FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Alunecând
Text postat de Vasile Hurmuzache
Uite, iar umblu la comoară…
Cu ciocârliile din gând
În dimineața ta solară
Alunecând, apoi zburând...

Ascultă cum revarsă zorii,
O rugăciune murmurând,
Povestea munților, și norii
Alunecând, apoi zburând...

Te-am întâlnit… un oarecare
De veșnicii mereu flămând.
Ți-am furat umbra, către soare
Alunecând, apoi zburând...

Păreai păcat fără păcate,
Cântai cu ochii surâzând,
Ca o lumină lină-n toate
Alunecând, apoi zburând...

În tainic zbor te-am înălțat
-Din lumi banale ființând-
Pe crucea unui vis curat
Alunecând, apoi zburând...…

Cuprins senin în doi de eu,
Prin lumi de aur fulgerând
Am tot urcat, în curcubeu
Alunecând, apoi zburând...

Tăcerea mea era un hău
În care ai intrat râzând
Și n-am simțit păreri de rău
Alunecând, apoi zburând...

Erai și rază și granit,
Un munte luminos zburând,
Crescând mereu, spre infinit
Alunecând, apoi zburând...

Când am făcut întâiul pas,
Spre piscul visului călcând,
Ceva în urmă a rămas
Alunecând, apoi zburând...

De ce și cum, e greu de zis,
Putem să pierdem, adunând
Pe frunte cerul, într-un vis
Alunecând, apoi zburând...

Am colindat apoi hai-hui,
Atâtea lacăte spărgând
Pe drumul ce voiam să-l sui,
Alunecând, apoi zburând

Mereu eram și nu erai…
Un brad lumina căutând.
Când eu urcam, tu coborai
Alunecând, apoi zburând...

Era cumva un joc ciudat
De zmeie, cerul înălțând.
Din vis, străinul fulgerat
Alunecând, apoi zburând...

Era un drum din za cu za,
Un lanț de abur, așteptând
Un mânz de aur. Necheza.
Alunecând, apoi zburând...

Nu ai știut ori n-ai avut
Jăratic pentru cel flămând.
În noapte, mânzul nenăscut
Alunecând, apoi zburând...

Am coborât, de dragul tău,
Pe limba florilor mă vând
Și fără de păreri de rău
Alunecând, apoi zburând

Dar tu ai obosit, străine,
Ca flutur diafan, plăpând,
Pe toate florile din mine
Alunecând, apoi zburând...

Te-ai rătăcit printre cuvinte,
Te arde soarele, și-n gând,
Către o lampă, înainte
Alunecând, apoi zburând...

Sunt munții înălțimi deșarte…
Ce mici putem să fim călcând
Pe Cântec, în clepsidre sparte
Alunecând, apoi zburând...

Se-mbracă brazii în armură.
Am ispășit mereu cântând.
Azi, doar regretele pe gură
Alunecând, apoi zburând...

Trăim o vară prea ciudată:
Cu-atâtea ciocârlii în gând,
Tăcerea peste noi, deodată
Alunecând, apoi zburând...

Și vin nălucile-nserării
Păscând din palme, nechezând.
Călări, spre porțile uitării
Alunecând, apoi zburând...

Cum stelele pe tâmple stau să cadă,
Timpul intră-n ceasornice plângând.
Intrăm în vis, ca oameni de zăpadă
Alunecând, apoi zburând...


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  d-le adrian mihai, ironia d-vs m-a zdrobit…
da’, așa, un puiuț de uimire tot mai am: de unde și până unde extrapolarea tuturor fărădelegilor asupra umilei mele persoane?
ce aș putea face pentru a îndrepta lucrurile? evident, pe cele strâmbe…
până vă trece supărarea ,,mănânc și plîng..mănânc”…
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-08 08:53:51
         
 
  dle hurmuzache, poate se mai estompează oarece din uimirea dumneavoastră dacă veți afla faptul că mă bucur de faptul că ați apărut, în fine, pe firmamentul poeziei românești actuale!

astfel, un gol enorm se umple iar uriașa dvs personalitate umbrește totul în juru-i...

precum stejarul de la borzești!

vă mulțumesc că existați și vă aștept și cu alte opere nemuritoare!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-01-07 15:29:51
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  mă uimiți, d-le a!drian mihai! mă uimiți , în primul rând, prin solidarizarea d-vs exagerată cu
cântăreții de serviciu ai regretatului regim profund umanist și ultrademocratic care cu sfiiciune se străduia la Pitești sș creeze ,,Omul nou”, după metoda renumitului filozof Țurcanu…
mă uimiți că nu ați găsit de cuviință decât să mă trageți de urechi pentru lipsa de cosiderație
față de seraficii mai jos pomeniți, care, nu-i așa? și-au închinat întreaga viață proslăvirii Cauzei…
mă uimiți că încă nu ați propus Academiei să editeze un volum omagial dedicat în exclusivitate onorabililor…care să înceapă cu ,,frunzuliță de mohor / mă suii pe un tractor /
traiască P.C.R!” ( de Ăl cu mintea tulburată), să nu omită semnificativul ,,Partidul e-n toate,
e-n cele de sînt / și-n cele ce mîine vor rîde la soare” ( Ăl mai botezat) și să se încheie apoteotic cu,, trainică corabia / mîndru Cîrmaciul” ( de Ăl ghelmez ). ,,că co+rabia" sa fie in loc de dixit!
Beniuc a încercat în ultimul său volum ( publicat postum) să dreagă busuiocul, dar nu încercând măcar un sentiment de penitență, ( deși la scris pe un pat de spital) ci scriind
cel mult spus niște cuvinte versificate. Volumul se numește, dacă îmi mai aduc bine aminte, ..,,Pe un prag de fum”.
desigur că bietele mele compuneri nu se pot compara cu capoduperele distinșilor poheți enumerați mai sus!
mă uimiți că mă cunoașteți chiar mai bine decât cei care mă cunosc, că aveți percepții extrasenzoriale despre ceea ce știu ori nu. dacă nu știți, fosfenele iau naștere și numai dacă privești intens soarele , până la extrema limită a suportabilității, și închizi brusc ochii; de aceea majoritatea proorocilor biblici erau de profesie ciobani..
mă copleșiți cu generalizarea ,, valoarea scrierilor din clipa de față e jenant de slabă în comparație cu a celor incriminați de d-vs”. în fata unei asemenea afirmații, mă înclin, este de o enormitate care nici nu trebuie împinsă, se rostogolește la vale de la sine…

 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-05 06:54:05
         
 
  mi se pare foarte ciudat că săriți ca ars, dle hurmuzache! v-am acuzat eu de ceva? ferit-a sfântul! n-am făcut altceva decât să pun alături de creația dvs poemul unui bard hulit, văd...

las la aprecierea celor ce citesc ambele scrieri să spună (dar sincer!) care li se pare artă și care kitsch...

în rest, poate merită mai multă considerație barzii enumerați cu atâta dispreț de dvs. nu de alta, însă au scris poezie adevărată, în ciuda vremurilor cu adevărat tulburi în care au fost nevoiți să trăiască și să creeze...

astăzi ce avem? libertatea de a scrie, și uite că valoarea scrierilor din clipa de față e jenant de slabă comparativ cu a celor incriminați de dvs.

v-aș sugera, cu tot respectul, întâi să-i citiți și abia apoi să vă permiteți judecăți de valoare!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-01-05 00:03:57
         
 
  D-le Adrian Mihai, între timp m-am documentat, da, ,,patriarhul”poeziei românești ( cum l-a numit cineva ) a scris în 1965 această poezie și a folosit sintagma ,,alunecând, alunecând”.
Eu, fiind plecat foarte des din țară până acum câțiva ani în urmă, nu prea am avut cum să urmăresc spectacolele lui Tudor Gheorghe…
(Chiar acum îmi spune cineva că a găsit informatia și pe taica gugăl.).
Totuși, pentru a vă da satisfacție, și pentru a nu lăsa loc pentru alte interpretări, după ce veți citi aceste comentarii, voi înlocui sintagma ,, alunecând, alunecând” cu o alta.
În rest, ce vă mai deranjează la această poezie!

p.s.

Poate pentru că a scris la greu alături de Victor Tulbure ( nume predestinat!), Demostene Botez, Mihai Beniuc, Petre Ghelmez și alți ghelmeji, nu l-am băgat la devlă…
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-04 18:03:58
         
 
  D-le Adrian Mihai, mă credeți ori nu, nu am în bibliotecă nimic de Ion Horea, și nu am citit această poezie niciodată.
Poezia mea este scrisă cu zeci de ani în urmă, undeva în Valea Jiului, ca dedicație unui prieten. Că, pe atunci ,, eram tineri și aveam de unde muri”…
Vedeți d-vs, există în toate un mic impediment: cum naibii să citesc tot ce s-a publicat și se publică în țara asta?
Așa, din simplă curiozitate, când a scris d-l Ion Horea această poezie și, dacă știți, ce vârstă are dânsul? Dacă aș fi citit poezia d-lui și aș fi avut intenția să ,, șterpelesc” ceva de acolo, o făceam mult mai diplomatic: par egzampăl, în loc de ,, Alunecând, alunecând”, puteam la fel de bine să pun ,,Doar fiintând, doar fiintând”, care nu ar fi schimbat cu nimic mesajul poeziei mele. Și, în niciun caz, nu puneam ,,furăciunea” drept titlu!
Am mai postat aici o poezie , .,,.Si ning ,inmiresmat, ciresii, ning”, care titlu se repetă în versul patru al fiecărei strofe. De unde oare l-am și pe ăsta?!
Culmea e, că mai am din astea…v-a trebui să mă apuc să scotocesc tot ce s-a publicat în ultimii treizeci de ani dar până să apuc să termin, s-ar putea să nu mai apuc să postez niciodată…
Mulțumesc pentru intervenție și aștept răspunsul d-vs.
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-04 13:40:50
         
 
  Umbra plopilor
Versuri: Ion Horea

Și vom călători odată
Pe unde n-am mai fost nicicând,
Cu umbra plopilor, ciudată,
Alunecând, alunecând…

Și va rămâne-n urma noastră
Doar tremurarea unui gând,
Cu umbra plopilor, albastră,
Alunecând, alunecând…

De va mai fi o amintire,
Și ea va trece, vrând, nevrând,
Cu umbra plopilor, subțire,
Alunecând, alunecând…

Dă-mi gura ta și mă sărută,
Și stele vor cădea pe rând,
Cu umbra plopilor, tăcută,
Alunecând, alunecând…

Și-ai să auzi, înfiorată,
Cum trece-al lunii foșnet blând,
Cu umbra plopilor, culcată,
Alunecând, alunecând…

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-01-04 12:42:20
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23933
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE