|
|
|
|
|
|
|
|
|
Copacul |
|
|
Text
postat de
mircea nincu |
|
|
cunosc un copac plin de toamnă.
nimeni nu știa că nu va mai înverzi.
vechi zugrăvit, ca portretul de doamnă
al mamei unui pictor ce nu-l vom ști.
pierdea vara timpul fluierând vânt
și își întinde câmpuri de turme.
fiind fiu de văduvă, nu știu ce să spun
despre el, numai că purta umbre.
privesc cum trece întunericu-n nor,
cum se despletește nesfârșit în uitare…
niște elefanții pe un picior de cocor
alergând îl gâdilau cu o raze de soare.
nu ascult nimic. nimicul îmi urlă
cerșind cu mâini bătute în cuie
după adâncul ființei pictat ca o turlă
cu sfinți înnegriți de tămâie.
va veni alt anotimp, anotimpul uitării.
vor tăia trupul copacului, dar rădăcina
îi va rămâne în urmă, pas al visării
turmelor nesfârșite ce-i căutau tihna.
cerul îi va dărui ochi ce nu pot plânge.
pământul i se va redeschide în hăuli.
îi va pieri steaua după care soarele fuge
și universul i se va întoarce în găuri.
pentru acest copac să bem câte o mare!
fiecare din tigva ce-o va pune-n mormânt,
cupă amară plină cu neînțeleasa visare
a copacului golit de sine până la fund. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23973 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|