FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Darul...
Text postat de Vasile Hurmuzache
Surâs timid. Soare de mai.
În largul zilei, aur pur.
Cuvinte dragi. Plecări pe cai
Cu ochi de rouă și azur.

Poveste. Nouă. Făt-Frumos
Răpit de Leana-Cosânzeana.
Tărâm de sus. Tărâm de jos.
Și raiul își deschide geana…

Săruturi vii. Peceți de foc
Pe gura ei înmiresmată.
În jilț de flăcări și noroc
Trona o zână fermecată.

Prin dor hai-hui. Uimit și mut.
Ce speriat tresare cordul
Când prinde aripi din sărut
Și uită în busolă Nordul…

Zborul în doi. Nemărginiri
Cu sete beam din apa vie.
Zile atâta de subțiri
Că ne vedeam în veșnicie…

Dar, prin fereastra de cristal,
Privea cu pizmă Dumnezeu
Și-n largul zilei de coral
Ni l-a trimis în dar pe zmeu…


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE