FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Poemul ca personalitate și trimiteri (Exercițiu de lectură)
Text postat de Elena Stefan
Poemul ca personalitate și trimiteri*

Dacă poemul poate fi perceput ca un fel de fantomă de hârtie, pe care timpul, timid, le crestează în ani, un fel de sculptură poematică, asemănătoare Sfinxului din Bucegi, de exemplu, avem o posibilă cheie de lectură a acestui poem dens, filosofic, metaforizat și încifrat la maxim.
Prima lectură ne oferă satisfacțiile sonorităților și paradoxurilor metaforice șocante: coralii valseaz-n gând, privirea e orfană de amnare, bocetul sferic apare malign în ochi iar auzul răzvrătit se aruncă în mare. Și, acestea, citate din prima strofă, doar ! Pentru că, în același mod de construcție tranzitiv inter sectorială, întâlnim și alte imagini la fel de puternice, inedite cu un mare conținut aparent paradoxal: visul linșat de aripi care poarta lanțuri, elocința urlând în agonie (cred că are și o conotație personalizant satirică, având și o trimitere punctuală, însă este posibil să mă și înșel ), iluziile veștede, vândute prin șanțuri și prețul acestor iluzii, un pumn meschin de clipe de robie.
Și tot așa, întregul poem, practic, poate fi citat fiecare sintagmă având personalitate și făcând trimiteri neașteptate lăsând, poate, lectorul, cum ar zice fracezul „bouche be”. Ca să amintim în acest sens aburul gri trecut prin vămile de carne și de sânge și care alunecă din sine și valul rescris printre păreri care își plânge „vremelnica ninsoare de ruine”
Cu riscul de abuz de text, mai cităm și zborul afon care își caută sfârșitul pe trepte de cețoasă simfonie, sincron cu infinitul care, cum deja am spus în prima frază, „crestează-n ani fantome de hârtie”.
Observ că, în mod concret, am citat aproape tot poemul. Atat de dens, plin de inedit și de surprinzator este totul !
Dacă mai subliniem și structura de vers clasic, cu ritm si rime impecabile, putem spune că avem de-a face cu o bijuterie poetică, dăltuită cu migală și ajunsă la perfecțiunea sonorității. ( O paranteză se cuvine. Cu siguranță se vor găsi esteți, elitiști, care vor strâmba din nas, invocând nesinceritate poetică datorită restricțiilor impuse de structura de tip clasic, aproape mnemotehnică. Iar adepții înrăiți ai versului alb vor putea merge până la ignorarea poemului, ca să nu mai vorbesc de snobii si postmoderniștii care vor putea nega orice valoare a acestui poem. Noi incercăm să fim neutri și, sine ira et studio, considerând că este loc sub soare pentru toți și pentru toate și că varietatea este benefică împotriva oricarei posibile monotonii ontologice, ne asumăm riscul de a nu fi pe placul acestora, și ne vom expune punctul de vedere așa cum ni l-am format.)
Si, acestea, cum subliniam mai sus , la prima lectură. Pentru că, depășind această stare de încântare pe care ne-o produce forma, putem intra în „jocul secund” sau - de ce nu ?- de „n” ordin, la care poemul ne invită. Și abia de acum încolo începe adevarata bucurie intelectuală și avem șansa să ne confruntăm cu sensurile profunde pe care textul în sine le oferă lectorului, bine provocat, la exerciții de imaginație. Sigur, construcția este de tip „barbian” încifrarea ajungând la un nivel aproape paroxistic însă, cu puțin efort, încet, încet, pistele de lectură ni se oferă, evident nu univoc ci, interactiv și opțional gustului și instrucției cu care lectorul vine de acasă ori este înzestrat. Pentru că, poemul îți oferă din plin material însă te invită la reconstrucție.
Și, ca să depășim faza generalităților, propunem o variantă de lectură. Precizăm că nu credem a fi o singură variantă și nici nu avem orgoliul de a crede că am descoperit-o pe aceea pe care și-a dorit-o autorul. Însă, de asemenea, credem că varianta noastră este argumentabilă, și credem că se susține.
Așadar, pornind de la titlul „Iluzii înlănțuite” primul gând ne trimite într-o „relitate virtuala” o realitate a visului , viața este vis, spunea cineva, înlanțuirea reprezentând recurența tranzitivă a stărilor existențiale non arbitrare, adica acele ipostaze ontologice oricărui eu, în cazul de fața, eul poetic și care metamorfozează cotidianul, poate material, prin intelect, în spiritualul artistic. În aceast㠄realitate virtuală”, putem a o presupune interioară eului creator, sugerată de sintagma „Valsează-n gând” și „pe întuneric” , un fel de stare de visare sau de meditație cu ochii închiși, coralii, materialitate misterioasă a adâncurilor, intră în rezonanță, în armonie cu „eul”, pentru că valsul este armonie de pași , de trupuri, de suflete. Privirea, ca expresie a sagacității lucide, este „orfană de amnare” putând înțelege, fie frustrarea în raport cu efortul greu eficientizabil al obținerii luminii de la mica scânteie produsă de ciocnirea a doua pietre , și nu pietre oarecare, ci, pietre dure, usor translucide, capabile să producă acea scânteie, fie o ușoară ironie în care sunt invocați „iluminații” de forța și „amploarea” luminii amnarelor. Orfanitatea invocată, ca expresie a frustrării filiale, ne îndeamnă să mizăm mai mult pe prima variantă interpretativă decât pe a doua.
În acest univers interior, să nu uitam ce ne spune poetul „valsează-n gând…”, bocetul sferic , adică un bocet adevarat până la perfecțiune, sfera fiind un corp geometric perfect, este un bocet malign . Da, poate părea paradoxal însă și malignitatea poate fi perfectă. Depinde de unde privești. Iar acest bocet, ca funcție perceptibilă, aferentă auzului apare paradoxal, în ochi și acela non functional deoarece în gând, funcțional poate fi cel mult „ochiul minții”. În acestă ipostază, auzul, căruia în mod natural îi sunt asociate sunetele de orice fel, inclusiv bocetul, își conștientizează inutilitatea și face pasul autodistructiv „răzvrătit se-aruncă-n mare”
Și ce ar putea fi oare acest bocet sferic ? Poate stigătul omului de lângă tine, poate strigătul prientenului ajuns în impas, poate gemetele năpastuiților soartei ori poate nu plânsetul lumii din ce în ce mai alienate pe acest pământ, sferic și el ! Și , în fața acestui bocet, poate planetar, ca urmare a reacției de răzvrătire, auzul, nemaiputand face nimic, alege ultima cale de protest: aneantizarea.
Însă rămâne acționalul creației care ia pe rând forma unui „vis linșat de aripi” și care url㠄existentul’” atrăgând astfel atenția asupra pericolului planetar care ne pândește. Chiar dacă visul-poem poartă lanțuri, poate ale autocenzurii ori cenzurii manifeste sub cele mai perverse forme, de la cenzura economică la cenzura ideologică, el, visul-poem urlă cceea ce e de urlat, chiar cu elocință și chiar dacă este conștient c㠄iluziile pe care le vinde sunt veștede și chiar dacă prețul este pumnul de robie! . Oricum ceva , cât de mic, în raport cu nimic este imens.
Acest poem-vis nu este o existență întâmplătoare și facilă, eventual căzută din cer. El este „trecut prin vămi de carne și de sânge” un fel de abur rescris printre păreri și care își plânge ninsoarea de ruine, ca simbol al unei posibile purificări,
Putem intui că același poem – vis, perceput autocritic asemenea unui zbor afon ce își caută sfârșitul într-o cețoasă simfonie, se reîntrupează în fantomele de hârtie crestate în ani de infinitul înțeles ca infinitate existențială permanentă, fantome care ne bântuie și ne vor bântui pe toți acei care sunt ori suntem implicați în generarea și menținerea acelui planetar bocet sferic.
Un poem pentru care îndemnul biblic „cine are urechi de auzit să aud㔠este mai actual ca niciodată.

Text postat de Elena Ștefan


* Iluzii înlănțuite**

Valsează-n gând coralii pe-ntuneric,
orfană e privirea de amnare,
malign apare-n ochi un bocet sferic
și-auzul răzvrătit se-aruncă-n mare,

un vis linșat de aripi poartă lanțuri
și urlă elocința-n agonie,
se vând iluzii veștede prin șanțuri
pe-un pumn meschin de clipe de robie,

trecut prin vămi de carne și de sânge,
un abur gri alunecă din sine,
rescris printre păreri, un val își plânge
vremelnica ninsoare de ruine

și-un zbor afon își caută sfârșitul
pe trepte de cețoasă simfonie,
palpând timid secunde, infinitul
crestează-n ani fantome de hârtie.

**Text postat de Mihai Vasile
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE