lui Iisus care transcende Timpul și care a constituit model pentru chipul omului."

aci s-au încurcatără ițele rrrău dă tot. sî înțeleg, deci, că, inițial, adam și eva fost-au prototipuri ancestrale pentru viitorul iisus, care urma să vină, călărind kalofilic pe creasta celor patru milenii vechime creație) cel puțin așa susțin teologii cei savanți). și cum?... omul fu creat după chipul "domnului" (cu toate cele?... nu, pe bune, chiar aș dori să aflu dacă are și el, ca tot omu, copiat la indigo, cele organe de reproducere! că tot voiau bizantinii să afle dacă îngerii aveau sex, taman cînd mehmet II le bătea-n poartă, să-i întrebe de sănătate!!) și ce fu adam? isus anticipat? da' eva? iisusa? atunci trebuie să încep și eu a predica pe muntele găina. iisus/iisusa!

"În concluzie, nu poate exista nemulțumire și frustrare câtă vreme actul Creației este etapizat și are o finalitate."(a.m.)

nasol! auzi, tante! te contrazice vartolomei informatoru prin gura ameliei. te lași?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-01 11:01:27
         
 
  - Frustrarea, obsesia si dependenta se pare ca sunt parti de Har.
- Si cuvintele imbratranesc si mor. Avem datoria sa nastem altele … Asa cred ca se cuvine …
 
Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2013-09-01 10:41:41
         
 
  Dumnezeu este mulțumit de bine. Și nemulțumit de rău. Altfel de ce ar mai fi dat oamenilor șansa mântuirii? Ori, din momentul în care a lăsat binele și răul și-a asumat o opțiune. Și va fi nemulțumit, adică frustrat, în termenii dezbaterii de aici, de oricine se lasă în mrejele răului. Și atât de mult a iubit și iubește Dumnezeu oamenii că și-a jertfit propriul său fiu! CE operă măreață, ce creație a rezultat din această nemulțumire!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 16:08:07
         
 
  typo: kalos (nu calos)
 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-31 15:45:16
         
 
  "La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.
2.Și pământul era netocmit și gol."

Grecescul poieo (a face) il traduce pe ebraicul bara`, verb folosit pentru a exprima acțiunea creatoare a lui Dumnezeu, ințeleasă nu numai in sensul de creație din nimic ci si in mod organizat, potrivit unui plan in etape prestabilite si cu o finalitate clară! Acel "netocmit si gol" nu exprima dezamagirea lui Dumnezeu cand vede ce a creat. Exprima, doar, prima etapa a creației care, asa cum stim se desfașoară in cele șapte zile. Actul creației este unitar si are finalitate. Dumnezeu nu este un trisker, un zeu irational ce face sa apară ceva mai degraba decat sa fie nimicul, din capriciu sau spirit ludic.

Ebraicul "tohu-bohu" sugerează ideea de haos, materie informă creata din nimic dar incă neorganizată.


Dacă faceți referire la faptul că, în versetele următoare, apare de fiecare data "și a văzut Dumnezeu ca este bine", iarăși întrucâtva vă grăbiți cu concluziile. Calos, termenul folosit, înseamnă atât bine cât și frumos. Ceea ce induce ideea de armonie (în exegeza lui Vasile cel Mare). Ca atare, acel "bine" face referire la organizarea ulterioară a Creației, armonioasă, în contrast cu haosul nedeterminat din prima zi a Creației.

Ar fi de observant ca dacă în primul verset "Dumnezeu a facut cerul si pamantul", când avem de a face cu "sa fie lumina", nu se mai foloseste verbul a face ci verbul a zice, ceea ce inseamnă participarea Cuvântului la actul Creației. Abia de acum Dumnezeu constată că lumina este frumoasă. Lumina adusă de Cuvânt aici nu are de-a face cu lumina aștrilor cerești care apare abia în ziua a patra.
Lumina din ziua întâi este lumina necreată, cea descoperită oamenilor prin Schimbarea la Față a lui Iisus de pe Muntele Tabor, experiată mai târziu de isihaștii ortodocși.
De altfel, Dumnezeu folosește pluralul atunci când îl face pe om, spunând "să facem om după chipul și asemănarea noastră", evident referindu-se la sfânta treime și la chipul veșnic al lui Iisus care transcende Timpul și care a constituit model pentru chipul omului.

În concluzie, nu poate exista nemulțumire și frustrare câtă vreme actul Creației este etapizat și are o finalitate.

(sursa: după Biblia sau Sfânta Scriptură versiunea Batrolomeu Anania, Cluj-Napoca, 2009)

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-31 15:41:54
         
 
  o, gad (nu știu engliteriana dăcît dupe ureche dreaptă!), ce ți-e și cu artiștii ăștia: numai frămîntări vulcanice interioare pe/în capul lor, numai angoase existențiale! o lopețică-n mînă și un tîrnăcop și, după o ziulică de muncă cinstită, se rezolvă toate frustrările stîrnite dă dîn pornirile lor matafizicoide. adorm instant, ca nește puișori sub cloșcă!

tante, știi cum s-ar numi suficiența matale teoretică?
scălîmbăială doctrinală.
varzule terminologică.
oltenească de baltă.
cît privește etichetele pe care le pui pe fruntea celor ce te iau în balon pentru atare derapaje lingvistice, las-o mai moale: nu ești nici derida, nici moș martin heidegger și nici david bhom-holograficul, ca să inspiri sentimente de inhibiție milidoctă!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 10:19:07
         
 
  "Să fie lucrările tale o eliberare de frustrare?
Da, într-adevăr, sunt frustrat. Dar fac ceva cu frustrările mele."

http://www.vice.com/ro/read/frustrarea-creaza-istorie
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 10:02:09
         
 
  "Creatorul este frustratul exemplar, el nu își poate defini lipsurile și caută mereu să-și rezolve traumele personale, în speranța că va ajunge să-și definească sau măcar să-și înfrunte frustrarea. Ceea ce nu știe este că ea este enigma care îl ține în viață. Orice căutare începută în acest punct, naște drumuri noi, nedefinite; artistul nu se va simți niciodată pe deplin împlinit, printr-o lucrare tocmai încheiată, căutând perfecțiunea într-o următoarea"

Continuarea articolului: http://www.thechronicle.ro/domestic/granita-subtire-dintre-arta-si-frustrare/
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 09:59:48
         
 
  Domnule Peia,

Dumneavoastră aveți impunitate. Puteți să spuneți orice. Chair și când sunteți în afara subiaectului chiar și când nu înțelegeți nimic și, char și când nu faceți diferența între matematică, axiologie și logică. Așa ca în cazul de față! Succes!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 09:27:26
         
 
  "eu tocmai am contestat această aserțiune. Și nu la modul impresionist, voluntar ori arbitrar. Ci cu un argument care, după cum vedeți, relevă că, matematic, respectiv algebric, starea negativă nu poate fi, axiologic vorbind, un lucru negativ de necontestat." (tante)

că domnu ghejan a făcut o demonstrație matematică - grăitoare au ba, non-importa - am văzut.
dar că matale făcuși aceeași matematico-demonstrativo-algebrico-paranghelico-axiologică demonstrație nu mai văzurăm. doar că faci această afirmațiune gongorică de tot hazul:

"...starea negativă nu poate fi, axiologic vorbind, un lucru negativ de necontestat."

deci, care va zică și prin urmare, "starea negativă" e... pozitivă! mai ezact: "e sublimă, da' lipsește cu desăvîrșire"!!

și mai glăsuiești, într-un elan oratoric, demn de cațavencu redivivus, despre: "arta" kitsch, avînd grijă să pui între ghilimele arta aia. sugerînd, adicătelea, că nu e artă. da' la "arta pornografică" uitarăți de cele ghilimele. de unde se deduce că pornografia eset o artă. o fi. da' de unde știi matale?

și mai zici, într-un elan sapiențial, demn de socrații omenirii:

"Când apare adjectivul "bun" apare și axiologia!

auzi, bre!
mie mi s-a rupt un ax la mașină. axiologic vorbind, e de bine sau e de rău?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 09:00:30
         
 
  Intervenția mea nu și-a propus să demoleze punctul dumneavoastră de vedere, domnule Ghejan! Ci, pornind de la "modelul matematic" propus de către dumneavoastră, să temperez concluzia hazardantă și nesusținută deloc, argumentativ la care, chipurile, "științificeste" ați ajuns! Și anume: "Teoria conform careia frustrarea ar putea fi un lucru bun nu se verifica." Pentru că este șocant să poți accepta un astfel de model în care matematica să fie utilizată într-un mod incorect, în fapt într-un pseudomodel. În care pornind de la premise false, nu se poate ajunge decât la concluzii false. Iar a oferi concluziile false drept adevăr este, trebuie să recunoașteți, un lucru rău și periculos.

Care ar fi raționamentul sau argumentația potrivit căreia
"1. Stare negativa derivata (dx)= (de necontestat un mare minus), deci “-“" De ce de necontestat? Eu tocmai am contestat această aserțiune. Și nu la modul impresionist, voluntar ori arbitrar. Ci cu un argument care, după cum vedeți, relevă că, matematic, respectiv algebric, starea negativă nu poate fi, axiologic vorbind, un lucru negativ de necontestat. Nici creația artistică nu poate fi luată, fără rezerve, strict un lucru pozitiv, adică "bun" de necontestat. Să vă amintesc aici "arta"kitsch, coprolalia, arta pornografică ori pe aceea care exacerbează mizeria umană și răul? Putem accepta așa, pe nemestecate, că orice creație artistică este, tot axiologic vorbind, "clar" un “+”?

Să spunem că nu am înțeles eu și că, de fapt, dumneavoastră rămâneți strict în planul matematicii. Vă combate afirmația din cocluzie: "Teoria conform careia frustrarea ar putea fi un lucru bun nu se verifica." Când apare adjectivul "bun" apare și axiologia!

Presupun, domnule coleg, că nu-mi atribuiți cine știe ce intenții agresive asupra comentariului domniei voastre. Și, sper, că intervenția mea nu o luați la modul personal. Însă nu am putut ignora o astfel de argumentație bazată pe "argumente matematice" de tipul acelora pe care le-ați prezentat! Să fi fost vorba de vreo ironie ori satiră și să nu fi observat eu? Luminați-mă.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 07:34:09
         
 
  "scriind ne descriem." (tante)

dacă-ați ști cîtă dreptate aveați, doamna!
trebuie doar să căutați, cu ceva mai multă luare aminte, către tumnefostra, doamna!...
veți rîde cu gura pînă la urechi, credeți-mă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 07:21:15
         
 
  Mi se pare corect și elegant totodată să vă raspund la întrebarea pusă. Tot așa cum mi se pare corect să vă susțineți punctul de vedere încercând să-l dărâmați pe al meu care susține (rețineți: acordând ideii de frustrare prezumția de nevinovăție - ca și când ar fi un lucru benefic la un moment dat, sau în anumite circumstanțe) că negativismul ei (privită de data aceasta energetic) este cât se poate de nociv în primă fază psihicului, iar ulterior sănatății generale. N-aș îndrăzni să contrazic asta. Deci, mergând pe ideea de boală, ca să fiu în consens cu exemplul dvs micelian, un buletin de analiză pe care ar scrie „Frustrare Negativ” n-ar putea fi decât o veste bună. Sunt chiar convins ca un artist clinic sănătos din punctul ăsta de vedere ar fi cel puțin la fel de prolific. N-aș avea însă niciodată tupeul să afirm că un handicap (fizic de exemplu), ar putea reprezenta un inhibitor în viața unui artist, ba din contră (ca o compensare de la Dumnezeu), iar exemple în acest sens sunt destule (o să fac referire doar la cateva din lumea titanilor muzicii): Ray Charles, Michel Petrucciani, Raúl Midón, etc. Nu știu dacă nu chiar lui Stevie Wonder i-a oferit un fan japonez un ochi sănătos. Acesta însă i-a răspuns făcând dovada absenței oricărei frustrări legate de infirmitate: “ Mulțumesc, nu! Am lumina mea”.  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-08-31 01:55:24
         
 
  Domnule Ghejan,

Știți unde și cum vă anulați toată valoarea de adevăr a comentariului? Rămânând un simplu exercițiu gen homo ludens?

Nu? Ei bine iată răspunsul: când absolutizați valorile matematice. "-" adică "minus" în plan matematic, nu se traduce în plan axiologic în "negativ" sau rău. Deși, în matematică, evident, minus denotă o valoare negativă. Pentru că, în plan matematic, avem de-a face cu o convențe, o abstractizare. Care poate lua, axiologic vorbind, respectiv, un alt tip de convenție, valori de "bine" sau "rău" nuanțabile pe o scală arbitrar aleasă. Un exemplu? Într-un buletin de analiză pe care scrie "candida-negativ" ce ziceți? "negativ" în cazul acesta este rău? Sau bine?

PS. Eu am înțeles rațiunea postării dumneavoastră și cunosc condițiile de acordre. (mă refer la ajutorul de minimis) Am și eu aceeași frustrare. Însă de la un aspect personal până la teoretizarea ori literaturizarea validabilă a problematicii, este cale lungă.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 00:04:42
         
 
  Din păcate, domnule CTA, humormetrul dumneavoastră nu este și nu poate fi omologat. Reluați ce ați scris în primele comentarii și apoi, după ce ați mai înțeles câte ceva. Inclusiv încercările de a-mi trimite ceva "copite" estetic-eticoide fără niciun fel de acoperire. Însă aveți tot dreptul să fiți consecvent și să insistați. Doar știți ceea ce repet eu, poate până la sturație: scriind ne descriem. Celebra secretară Nina Lapșenninikova, depășind toate blocajele transnistrene, într-un fel de tranzitivizare ecoliterară sui generis, i-a înaintat un raport domnului latunski din care rezultă că problema a fost lămurită! Dacă nu mă credeți, cпросите latunski! Sau citiți comentariul domniei sale. Cu rugămintea de a înțelege că responsabilitatea este a nepețuitei Nina!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-30 23:38:03
         
 
  Domnule Elena, sînteți un sfînt al seriozității și nu aveți simțul umorului. Jules de Gaultier, e adevărat cu ceva mai mult talent, a făcut aceeași scamatorie. Dar avea ceva farmec. În leagănul dv., ursitoarele n-au prea pus așa ceva. Genul pe care încercați să-l practicați este doar un joc de-a adevărul și această subtilitate vă scapă iremediabil.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-30 18:25:48
         
 
  Ioane, m-ai citit din prima!

"în momentul în care sesizezi flagrantul contrast dintre realitate și speculațiile teoreticienilor de cabinet, singura cale validă și legitimă de a reveni la normalitate e ironia." (ioan peia)

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:26:32
         
 
  "România s-o scrie cu literă mare..." (ioan peia)

Nu "s-o scrie", ci sigur se scrie cu litera mare, analfabetistule care esti!

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:23:22
         
 
  "Am scris direct în casetă, nu am citit înainte și am ami multe erori. Pote le voi corecta." (Domnul Elena)

Il stiu eu pe unu' adrian mihai. Asta e taticu' corectorilor. Apelati cu incredere la el. Spuneti-i numa' ca v-a trimis Epi.

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:20:54
         
 
  Domnu' Elena nefiind epigramist - si nici macar epiglumist - spune putine lucruri in cuvinte multe in loc sa spuna multe in cuvinte putine.

De fapt, tot cearsaful de mai sus se rezuma la:

PATIMA CREATIEI - Creatorul devorat de propria creatie.

Si cum o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte...

a href="http://tinypic.com?ref=mbirya" target="_blank">Image and video hosting by TinyPic




 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:18:20
         
 
  "Urmărită cu această metodă, viața noastră politică și viața noastră literară vădește puternicul contrast între ceea ce indivizii și grupurile se cred și ceea ce sunt cu adevărat." (CTA)

în momentul în care sesizezi flagrantul contrast dintre realitate și speculațiile teoreticienilor de cabinet, singura cale validă și legitimă de a reveni la normalitate e ironia. și nu una adusă din condei, festonată, ci una cît mai frustă. ridicoli mai sunt mînuitorii de terminologii speculative, ridicoli! e, într-adevăr, vorba de un bovarism de esență. culmea e că fix aceștia fac critica bovarismului.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-30 11:02:46
         
 
  Iată, domnule CTA, în sfârșit, voluntar sau nu, vă apropiați oarecum de fondul problemei. Filosofic vorbind, incompatibilitățile, de orice fel nasc frustrări. Mai mult ori mai puțin simetrice. Bovarismul este un caz particular de incompatibilitate. Un fel de autoincompatibilitate. Și, cu argumentele domniei voastre, iată această incompatibilitate generatoare de frustrări, mutatis mutandis, a condus la realizarea unei capodopere și chiar a unui fel de curent filosofic! În plus, probabil că înțelegeți acum incompatibilitățile etern umane. Generalizând, la limită, acestea vor fi fiind incompatibilitățile dintre aspirațiile oamenilor, imperfecți prin statutul lor ontologic, și lumea ideală. Cum spunea Noica, în citatul pe care l-am reprodus mai jos: ”Exista in lumea fiintei un fel de lume a generalului pur, in care oamenii nu au asezare”.

Dacă veți face efortul unei reflecții mai profunde, pornind de la acest caz particular pe care l-ați invocat, bovarismul, veți vedea că textul și comentariile mele, în sinteză, chiar asta spun:"Prin bariere frustratorii putem înțelege orice obstacol în calea intențiilor, dorințelor, aspirațiilor ori năzuințelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existențial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creație artistică." Personal, pentru domnia voastră, mă așteptam să înțelegeți din prima. De la alții, nu prea mulți, nu am astfel de pretenții!

PS. Cu reducționismul vă aflați asemenea lui Ieremia. Cu oiștea în gard. Așa că nu o mai țineți langa. Recitiți textul, sine ira et studio, și veți vedea că nici măcar frustrarea nu am redus-o la un singur lucru. Dimpotrivă, am decelet, neexhaustiv, multiple tipuri de frustrare.

Cât privește "De ce nu ați comuta pe bovarysm, domnule Elena?" intrați deja în autocontradicție. Adică, vreți să substituiți, la modul reducționist, pe care tocmai l-ați dezavuat, întreaga problematică prezentată de către mine, la un caz particular. Iar afirmația neonorantă, "Ar fi un pic mai decent" vă spun cu toată sinceritatea, este o culme a indecenței. Vă lipsesc elementare norme de conduită iar regulile polemicii civilizate, pe care le-am tot prezentat pe aici, ați demonstrat făcând această afirmație, vă sunt străine!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-30 10:35:01
         
 
  scuze

Apropo de reducționism și batista pe care o întindem și înnodăm
 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-30 09:47:30
         
 
  Apropo de reducționism și pe care o întindem și înnodăm ca să încapă lumea în ea. Orice cuvînt este prea bun pentru asta. Iată un vechi exemplu:

“Titlul acesta, derivat din numele unei eroine populare a lui Flaubert, e aplicat într-un sistem de filosofie prea puțin cunoscut și cu puțini sorți pentru mai departe. Sistemul aparține lui Jules de Gaultier și se numește: bovarismul. Definiția lui – facultatea pe care o are un individ sau un grup de a se crede altminteri decât este. Facultatea aceasta construiește iluzia continuă, iluzia absurdă și falsă, dar veșnic creatoare de acte noi, adică veșnic creatoare de realități de viață.

Există un bovarism care e individual. Există și un bovarism social.

Citită la noi, metafizica aceasta nu ar fi fără de folos. Urmărită cu această metodă, viața noastră politică și viața noastră literară vădește puternicul contrast între ceea ce indivizii și grupurile se cred și ceea ce sunt cu adevărat.

Efortul constant de a identifica imaginea pe care ți-o faci despre eul tău cu însuși eul tău provoacă drama și comedia umană; în politică și în artă, zilnic asistăm la punerea dramei în decor și la repetiția generală. Viața e un zilnic spectacol al conflictului între ceea ce ne închipuim că suntem și ceea ce suntem de fapt. Scrisul nostru nu e decât o imensă cronică teatrală la spectacolul iluziei. Viața rămâne să se desfășoare între doi indivizi: actorul și spectatorul. Unul creează drama și celălalt o contemplă. Suntem fiecare față de vecin și actor (când ne privește el), și spectatori (când îl privim noi). Sunt însă oameni cari, într-o limită, sunt totdeauna actori sau totdeauna spectatori. Bovarismul dă însă iluzia actorului că e și spectator. Rareori, spectatorul adevărat – scepticul – se vrea actor. De altfel, scepticul intră de-a dreptul, ca o lămurire prin contrast, în definiția bovarismului. E cel ce scapă de iluzii – de toate iluziile poate –, afară de una: că a scăpat de toate iluziile. Și aici, scepticul aleargă și el, ca și caii care trag panoramele la bâlci, după șomoiogul de fân, legat de axa căruței, lângă botul lor – și pe care nu-l vor ajunge niciodată.”

De ce nu ați comuta pe bovarysm, domnule Elena? Ar fi un pic mai decent.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-30 09:46:23
         
 
  Andrei, ai definit si rezolvat propria ta frustrare. Premisele nici nu mai conteaza. Multumesc,domnule!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:49:24
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
   
Postat de catre latunski criticul la data de 2013-08-30 00:48:16
         
 
  De multe ori mi-am pus intrebarea daca putem, sau mai bine zis daca avem voie sa folosim, sau sa aplicam anumite reguli matematice asupra cuvintelor care poarta o anumita incarcatura (in cazul de fata sa zicem… emotionala). Exista, desi nu pare la prima vedere, o logica (zic eu), plecand insasi de la definitia cuvantului respectiv, ca o motivare a folosirii lui intr-un anumit context. Uite, dupa mintea mea scurta si ca distractie, in cazul frustrarii, plecand de la premizele amintite la care as adauga “prezumtia de nevinovatie” a incarcaturii emotionale a cuvantului, mi-as permite speculative sa-i aplic “metoda reducerii la absurd”:
Frustrare = catalizator catre “+”, (privit ca finalitate).
As incepe “demonstratia” prin a privi frustrarea in sine stare si implicit mecanism, ceea ce ne va permite ulterior sa vedem daca verifica finalitatea pozitiva, asa cum s-a sugerat aici ca fiind potential adevarat.
Argumentez:
Mecanismul nu poate fi decat produsul factorilor (de fapt integrala de volum). Suma algebrica se exclude, e ca si cand ai forma o ecuatie de tipul: Masa = oua + bloc – cartita, iar masa e lemnul care a mai ramas
Factori.
1. Stare negativa derivata (dx)= (de necontestat un mare minus), deci “-“. Chiar si intr-o banala ecuatie, semnul minus reprezinta un mecanism (algebric);
2. Creatie (artistica), tot o derivata = clar un “+”
3. Orice alt efect pozitiv, derivat “+” prin definitie.
Deci, configuram mecanismul:
M= dx(-) x dy(+) x dz(+), rezultatul nu poate fi decat negativ. Teoria conform careia frustrarea ar putea fi un lucru bun nu se verifica.

De amuzament, tot speculativ, am putea introduce si o constanta aleatorie, reformuland sub forma efectului obtinut ca produs de cauza si mecanism:
Fx (efectul) = Cauza (nobila, tipic guvernarii romanesti) x Mecanismul (de bine, tot tipic romanesc) = (+) x (+) = UN Mare minus, pe scurt MINIMIS.RO… si-uite-asa, prin absurd, ne reducem unul cate unul, pana n-or mai ramane decat dulaii aia mari care or sa ne pape cum vrea muschiuletii lor CA CAtelusii aia mici, cati or mai ramane nici cat un pipi concurential nu mai conteaza. Imi cer scuze acum, ma duc sa mananc rosii din Montana.
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-08-30 00:41:11
         
 
  Nelule, eu te iubesc! Frustratule!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:19:10
         
 
  Nelu Peia, scrie corect numele Domnului Dumnezeu. Nelule, atat poti, tu un poeet de mare marfa? Nu iti este rusine de poezia pe care, frustrat fiind, ai putea-o scrie, fara isbn cumparat.

Nelu Peia: Esti un frustrat!
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:08:57
         
 
  "Nu stiu daca este si a ta, dar tara mea se numeste Romania si se scrie cu R mare."

țara ta e-n bantustan, răsfugilă. România s-o scrie cu literă mare, da' tu te scrii cu o literă atît de mică, încît nici virușii nu te disting.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-30 00:03:09
         
 
  Netocmit..in sensul de nearanjat..sau de ne..antamat unei vanzari..? Cartea Cartilor...Carte Funciara... aviz poetilor patimirii lor.  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:00:30
         
 
  Distinsă Amelia Cojocaru,

Dacă pornim de la Cartea Cărților, mă tem că și Dumnezeu va fi avut o nemulțumire când a creat lumea!

Să citim:

"La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.
2.Și pământul era netocmit și gol."


Ei bine, ce a urmat s-a datorat faptului că Dumnezeu însuși nu s-a mulțumit numai "să facă" din și cu iubire și generozitate! Ci, iată, a introdus un criteriu axiologic. "netocmit și gol" deja este o primă manifestare a bipolarității "bine și rău". Care i-a produs o oarecare, de fapt o extrem de mare, în raport cu faptele demiurgice care au urmat,nemulțumire. Frustrare i-am putea spune în termenii dezbaterii de astăzi. Prin urmare, trebuia binele. Adică "tocmit și plin"
Și a procedat în consecință.

Iar procesul a continuat:

"Și a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Și a fost lumină.
4.Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric."

Etc. etc.

Aș mai vrea să subliniez că tot dinr-o nemulțumire i-a luat Dumnezeu o coată lui Adam. Și a creat premisele apariției popoarelor de frustrați telurici de "de-a lungul timpurilor"! în raport cu nefrustrarea edenică!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:51:09
         
 
  Elena, Nelu Peia si Atanasiu sunt buni corectori, cred ca te vor ajuta.  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 23:33:54
         
 
  Erată

Și lista "de ce-urilor" este infintă. Și include, în primul rând, arta începând cu antichitatea în care frustrarea, în fața efemerului, a condus la marile și frumoasele și, la limită, "eternele" statui și sfârșind cu acest mic și poate neînsemnat "tratat" despre frustrare în care se constituie topicul de față.

Aș putea merge mai departe și aș spune că, din punctul de vedere al frustrări oamenii sunt de două feluri: care recunosc și care nu recunosc faptul că sunt frustrați ori au frustrări. FĂRĂ EXCEPȚIE.

În plus nu meritocrația conduce lumea ci frustratocrația.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:33:31
         
 
  Am scris direct în casetă, nu am citit înainte și am ami multe erori. Pote le voi corecta. Însă mă aflu în centrul unui "concert" de greieri și oscilez!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:29:25
         
 
  Vedeti, ma baieti, FRUSTRARE: ........  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 23:25:36
         
 
  "frustrarea (pop. oftică), e o emoție umană, și, ca orice emoție umană, poate naște un anume soi de literatură, dar nu cred că e cazul s-o juxtapunem vibrațiilor înalte - iubirea pierdută, suferința, revolta, dorul, nostalgia, etc."

Mă tem că nu vă este clar domnule Ștefănescu. Frustrarea este o categoremă mult mai largă decât cele invocate de către dumneavoastră. Categoremă care, în fapt le include pe cele pe care le-ați enumerat și multe altele. Și este necesară dar nu suficiente în creația artistică, în capodopere. Frustrarea este, cum am spus motorul, un fel de primum movens, motivația, justificarea, impulsul. Mai trebuie talent și muncă. După unii chiar muncă, 99% și 1% talent. Însă teoria cu privire la procente este controversată.

Revenind, câtă frustrare vor fi produs incompatibilitățile lumii acesteia și câte incompatibilități vor fi fost ori vor fi fiind? Dar câte au creat Luceafărul, de exemplu? Cred că suntem de acord că incompatibilitatea naște frustrare. De fapt acesta este, în viziunea mea, "patternul" sau "ecuația" actului creativ. Spus în alți termeni de către Noica: ”Exista in lumea fiintei un fel de lume a generalului pur, in care oamenii nu au asezare”.

"permiteți-mi să cred că frustrarea, fie ea și îndreptățită, e un sentiment minor și generează, inevitabil, subproducții." Permiteți-mi, domnule coleg, să nu fiu de acord. Deloc. Dar absolut deloc, în acest pasj, cu domnia voastră. Ei bine, eu plusez și vă spun că toate operele artistice și nu numai, ale umanității au avut frustrarea la origine ca o componentă motivațională. De altfel celebrul mit al construcției monumentale ideale dă frâu acestei frustrări. De ce oare să le fi luat schelele ctitorul mânăstirii? Aveți vreo idee? De ce să se fi derulat programele spațiale americane și rusești? De ce din timp în timp apare o nouă "cea mai mare construcție de pe planetă" Și lista "de ce-urilor" este infintă. Și include în primul rând arta începând cu antichitatea în care frustrarea în fața efemerului a condus la marile și frumoaselor și, la limită, "eternelor" statui și sfârșind cu acest mic și poate netnsemnat "tratat" despre frustrare în care se constituie topicul de față. Aș putea merge mai departe și aș spune că, din punctul de vedere al frustrări oamenii sunt de două feluri: care recunosc și care nu recunosc faptul că sunt ori au frustrări. FĂRĂ EXCEPȚIE. În plus nu meritocrația conduce lumea ci frstratocrația.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:24:24
         
 
  "Ceea ce face domnul Elena este să reducă totul la un singur lucru. Asta se numește reducționism." Câtă deontologie poate avea cineva ca, după lectura acestei însemnări să poată scrie așa! Ceea ce face domnul CTA, atribuindu-mi ceea ce nu există incorectitudine se cheamă. Termenul ar fi mai dur. Dar constrângerea ecoliterară mă frustrează de utilizarea lui.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 22:52:09
         
 
  Absolut corect, domnule Corbu!  
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 22:43:22
         
 
  Doamna Ștefan,limba ca limba, dar exprimarea vie este ca mama limbii domniei-voastre care-i în vie, vie, evident, cum și eu sînt încă. D'aia nu mă încălzește ideea. Aștept toamna și pe ea să vie, cum și paznicii cucuruzului o așteaptă. N-o să-l fure nimenea (cucuruzul, evident).  
Postat de catre latunski criticul la data de 2013-08-29 22:40:37
         
 
  "In Enciclopedia de psihoterapie este mentionat ca frustrarea apare atunci cand atingerea unui obiectiv este blocata de o anumita situatie ori comportament sau ca reprezinta sentimentul subiectiv de a fi dejucat în încercarea de a atinge un obiectiv (Hersen, Sledge, 2002, 41).
2. Alte definitii adauga conceptele de de suferinta sau furie:
a) Frustrarea este acea „suferinta psihica rezultata din privarea unei satisfactii vitale, resimtita de individ ca un obstacol sau ca o interdictie” (Enachescu, 2005, 533).
b) Frustrarea este sinonim partial pentru furie si suferinta si este definita ca starea afectiva a unei persoane atunci cand simte ca eforturile ii sunt blocate de ceva. Furia, care apare ca urmare a tolerantei scazute la frustrare, reprezinta acea stare puternica de neplacere, la care se adauga sentimentul de nedreptate si dorinta de a actiona in scopul remedierii situatiei (Schmidt, Willis, 2007, 88)."

Puteți citi întregul articol accesând link-ul de mai jos. Care confirmă cele scrise de mine. Și veți putea găsi dinamica și complexitatea frustrării.

http://terapeuti.ro/general/cand-frustrarea-ne-dicteaza-vorbele-si-gesturile-toleranta-scazuta-la-frustrare/

PS. Limba ca ansamblu comunicațional (am făcut precizarea pentru a nu mai da apă la moară vreunui încremenit în dicționare) este un fenomen viu, dinamic, în permanență transformare și îmbogățire. Iar literatura este întâiul truditor, după comunicarea reală, concretă dintre oameni, care inițiază, produce și confirmă sens. Prin urmare și nou sens.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 22:28:48
         
 
  Auzi, domnuuu'... Si cu noi astia nefrustratii cum ramane? Adica noi nu suntem in stare sa cream nimic?

Ce nervi am!


Mi-ati dovedit ca sunt ratat,
Iar eu, ca orice tip credul,
Ma simt acuma cam frustrat
Ca nu pot fi frustrat destul!





 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-29 22:21:30
         
 
  Superb, domnule Corbu. Un text exact ca un bisturiu. Inca si inca o data ati reusit sa puneti oglinda, sa analizati o realitate evidenta. Frustrarea celor care posteaza aici si mai ales a celor care comenteaza. Ati facut acest lucru exemplar, cu staif, cu umor si nonsalanta. Ati reusit. Inca o data ne-ati dat clasa. Iar comentariul : unii scriu mai mult decat citesc" a fost devastator!

Ma baieti, nu vorbesc cu domnul conferentiar universitar Ion Corbu, nici fata in fata si nici macar telefonic sau pe mail, si regret asta, asta ca sa lamuresc, cred, ca nu am parti-priuri. Dar, ma baieti, ne da clasa tuturor. Si de aceea, si pentru asta, are tot respectul meu.
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 21:26:17
         
 
  @ Domnu' Elena:

Cand ma fac maleee, vleau sa ma fac flustlat...

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-29 19:18:04
         
 
  "Frica? Haida, de! La romanica fiecare e liber sa..." (kosta vianu)

Nu stiu daca este si a ta, dar tara mea se numeste Romania si se scrie cu R mare.

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-08-29 19:14:30
         
 
  Sînt uimit și contrariat de rapiditatea cu care vă deconspirați!!!
Rezultă: doar eu și Cioacă nu suferim...
Iar domnul Elena Ștefan are dreptate: cine scrie (ce și cît scrie) se descrie.
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2013-08-29 18:00:30
         
 
  domnule Atanasiu,
mi se pare mie sau încercați să fiți și mai șiret decît șiretul de care ziceți aș trage eu?
e simplu: eu nu prea am cunoștință de reducționiști antici. o spun franc. acu, dacă dv. tocma pomenirăți de ei, nu ați putea să ni-i enumerați și să ni-i și explicați oleacă? măcar așa, pi scurt!
că, pi lung, urmează să ne întindem noi.
și, să vedeți chestiune, că dacă e să vorbim de "apeiron" - întîmplător, pseudonimul meu - mi se pare firesc să nu fiu trimis așa, ironic, la google, pen'că, închipuiți-vă chiar îl știam pe domnu Anaximandru cu mult înainte de a apărea nea gogulică.
da' ce nu pricepui eu, e de ce ar fi reducționist tizache anaxi? că el nu știa că e.
el îi tot da zor cu "materia nedefinită". așa învățase el la școala aia, a lu dom' thales, că toate e una, cum ar veni, doar că nu apă, (thales) nu foc (anaximene), ci chestia aia ciudățică.
păi, atunci, dacă e să judecăm, nu numai filozofii antici pot fi calificați "reducționiști" fără să știe, ba chiar și ăștia moderni. că au și ei, așa, un fel de ideea cam redusă la teoriie lor. deci?

apoi, reducționismul, după știința mea debilă, fu o etichetă care se lipea de fruntea științei, ca știință, nu de cea a filozofilor. nu cam amestecați borcanele? sau mă-nșel?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 17:34:45
         
 
  Domnule Peia, încercați să fiți șiret, adică să reduceți totul la trasul de șireturi. Mai căutați pe Google poate găsiți ceva despre apeiron. Totul poate fi redus la peia.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 17:06:21
         
 
  nu mă pot lăuda că aș fi citit cam tot ce s-a scris prin filosofia aia antică, dar, din cîte îmi amintesc, reducționismul e o sintagmă mult mai nouă, cu referiri la pretențiile științei de explica totul prin legile ei. și nu a murit deloc, odată cu materialismul. dimpotrivă, pare a se integra, fără probleme, teoriei. (e mai complexă ideea, dar nu insist). sigur, adversarii unei asemena idei au etichetat-o drept "reducționism".
iată o definiție interesantă a acestora:

"După cum afirmă Pinker,
Încercările de a explica comportamentul în termeni mecaniciști sunt de obicei denunțate ca fiind "reducționiste" sau "deterministe". Cei care fac asemenea denunțări însă rareori știu exact ce vor să spună prin acele cuvinte, dar toată lumea știe că ei se referă la ceva rău. (Pinker 2002, p. 10)"

păi, da.
cine e Pinker?
găsim: "Pinker argues that human behavior is substantially shaped by evolutionary psychological adaptations. The book was nominated for the 2003 Aventis Prizes and was a finalist for the Pulitzer Prize."

dar poate ne explică domnu Atanasiu care-s filozofii reducționiști ai vremilor antice și dacă au pormovat ideea reducționismului în mediile lor filozofice. noi, învățăceii, suntem nerăbdători foarte în a ne completa golurile în culturi!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 16:56:01
         
 
  Ceea ce face domnul Elena este să reducă totul la un singur lucru. Asta se numește reducționism. Scoți din batista frustrării (în care ți-ai suflat nasul după chinul lacrimogen) toată creația. E o scamatorie care se practica în filosofia antică și a murit odată cu materialismul dialectic. Dar epigonii o reiau oricînd cu drag.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 16:36:21
         
 
  "Dar acesta nu are nicio legatura cu suferinta vreunui Prometeu sau cu vreo balada straveche" (a.c.)

ei, aș!
mitul ceștin se trage din miturile anterioare, știu asta pînă și copiii corect informați.
bal-bla-ul popesc despre dumnezeu, iisus și alte zdrăngănele teologice e bun de adormit pruncii naivi.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 16:02:46
         
 
  eu, stimata doamna Cojocaru, n-am spus ca Iisus ar fi creat ceva din suferinta. Suferintza, insa, nu este chiar de hulit. Suferinta este de multe ori smerenie. Ingaduintza. Nu in zadar exemplul christic e asa de miscator. Iar imbuibatii lumii acesteia nu creeaza decat suferintza semeniulor pe care isi permit( cu mici exceptii, unele notabile, intr-adevar!) sa-i manipuleze, sa-i exp[loateze, sa-i umileasca! Daca Dumnezeu ar fi putut crea o lume fara suferintza ar fi facut-o. Se pare insa ca fara suferintza nimic nu este. Doar atat.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 15:41:09
         
 
  venerabilă doamnă Ștefan, sigur, frustrarea (pop. oftică), e o emoție umană, și, ca orice emoție umană, poate naște un anume soi de literatură, dar nu cred că e cazul s-o juxtapunem vibrațiilor înalte - iubirea pierdută, suferința, revolta, dorul, nostalgia, etc.
permiteți-mi să cred că frustrarea, fie ea și îndreptățită, e un sentiment minor și generează, inevitabil, subproducții. la scară micro, aveți niște mostre de subcultură chiar aici, de ex pamfletele gheorghiț-recheșeniene dedicate plebei râvnitoare de glorie literară (adică aprox. tuturor, inclusiv, dacă nu mai ales, dvs), manelele dedicate subsemnatului de maestrul peia, sau chiar (recunosc) ale mele, dedicate domniilor lor, baladele d-lui vaska hurmuzache, pastelurile buriciene, etc. nu cred că poți intra-n istorie cu opuri vitriolante pe marginea modificarilor în codul fiscal, plata TVA, doctoratul lui ponta, dosarul valiza, gazele de șist, forfetara, sau recolta de cucuruz a vecinilor din văscăieții mici - în ipoteza că una din aceste teme de fierbinte actualitate îți afectează la modul ticălos prosperitatea caprei personale. părerea mea.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-08-29 14:38:21
         
 
  Domnule Atanasiu, Iisus (daca despre El este vorba), nu a creat ca om si din suferinta, nimic. Dumnezeu a creat lumea, si a facut-o din dragoste. Da, mantuirea noastra a venit din sacrificiul Său. Dar acesta nu are nicio legatura cu suferinta vreunui Prometeu sau cu vreo balada straveche  
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-29 14:16:07
         
 
  Suferința este mai largă și mai generoasă decît frustrarea. Nu se poate pune un semn de egalitate între ele. E de crezut că Isus n-a fost un frustrat și că suferința creatorilor nu este rezumată doar la măruntă lor persoană privată.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 13:49:46
         
 
  ma rog, fara "lucrurile", o festa a gandirii mele incalcite.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 13:00:01
         
 
  Daca n-am sa uit, daca n-o sa-mi fie, ca de obicei, lene si daca o sa o mai gasesc, voi reposta o chestie mai veche de-a mea pe tema asta. Nu-i chiar asa de veche, e din perioada romantica a revolutiei romane, cand toate pareau (unora) ca lucrurile merg intr-o directie buna. N-a fost sa fie asa, deci, n-am avut noi (oh, Doamne, iar!) noroc in viata.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 12:59:05
         
 
  Frica? Haida, de! La romanica fiecare e liber sa crape pe mana lui, nu e nevoie de frica. Foamea va desavarsi pana la urma obiectivul reducerii de personal. Am auzit ca parlamentul vrea sa voteze o lege prin care, daca mori mai devreme, ti se asigura cheltuieli de inmormantare pe seama statului. Numai sa mori, ca de rest se ocupa ei. Nu e minunat? Ce atata frica? Foame, asta e rezolvarea...  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:57:24
         
 
  fraților și cumnaților,
pînă la vorbi voi discuțiile astea despre nu'ș ce finețuri hartistico-creaționale (era să zic: creaționiste!), ați uitatără cam prin ce habitat vă hălăduiește prea rafinatele spirite? prin ce țară, mai ezact? pe unde nu mai e în siguranță nici păsărica-n zbor? (poate doar păsăsricile care zboară la joasă înălțime, ca să culeagă francu-n cioc!)
deci poețeilor și scriitorașilor, și criticașilor, și eseiscuților, și care mai sunteți,- ați uitat cam pe unde hălăduiți domniile voastre NEfrustrate?
prin romanica, bre! unde te încalică nu frustrarea, ci frica!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 11:43:30
         
 
  Aci imi vine in minte (sunt esentialmente neserios!) bancul cu groparul: un gropar dezgropa niste morminte, moment in care un schelet din groapa din spatele lui ii sare in spate si-l sperie. Groparul zambeste si isi continua treaba. Alt schelet, aceeasi faza, aceeasi reactie. In momentul in care cele doua schelete ies din gropi si dau sa sara gardul, insa, groparul le tranteste cate o lopata in "spinare" si le zice: mai baieti, radem, glumim, dar nu parasim incinta! Groparii n-au simtul umorului.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:12:09
         
 
  A se vedea ca lumea, in general, accepta cu greu ca fiind valoroase comediile. Radem, glumim, dar tot marile patimi par sa fie cele considerate valoroase! Sa nu uitam ca Toparceanu, un poet extrem de talentat, un om cu o minte deosebita, un intelectual desavarsit (intre altele avand si el frustrarile lui, nota mea!) este perceput de majoritatea criticilor, si nu numai de cei contemporani lui, ca "poet minor", in mare parte datorita unui "anumit aer" al creatiilor sale. QED  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:07:20
         
 
  pe de alta parte, nu pot fi de acord, oricat as respecta-o pe onorata autoare, cu dihotomia "frustrare rea - frustrare buna"! Frustrarea este de un singur fel, generatoare de suferinta, fizica sau psihica. Suferinta si asumarea ei constienta reprezinta, intr-adevar, "alta caciula"! Si iarasi, si iarasi, zic voua, vor fi din aceia care ma vor numi in deradere "apologet al suferintei", dar nu-mi pasa. Stiu ce spun.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:03:49
         
 
  Abia acum inteleg ce vreti sa spuneti! Dar eu am o alta abordare, mai ciudata. As spune ca intre marile opere literare (dar nu-i exclus ca fenomenul sa functioneze si in alte "arii" artistice) si suferintza reala a autorului este o legatura directa. Aceasta "mitologie" a suferintei aflate la originea oricarui act artistic autentic, a oricarei realizari notabile, nu este o gaselnita de-a mea. Nu putem omite, desigur, pe tema aceasta, frumoasa si tulburatoarea legenda a Mesterului Manole. Imbuibarea, suficientza, nu genereaza acte de constiintza sau opere artistice marete. Suferintza, insa, da! Exemplul christic, primul care imi vine acum in minte, este ilustrator: Dumnezeu, creatorul a tot ceea ce exista, a pus suferinta la temelia lumii, iar Cristos a intarit acest legamant spre folosul si intelegerea tuturor. Faptul ca unii resping acest adevar nu inseamna ca el nu exista. Evident, multe minti subtirele m-ar putea taxa drept bigot sau habotnic, dar nu ma intersecteaza! Suferintza, oricat ar parea de ciudat, este cheia. Evident, putini vor fi aceia care imi vor da dreptate, dar nici nu le cer.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 10:57:08
         
 
  Nu cred ca termenul impropriu, creat ad hoc de "bariera frustratorie" inseamna frustrare buna, asa cum se sugereaza aici. Inteleg acest termen ca opreliste posibil generatoare de frustrari dar care, oprindu-se la stadiul de nemultumire, nefericire, s.a de gen, poate duce la creatii mari.

Magie alba, magie neagra, una buna alta rea...nu cred ca exista vreo diferenta. E doar magie, si magia inseamna manipularea Adevarului prin escrocherie...prietenii stiu (bine) cum. E vorba de talent

 
Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-29 10:45:44
         
 
  Ceea ce nu înțelegeți dumneavoastră este că un text se citește în litera și în spiritul său. Nu ad literam și nu numai în definițiile unor dicționare neaduse la zi. De exempu dacă scrie undeva "se ia un varf de cuțit de sare" nu însamnă iei la propriu vârful cuțitului și apoi să iei cu el sare! Ceea ce am scris eu nu are nicio legătură cu frustrarea reală ori nesimțită ori legitimă ori avocățească. Eu am vorbit de starea de frustrare percepută de către autor, definită ca mai sus și raporturile acesteia cu opera de creație artistică. Și am exemplificat în text cu poemul "Pe lângă plopii fără soț" Că dumneavoastră doriți să vă situați pe dinafara subiectului, traba dumneavoastră.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 10:17:53
         
 
  Mă și întreb: psihologii care definesc frustrarea ca pe "«o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație.» Nu prea ați încheiat fraza, dar vă înțeleg.

Ceea ce refuzați dv. să înțelegeți este diferența dintre frustrarea reală și aceea resimțită. Iar psihologii invocați vorbesc doar de ce simte (im)pacientul, nu dacă frustrarea lui este și legitimă. Adică dacă avea drepturi care i-au fost încălcate.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 10:06:15
         
 
  Domnule CTA, regret că nu vă pot fi de folos. Treceți la sondaje! Vă doresc succes!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 10:00:59
         
 
  Citiți așa:

să pretindă autorul, mecanismul acela

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 09:54:51
         
 
  Prin bariere frustratorii putem înțelege orice obstacol în calea intențiilor, dorințelor, aspirațiilor ori năzuințelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existențial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creație artistică. Și convertește starea de nemulțumire în opere artistice și în opere științifice. Iar când aceste opere se reușește a fi impuse unui număr de aderenți avem de-a face cu recunoașterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creațiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.

Hocus-pocus: Înainte de această concluzie: În acest fel frustrarea devine generatoare de creație artistică, este doar o definiíe și o mică listă de bariere și nu, cum pare să pretindă autorul. Mecanismul acela care convertește frustrarea.

Și convertește starea de nemulțumire în opere artistice și în opere științifice. Deci frustrarea (anterior starea de nemulțumire) se convertește pe sine. Confuziv pînă la totală aiureală.

În fraza următoare (altfel inutilă în pargraf), două perle de îmbîrligare: se reușește a fi impuse unui număr de aderenți și creațiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.
 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 09:52:22
         
 
  Mă și întreb: psihologii care definesc frustrarea ca pe "« o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație. » Înțeleg această « stare afectivă negativă » se vor fi situând în "limitele bunului simț." și, prin definița propusă vor fi comis o "extrapolare pripită și deșănțată"?

Dar am uitat! În România mai mult se scrie decât se citește.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 09:46:16
         
 
  Domnule CTA, că recunoașteți ori nu, se pare, textul meu, provcat de textul domnului Ghejan, v-a produs o stare de frustrare. Ușor exagerată. Pentru că "limitele bunului simț." ori "extrapolare pripită și deșănțată" nu ar trebui să facă parte dintre tipurile de, cum spuneați dumneavoastră, "delicatețe" de exprimare.

Însă depășind acest, posibil, blocaj comuncațional, pe fondul problemei, aveți ceva "mai gros" de spus dacă încercarea mea este subțirică?

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 09:35:29
         
 
  "Or frustrarea presupune (...) și o realitate a privării de drepturi legitime și nu doar închipuite."

și care-s drepturile alea "legtime", domnu Atanase, a-toate-făcătorule?
sunt scrise, cumva, în vreun decalog juridic și noi nu avem ahabar de el?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 09:31:32
         
 
  normal, normal... aceeași placă cu proștii care nu priceperă ei dăspre ce e vorba și care habar nu au să contra argumenteze. te pui?!
cum dumnezeu să iei în serios asemenea aberații speculative?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 09:25:22
         
 
  Încercarea este subțirică și nu se susține. Folosește cuvîntul frustrare și trage de el pentru a-l întinde peste limitele bunului simț. Și a-l face să cuprindă ceea ce nu-i poate aparține.

mă refer la frustrare înțeleasă ca o stare de insatisfacție, de nemulțumire a eului creator. Un fel de barieră în calea aspirațiilor sale. Poate o discrepanță între aspirații și miloace ori posibilități.

Cu o asemenea definire, frustrarea este simplă (auto)victimizare la îndemîna oricui ține să fie nemulțumit. Or frustrarea presupune, cum spune Kosta, și o realitate a privării de drepturi legitime și nu doar închipuite.

Genul acesta de extrapolare pripită și deșănțată a unui cuvînt peste limitele rezonabile caracterizează demersurile obișnuite ale autorului. Gen ecoliteratura lamura literaturii universale.
 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 09:23:42
         
 
  Domnul Peia, ca de obicei, se îcadrează de la sine în taxonomia fenomenului. Evident că nu a făcut minimul efort de a vedea despre ce este vorba și care este rolul frustrării în creație. Prin urmare, voi ignora alegațiile de tip onomatopeic interjecționist ale domniei sale.

Domnule Kosta, bateți la uși deschise. Sigur, nu contest tipologiile de frustrare aduse în discuție de către dumeavoastră. Sigur, multe, dacă nu toate crimele umanității au la bază, probabil printre altele ori exclusiv, sentimentul frustrării real ori perceput ca real, al unor oameni, normali sau nu. Și, tot la fel de sigur este că, în ceea ce ați scris, aveți dreptatea dumneavoastră. Însă eu am precizat limpede despre ce fel de frustrare am vorbit și despre raportul acesteia cu opera artistică, respectiv, creația la modul general. Și, dacă greșesc undeva, semnalați ori contrargumentați.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 09:15:46
         
 
  Sa inteleg, din textul de mai sus, ca frustrarea cvasi-generala a votantilor USL fata de virajul de 180 de grade al formatiunii in raport cu dorinta lor de a-l vedea debarcat pe singurul frustrat patologic national ar fi una negativa, de repudiat, maladiva? Unde sa gasim un spital de nebuni asa de mare incat sa cuprinda atatia frustrati? Doamna Elena, o simpla nemultumire nu poate fi considerata frustrare. A frustra pe cineva inseamna in primul rand a-l priva de ceea ce i se cuvine de drept. Asta, da frustrare! Frustrat poate fi un justitiabil care tocmai a observat cat de nedrept i-a fost solutionata cauza. Si, da, acela poate s-o ia razna, dar nu din cauza frustrarii, sau nu numai, ci de draci! Acela ar putea considera ca are dreptul moral sa scoata pistolul si sa impuste intregul complet de judecata, in opinia lui! Iar societatea, obisnuita cu "datul la pace", cu "mortu-i vinovat", cu "mis-mas-ul" cu "mantzocareala" etc il va condamna, desigur, il va trimite la psihiatru. O fi fost acela nebun de-adevarat? Adevarul, dumnezeiescul, scumpul, rarul adevar e undeva dedesubtul acestei gramezi de rahat social. Asa ca, nu mai vorbiti de lucruri sfinte, doamna, dumneavoastra, o fiintza asa de delicata, de pura, de ingenua, de femeie... "Lasati frustratii sa vina la mine", asta da indemn christic! Stiti, doamna, care sunt expresiile cele mai pure ale frustrarii? Cele legate de nevoi fiziologice elementare. De pilda, la mine in sat, pentru toti cei care aqveau comportamente sociale nepotrivite se spunea: "asta, maica, e smuls de la tzatza!". Adica, mama lui, a aceluia, grabita fiind, nu-l lasa sa suga destul. S-auzim de lucruri boante, bancuri, glume proaste, poante...  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 09:00:10
         
 
  nu.
corect e-așa:

FRUSTRAȚI DÎN TOATE ȚĂRILI UNIȚI—VĂ, BĂ!
NU BOMBEI ATOMICE! DA MORIȘTILOR DĂ VÎNT!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 08:13:06
         
 
  deci, să înțelegem că oamenii se împart, patopsihomaladivodeprsivocomportamentalicește (scuze, da' aici e știință, nu glumă!) în doo:
- unii este frustrați sănătoși,
- alții este frustrați buni dă legat, vai dă mama lor!
păi, coană leano, ori e laie, ori bălaie! ori să se rivizuiască, primesc... ori etc. și să nu mă iei iar cu adîncimile insondabile ale raționamentului matale, pe care nu-l pricep decît deținătorii premiului Nobel pentru patopsihomaladivodeprsivocomportamentaliceasca aia, că devii susceptibilă de frustrări maladive, bre.

p'ormă zici că "toate creațiile umanității au avut ori au la bază o componentă frustratorie a eului creator, a artistului.”... da’ auzi? „toate, fără excepție."

moooammmă, ce spital dă nebuni, nenică, de-a lungul și de-a latul humanității ăsteia! da’, dacă nu existără excepțiuni, nici în trecut și nici în prezent, e curios de aflat: matale, cînd produseși operetea de mai sus, cam în ce stadiu patopsihomaladivodeprsivocomportamentalist te afli? mai ești recuperabilă dîn punt dă vedere?
facem un mic recurs la istoria și biografia?
păi, cine să mîngîie pe crește un egzemat, sponorizîndu-i panseurile porno-alcoolice cu 4, 5 sau 7 milioane?

și acuș - deși cam tîrziu - vine esplicațiunea:

"Poate unii vor sări și vor exagera: cum să fie sănătos un om frustrat, vor întreba ei? Nu cumva ne aflăm într-un paradox? Nu, voi răspunde eu.. Și voi preciza : mă refer la frustrare înțeleasă ca o stare de insatisfacție, de nemulțumire a eului creator. Un fel de barieră în calea aspirațiilor sale."

coană leano, nu numai că ne aflăm într-un paradox, dar suntem vîrîți în logica matale abracadabrantă pînă-n gît. căci totuși, totuși, totuși, pînă la "bariererele" alea „frustratorii” e cavașîlea drum, pe unde se revarsă, din abundență, fel și fel de frustrări, mai mult sau mai puțin maladive, pe care călătorești matale cu mare expertiză. Ca să creezi opere nemuritoare.

„Nu, voi răspunde eu...” mai zici matale, dar însă totuși, ne dai nește amănunte, de dragul nostru, să nu zăbovim în întunericu ființei noastre patomaladive...

Ei, și dupe ce ne mai dai „sublimatu” ăla (atension, neică Topîrcene!) vii și zici:

„Iar când aceste opere se reușește a fi impuse unui număr de aderenți avem de-a face cu recunoașterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creațiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.”

cum, cum? să fie „impuse” operili alea? aoleu! cum, bre! cu bazuca la cap?
„bei ăsta, lectorule intertextualist, recunoști că opera coconei este jănială au ba? că, de nu, dracu e-al tău, îți fac dovleacu hîrdău!”
nasol cu „impunerile” astea!

deci, iar atension:
„Prin urmare, deparete de a anatemiza frustrarea, de a o pune la stâlpul infamiei ori de a arăta spre ea cu mânie și acuzator, artistul, artiștii ar trebui să mulțumească frustrării apărute în biografia lor civilă ori artistică deoarece, ea, frustrarea le-a oferit șansa de a se realiza, de a deveni artiști.”

bine, bine, da’ matale cum faci asta, presupunînd că pusăși d-o capodoperă nouă p-acilea? cum mulțumești frustrării, că văz că nu? sau ar trebui ca frustrarea să-ți mulțumească lu matale pen’ că o apărași în instanța humanității depresivomaladive?

urmează un îndemn muncitoresc la depășit cincinalul frustrării, de toată lauda:

„nu ratați șansa, uneori, poate istorică, a frustrării.”

nooo, păi cum să ratăm? ce s’tem proști? de-acu o să sărim pe frustrare ca corbii pe cașcaval!

concluzia?

„...frustrarea poate fi percepută ca un fel de energie atomică putând distruge ori putând ajuta. După cum omul știe să o controleze și să o utilizeze. Dacă știe!”

așadar:

FRUSTRAȚI DÎN TOATE ȚĂRILI UNIȚI—VĂ!
NU, BOMBEI ATOMICE!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 08:07:09
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE