FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Asumarea lui "acolo"*( Exercițiu de lectură)
Text postat de Elena Stefan
Asumarea lui "acolo"*

Acolo. Un spațiu imprecis poetic însă reluat obsesiv în fiecare parte a poemului. Acolo - o locație cu o mare încarcatură emoțională care pare a avea o conotație de reținere abia sugerată ca urmare a unei posibile "reputații" poate îndoielnice ori poate nu, la nivelul de așteptare sperat. Oricum un "acolo" revendicat și asumat, cel putin la nivel poetic, pe de-a întregul însă cu sfială, chiar, cu o ușoară aprehensiune. Nu este un "acolo" definibil prin celebrul "Et in Arcadia ego". Este, se pare, un "acolo" stigmatizabil ori perceput doar astfel. Motivațiile nu ne sunt oferite însă că este așa ne-o releva reiterarea simbolică însa mărginită doar la denominare, fără alți parametri de natură descriptivă ori indicii de recognoscibilitate. De ce oare ? O pudoare excesivă ori doar simplu mister poetic? Sau reverberație peste ani a unei zone existențiale frustrante, generatoare ale unui inconfort de natura ontologică, asumat, însă cu discreție și doar de către un grup restrâns, eventual de inițiați ori "coparticipanți" la acel "acolo" Pentru că, să zicem, un "acolo" semificând, de exemplu, "Poiana Soarelui", "Coasta de Azur" ori "Harvard", "Cambridge" sau mai știu și eu ce alt tip de astfel de spații, care, prin simpla lor evocare, pot reprezenta motive de asumare a mândriei,. uneori arogante chiar, se spun și se asumă altfel.
Cu toatea acestea "acolo-ul" invocat și reluat ca o temă muzicală este un spațiu al primelor bucurii ludice și un spațiu formator: "am fost rotindu-mă pe după castani /
amestecând într-un pumn cuvintele /
și-n altul clipe de nisip /
peste ani" Pentru că rotirea după castani nu poate sugera altceva decât bucuria jocului ingenuu, un joc al copilariei, despre care aflăm că, simultan cu starea de "joacă" era și o stare de devenire ori autodevenire "amestecând într-un pumn cuvintele /
și-n altul clipe de nisip /
peste ani. " Să observăm cum acționalul "amestecând" face trimitere la "cuvinte" ca expresie a, credem noi, "invățării" ori "înțelegerii" lumii. Oare nu prin cuvânt ni se relevă percepția a cee ce suntem și ceea ce ne înconjoară? Amestecarea cuvintelor poate sugera și efortul presupus „întru”, cum ar zice Noica, autodevenire. Putem presupune o autodevenire cel puțin la nivelul convențiilor în planul societal, un fel de finalitate cutumiara, perceptibilă însa în plan poetic și chiar filosofic în acea zădărnicie invocată de Eclesiast "clipe de nisip peste ani". Frumoasă imagine pentru a desemna fragilitatea existențială.
Se rememorează apoi alte și alte ipostaze ale "EULUI" în devenire, toate fericit exprimate prin sintagme relativ încifrate însă decelabile, ca urmare a efortului comprehensiv al lectorului care "prinde", ca să spunem așa, firul poemului. Să amintim doar câteva dintre aceste ipostaze , pentru a nu altera bucuria lecturii fiecăruia dintre noi, "...de când mă știu /
ascunsă, pierdută sau plină de rouă /
aprinsă și verde și crudă și mută /
și ruptă senină din nori /
pe din două" Fiecare dintre sintagmele sugerând diversele ipostaze "ontologice" are sensul său și un "miez" poetic plin de semnificații. Ne hazardăm doar sa sugeram unele dintre semnificațiile posibile, cu titlu exemplificativ: ascunsă - tematoare, pierdută-lipsită de șansă, de speranță, plină de roua-proaspată, sensibilă, fragilă, ingenuă, aprinsă-traind la înaltă tensiune, arzând, asumandu-și gesturi, acte, fapte, poate destin, verde și crudă-viată, prospețime, reluarea ciclică a trăirilor, mută-abstarsă din realitate, un fel de protest non violent prin tăcere și așa mai departe. Să mai remarcam, de asemenea, forța acestor ipostaze, modul lor paradoxal de exprimare ca de exemplu "și sori și lune să-nghețe-n vulcani" ori excelenta expresie "pletele noastre de vulturi / orfani " Poate, în fond, aici se găseste "cheia" acestui poem.
Finalul, cu altă sintagmă antologică, "am plans impreuna, am ras pe de rost" ne aduce în spațiul coparticipativ de care vorbeam mai sus și prin invocarea "un simplu adam și-o eva /
ne-am fost " asistăm la eterna reluare, de data aceasta în alt plan, jocul fiind abandonat, a ciclului vieții, ca expresie, iarăși modestă și discretă "un simplu adam" cum spune autoarea, a unei posibile împliniri.

Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-10-06 22:06:25

Ca replică la primul tău răspuns am mai avut și urmatoarea interventie:


Textul ca descoperire a autorului

Da Adina, actul creației, creația în sine, dezvăluie mai mult decît crede ori ar vrea autorul. Pentru că, în fond, creația este o “urm㔠lăsată mai mult sau mai puțin voit de către cineva în marea carte existențială. Iar recunoașterea și interpretarea „urmelor” cu care lumea ne vorbește ține de o anumită cunoaștere preexistentă, precum și de „parametrii” acestor urme. În dorința de a spune, ori a se spune, autorul unui „fapt artistic”, poezie în cazul de față, are o serie de constrangeri și libertăți. Constrângerea esențială constă în aceea că, „actul artistic” rezultat trebuie sa fie efectiv „creativ” adică să combine „elementele de construcție” de așa manieră încât lectorul avizat să-i acorde statutul de „creatie” ca urmare a „conținutului” diferit față de alte acte ori fapte artistice existente. Însa numai a fi diferit nu este suficient. Mai sunt necesare și alte atribute cum ar fi, spunerea propriu zisă, ingeniozitatea, prospețimea, subtextul, conotația și multe, multe altele, care ne-ar fi imposibil de enumerat exhaustiv și pe care, poate, dintr-o lene de analiză logico-estetică, ne-am obișnuit să le denumim, cu un termen relativ subiectiv și cumulativ, talent.
Odat㠄înfaptuit”, „actul artistic” devine autonom, are o existență proprie. Am putea spune, parafrazând un celebru dicton, „habent sua fatta acta”. De acum încolo începe „marea aventură existențială a creației” iar întâlnirea cu lectorul, cititor mai mult sau mai puțin pregătit pentru aceasta, ar putea constitui, teleologic vorbind, motivația în fapt a „operei”. Este vorba de o întâlnire presupusă, sperată, poate chiar așteptată însă această întâlnire nu este întotdeauna sigură ori realizabilă. Dar dacă ea, întalnirea, are loc, intervin alți și alți factori care pot conduce sau nu la percepera creației respective. Autorul ăși va fi făcut datoria. Și va fi gustat din indescriptibila bucurie a creației. Este rândul lectorului să facă acum „pasul” pentru ca „dansul estetic” al receptării să aibă sens și coerență. Și, el, lectorul, are în față, în cazul poeziei, un text care reprezintă partea „vizibilă”, materială, am putea spune, a operei. Partea spirituală, care poate fi reprezentată de catre mulțimea de semnificații pe care textul , ca „urm㔠lăsată de către autor, o poate oferi, pune lectorul într-o situație de natur㠄decizional – interpretativ㔠pe de o parte având la baza „textul” iar pe de altă parte având o anumit㠄experienț㔠estetică, filosofico-textuală ș,i poate, epistemologică. El, lectorul, cunoscand textul, constrângerile și libertățile autorului și bazându-se pe ceea ce știe și el , de fapt cu ce vine „de acas㔠în această nou㠄întreprindere” un fel de „oenologie poetic㔠poate „decripta” într-un limbaj propriu „opera” ( și va fi simțind și el bucuria ori plăcerea textului !) și, de multe ori, extinzând aria „investigațional㔠a semnificațiilor textului poate „decripta” chiar autorul. Pentru că, nu-i asa?, putem afla foarte multe despre cineva sondându-i subconștientul, psihanaliza are multe de spus în aceasta direcție, și, atunci, devine legitimă întrebarea: de ce n-am putea afla tot la fel de multe, daca nu chiar mai multe, explorând „conștientul” manifest, existent în „urmele” pe care autorul le lasă? Inclusiv „vulnerabilitățile” sale, pe care, se presupune, că, dintr-o „precautie ontologic㔠nu dorește să le expună public. Însă, vezi, acesta este un posibil „risc” al creației; „devoalarea creatorului”. Acest „risc” poate constitui „pericol” real în anumite situații pentru că arta presupune sinceritate, chiar ficționala, și, oricât ar încerca un autor s㠄ascund㔠ceva, „talentul” tot îl va deconspira. Evident nu oricui și nu oricum. Pentru că se crează un fel de lanț-convențional aproape nesfârșit „eu știu, că el știe că eu aș putea ști că el știe….”
Așadar, pornind de la premisa că poezia nu este un act de comunicare propriu zisă, ci un act artistic sugerativ, cu multiple halouri, și că ea, poezia, este un fel de „urm㔠lăsată de cineva, care este autorul, putem, în anumite limite, s㠄descoperim” autorul.
Iata de ce găsesc justa constatarea pe care o faci în comentariul tău „"nu pot decât să ramân uimită cum un act artistic poate să te dezvaluie și să te defineasca incompababil mai mult si mai profund decât orice altceva. Te dezvăluie și uneori te face vulnerabil"
Dacă, sigur, cele scrise de mine mai sus pot părea subiective și aride, cred ca lectura – pentru cine nu a facut-o – celebrului roman „Numele Trandafirului” scris de Umberto Eco, poate fi mult mai ilustrativă. Să amintim aici încurcatura în care a ramas chelarul abației când Gugliemo, care fară să-l fi văzut pe Brunello, unul dintre caii care se aflau in abație și pe care însuși chelarul însoțit de o suită îl caută, cand acesta, Gugliemo, care se afla pentru prima dată acolo l-a descris. Evident dupa urmele pe care calul le lasase în „mediu” si pe care Guglielmo, fin observator, le remarcase.
Revenind la poemul „Am fost acolo” îmi face plăcere să constat că, pe langa placerea apropierii de text și a bucuriei pe care acesta mi-a produs-o, am reușit să descoper, evident într-o mică masură și ceva din „devenirea” personalității autoarei, descoperire confirmată de autoarea îsăși. Pentru că acest spațiu ne ofera privilegiul unei posibile conversații cu însuși autorul unui text.
Și să-ți spun și eu un secret: am descoperit în poemul tau, cred, mai multe decat am scris în comentariu însa unele, de exemplu pasajele relevand „cheia de lectur㔠și „grupul de inițiați” mi s-au părut ca ar exceda comentariului fiind, după părerea mea, desi excelent redate ca fapt artistic, prea personale pentru a fi făcute publice. Am raționat corect ?
Cât privește reluarea aproape obsesivă a lui „Am fost acolo” aceasta este departe de a fi cumva o inabilitate poetică. Dimpotrivă, este o reluare de tip ravelian, care accentuează tema principală. Asadar, constatarea mea nu a avut nimic peiorativ în ea.

Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-10-12 03:21:07

*Am fost acolo!**

am fost acolo în brațele tale
am fost rotindu-mă pe după castani
amestecând într-un pumn cuvintele
și-n altul clipe de nisip
peste ani

am fost acolo de când mă știu
ascunsă, pierdută sau plină de rouă
aprinsă și verde și crudă și mută
și ruptă senină din nori
pe din două

am fost acolo puteau să ardă
și sori și lune să-nghețe-n vulcani
să-și scuture șapte ceruri zapada
pe pletele noastre de vulturi
orfani

am fost acolo între brațele tale
am plâns împreună am râs pe de rost
același suflu și-aceleași cuvinte
un simplu adam și-o evă
ne-am fost

** Text postat de Adina Ungur
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Cum să nu? Tandemul umbrelor subțiri mă iubește cu adevărat. Că d-apoi cine îți arată greșalilie prieten îți este și nu acela care ți le laudă.

Da cum era cu textul acela, în care spuneați că fiind vorba de ceva mai evoluat ați folosit un limbaj mai adecvat? Păcat că nu l-am salvat dar pote îl va fi având cineva.

Cât privește "clienții" vedeți? Acesta este defectul domniei voastre! Aici nu-i vorba de vreo cârciumă unde vin și pleacă mușterii. Vă este dificil să înțelegeți acest fapt?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-08 13:17:29
         
 
  ohohooo...Peia a citit un comentariu intreg.. :)

'Văd că încă ai obsesia cailor (verzi-albaștri, pe pereți!), ' unde vezi aceasta, Peia? te-ai uitat in oglinda?

Zic: "Poezia nu este geniala dar este scrisa intr-un registru de sensibilitate la care unii nu mai au acces."
Iar tu confirmi prin admirabila descriere a vietii rustice pe care o duci.

'Pe final, văd că te-a ajuns iar foamea: vii cu oferte!' Peia, ai tu o oferta mai buna? Hai, ca doar ai fost mare tipograf.

Daca nu ai, vorba ta: Cîntă la altă masă!


In rest observ ca recunosti (evitand subiectul) ca nu ai citit textul Adinei Ungur si ca esti de acord ca acest gen de sensibilitate te depaseste.
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-02-08 12:45:36
         
 
  Doamna, Doamna criticistă, cum alta nu să ezistă,
Pot să jur pe plăcile de gramofon ale Sf. Atanase, că, să-l căutați cu lumînarea electronică, nu veți găsi măcar o sămînță de admirator p-acilea, care să vă savureze tecstele încurcălite și pedante. Dovadă că nu apăru decît un "concatenar" rătăcit - dacă țin eu bine minte - pe care-l irodănirăți masiv, să spună că ceea ce faceți e piramidal. De-aia nici nu prea aveți clienți, dupe cum se vede ușor, cu lentila liberă.
Ceea ce înțeleg e că ceea ce înțelegeți că se-nțelege e de neînțeles.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-08 11:04:56
         
 
  Pușcă,
Te bagi în seamă, scriitorule! Văd că încă ai obsesia cailor (verzi-albaștri, pe pereți!), ceea ce ține de anume rezonanțe freudiene.
Zici:
"Poezia nu este geniala dar este scrisa intr-un registru de sensibilitate la care unii nu mai au acces."

Păi, știi cum e: ăi care au nostalgia wc-ului din fundul curții, laudă simplitatea relaxării neaoșe. Sau, ca să mă esprim în limbajul tău elevat: ăi care au "un registru de sensibilitate" ceva mai rustic, percep binefacerile din mijlocul mamei naturi, de pe poziția gînditorului de la Hamangia, aflat într-un soi de reculegere ceva mai intimă. Știi tu despre ce e vorba, căz doară ai experiențe nenumărate prin curțile oamenilor.

Cît privște modul tău de a te da rotund - că, de, la așa circumferință, nici că ai putea să te dai altfel - dînd sfaturi utile pe aici, nu reușești decît să re/etalezi poza unui ridicul cu moț.
Pe final, văd că te-a ajuns iar foamea: vii cu oferte!
Cîntă la altă masă!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-08 10:55:12
         
 
  Peia, sunt de acord cu tema ta: 'pretiozitatea' excesiva din comentariile d-nei Stefan, dar si tu faci afirmatii din goana calului. Afirmatia 'PS: Poezia este mediocră.' este facuta doar, asa, ca sa minimalizezi efortul dnei Stefan de a readuce in spatiul europeic o suma de poeme pe care si le-ar dori in Antologie. Poezia nu este geniala dar este scrisa intr-un registru de sensibilitate la care unii nu mai au acces. Si altfel spus: 'Parte a doua nici nu am mai avut răbdarea îngerească de a o mai parcurge.' inseamna ca nici poezia nu ai avut rabdare sa o citesti. Deci...

Dna Stefan, este frumos ceea ce faceti, dar nu cred ca va avea sorti de izbanda, dar nu va doresc asta!. O mare parte dintre cei plecati -cum spunea inspirat un coleg de sait- 'de scarba', nu se vor reintoarce oricat ati publica dvs materiale reconciliatoare.
Pe de alta parte valoarea unui sait literar este data de valoarea creatiilor publicate in timp real, nu de amintirile a ceea ce a fost. Ori, cata vreme aveti pe sait 'batausii de serviciu' care isi revendica dreptul de 'veterani' ignorand, din start, orice dialog este cam greu sa atrageti oameni care sa se formeze aici sau sa revina ca utilizatori dedicati. Si iarasi ii dau dreptate lui Peia: priviti accesarile acestor 'restituiri'!

A propos, dna Stefan: Antologia , ce mai face? Zilele trecute am primit o oferta de pret care suna cam asa:

2. Antologie format B5 500 PAG
hartie interior: offset 70 g, tipar 1+1
tiraj 200 exemplare 32,28
500 exemplare 17,16
1000 exemplare 13,40

Coperta 300 g policromie 4+0

Preturile sunt in lei si au TVA inclus.
Daca aveti o oferta mai ieftina sa imi faceti si mie cunostinta cu tipograful.
 
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-02-08 09:28:55
         
 
  Ceea ce nu înțelege denigrează. Fără argumente. Că așa vrea domnia sa. Își imaginează că m-aș dezice de paragrafele care îi rămân ascunse și pe care le citează ca fiind neîmpliniri textuale. Dimpotrivă. Îmi face un serviciu. Evident, fiecare pasăre pre limba ei piere. În curând voi posta un text despre adevăr și validitate pornind de la un text al lui Roland Barthes. Axat, oarecum pe spațiul francez însă universal valabil. Poate va înțelege câte ceva despre critică și rostul ei în literatură. Până atunci, toată compasiunea mea. Pentru dizabilitatea perceptiv textuală pe care o afișează. Cu ostentație, chiar!

Îl aștept, în concatenare perfectă, pe celălalt admirator al meu. Tandemul umbrelor subțiri.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-08 00:05:29
         
 
  Cred că, mai mult decît orice comentariu, expunerea directă a cîtorva perle criticiste ale doamnei, glăsuiește îndeajuns despre limbajul îmbîcsit, forțat, stufos și, pe alocuri, complet neinteligibil și neingurgitabil, folosit în așa zisele considerații critice ale doamnei hermeneute.
Parte a doua nici nu am mai avut răbdarea îngerească de a o mai parcurge.

PS: Poezia este mediocră.
Cu toată strădania doamnei de a o plasa în domeniul reușitelor de excepție. Strădanie ridicolă, dealtfel.

Exemple:


„... o notație de reținere abia sugerată ca urmare a unei posibile "reputații" poate îndoielnice ori poate nu”

„...un "acolo" revendicat și asumat, cel putin la nivel poetic, pe de-a întregul însă cu sfială, chiar, cu o ușoară aprehensiune.”

„Motivațiile nu ne sunt oferite însă că este așa ne-o releva reiterarea simbolică însa mărginită doar la denominare, fără alți parametri de natură descriptivă ori indicii de recognoscibilitate.”


„... reverberație peste ani a unei zone existențiale frustrante, generatoare ale unui inconfort de natura ontologică, asumat, însă cu discreție și doar de către un grup restrâns, eventual de inițiați ori "coparticipanți" la acel "acolo"... „


„Putem presupune o autodevenire cel puțin la nivelul convențiilor în planul societal, un fel de finalitate cutumiara, perceptibilă însa în plan poetic și chiar filosofic în acea zădărnicie invocată de Eclesiast "clipe de nisip peste ani". „


„Finalul, cu altă sintagmă antologică, "am plans impreuna, am ras pe de rost" ne aduce în spațiul coparticipativ de care vorbeam mai sus și prin invocarea "un simplu adam și-o eva /
ne-am fost " asistăm la eterna reluare, de data aceasta în alt plan, jocul fiind abandonat, a ciclului vieții, ca expresie, iarăși modestă și discretă "un simplu adam" cum spune autoarea, a unei posibile împliniri.”


 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-07 23:13:42
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE