FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Casandre, utopii și alb debil
Text postat de Elena Stefan
Casandre, utopii și alb debil (Repostare)


Istoria ne spune că asumarea aratului, ca act sine qua non în teoria satisfactorilor vitali, poate fi subiectivizată la extrem prin percepția asimetrică asupra realității. Demonstrația lafontaine-ană este intrată în galeria marilor achiziții ale spiritului uman și ar trebui să constituie un reper în autoimplicarea cuiva în acte și fapte pentru care simțul său olfactiv pare a fi ori chiar este atrofiat. Ori, în cel mai bun caz, reprezintă un rudiment.

Partea utopică a Europeii constă în ambiția mea de a crede în rousseau-nianul „bon naturel” care, se afirmă, ar popula orice ființă prevăzută cu un „dispozitiv” natural de gândire. Dispozitiv care presupune o condiție necesară. Nu și suficientă!

Oameni de diverse calibre educaționale, culturale, ideologice și comportamentale, pot coexista într-un spațiu definit de doar doi vectori genetci anentropici: nu limbajului licențios, nu atacului la persoană. Și, acestă coexistență, în respectul de sine al fiecăruia, în respectul asumării voluntare a unor reguli democratice și în respectul față de ceilalți, credem, poate stimula realizarea unor creații ale spiritului care pot fi definite ca valoroase. Acesta este fondul a ceea ce s-ar putea numi „utopia” Europeea ori „sistemul” Europeea. Care, în virtutea acestor principii, poate, mă repet, utopice, conțin inclusiv subsisteme antisistem. Adică spirite cu porniri centripete atavice, cu o puternică și de neînlocuit, forță distructivă.

Spiritele casandrice, vindicative și opace nu vor înțelege niciodată telologia unui astfel de demers. Mai mult, premeditat ori involuntar, vor face totul ca inadecvarea lor la o astfel de „utopie” să fi justificată. Și vor utiliza toate mijloacele pe care idiosincrasia lor funciară față de o astfel de întreprindere le presupune, cu scopul mefient de a o torpila, dezagrega iar, speră ei, într-un final pentru a o distruge. Spre nefericirea acestor casandre second-hand visul lor va rămâne la stadiul de himeră.

De nenumărate ori s-a cântat prohodul Europeii. Se încearcă ducerea în derizoriu a demersului proorocindu-i-se eșecul, condamnarea, lipsa de viabilitate a „utopiei” și aneantizarea conceptului care o guvernează: ecoliteratura.

Ei bine, din 2003 și până acum, Europeea a existat și, sper eu multă vreme de acum înainte, va exista. Purtând „în blană”, ca o expresie a maximei democrații și toleranțe, chiar și virușii care încearcă să o distrugă. Pentru că, am convingerea, tot ce este bazat pe forță, este sortit eșecului ori disprețului. Europeea se bazează pe afinități, pe aderarea voluntară, pe respectarea neipocrită a regulilor.

Ecoliteratura este un concept care definește o stare existențială de fapt. Asemenea celebrului personaj care vorbea în proză fără să știe, mulți, cred eu cei mai mulți, dintre noi și nu numai, scriu și se comportă ecoliterar. De aceea ecoliteratura rezistă și va rezista. Așa cum mediul înconjurător este poluat și spiritul uman a fost este și va fi poluat. Degenerarea limbajului, inducerea în comportamentul ființei umane a comportamentelor animalice și ridicarea nonpudorii la rang de virtute sunt pericole majore. Cohortele de apologeți ai urîciunii și spurcăciunii câștigă spații tot mai largi. Însă, atâta timp cât va exista specia umană se vor naște și reacții la astfel de manifestări. Pentru că promiscuitatea, reîntoarcearea la instincte, abandonarea frumosului și a moralului nu pot cuprinde totul! Chiar dacă ipocrizia așa ziselor sincerități ale neorealismului capitalist le trâmbițează. Chiar dacă sălbăticia capitalismului non-etic manipulează și speculează tot ce se poate specula, prin prisma neuromarketingului, din ființa umană.

Știu lumea nu se împarte în alb și negru. Știu că ipocrizia face ravagii. Însă mai știu că oricât de decăzut ar fi cineva acolo, între doagele lui, mai mult ori mai puțin etanșe, rămâne cel puțin aspirația către albul pierduut, către frumosul visat, către utopia binelui în care cel puțin o dată în viață va fi crezut. Iar această aspirație reprezintă sfârștul a ceea ce am putea defini albul-debil existențial. Și, fie și din acest ultim refugiu, lumea are rezerva propriei renașteri.


PS. Oricine, detașat și fără patimă, poate constata creații valoroase în orice pagină europeică. A vedea totul în alb-debil denotă o debilitate personală.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  firoscos  
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-15 21:36:51
         
 
  Doamna-doamna, vă repet, pentru că ați cam încremenit în proiectele dv. scrobite:
Vă repet, zic, deși este extrem de ridicol să spun asta: nu am nicio problemă cu noțiunile alea simandicoase. A fost o vreme cănd le vînam cu pasiune și le învîrteamm și eu, cam tot așa cum încercați să faceți domnia voastră. Doar că eu aveam stil, le percepeam cu finețe și le foloseam cu eleganță. Pînă m-a lovit, deodată, în moalele capului, o super-evidență: cine se sclifosește în felul ăsta, făcînd acrobații lexicale și complicînd rostirea, care, altcum, ar putea fi mult mai limpede și onestă, acela parvine.
Acela nu prea are ce spune și se ascunde după paravanul firiscos al vocabulerului "rafinat". Acela se castrafilește!(Oh, ce neacademic!). Acela se prostește, afișînd aere de mare guru al cuvîntării.
Ceea ce nu pricepeți dv, este că aruncarea cu furca a cuvintelor, în alcătuirea unei fraze, doar din fățoșenie antelectuală și porniri epatante, sare-n ochi cale de-o poștă. E o regulă simplă: dacă nu poți reformula cumsecade o sintagmă, un text, un discurs - care-ți aprțin - indiferent de ce natură ar fi acestea - înseamnă că ai bătut cîmpii. Că ai dat cu clanța... termenofilă (poftim! vorbă inventată, complet gratuită, ca ex...) Că ai făcut paradă de falsă știință. Pe scurt: că ești un retor impostor!

Dacă mă trimiteți la Donici, eu vă trimit la Agamiță Dandanache - tipul perfect de vorbălău fără cap și coadă. Presupun, însă, că există un alt personaj, mult mai scorțos, în literatură, acre exprimă perfect acest tip de confecționer de fraze prețioase și complet goale de sens și conținut.
De ce nu s-au înghesuit "admiratorii" (numărați pe deștete!) să vă apere? "Pentru că au înțeles și sunt de bună credință."?!!
Oau, oau, oau - ce justificare ieftioară! Nici nu mai e nevoie să contra/argumentez.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-15 19:50:12
         
 
  Distinse domn,

V-am dat help-uri ca să înțelegeți despre ce este vorba!

"Pînă una-alta, văd că niciun admirator al volutelor matale gargarisite nu s-a înghesuit la explicații. De ce oare?"

Răspuns: simplu. Pentru că au înțeles și sunt de bună credință.

Pentru domnia voastră, nu ce scriu eu contează. Ați văzut doar cum ați reacționat la recentul text "Adevăr și validitate" Față de care, metaforic vorbind, vă situați la ani lumină! Ați vrut să-l faceți praf și ați devenit, domnia voastră, pulbere!

Domnia voastră, doar ce înâlniți pseudonimele mele și ele devin mulete. (capa – pelerina rosie cu care toreadorul agita taurul)adică, roșul acela care înfurie taurii în arenă. Din acestă cauză nici măcar nu puteți citi ceea ce scriu. D-apoi să mai și înțelegeți.

Personal mă distrează acest rol de toreador pe care mi l-ați hărăzit. Conștient ori nu.

Păi cum să înțelegeți sintagma "asumarea aratului" și, mai ales, asimetria perceperii ei, dacă nu faceți conexiunea cu "Demonstrația lafontaine-ană" și cu trimiterea, evidentă la fabula lui Donici?

Asta așa, ca exemplu. Însă văd că vă asumați statutul de scamă pe un frac impecabil. Dacă vă este confortabil, continuați!

Vă doresc succes.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-15 18:00:09
         
 
  Doamna-doamna,
În loc să mă iei cu faze din astea, ocolitoare, precum așkia lu bulă, și să chemi în ajutor pe oarecine, mai bine ai fi pus mânuța matale hermeneute pe textul proprietate personală și l-ai fi expus într-un limbaj omenesc. Se pare, însă, că nici matale nu știi ce ai scris, așa că nu mai e cazul să ne iei de proști.
Pînă una-alta, văd că niciun admirator al volutelor matale gargarisite nu s-a înghesuit la explicații. De ce oare?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-15 17:34:56
         
 
  Asumarea "aratului" în context, o la mintea cocoșului ironie la adresa acelora care se bagă în treabă și-și asumă, sofistic, câte o muncă este excelent reflectată în fabula lui Donici, "Musca la arat" și a lui La Fontaine într-o altă celebră fabulă "Musca și chervanul".

Iată percepția asimetrică a realității în cele două texte:

" *Când numai iat-o muscă s-apropie în zbor
Și chip ca să-i îndemne cu bâzâitul ei,
Când la rotași aleargă și când la prăștieri,
S-așază când pe unii, când pe ceilalți de-i pișcă
Și-n sinea ei socoate că ea-i pricina dacă
Chervanul se mai mișcă.
Se mută de pe oiște la vizitiu pe nas
Și-ndată ce chervanul se mai urnește-oleacă
Și toți mai fac un pas,
Ea gloria întreagă pe seama ei și-o pune.
Se plimbă-ncolo-ncoace ca să se afle-n treabă
Zorind pe toți, de-ai spune
Că e un șef ce-aleargă pe câmpul de război
Spre-a-și înteți oștenii să nu deie-napoi,
Și-a câștiga izbânda cu-o clipă mai degrabă.
Și musca, în această strădanie obștească,
Se tânguia că ea și numai ea muncește
Și nimeni alt n-ajută pe cai să se urnească:"

* Extras din , fabulă de La Fontaine, tradusă de Dimitrie Anghel, în colaborare cu St.O.Iosif.

Musca**

De la arat un plug
Venea încet spre casa
Si, la un bou pe jug,
O musca se-asezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O alta musca-n zbor
Îi face întrebare:
— De unde, draga sor’?
— Si mai întrebi de unde!
Ei musca îi raspunde
C-un aer suparat.

Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi ca noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!

Spre lauda desarta
Multi zic: noi am lucrat,
Când ei lucreaza-n fapta,
Ca musca la arat.

** Fabula de Alecu Donici

Intretextualizarea, printre altele, presupune interrelaționarea unor texte ori contexte cu minime conținuturi culturale. Când aceste conținuturi sunt de notorietate și, cu taote acestea, nu se pot face conexiunile corespunzătoare, nu rămâne decât limitarea dată de incapacitatea perceptivă ori de neputința inferenței. Atunci, în plan pragmatic, avem de-a face cu un fel de scamă pe un frac impecabil. O perie sau un simplu bobârnac de scapă de eventualul disconfort vestimentar!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-15 15:00:48
         
 
  „Istoria ne spune că asumarea aratului, ca act sine qua non în teoria satisfactorilor vitali, poate fi subiectivizată la extrem prin percepția asimetrică asupra realității. Demonstrația lafontaine-ană este intrată în galeria marilor achiziții ale spiritului uman și ar trebui să constituie un reper în autoimplicarea cuiva în acte și fapte pentru care simțul său olfactiv pare a fi ori chiar este atrofiat. Ori, în cel mai bun caz, reprezintă un rudiment.”

Cum, cum?
“(…) asumarea aratului (…) poate fi subiectivizată la extrem prin percepția asimetrică asupra realității.”??

Deci, „Istoria” ne povestește (de Samson, cum că muierea...!) c㠄asumarea (!!!) aratului...”. Asumarea aratului?? Poate-o fi „asomare”? Așa ceva nici că am mai auzit a se formulare!!...
Dar ce făcea „asumarea” asta? Cică se „subiectiviza la extrem” prin, atenșăn!... „percepția asimetrică a realității”.
Alo, băi frați căuzași, recunosc, sunt bătut în cap, am un singur neuron pe orbită, și ăla amețit, dar e cineva de pe aici să-mi explice cum vine de se-ntîmplă în cele spuse mai sus? Chiar vă rog, adoratorilor și admiratorilor de Doamna-doamna, să-mi scurtați chinul hermeneutic și să-mi luminați neuronașu cel singuratic, pls!

Mai departe, demonstrația „lafontaine-ană”, face și drege, deși nimica nu se-nțelege, care „acte și fapte” și olfacte... atrofacte... și-artefacte, rudimente dă talente!

Dar să nu sărim, vă rog, peste “teoria satisfactorilor vitali“!
Ce barbarisme împumutate de la fel și fel de teoreticieni ai nimicului supraevaluat semantic! (Pînă și DEXul, inclusiv cel de neologisme, refuză a legitima atare noțiune!) O, știuuu, știu, sunt nume sonore care le-au inventat și le uzitează (alde Maslow și cu Herzberg – cine-or mai fi și ăștia?!)… cum de-ndrăznesc, cum de-mi permit?! Păi, cam așa cum își permitea, să zicem, Henry Miller să-l ia-n bîză pe Joseph Conrad. Sau chiar pe Hamsun, cu toate că-l admirase la un moment dat. Sau cum îi numea Călinescu George pe scriitori: “Lichelele de scriitori”! A, veți spune că aeștia eraoră cineva, și-și permiteau. Scîrț! În calitate de cititor, eu îmi permit și mai multe, nu numai să-mi exprim îndoiala față de sacrosancțele lui x sau y, impozanți “satisfactori” și “prodfactori” ai artelor, dar chiar să le arunc operili la gunoi. Pour si muove, adică pur și mov, adică pur și simplu! (Sau greșesc, doamna? Sunt un incult agresiv, nestrunjit, recunosc!).

De fapt, știți cum e cu invetatorii ăștia de realități paralele, pentru care inventează limbaje paralele, numai de ei pricepute? Cam cum e cu foncționarii statului (degeaba): inventează fel și fel de hîrtii, hîrtiuțe, copiuțe, analize și sinteze, care de care mai breze, doar ca să aibă ce să plimbe și să lustruiască șezuturile scaunelor cu fundurile lor sacrosancte!
Mă grăbesc!
Nu mai insist, deși mai erau destule perle.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-15 13:37:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE