FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Operați Sahara, de nisip
Text postat de Vasile Hurmuzache
d-lui F. Sorescu

Eu, când scriu, de fapt nu scriu deloc,
plâng cu litere și le alint,
că , în mine nu mai este loc
nici măcar pe mine să mă mint.

În cuvinte, rătăcesc hai- hui
pe un cal cu cerul sub aripă,
către steaua mea într- una sui
când adun vecia într-o clipă…

Iar pe drumul presărat cu nori,
ce- au plouat și viscolit o viață,
trec cu țipăt umbre de cocori,
fluturând aripile de gheață…

Și, din cuiburi ce le- au părăsit
când tăcerea a ieșit la coasă,
toamna, ca un plâns nemărginit,
mă pătrunde, arde și apasă.

Dar nu plâng pe voia nimănui,
lacrima sub pleoape mi- e străină,
dragostea e plânsul care- l sui
prin artere, până la lumină.

Doare, între oameni să respir
aerul străin ce- i înconjoară,
de aceea se preface- n mir
sufletul când dă pe dinafară.

Înfloresc cuvintele pe gură
când vă chem aevea dintr- un vis
unde vă iubesc fără măsură,
să vă- mbrățișez pe cord deschis.

Și, așa, fără anestezie,
dezbrăcat de forme și de chip,
mă abandonez sub bisturie:
operați, Sahara, de nisip!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Și totuși... Nu vă strică să încercați alte formule... Și alte lecturi. Nu e rău nici textul ăsta stil Păunescu, dar se poate mai mult. Și, mai ales, mai autentic/personal. Totuși, vot.
Că prea le ziceți cu foc.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-02-16 00:11:15
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23936
Comentarii: 120070
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE