FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Exercițiu de sinceritate sau să fim noi înșine*
Text postat de Elena Stefan
Exercițiu de sinceritate sau să fim noi înșine*

Text dens care invită la introspecție și reflecție permanentă, la filosofie și teleologie. Ușor prezumpțios spre inchizitorial se vrea detonatorul unor procese de conștiință la nivel individual și social pornind de la prejudecata că în fapt, acestea nu vor avea loc. Aceasta supoziție ne este confirmată de titlul « in memoriam » care ar dori să accentueze dispariția « sincerității »din cadrul « civilizației »umane actuale. Și, dacă privim în jurul nostru chiar și mai departe decât orizontul proxim abordat de autoare, aproape că înclinăm să-i dăm dreptate și în mare măsură chiar are dreptate, Însă adevărul este că, în ciuda tuturor nenorocirilor acestui secol, până acum sângeros, ipocrit și impudic, sinceritatea nu a dispărut. Moralitatea există. Numai că ea, moralitatea nu face paradă, își manifestă existența ascetic, discret și cu speranță. Mă veți contrazice ? Posibil. Vă voi aminti doar o aserțiune rostită de Maica Tereza : « ați făcut bine și ați fost răsplătiți cu rău. Continuați să faceți bine ». Nu mă împac deloc cu bigotismul însă împărtășesc ideea că un om care crede cu sinceritate în ceva, chiar și greșit, este de preferat cuiva care nu crede în nimic. Și faptele Maicii Tereza, detașarea ei extraordinară de contingent și limitarea doar la, pentru sine, strictul necesar, a oferit modelul. Și sunt sigură că nu a rămas singular. Și sunt sigură că sunt mulți care i-au adoptat stilul. Și ea este numai un exemplu dintre multe altele. Exemple ale contemporaneității. Pentru că istoria nu duce lipsă de astfel de modele, însă autoarea tocmai acest fapt pare a incrimina : moartea sincerității și moralității în timpurile noastre. Problema nu este nouâ. Este doar fundamentală și eternă.
Textul își atinge scopul. Trage semnalul de alarmă. Și, de ce nu ? poate vor fi fiind unii care să nu treacă nepăsători în ziua de mâine. Și unul singur dacă va fi și textul va fi fiind justificat.

Text postat de către Elena Ștefan


*In memoriam**

Mă veți muștrului, veți râde, vă veți hilizi, veți spune că este o prostie, o pierdere de vreme, o bagatelă, o inepție, o utopie. Veți fi cinici, ironici, mușcători, critici. Și cu tot dreptul. Tot dreptul la cuvânt și mai ales la gând.

Veți trece mai departe, în aceiași pași grăbiți, în iureșul orelor de alergătură după o afacere, un contract, o achiziție, o lovitură, o situație gravă, un proiect de încheiat, o luptă de dus. Urgențe. Presiuni.

Nu-i timp de sentimente nobile. Nu, e imposibil să te oprești din treburile care au un dead line, sau să îți rupi din timpul dedicat hobby-ului tău, fie el vânătoare, pescuit, oregami, fitness, tenis, pian, lectură… telenovele, meciuri, dans, cluburile de fiece seară…
Nu, cum să îți mai lași baltă ziarul, cu ultimele știri, ultimul reportaj despre roboți sau ultimele jocuri politice, vip-uri, înalta societate, ultimul curs valutar, bursa…

N-ai cum. Și pentru ce? Tocmai acum, când copilul nu-ți mai învață, chiulește, îți răspunde obraznic… când nu mai știi cum să mai scoți bani din orice, din ce-o fi, căci iar anunță ăștia scumpiri – gaze, curent, calorie, alimente. Când nu mai ai timp nici să dormi sau, mai rău, nici să te trezești uneori din beție, din năuceala zilelor și nopților, din săptămâni care curg anapoda. Vecinu’ cum reușește, uite, stă și-și bea cafeaua dimineața și seara pe balcon, are și termopane, de’, el câștigă, e patron, nu muncește, se plimbă în jeepul lui tare, amante, vilă, își permite. Da’ nici el nu are timp, nu, cum să mai aibă timp când din 24 de ore vreo doișpe’ stă pe telefon, când stă și-și calculează profitul, pierderi, jucându-se cu ce ghișefturi să mai scoată, cum să-și mai spele banii și păcatele, îi mai e și fata la facultate, și nevasta are acu’ pretenții, da’, de, ce să facă.

Da, n-aveți cum să nu fiți cinici, să nu râdeți, să nu vă hiliziți. N-aveți cum. Tocmai acum eu mă trezesc încercând să caut, să redescopăr, să chem, să zgâlțâi, să cutremur, prin câteva rânduri, atât, câteva gânduri, nici măcar ele prea aranjate, prea adunate, prea bine înscrise în ale spiritului și sufletului, în ale omenescului.

Tocmai acum încerc să dau sens unei sincerități, care pare să se ducă pe apa sâmbetelor, să se evapore din noi, să se transforme în înșelăciune, minciună, farsă, ascunziș, cacealma, falsitate. Să devină ceva de neînțeles, o mirare, o raritate, o imposibilitate, un neologism sufletesc, un rest, o urmă, ca un urcior rătăcit prin pământurile Tomisului, o rămășiță de uman deja prea fragilă ca să mai aibă valoare, preț, importanță. În oameni. Între oameni. Oameni?

Sinceritate. Dincolo de sentimentalisme și metafore. Simplu. Sincer. Neprefăcut. Loial. Deschis. Franc. Cald. Fidel. Neînnoroiat de pașii mișelești ai minciunii de care deja nu ne mai dăm seama noi înșine cât de profund s-a înrădăcinat în noi, pătrunzând în coloana vertebrală, în măduvă, în celule de trup și de spirit, în interstiții de suflet.

Nu, deja nu ne mai dăm seama că ne mințim pe noi înșine secundă de secundă, fiindcă nu știm, nu cunoaștem sinceritatea. N-a fost simțită, trăită, experimentată autentic vreodată. Fără nuanțe, fără griuri. Sinceritate pură. Măcar un minut, măcar în noi înșine, cu toată obscuritatea profanului. Sinceritatea unei clipe, unui sentiment, unui gând, unui surâs, unui gest, a unei mângâieri, a unui cuvânt, a unui rid, a unei priviri, a unui fapt. Măcar cu un om.

O singură dată de-ar fi. Și tot ar fi îndeajuns pentru a te simți dincolo de mizerii, de mârșăvii, de neguri, de încețoșări, de tenebre, de banal, de agresiv, de grandomanie, de omnipotență, de nesiguranță, de furie, de angoase, de nelămuriri.

O simplă secundă în care, în orice oglindă te-ai privi, oricine ți-ar contura portretul, ți-ar surprinde esența, autenticul, adevărul. Așa cum este el. Fără să se transforme în altceva, într-o metamorfoză dureroasă ca a lui Dorian.

Veți râde, firește. Îmi veți arunca în față: „Heeeiii, nici în Antichitate nu găseai ceea ce pretinzi acum. Nici tu nu ești în stare. Wake up, baby! "Trăiește-ți clipa!", "Don’t woory!", "Keep walking!", "Life is good…"... "Gândește pozitiv." "Ia oamenii așa cum sunt.", "Așa e viața…"...

Mulțumesc. Aveți dreptate, judecata mea e greșită. Am uitat, iar am uitat, sincer am uitat că suntem imperfecți, nedemni, vinovați, mojici, stupizi, limitați. Dar... știți, și asta face parte din sinceritate. Nu se exclud. Nu.

Avem nevoie, vitală nevoie, să păstrăm măcar încercarea de a fi din când în când noi înșine.

**Text postat de către Ela Victoria Luca
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23924
Comentarii: 120160
Useri: 1423
 
 
  ADMINISTRARE