FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Poe(ma)tizarea existenței sau luciditatea opțiunii convergente* (Exercițiu de lectură)
Text postat de Elena Stefan
Poe(ma)tizarea existenței sau luciditatea opțiunii convergente*

„Între tăcere și păcat / Ce-o să aleg, cirezi sau lotuși / O, drama de-a muri de alb / Sau moartea de-a învinge totuși .” A fost prima conexiune pe care am făcut-o lecturând acest poem, pe care, ab initio, îl consider unul extrem de reușit.

Când contextul situațional oferă, ca opțiune, alegerea dintre variante convergente destructurării, existența poate fi percepută, ori chiar poate deveni supraviețuire. Adică o viețuire condiționată de o stare excepțională, de un efort deosebit ori de o trecere în alt plan existențial. Aceasta pare a fi cheia de lectură a acestui text.

Într-un stil în aparență obișnuit, lejer chiar, autorul ne atrage într-un univers cotidian, descriptivist, cu ingenioase și originale formulări textuale, făcându-ne prieteni de lectură, înțelegere și trăire a lumii curente poate chiar convenționale în care evoluăm cu toții. Prin realizarea textuală deosebită, existența pare un fapt comun, similar propriilor noastre experiențe astfel că rezonanța modelelor, autor lector, este ca și realizată. Mai ales când textul este condimentat cu superbe sintagme dintre care unele, calofile de-a dreptul. Cum să nu-ți plac㠄Mă trezesc ca de obicei – / cu juma’ de oră înaintea trupului /și cu 26 de ani după suflet.”, „octombrie joacă șotron cu trecătorii/ și trage copacii de păr;” „tavanul s-a pansat pe la colțuri”, „teama e ispita de-a trăi” ori „lumea nu mai e demult motiv de supraviețuire, / iar supraviețuirea e întotdeauna condamnare. / Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăț să supraviețuiesc,”? Apoi fapte obișnuite, accesibile oricui, ca propoziții logice de tipul „Ana are mere” ca de exemplu „Mă trezesc ca de obicei”, „Dau drumu’ la geam” ori ”s-a făcut aproape trei”.

Așa construiește autorul un fel de structură poematică , în fapt o capcană plăcută pentru lector care poate fi sedus de acest inteligent și poetizat discurs despre diurnul existenței. Discurs care poate fi înțeles ca trup poetic. Sufletul poetic, și aici depășim nivelul prim de înțelegere a poemului, este, uneori, insertat textului „mă trezesc” sugerând un eu, un alt eu, integrator, devenit trinitate existențială: eu, trup suflet, alteori subiacent, tranzitiv textului „ lumea nu mai e demult motiv de supraviețuire, / iar supraviețuirea e întotdeauna condamnare. /Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăț să supraviețuiesc,” denotând eul condamnat pentru ca, spre final, să i se sugereze dichotomic perspectiva „Unele siluete vor spune că mă îmbolnăvesc, eu că mă vindec.”

Paralelismul concret și dramatic” îmbolnăvire – vindecare” „ochiuri” - devenite prin acțiunea voinței și a lucidității opțiunii eului, mușcatul „din ochiurile făcute omlet㔠pare a induce ideea compromisului existențial al unui eu nici bolnav nici vindecat. Un eu spraviețuibil. Un fel de „mare lege a maculării, tributul pentru a trăi ” Și, acest comportament ciclic, mă îmbolnăvesc – mă vindec, reprezintă trendul său existențial, adică acel „și tot așa” aparținând eului întreg, adică eului condamnat la supraviețuire. Detașat de această ipostază eul existențial comun, un fel de alter ego, va scrie poeme frumoase „cu multe metafore și toate cele” Ca poemul de mai sus.

Postat de catre Elena Stefan la data de 2010-10-02 12:57:23


*Ochiuri sau omletă**

Mă trezesc ca de obicei –
cu juma’ de oră înaintea trupului
și cu 26 de ani după suflet.
Dau drumu’ la geam,
octombrie joacă șotron cu trecătorii
și trage copacii de păr;
trimit o scrisoare de 5 cenți,
îmi trântesc în dinți un kil de Colgate
și-n cană, două trei în unu.
Cafeaua naturală e pentru cupluri și depresivi, îmi spun,
dând peste beregată balta aia maro,
legată cu funii winston, albastre.
Ashram în winamp, sprijin termopanul,
mă scot de pe automat,
și mi-e aproape bine.

Teama asta caldă ce-mi sudează stomacul
tre’ să fie tot de bine –
teama e ispita de-a trăi,
îmi spun plin de importanță,
chinuindu-mă să aleg între ochiuri și omletă.
Miroase-a zbor de hulubi,
tavanul s-a pansat pe la colțuri,
în geam cresc caracatițe de tempera,
iar după el,
lumea nu mai e demult motiv de supraviețuire,
iar supraviețuirea e întotdeauna condamnare.
Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăț să supraviețuiesc,
îmi spun, mușcând din ochiurile făcute omletă.

De-acum e simplu:
s-a făcut aproape trei,
voi întârzia peste tot pe unde n-ar trebui să fiu,
am să leg prietenii cu interjecțiile,
îmi voi tatua călcâiele cu drumuri etc.
Mai pe noapte,
voi fuma lumină laolaltă cu felinarele
de Copou,
voi cânta la beznă
de plop,
am să înjur evlavios
de dumnezei,
și alte chestii de astea existențiale.
Unele siluete vor spune că mă îmbolnăvesc,
eu că mă vindec,
și tot așa.
Dar până atunci,
am să scriu un poem frumos,
cu multe metafore și toate cele.

**Text postat de Adrian A. Agheorghesei
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE