FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Help
Text postat de Emanuel Cristescu
Într-o speță, un fel de armonie fără finalitate dintre inteligență și rațiune, numesc astfel frumosul, am solicitat unei instanțe anularea unui act emis în 05.04.2001. Instanța de fond a respins ca inadmisibilă această cerere. Există posibilitatea unui apel. Întrebare: mai merită făcut apelul ori trebuie renunțat. Sunt câțiva juriști pe site. Ar putea da o mână de ajutor în luminarea mea în această speță? Am doi amici avocați care au păreri contrarii. Unul spune să fac apel, și urgent, că pierd termeneul. Altul, un mare specialist, îmi spune că nu am nicio șansă și că pierd timpul.

Dacă se oferă cineva să-mi dea un sfat trimit documentele. [email protected].

Mulțumesc.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dreptatea celor neimplicati in diverse sisteme este relativa, exact asa cum sunt relative marimi fizice respectabile, cum ar fi spatiul sau timpul. Metafora destul de precara prin care este reprezentata Justitia, adica o muiere trupesa legata peste ochi cu o carpa aparent curata, e nefericit aleasa, cel putin intentional vorbind: vrand sa mimeze impartialitatea, un concept de neatins in realitate, reprezentarea respectiva reuseste sa fie transparenta, devoaland obtuzitatea, cecitatea si imposibilitatea unui dialog normal.
Dupa bunul simt si dupa dreptatea omeneasca, singura impartiala, in opinia mea, o nedreptate, fie ea si o crima, nu ar trebui prescrisa, intrucat vina si vinovatia nu dispar. Se pare ca acel sau acei care au pritocit Codul de Procedura Civila (duios prescurtat de juristi "cod proc civ", probabil din respect) este in totala si flagranta contradictie cu Constitutia, care multe promite dar tot ea le si inghite, cum ar veni in limbaj (urat cuvant!) popular. Ce ne ramane? Speranta, dar si de ea am auzit c-ar fi plecat c-un tren in Franta. Pereat mundus, fiat justitia, se manca odinioara din acelasi material indicibil, ca si astazi.
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-05-15 12:04:07
         
 
  Bunule și blîndule domn Emanuel... Domnia voastră visează la triumful justiției.

De veacuri încoace dreptul și dreptatea sunt perfect paralele, posibila lor întîlnire lor fiind ceva de domeniul teoriei despre universurile paralele, curbarea spațiului, găurile negre șamd.

Scriam cîndva, într-un catren (cu pretenții de epigramă):

Și dreptul nostru, și dreptatea
Se-ațin alături, paralel,
De unde și realitatea
Că nu se întîlnesc defel.

PS Pe de altă parte, admițînd că instanța de fond a greșit atunci cînd a apreciat că acțiunea este inadmisibilă (deși eu cred că a apreciat corect, altul fiind cadrul în care actul putea fi atacat), se poate discuta, cel mult, despre anularea actului, și nu despre nulitatea absolută a acestuia.

Or, în materia anulării, funcționează acea instutuție menită să sancționeze pasivitatea celui îndreptațit să ceară anularea, respectiv prescripția extinctivă, stabilită de lege ca fiind de trei ani de la data la care cel în cauză se putea adresa instanței cu o cerere în anularea actului. În cazul concret al domniei voastre, cei trei ani au cam trecut binișor, ceea ce face ca acțiunea (sub rezerva admisibilității) să fie paralizată prin invocarea prescripției (invocare obligatorie pentru instanță, avînd în vedere legea aplicabilă - Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă).

Prin urmare, nu prea mai aveți ce epuiza. A făcut-o timpul în locul domniei voastre.

Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să vă învățați studenții și masteranzii să creadă în adevăr și în dreptate. Era să zic în justiție, dar m-a oprit la timp un drăcușor care mi-a șoptit la ureche ceva despre vînzarea de iluzii sau cam așa ceva...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2013-05-12 17:38:16
         
 
  Mulțumesc domnule Bordaș. Da, surprinzător, cei doi avocați se situează pe poziții ireconciliabil contrarii. A treia variantă, de la dumnealor nu a apărut!

Mulțumesc pentru sfat. Însă voi face și aceast demers. Acțiunea principală s-a perimat. Dar îmi este greu să accept că nu se poate face totuși dreptate atunci când nedreptatea este evidentă și probată cu documente oficiale. Este, ca să spun așa, de amorul artei, respectiv pentru triumful justiției chiar dacă, în plan practic, s-ar putea să nu mai aibă nicio consecință. Însă ani de zile mi-am învățat studenții și masteranzii să creadă în adevăr și dreptate și nu pot eu abandna. Măcar să am conștiința că am epuizat tot ce se poate epuiza.

Oricum, mulțumesc foarte mult!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-05-11 20:49:26
         
 
  Am doi amici avocați care au păreri contrarii.
Emanuel Cristescu

Da, e o situație absolut nefirească. Firesc ar fi fost ca din întîlnirea a doi avocați să rezulte cel puțin trei păreri.

Situația mă pune pe gînduri :))


PS. V-am trimis un mail.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2013-05-10 19:11:54
         
 
  Nu, nu este un act administrativ. Este un raport al unui lichidator judiciar întocmit pe baza unui document eronat de la Reg, Com. care mai apoi a revenit a recunoscut eroarea și a corectat-o.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-05-10 17:41:04
         
 
  Pare-se că stau bine cu memoria.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-05-10 16:32:03
         
 
  Dați prea puține date. Din ținerile de minte relativ la contenciosul administrativ (presupun că este vorba de un act administrativ), orice act se atacă într-un termen de 30 de zile de la comunicare, dar nu mai târziu de 1 an de la emiterea acestuia. Dar cred că d-ul Bordaș e mai în domeniu, parr a fi civilist.
Prin urmare, dacă este așa cum rețin (și e cel mai probabil), nu are niciun sens să mai declarați calea de atac.
Mă edific și revin cu date mai concrete.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-05-10 16:27:52
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23937
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE